Legalitatea reducerii salariului cu 25% in baza Legii nr. 118/2010.

 

Masura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substantei dreptului, intra in marja de apreciere a Statului, nu este o masura disproportionata in raport cu scopul urmarit si pastreaza un just echilibru intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului, asa incat nu se poate retine o incalcare a  art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

 

Art. 1 din Legea nr. 118/2010

OUG nr. 1/2010

Cauzele CEDO – Lelas c. Croatiei, Eskelimen c. Finlandei,

Rechko c. Ucrainei, Mellacher c. Austriei

 

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea, inregistrata sub nr. 617/88/2011, reclamantii: C.S. s.a., prin Sindicatul Salariatior din Administratia Publica Locala de Stat Tulcea, au formulat contestatie impotriva Dispozitiei nr. 329/2010, emisa de Consiliul Judetean Tulcea, solicitand anularea acestuia si obligarea intimatilor Judetul Tulcea si Consiliul Judetean Tulcea la plata diferentei dintre salariile cuvenite in luna iunie 2010, conform dispozitiilor din 29 ianuarie 2010 si salariile platite efectiv, incepand cu luna iulie 2010, actualizate cu indicele de inflatie la data efectiva a platii.

Au precizat contestatorii ca, incepand cu salariul aferent lunii iulie 2010, cuantumul brut al indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale a fost diminuat cu 25%, sens in care a si fost emisa Dispozitia nr. 329 din 27 iulie 2010.

Contestatorii au mai mentionat ca masura diminuarii cu 25% a salariului si implicit actul administrativ prin care s-a procedat la diminuarea drepturilor salariale, incalca articolele: 11, 16 alin. (1), 20, 41, 44, 47 si 53 din Constitutia Romaniei, ce consacra prioritatea dreptului international asupra celui intern in materia drepturilor fundamentale ale omului, dar si art. 23 pct. 3 din Declaratia Universala  a Drepturilor Omului, art. 1 pct. 2 si 4 din Carta Sociala Europeana privind Dreptul la munca si Primul act aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale.

In aparare, a formulat intampinare intimatul Consiliul Judetean Tulcea, prin care a aratat ca dispozitia contestata este legala, intrucat a fost emisa in temeiul prevederilor art. 1, alin.(1) si (2) si a art. 16 din Legea nr. 118/2010.

Totodata, intimatul a precizat ca, solicitarea contestatorilor de acordare a drepturilor salariale nu poate fi admisa, motivat si de faptul ca sumele solicitate nu sunt cuprinse in bugetul judetului Tulcea, astfel cum acesta a fost aprobat prin Hotararea Consiliului Judetean Tulcea nr. 8/2011 privind aprobarea bugetului propriu de venituri si cheltuieli al Judetului Tulcea, pe anul 2011.

Prin sentinta civila nr.897/16.03.2011 s-a admis contestatia formulata de contestatorii: C.S. s.a. prin SINDICATUL SALARIATILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA DE STAT TULCEA, in contradictoriu cu intimatii JUDETUL TULCEA si CONSILIUL JUDETEAN TULCEA; S-a anulat Dispozitia nr. 329 din 27 iulie 2010, emisa de Consiliul Judetean Tulcea, in parte, in ceea ce ii priveste pe contestatori, ca netemeinica si nelegala; Au fost obligati intimatii la plata catre contestatori a diferentei dintre salariile cuvenite si cele efectiv platite acestora in perioada 01 iulie - 31 decembrie 2010, sume ce vor fi actualizate la data efectiva a platii.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

Prin Dispozitia nr. 329 din 27 iulie 2010, intimatul Consiliul Judetean Tulcea a dispus diminuarea cuantumului brut al salariului lunar de incadrare (de baza) precum si a altor drepturi salariale stabilite conform prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1/2010, demnitarilor si personalului din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Tulcea pentru perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Instanta retine ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, in temeiul dispozitiilor mai sus mentionate din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri  necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, incalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, care privesc protectia proprietatii.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Constitutia Romaniei, „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte,” iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Constatarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in cuprinsul deciziilor nr. 872/25.06.2010 si nr.874/25.06.2010, ca Legea nr. 118/2010 nu incalca dispozitiile Constitutiei Romaniei, nu impiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art.20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.

Potrivit art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.

Instanta, pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art. 1 din Primul protocol trebuie sa analizeze, asadar, mai multe aspecte; daca, contestatorii au un „bun” in sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor, in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un „just echilibru” intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

Instanta retine ca C.E.D.O. de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate randuri, chiar si impotriva Romaniei, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un „bun” in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o „speranta legitima” de a-l vedea concretizat (Hotararea din 24.03.2005 in cauza Sandor  impotriva Romaniei; publicata in Monitorul Oficial nr. 1048/2005, hot. din 28 iunie 2005 in cauza Virgil Ionescu impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr. 396/2006; Hotararea din 19 octombrie 2006 in cauza Matache si altii impotriva Romaniei - cererea nr. 38113/02; Hotararea. nr. 2 din martie 2004 in Cauza Sabin-Popescu impotriva Romaniei „publicata in Monitorul Oficial nr. 770/2005, Hotararea din 15 februarie 2007 in cauza Bock si Palade impotriva Romaniei-cererea nr. 21740/02; Hotararea din 6 decembrie 2007 in cauza Beian contra Romaniei-cererea nr. 30658/05, etc.)

In Hotararea din 15 iunie 2010 in cazul Muresanu impotriva Romaniei (cererea nr. 12821/05) C.E.D.O. s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un „bun” in sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.

Salariile contestatorilor, la care acestia au dreptul in baza contractului individual de munca, reprezinta un „bun” in sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la conventie.

Prima conditie a privarii de proprietate este ca ingerinta sa fie prevazuta de lege.

Aceasta prima conditie semnifica in dreptul intern legalitatea privarii de proprietate, principiu care, la randul lui, presupune indeplinirea a doua cerinte: sa existe o lege in sensul Conventiei, in temeiul careia sa fi avut loc privarea de proprietate; legea sa indeplineasca acele calitati determinate de Curte in jurisprudenta sa, adica sa fie accesibila, precisa si previzibila.

Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar indeplineste conditiile precizate mai sus, fiind un act normativ accesibil, precis si previzibil in sensul jurisprudentei C.E.D.O.

Instanta mai retine ca privarea de proprietate trebuie sa urmareasca un scop legitim de interes general, adica sa intervina pentru o cauza de utilitate publica.

Solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din Legea nr. 118/2010 a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta si din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, ci are si o componenta sociala si economica. Nu numai existenta unei situatii „manu militari” atrage aplicabilitatea notiunii „securitate nationala”, ci si alte aspecte din viata statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului. Situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.

Asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” si de „cauza de utilitate publica”.

In consecinta, este indeplinita si cea de a doua conditie a privarii de proprietate.

Ingerinta trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. Ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit daca s-a mentinut un „just echilibru” intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (Hotararea din 21 iulie 2005 in Cauza Strein si altii impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr. 99/2006).

Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga contestatorii sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala.

Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. 1 din Protocolul nr.1 decat in imprejurari exceptionale.

Privarea de proprietate impune statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Legea nr. 118/2010 nu ofera contestatorilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate.

Instanta retine ca lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avandu-se in vedere circumstantele spetei, cu atat mai mult cu cat nici o circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica.

Instanta mai retine ca, prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, s-a adus atingere dreptului de proprietate al acestora, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Este incalcata Conventia intrucat prin reducerea cu 25% situatia financiara a familiilor contestatorilor este grav afectata, acestia nemaiputand plati ratele, intretinerea etc., contestatorii fiind astfel lipsiti de mijloace de subzistenta.

Impotriva sentintei civile nr.897/16.03.2011, la data de 19.04.2011 au declarat recurs Consiliul Judetean Tulcea si Judetul Tulcea.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele:

Art. 304 pct.9 C.pr.civ. „Hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.”

Prin Dispozitia Presedintelui Consiliului Judetean Tulcea nr.329/27.07.2010, s-a stabilit diminuarea  cuantumului brut al salariului lunar de incadrare precum si a altor drepturi salariale stabilite conform prevederilor Legii – cadru nr.330/2009 si ale OUG nr.1/2010, demnitarilor si personalului din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Tulcea, pentru perioada  1 iulie – 31 decembrie 2010, asa cum au fost prevazute in anexa dispozitiei in speta. Aceasta dispozitie este legala, intrucat a fost emisa in temeiul prevederilor art.1, alin.1 si 2 si a art.16 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii  echilibrului bugetar.

Dispozitiile acestei legi au fost declarate constitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr.975/2010. Astfel, potrivit  dispozitiilor legale  sus-mentionate cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%, aceste prevederi aplicandu-se pana la 31 decembrie 2010.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat
, pentru urmatoarele considerente :

 Prin cererea formulata, reclamantii au formulat contestatie impotriva dispozitiei nr.329/27.07.2010 emisa de intimata, solicitand anularea acesteia si repunerea sa in situatia anterioara emiterii deciziei, in sensul revenirii sale la salariul primit anterior emiterii acesteia.

Prin dispozitia nr.329/27.07.2010, intimata a dispus incepand cu 01.07.2010, diminuarea cu 25% a salariului reclamantului conform Legii nr. 118/2010, privind unele  masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar: „Cuantumul brut al salariilor /soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si ale masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%”.

Legea nr.118/2010 a facut obiectul controlului de constitutionalitate, astfel prin deciziile nr. 872 si 874 din 25.06.2010, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 1-8 si cele ale art. 10-17 din legea privind unele masuri in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt  constitutionale.

In motivarea acestor decizii, Curtea Constitutionala a retinut ca masura de diminuare a cuantumului salariului (indemnizatiei) soldei cu 25% a avut loc cu respectarea prevederilor art. 54 din Constitutie. Dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu.

Astfel, diminuarea sa se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie si anume :

„- sa fie prevazuta de lege ;

- sa se impuna restrangerea sa;

- restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional si anume pentru : apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav;

- sa fie necesara intr-o societate democratica;

- sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;

- sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;

- sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii”.

Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei, ca un corolar al dreptului la munca este prevazuta de legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale.

Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, ci are si o componenta sociala si economica.

Prin decizia nr. 1414/04.11.2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si implicit securitatea nationala.

In expunerea de motive a legii nr. 118/2010 se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene „activitatea economica a Romaniei, ramane slaba si contrar asteptarilor initiale, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010.

Curtea Constitutionala a retinut ca amenintarea la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul a fost indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia.

Una dintre aceste masuri a fost diminuarea cuantumului salariilor /indemnizatiilor/soldelor, cu 25%.

Curtea Constitutionala a retinut ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara intr-o societate democratica, tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.

Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea Constitutionala a constatat ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele folosite (reducerea cu 25% a cuantumului salariului /indemnizatiei/soldei) in scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare), reechilibrarea bugetului de stat si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar, in acelasi cuantum si mod.

Curtea Constitutionala a retinut ca Legea nr. 118/2010 nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie sunt respectate. Masura reducerii cu 25% a cuantumului salariului /indemnizatiei/soldei, are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.

Existenta unui control de constitutionalitate nu impiedica insa instanta sa verifice daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne in conformitate cu prevederile art. 20 din Constitutie.

In mod eronat prima instanta a constatat ca exista neconcordante intre prevederile Legii nr. 118/2010 si art.1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Atat Constitutia Romaniei in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, prevad posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale in anumite situatii cu respectarea unor conditii, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.

Simpla lecturare a dispozitiilor cuprinse in art. 1 din Protocolul nr. 1 pune in evidenta faptul ca protectia  pe care el o instituie cu privire la dreptul de proprietate nu este absoluta.

In conceptia Curtii Europenem art. 1 din Protocolul nr. 1 nu contine numai  principiul dreptului de proprietate ci si alte doua principii care constituie limite ale exercitarii acestui drept: posibilitatea privarii de proprietate pentru cauza de utilitate publica si reglementarea exercitarii acestui drept in conformitate cu interesul general.

Masura dispusa prin Legea nr. 118/2010, de diminuare cu 25% a salariului/indemnizatiei/soldei, indeplineste conditiile impuse de art.1 Protocol 1 si conditiile specifice ce rezulta din jurisprudenta CEDO.

Astfel, diminuarea salariului cu 25%, ca un corolar al dreptului la munca a fost prevazuta prin lege si a fost determinata de apararea securitatii nationale, care implica, pe langa securitatea din domeniul militar si o componenta sociala si economica.

In expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, activitatea economica a Romaniei ramane slaba si contrar asteptarilor initiale, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010.

S-a mai aratat ca din „misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie – 20 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro, in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli.

Asadar, restrangerea prevazuta de Legea nr. 118/2010 este necesara intr-o societate democratica, tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.

Trebuie avuta in vedere marja mare de apreciere pe care Curtea Europeana a lasat-o statelor in stabilirea propriilor politici, aceasta marja putand fi mai mare atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar.

Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat masura de restrangere a salariului, se constata ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul legitim urmarit, de asemenea exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Restrangerea exercitiului dreptului la salariu are un caracter temporar, masura fiind luata pana la finele anului 2010, iar in acest mod nu se afecteaza substanta dreptului constitutional protejat.

Daca se are in vedere si procentul pentru care a operat diminuarea salariului cu 25% se poate concluziona ca exista un echilibru just intre scopul vizat si mijloacele folosite, iar reclamantului nu i-a fost impusa o sarcina disproportionata si excesiva.

In concluzie, Curtea apreciaza ca masura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substantei dreptului, intra in marja de apreciere a Statului, nu este o masura disproportionata in raport cu scopul urmarit si pastreaza un just echilibru intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului, asa incat nu se poate retine o incalcare a  art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, retinuta de instanta de fond, nu are incidenta in cauza, intrucat are in vedere alte situatii decat cea in speta.

Intr-adevar, Curtea Europeana a statuat ca dreptul la salariu poate fi considerat un bun in sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1, insa Curtea Europeana face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti pe viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata.

Astfel, in cauza Lelas contra Croatiei (20.05.2010), Curtea a statuat ca nu este consacrat de Conventie dreptul de a fi platit in continuare cu un  anumit cuantum al salariului.

In cauza Eskelimen contra Finlandei (19.04.2007) in care reclamantii au sustinut ca au dreptul la o alocatie suplimentara care fusese abrogata, Curtea a retinut ca in Conventie nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu intr-un anumit cuantum, iar pretentia poate fi considerata „bun” daca este suficient determinata si fundamentata din punct de vedere legal in dreptul intern.

Tot astfel, in cauza Rechko contra Ucrainei (08.11.2005), Curtea a considerat ca este la libera apreciere a statului sa stabileasca ce beneficii sunt  platite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau inceta plata anumitor beneficii prin modificari corespunzatoare ale legislatiei.

Rezulta, deci, ca o astfel de ingerinta nu are caracterul unei privari de proprietate, iar statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru  a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu.

In cauza Wieczarek contra Poloniei (08.12.2009) sau Mellacher contra Austriei (19.12.1989), Curtea a constatat ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei.

In ceea ce priveste jurisprudenta CEDO retinuta de prima instanta referitoare la privarea de proprietate fara plata unei despagubiri, nici aceasta nu are incidenta in cauza, intrucat se refera la alte situatii decat cea in speta.

In jurisprudenta Curtii Europene, notiunea de „privare de proprietate” semnifica preluarea completa si definitiva a unui bun. Titularul dreptului asupra acelui bun nu mai are posibilitatea exercitarii vreunuia din atributele conferite de dreptul pe care il avea patrimoniul sau. Situatiile de acest gen retinute de practica jurisdictionala europeana sunt: nationalizari, exproprieri, confiscari.

Ori, in prezenta cauza nu este vorba despre o preluare completa si definitiva a salariului, ci este vorba de o reducere temporara a salariului personalului bugetar cu 25%, masura care nu aduce atingere substantei dreptului nu este o masura disproportionata in raport cu scopul urmarit si pastreaza un just echilibru intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat si a modificat in tot sentinta recurata, in sensul respingerii actiunii ca nefondata.

Decizia civila nr. 268/CM/07.06.2011

Dosar nr. 617/88/2011

Judecator redactor Jelena Zalman