Inlaturarea limitarii dreptului la munca. Nulitatea clauzelor ce prevad astfel de limitari.

 

Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 15 si art. 52

 

Salariatului nu-i poate fi limitata exercitarea dreptului fundamental la munca – inscris in art.15 coroborat cu art.52 din Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - in absenta unor prevederi care sa justifice restrangerile si sa evidentieze necesitatea acestora sau faptul ca limitarile raspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor celorlalti.

Limitarile impuse exercitarii dreptului la munca, prin aplicarea disp.art.3 alin.2 din OUG nr.259/7.12.200 - respinsa prin Legea nr.605/200 -  apar ca fiind excesive in absenta unei compensari, in conditiile in salariatul  lucreaza tot in unitati subordonate Ministerului Sanatatii si finantate de la bugetul de stat.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 3096 din 26 septembrie 2012

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10029/105/2011, reclamanta GAE a chemat in judecata pe parata DSPP solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a actului aditional incheiat la data de 06.04.2000 la contractul individual de munca nr. 24/2000 precum si restituirea  sumei de 12.000 lei achitata in baza acestui act.

Pe baza probatoriilor administrate in cauza, prin sentinta civila nr. 3983 din data de 14.06.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova s-a respins in totalitate actiunea formulata de reclamanta GAE in contradictoriu cu parata DSPP, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:

Din probatoriile administrate in cauza, respectiv inscrisurile depuse la dosar, s-a retinut ca reclamanta a fost incadrata conform contractului individual de munca nr.24/17.04.2000, in cadrul DSPP in functia de medic rezident I laborator, durata pentru care contractul a fost perfectat fiind nedeterminata.

Prin actul aditional la contractul de munca incheiat la data de 06.04.2000 reclamanta se obliga sa presteze activitate in cadrul unitatii-parate ca specialist pentru o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specialitatii, articolul 2 al actului aditional stipuland ca in caz de nerespectare a prevederilor acestui inscris reclamanta va restitui o suma echivalenta cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renuntarii.

S-a avut in vedere faptul ca reclamanta a  semnat actul aditional sus mentionat fara niciun fel de obiectie, ceea ce inseamna ca si-a insusit intrutotul continutul acestuia.

Prin actul aditional in discutie s-a dorit o fidelizare a cadrelor medicale, intrucat pentru perioada in care s-au desfasurat activitatile specifice obtinerii specializarii cheltuielile au fost suportate de Ministerul Sanatatii, fiind avansate angajatorului din prezenta cauza.

Astfel, Ministerul Sanatatii in calitate de gestionar al sistemului public de sanatate are posibilitatea sa gestioneze, in mod eficient, resursele umane din domeniul sanatatii si sa asigure cu precadere servicii medicale in domeniile si in zonele deficitare.

In conformitate cu art.3 alin.2 din OUG nr.259/7.12.2000 medicii si farmacistii rezidenti ce ocupa prin concurs posturile pentru care se organizeaza rezidentiat incheie contract de munca cu unitatea sanitara care a solicitat postul respectiv, dupa obtinerea diplomei fiind obligati sa lucreze cel putin 5 ani la unitatea sanitara cu care au incheiat contractul, acesta urmand a cuprinde o clauza conform careia nerespectarea  obligatiei mai sus prevazute atrage raspunderea materiala a rezidentului  in sensul obligarii acestuia la o suma echivalenta cu cel putin 36 salarii medii pe economie, suma calculata la data incetarii contractului individual de munca din initiativa rezidentului.

Referitor la cererea de constatare a nulitatii absolute a actului aditional incheiat la data de 06.04.2000, prima instanta a apreciat ca nu exista si, cu atat mai putin au fost probate, motive de natura a atrage nulitatea  absoluta a  acestui act care, asa cum s-a mai aratat, a fost semnat personal si fara obiectiuni de catre reclamanta, act care nu contine clauze contrare legii.

Sustinerea reclamantei in sensul ca prin acest act aditional s-ar ingradi dreptul constitutional la munca, nu a putut fi retinuta cata vreme eventualele asemenea restrangeri presupun anumite compensatii care nu sunt neaparat de natura financiara.

Ori, semnarea actului aditional s-a facut in conditiile in care reclamantei i-a fost oferit un loc de munca, in conditii strict determinate de legea in vigoare la data semnarii contractului.

Raporturile de munca ale reclamantei cu unitatea  parata au incetat in temeiul disp.art.79 alin.1 si 4 din Codul muncii, prin demisie, unitatea  angajatoare emitand in acest sens Dispozitia nr.6/08.01.2008.

Avand in vedere ca reclamanta nu a inteles sa presteze activitate in cadrul unitatii parate o perioada de cel putin 5 ani dupa obtinerea specializarii, fiind  incalcate astfel prevederile actului aditional din 06.04.2000 la contractul individual de munca nr.24/2000, tribunalul a constatat ca nu se justifica obligarea  paratei la restituirea catre reclamanta a sumei de 12.000 lei, motiv pentru care actiunea a fost respinsa in totalitate ca fiind neintemeiata.

Impotriva sentintei primei instante a declarat recurs reclamanta criticand-o ca nelegala si netemeinica, invocand in acest sens disp. art. 304 pct.8 si 9 Cod pr.civila.

Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in  recurs, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea a constatat ca recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmeaza:

La data de 17.04.2000 recurenta reclamanta a incheiat contractul individual de munca inregistrat sub nr. 24/2000 cu DSPP pe postul de medic laborator pentru o perioada nedeterminata. Anexa la contractul individual de munca apare un act aditional, 06.04.2000 - anterior incheierii contractului de munca - prin care recurenta este obligata sa functioneze ca specialist pe acest post o perioada de minim 5 ani de la data obtinerii specialitatii. Prin actul aditional se prevedea faptul ca in cazul nerespectarii prevederilor art. 1 recurenta va restitui catre DSPJPH o suma echivalenta cu 36 salarii medii pe economie din perioada renuntarii.

La data de 27.12.2007 recurenta reclamanta si-a depus cererea de demisie la parata si a inceput activitatea ca medic specialist in cadrul unitatii sanitare SBI, unitate care face parte din sistemul public de sanatate.

Actul aditional a carui nulitate se solicita a se constata a fost incheiat in considerarea dispozitiilor OUG nr.259/2000 care prevedea in art.3 alin.3 ca in contractul individual de munca incheiat intre rezident si unitatea sanitara  trebuie cuprinsa o clauza conform careia nerespectarea obligatiei de a lucra cel putin 5 ani la unitatea sanitara respectiva atrage raspunderea materiala a rezidentului, in sensul obligarii acestuia la plata unei sume echivalente cu cel putin 36 de salarii medii pe economie.

Curtea va retine faptul ca OUG nr.259/2000 a fost respinsa prin Legea nr.605/2001 astfel ca actele aditionale incheiat in temeiul ei nu mai pot produce efecte.

Mai mult prevederea potrivit careia salariatul ar fi obligat la plata a 36 salarii medii, in cazul in care nu respecta termenul de 5 ani, nu are suport legal in niciuna din reglementarile specifice codului muncii: nu reprezinta nici raspundere materiala, nefiind intrunite elementele acesteia, si nici situatia in care angajatorul ar fi suportat cheltuieli cu pregatirea profesionala a angajatului.

Curtea va constata ca exista o contradictie intre norma legala cuprinsa in OUG 259/2000 si normele dreptului comunitar.

Astfel, salariatului nu-i poate fi limitata exercitarea dreptului fundamental la munca – inscris in art.15 coroborat cu art.52 din Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - in absenta unor prevederi care sa justifice restrangerile si sa evidentieze necesitatea acestora sau faptul ca limitarile raspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor celorlalti.

In prezenta cauza, limitarile impuse exercitarii dreptului la munca apar ca fiind excesive in absenta unei compensari, in conditiile in care recurenta reclamanta lucreaza tot in unitati subordonate Ministerului Sanatatii si finantate de la bugetul de stat.

Pentru aceste considerente, curtea a constatat ca actul aditional din data de 06.04.2000 la CIM 24/2000 este lovit de nulitate absoluta si, pe cale de consecinta, a dispus restituirea sumei de 12.000 lei achitata de recurenta reclamanta in baza acestui act aditional.