Incidenta art. 477 Cod procedura civila, Limitarea efectului devolutiv al apelului

Tribunalul Dolj prin sentinta civila nr. 297 de la 27.01.2014 a admis cererea formulata de reclamantul M.C, in contradictoriu cu parata SC AVIOANE SA CRAIOVA, cu sediul in Ghercesti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj, a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamant in perioada 05.09.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 % din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

A obligat parata sa elibereze reclamantului o adeverinta in acest sens.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca potrivit mentiunilor din carnetul de munca al reclamantului s-a retinut ca in perioada dedusa judecatii acesta a lucrat pentru angajatorul parat in functia de rectificator.

Din declaratia martorului S.S. a reiesit ca acesta, impreuna cu reclamantul, au lucrat in perioada de timp specificata in calitate de rectificatori (martorul a lucrat si ca frezor), in aceleasi conditii si loc de munca, in aceeasi incinta, unul in proximitatea altuia.

Indeplineau concret aceleasi sarcini si activitati. Fiind vorba despre piese de precizie, se desfasurau operatii de slefuire in urma carora se degajau particule de praf/ pulberi de la piatra abraziva, de siliciu, dar si gaze de emulsie, etc.

Nu beneficiau de o ventilatie corespunzatoare ori de instalatii de anihilare a pulberilor.

Martorul a sustinut ca reclamantul si-a desfasurat activitatea in procent de 100% in aceste imprejurari, pe toata durata programului de lucru.

Aceste aspecte nu au fost combatute de catre angajator, caruia ii revine sarcina probei, potrivit dispozitiile art. 272 din Codul muncii.

Principiul de baza al incadrarii in grupele de munca este cel al analizei conditiilor de munca, care trebuie sa aiba in vedere circumstantele concrete.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificari si completari, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativa grupe superioare de munca, chiar in absenta unei enuntari exprese in ordin.

In acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este si decizia nr. 258/20.09.2004 a I.C.C.J. conform careia nu se poate restrange aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitatile si functiile prevazute in forma initiala a actului, in lipsa unei dispozitii expres a insusi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminarii a fost avut in vedere si prin decizia nr. 87/1999 a Curtii Constitutionale conform careia nu exista nici o ratiune sa se mentina un regim discriminatoriu in materia grupelor superioare de munca pentru persoanele care au activat in aceleasi functii indiferent de perioada.

Tribunalul a facut si aplicarea in acest sens a jurisprudentei CEDO, care in cauza BEIAN a decis ca jurisprudenta contradictorie a unei instante poate fi asimilata unui diferentieri de tratament care nu se bazeaza pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis ca o astfel de diferentiere constituie o incalcare a articolului 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Martorul a obtinut recunoasterea faptului ca a prestat o activitate incadrandu-se in grupa a II-a de munca, prin sentinta judecatoreasca executorie, depusa in copie la dosar, nr. 5301/2013 pronuntata de Tribunalul Dolj. Daca unor persoane care au lucrat in proximitatea reclamantului, in aceeasi incinta si conditii de lucru, li s-a recunoscut grupa de munca prin hotarare judecatoreasca, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instante ca o prezumtie legala absoluta si irefragrabila, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat in mod real in conditiile specifice grupei de munca sa nu i se poata stabili aceasta calitate si drepturile subsecvente, din pricina unei neglijente ce nu ii incuba.

Din carnetul de munca al reclamantului, depus in copie la dosar, coroborat cu declaratia martorului, rezulta functia si conditiile de munca ale lucratorului, acestea incadrandu-se in ipotezele retinute de dispozitiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.

In consecinta, instanta a admis cererea si a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamant in perioada 05.09.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 % din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

In temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicata cu o noua numerotare a textelor), a obligat parata sa elibereze o adeverinta in acest sens.

Impotriva sentintei a formulat apel parata SC AVIOANE SA, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

S-a sustinut ca in mod eronat instanta a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamantul in perioada 05.04.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100% din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.

Incepand cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de aparare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea si-a redus activitatea si numarul de salariati, iar pentru protejarea personalului din aviatie ramas, societatea a beneficiat de protectia asigurata prin actele normative enumerate mai sus.

In conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completarile ulterioare - Decret nr. 45/1993 si Legea nr.14/1993 - pe durata intreruperii activitatii din cauza lipsei de comenzi in fabricile si sectiile ce produc tehnica militara, personalului civil incadrat i se plateste o indemnizatie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fara sa se ia masura desfacerii contractului de munca.

In consecinta, salariatii SC Avioane Craiova SA s-au aflat la dispozitia societatii la domiciliu, nefiind prezenti la serviciu.

Incepand cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - In cazul unor intreruperi ale activitatii agentilor economici din cadrul sectorului de productiei de aparare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariatii afectati pot ramane la dispozitia agentilor economici, indeplinind sarcinile ce li se vor stabili si primesc o indemnizatie egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevazut de lege, cu mentinerea contractului de munca, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucratoare, in cursul ultimelor 12 luni.

In aceasta perioada salariatii au stat la dispozitia societatii fara sa desfasoare activitatile din fisa postului. Salariatii afectati de intreruperea activitatilor vor lucra alte activitati sau vor efectua lucrarile de intretinere necesare, conform planificarii conducerii unitatilor,volumul muncii prestate, nedepasind 60% din timpul normal de lucru, potrivit indemnizatiei primite.

In concluzie a solicitat admiterea apelului si respingerea hotararii Tribunalului Dolj. In drept si-a intemeiat apelul pe dispozitiile art. 470 Cod procedura civila.

Apelul urmeaza a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Pentru solutionarea apelului prezinta relevanta analizarea efectului devolutiv al apelului si a limitelor acestuia.

Prin art. 476 Cod procedura civila s-a prevazut ca „(1) Apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuand atat in fapt, cat si in drept. (2)In cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.”

Potrivit art. 477 din Cod procedura civila „(1)Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata. (2) Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca obiectul litigiului este indivizibil”.

Rezulta din prevederile legale mentionate ca pentru a stabili care sunt limitele in care se doreste rejudecarea pricinii instanta are obligatia de a verifica daca cererea de apel contine motivele de fapt si de drept, astfel cum prevad dispozitiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Cod procedura civila. Daca acestea nu au fost indicate limitele rejudecarii sunt cele prevazute de art. 476 alin.2 Cod procedura civila, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanta”. Daca, insa, au fost formulate motive de apel instantei ii revine sarcina de a rejudeca pricina tinand cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod procedura civila.

In speta apelanta parata, motivand apelul, a sustinut in esenta ca in mod gresit s-a constatat ca intimata reclamanta a desfasurat activitatea in grupa a II-a de munca, deoarece
incepand cu anul 1992
societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), in baza carora salariatilor li s-au achitat indemnizatii, stabilite in conditiile legii, fara a presta activitatile din fisa postului.

Din modul in care apelanta a formulat motivele de apel rezulta fara echivoc faptul ca aceasta critica sentinta invocand recunoasterea gresita in favoarea intimatei reclamante a conditiilor specifice grupei a II-a de munca pentru activitatea desfasurata
incepand cu anul 1992.
Pentru restul perioadei pentru care a fost admisa actiunea nu au fost formulate critici. Procedand astfel apelanta a determinat incidenta in cauza a prevederilor art. 477 alin 1 Cod procedura civila, limitand efectul devolutiv al apelului.

Referitor la perioada supusa atentiei prin motivele de apel, Curtea retine ca nu pot fi primite motivele invocate de apelanta parata pentru schimbarea sentintei, intrucat primul act normativ invocat de apelanta parata, Legea nr. 37/1992 a intrat in vigoare la 23 aprilie 1992 si nu s-a sustinut si dovedit ca aceasta ar fi fost aplicata retroactiv, incepand cu 01.01.1992.

In raport de cele expuse, in baza art. 480 Cod procedura civila, urmeaza a fi respins apelul ca nefondat.

Tribunalul Dolj prin sentinta civila nr. 297 de la 27.01.2014 a admis cererea formulata de reclamantul M.C, in contradictoriu cu parata SC AVIOANE SA CRAIOVA, cu sediul in Ghercesti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj, a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamant in perioada 05.09.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 % din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

A obligat parata sa elibereze reclamantului o adeverinta in acest sens.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca potrivit mentiunilor din carnetul de munca al reclamantului s-a retinut ca in perioada dedusa judecatii acesta a lucrat pentru angajatorul parat in functia de rectificator.

Din declaratia martorului S.S. a reiesit ca acesta, impreuna cu reclamantul, au lucrat in perioada de timp specificata in calitate de rectificatori (martorul a lucrat si ca frezor), in aceleasi conditii si loc de munca, in aceeasi incinta, unul in proximitatea altuia.

Indeplineau concret aceleasi sarcini si activitati. Fiind vorba despre piese de precizie, se desfasurau operatii de slefuire in urma carora se degajau particule de praf/ pulberi de la piatra abraziva, de siliciu, dar si gaze de emulsie, etc.

Nu beneficiau de o ventilatie corespunzatoare ori de instalatii de anihilare a pulberilor.

Martorul a sustinut ca reclamantul si-a desfasurat activitatea in procent de 100% in aceste imprejurari, pe toata durata programului de lucru.

Aceste aspecte nu au fost combatute de catre angajator, caruia ii revine sarcina probei, potrivit dispozitiile art. 272 din Codul muncii.

Principiul de baza al incadrarii in grupele de munca este cel al analizei conditiilor de munca, care trebuie sa aiba in vedere circumstantele concrete.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificari si completari, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativa grupe superioare de munca, chiar in absenta unei enuntari exprese in ordin.

In acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este si decizia nr. 258/20.09.2004 a I.C.C.J. conform careia nu se poate restrange aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitatile si functiile prevazute in forma initiala a actului, in lipsa unei dispozitii expres a insusi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminarii a fost avut in vedere si prin decizia nr. 87/1999 a Curtii Constitutionale conform careia nu exista nici o ratiune sa se mentina un regim discriminatoriu in materia grupelor superioare de munca pentru persoanele care au activat in aceleasi functii indiferent de perioada.

Tribunalul a facut si aplicarea in acest sens a jurisprudentei CEDO, care in cauza BEIAN a decis ca jurisprudenta contradictorie a unei instante poate fi asimilata unui diferentieri de tratament care nu se bazeaza pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis ca o astfel de diferentiere constituie o incalcare a articolului 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Martorul a obtinut recunoasterea faptului ca a prestat o activitate incadrandu-se in grupa a II-a de munca, prin sentinta judecatoreasca executorie, depusa in copie la dosar, nr. 5301/2013 pronuntata de Tribunalul Dolj. Daca unor persoane care au lucrat in proximitatea reclamantului, in aceeasi incinta si conditii de lucru, li s-a recunoscut grupa de munca prin hotarare judecatoreasca, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instante ca o prezumtie legala absoluta si irefragrabila, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat in mod real in conditiile specifice grupei de munca sa nu i se poata stabili aceasta calitate si drepturile subsecvente, din pricina unei neglijente ce nu ii incuba.

Din carnetul de munca al reclamantului, depus in copie la dosar, coroborat cu declaratia martorului, rezulta functia si conditiile de munca ale lucratorului, acestea incadrandu-se in ipotezele retinute de dispozitiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.

In consecinta, instanta a admis cererea si a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamant in perioada 05.09.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 % din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

In temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicata cu o noua numerotare a textelor), a obligat parata sa elibereze o adeverinta in acest sens.

Impotriva sentintei a formulat apel parata SC AVIOANE SA, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

S-a sustinut ca in mod eronat instanta a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamantul in perioada 05.04.1974-01.04.1992 se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100% din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.

Incepand cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de aparare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea si-a redus activitatea si numarul de salariati, iar pentru protejarea personalului din aviatie ramas, societatea a beneficiat de protectia asigurata prin actele normative enumerate mai sus.

In conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completarile ulterioare - Decret nr. 45/1993 si Legea nr.14/1993 - pe durata intreruperii activitatii din cauza lipsei de comenzi in fabricile si sectiile ce produc tehnica militara, personalului civil incadrat i se plateste o indemnizatie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fara sa se ia masura desfacerii contractului de munca.

In consecinta, salariatii SC Avioane Craiova SA s-au aflat la dispozitia societatii la domiciliu, nefiind prezenti la serviciu.

Incepand cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - in cazul unor intreruperi ale activitatii agentilor economici din cadrul sectorului de productiei de aparare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariatii afectati pot ramane la dispozitia agentilor economici, indeplinind sarcinile ce li se vor stabili si primesc o indemnizatie egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevazut de lege, cu mentinerea contractului de munca, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucratoare, in cursul ultimelor 12 luni.

In aceasta perioada salariatii au stat la dispozitia societatii fara sa desfasoare activitatile din fisa postului. Salariatii afectati de intreruperea activitatilor vor lucra alte activitati sau vor efectua lucrarile de intretinere necesare, conform planificarii conducerii unitatilor,volumul muncii prestate, nedepasind 60% din timpul normal de lucru, potrivit indemnizatiei primite.

In concluzie a solicitat admiterea apelului si respingerea hotararii Tribunalului Dolj. In drept si-a intemeiat apelul pe dispozitiile art. 470 Cod procedura civila.

Apelul urmeaza a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Pentru solutionarea apelului prezinta relevanta analizarea efectului devolutiv al apelului si a limitelor acestuia.

Prin art. 476 Cod procedura civila s-a prevazut ca „(1) Apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuand atat in fapt, cat si in drept. (2)In cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.”

Potrivit art. 477 din Cod procedura civila „(1)Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata. (2) Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca obiectul litigiului este indivizibil”.

Rezulta din prevederile legale mentionate ca pentru a stabili care sunt limitele in care se doreste rejudecarea pricinii instanta are obligatia de a verifica daca cererea de apel contine motivele de fapt si de drept, astfel cum prevad dispozitiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Cod procedura civila. Daca acestea nu au fost indicate limitele rejudecarii sunt cele prevazute de art. 476 alin.2 Cod procedura civila, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanta”. Daca, insa, au fost formulate motive de apel instantei ii revine sarcina de a rejudeca pricina tinand cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod procedura civila.

In speta apelanta parata, motivand apelul, a sustinut in esenta ca in mod gresit s-a constatat ca intimata reclamanta a desfasurat activitatea in grupa a II-a de munca, deoarece
incepand cu anul 1992
societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), in baza carora salariatilor li s-au achitat indemnizatii, stabilite in conditiile legii, fara a presta activitatile din fisa postului.

Din modul in care apelanta a formulat motivele de apel rezulta fara echivoc faptul ca aceasta critica sentinta invocand recunoasterea gresita in favoarea intimatei reclamante a conditiilor specifice grupei a II-a de munca pentru activitatea desfasurata
incepand cu anul 1992.
Pentru restul perioadei pentru care a fost admisa actiunea nu au fost formulate critici. Procedand astfel apelanta a determinat incidenta in cauza a prevederilor art. 477 alin 1 Cod procedura civila, limitand efectul devolutiv al apelului.

Referitor la perioada supusa atentiei prin motivele de apel, Curtea retine ca nu pot fi primite motivele invocate de apelanta parata pentru schimbarea sentintei, intrucat primul act normativ invocat de apelanta parata, Legea nr. 37/1992 a intrat in vigoare la 23 aprilie 1992 si nu s-a sustinut si dovedit ca aceasta ar fi fost aplicata retroactiv, incepand cu 01.01.1992.

In raport de cele expuse, in baza art. 480 Cod procedura civila, urmeaza a fi respins apelul ca nefondat.
(Decizia civila nr. 2269 de la 29 mai 2014 - Sectia a I -a civila, rezumat judecator Ionela Vilculescu)