Incheiere contract de asociere in participatiune cu Serviciul Public ADPP

Decizia civilanr. 410/CA/01.04.2015

In cazul actelor administrativ-fiscale emise de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, calitatea procesuala pasiva si, implicit, capacitatea procesuala a acestora este data chiar de legiuitor, care le recunoaste dreptul de a actiona ca reprezentante ale unitatilor administrativ- teritoriale, in calitate de organe fiscale.

Desi nu reprezinta un contract tipic de locatiune, efectele contractului de asociere in participatiune sunt aceleasi cu privire la dreptul de folosinta dobandit de catre asociatul - agent economic asupra bunului adus in asociere de catre asociatul parat.

In speta, partile au inteles ca paratul, in calitate de administrator al domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale, sa aduca aport in asociere, in limitele dreptului sau de administrare, doar folosinta terenului, iar nu dreptul de proprietate.

In ceea ce priveste exercitarea dreptului de folosinta, aceasta este circumscrisa modului de functionare a asocierii, astfel cum partile au inteles sa il stabileasca prin contract. Astfel, asociatul care administreaza afacerea si care intra in raporturile juridice cu tertii, respectiv agentul economic (comerciant) va fi cel care va exercita in numele asocierii dreptul de folosinta asupra terenului, paratul pierzand dreptul sau de folosinta pe intreaga durata a asocierii.

Ori,
potrivit art.256 alin.3 Cod fiscal, „Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrative-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren”.

Art. 17 Cod procedura civila Legea nr.215/2001 Art.256 alin.3 Codfiscal

Prin cererea formulata la data de 20.05.2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.3971/118/2014, reclamanta SC [...] SA Mangalia a solicitat in contradictoriu cu parata Directia Generala de Management Fiscal si Control - Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Primariei Municipiului Mangalia anularea dispozitiei nr. 11549/28.02.2014 emise de parata si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

Prin Sentinta civila nr.2506/30.10.2014 Tribunalul Constanta a admis actiunea si a dispus anularea Dispozitiei nr.11549/28.02.2014 si a Deciziei de impunere nr.5286/29.01.2014 emise de parata.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata Directia Generala de Management Fiscal si Control - Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Primariei Municipiului Mangalia, criticand solutia instantei de fond ca fiind nelegala.

Avand in vedere ca sesizarea instantei s-a facut sub imperiul legii noi de procedura, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.499 NCPC, potrivit cu care
„Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit.b, hotararea instantei de recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. "

Recurenta nu a indicat temeiul de casare, insa criticile formulate se incadreaza in motivul prevazut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, respectiv „cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.”

A sustinut recurenta ca,
f
ata de imprejurarea ca intimata - reclamanta a inteles sa cheme in judecata Directia Generala de Management Fiscal si Control, intelege sa invoce exceptia lipsei

capacitatii procesuale a paratei, avand in vedere dispozitiile art.17 din OG 92/2003, in raport de care subiectele raportului de drept fiscal sunt unitatile administrativ teritoriale care sunt reprezentate de autoritatile administratiei publice locale, precum si de compartimentele de specialitate ale acestora, in limita atributiilor delegate de catre autoritatile administrative.

In raport de art.21 din Legea administratiei locale nr.215/2001 si fata de disp. art.17 Cod procedura fiscala, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitatile administrativ-teritoriale sau, dupa caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administratiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in cadrul acestui raport.

Asadar, solicita recurenta sa se aprecieze ca intr-un litigiu precum cel prezent, generat de stabilirea unui raport de drept material fiscal, capacitate procesuala pasiva are unitatea administrativ- teritoriala si compartimentul de specialitate aflat in subordinea acesteia, care, in limita atributiilor delegate, a emis actul de impunere.

Din perspectiva dispozitiilor mentionate, reiese ca acestea reprezinta unitatea administrativ- teritoriala in raportul juridic fiscal, in considerarea faptului ca emit acte fiscale, calitate care le confera legitimitate procesuala pasiva fata de dispozitiile Legii nr.554/2004 potrivit cu care plangerea impotriva actelor administrativ-fiscale se judeca in contradictoriu cu emitentul actului.

Considera astfel ca Directia Generala de Management Fiscal si Control - Serviciul de Taxe si Impozite din cadrul Primariei Municipiului Mangalia este un aparat aflat in subordinea unitatii administrativ-teritoriale din care face parte si care nu are capacitate de folosinta, aceasta neputand sta in judecata ca o persoana de drept public cu personalitate juridica.

Prin urmare, fata de argumentele mai sus expuse, solicita instantei admiterea exceptiei invocate, cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta si, implicit, fara calitate procesuala pasiva.

Pe fond, solicita casarea hotararii recurate, retinerea cauzei spre rejudecare cu consecinta respingerii actiunii.

Arata ca prin Hotararea nr.212/2003, la art.1, Consiliul Local al Municipiului Mangalia a stabilit in sarcina Serviciului Public Administrarea Domeniului Public si Privat incheierea de contracte de asociere sau inchiriere pentru bunurile imobile proprietatea publica sau privata a municipiului Mangalia aflate in administrare, astfel ca la data de 08.02.2006 s-a incheiat intre Serviciul Public Administrarea Domeniului Public si Privat si SC [...] SA contractul de asociere

^nr

.

^[

...

^]

.

Potrivit art.2 din Contractul de asociere nr.[...]/08.02.2006, obiectul contractului il constituie asocierea in vederea exploatarii terenului pentru realizarea unui obiectiv cu destinatie legal aprobata - prestari servicii.

In conformitate cu prevederile Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si a OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Decizia de impunere nr.5286/29.01.2014 s-a stabilit in sarcina intimatei obligatia de plata a sumei totale de 1.642 lei reprezentand taxa pe teren.

Sustine recurenta ca actele administrative contestate au fost intocmite in conformitate cu prevederile legale, respectiv ale art.256 alin.3 Cod fiscal care prevede ca pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrative-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren.

Solicita instantei de judecata sa constate ca intre parti se afla in derulare contractul de asociere prin care Consiliul Local Mangalia a pus la dispozitia reclamantei un teren de 409 mp pentru realizarea de prestarii servicii comerciale. Contractul prevede ca asociatul Consiliul Local asigura, garanteaza si pune la dispozitia asocierii terenul liber de orice sarcini (art.5); reclamanta se obliga sa administreze si sa conduca exploatarea obiectivului (art.7 lit.e); reclamanta s-a obligat sa garanteze exploatarea si gestiunea corecta a obiectivului, asumandu-si practic intreaga responsabilitate in cazul gestionarii defectuoase.

Din intregul continut al contractului de asociere reiese ca acesta se circumscrie dispozitiilor referitoare la contractul de asociere in participatiune (reglementat de codul comercial in vigoare la data contractului), fiind un contract prin care doua persoane, din care de regula una este comerciant, se invoiesc sa puna ceva in comun in scopul desfasurarii, de una dintre ele, a unei activitati comerciale sau in scopul savarsirii, de una dintre ele, a unei sau unor operatiuni comerciale, urmand ca fiecare dintre parti sa participe la beneficiile si pierderile activitatii sau operatiunii propuse (art.251-256 Cod comercial).

Din interpretarea art.254 cod comercial rezulta ca este de esenta contractului constituirea unei mize sociale, ca suport material pentru savarsirea de acte de comert, miza producatoare de beneficii; in considerarea acestui aport, asociatul participant participa la beneficiile operatiunii.

In cazul din fata, este clar ca aportul Consiliului Local a constat in terenul pus la dispozitia asocierii, in vreme ce aportul reclamantei a constat in industria sa: experienta de proiectare, de executie si de gestiune a obiectivului cu destinatie prestari servicii, precum si in finantarea acestor activitati.

Asocierea in participatiune nu constituie o persoana morala, cu o personalitate juridica distincta - art.253 cod comercial, iar acest caracter este evidentiat in cadrul contactului incheiat intre parti.

Nu se constituie un patrimoniu comun, autonom, ci are loc numai o interpunere a unei valori economice apartinand asociatului participant in fondul de comert al asociatului administrator, fara a se constitui un fond comun. In ceea ce priveste functionarea asocierilor in participatiune, unul dintre participantii la asociere devine administratorul parteneriatului (asociat administrator), in timp ce celalalt participant detine doar un rol auxiliar (asociat participant).

Asociatul administrator este persoana care desfasoara activitatea comerciala si care acorda o participatiune la beneficiile afacerii sale, in vreme ce asociatul participant poate fi orice persoana fizica sau juridica, comerciant sau necomerciant.

Solicita a se observa ca din continutul contractului reiese in mod cert ca intimata are calitatea de asociat administrator, fiind persoana care desfasoara activitatea comerciala si care asigura gestiunea obiectivului; de asemenea, aceasta asigura conducerea tehnica si administrativa pentru buna desfasurare a activitatii desfasurate la obiectivul in cauza (art.6 lit.e ).

In raport de dispozitiile legale din codul comercial, se instituie prezumtia potrivit careia asociatul participant pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse ca miza sociala. Se realizeaza un transfer al proprietatii din patrimoniul acestuia in patrimoniul asociatului administrator. Transmiterea proprietatii are loc la data incheierii contractului. Transferul este cu titlu oneros (in schimbul aportului, asociatul are o participare la beneficiile ce se vor obtine). In acest sens sunt dispozitiile art.254 alin.l care prevad ca participantii nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse in asociatiune, chiar daca au fost procurate de dansii. In mod expres partile pot deroga de la aceasta dispozitie, potrivit art.254 alin.2, aducand ca aport numai folosinta bunurilor.

Desi in contract nu sunt stipulate clauze pe acest aspect, este in afara de orice dubiu ca pe perioada existentei asocierii in participatiune, asociatul secundar (in speta Consiliul Local) pierde cel putin folosinta si posesia bunurilor aduse ca aport.

Dat fiind faptul ca, in cazul concret dedus judecatii, asa cum reiese din continutul intregului contract, asocierea este administrata de intimata care asigura "conducerea tehnica si administrativa", aceasta va fi cea care exercita prerogativele de posesie si uz asupra bunului imobil si nu proprietarul acestui bun. Intr-o asemenea situatie, intrucat dreptul de proprietate asupra respectivului bun imobil este adus ca aport in asociere pentru intreaga durata de existenta a asocierii, se poate afirma ca, in mod practic, celalalt asociat nu va putea exercita prerogativele de posesie si uz asupra bunului imobil pana la incetarea contractului de asociere in participatiune.

Asadar, folosinta bunurilor aduse ca aport de Consiliul Local apartine pe intreaga perioada a asocierii intimatei, in calitate de asociat care asigura gestiunea intregii activitati. In aceasta calitate, intimata este obligata, in temeiul dispozitiilor Codului fiscal, la plata taxei pe teren.

Sustine recurenta ca sunt aplicabile prevederile cuprinse in pct.73 alin. (23), cap. III, art.256, coroborate cu dispozitiile cuprinse in Contractul de asociere - respectiv art. 6 si art. 7 lit. e - care stabilesc fara echivoc ca obligatia de plata a taxei pentru teren revine in exclusivitate intimatei SC [...] SA, aceasta fiind utilizatorul final si cea care s-a obligat sa administreze si sa conduca exploatarea terenului - obiect al contractului de asociere.

De altfel, arata recurentul, in calitate de administrator al bunului obiect al Contractului de asociere, SC [...] SA nu numai ca dobandeste dreptul de administrare a imobilului, potrivit art.7 lit. e, dar are si o cota de participare la profit de 85%, Serviciul Public ADPP avand o cota de participare la profit de numai 15%. Este evident ca aceasta cota majoritara la profit a fost stabilita avandu-se si in vedere faptul ca prin incheierea Contractului de asociere in favoarea SC [...] SA a fost transmis dreptul de folosinta asupra terenului obiect al contractului de asociere.

Fata de argumentele mai sus expuse, solicita casarea hotararii recurate cu consecinta respingerii cererii introductive adresate instantei de judecata ca fiind introdusa impotriva unei persoane de drept public fara capacitate procesuala de folosinta si, implicit, fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar solicita casarea hotararii recurate, retinerea cauzei spre rejudecare si, in baza intreg materialului probator ce urmeaza a se administra in prezenta cauza, respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind nefondata.

Intimata reclamanta SC [...] SA a depus intampinare
prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii instantei de fond, precum si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Apreciaza intimata reclamanta ca instanta de fond a admis contestatia in mod corect, avandu- se in vedere dispozitiile legale prev. de art.251 Cod comercial.

Mai arata intimata reclamanta ca nu a detinut si nu detine calitatea de concesionar, de locatar ori de titular al vreunui drept de administrare sau de folosinta asupra terenului in suprafata de 409 mp, contractul perfectat intre parti fiind un contract de asociere in participatiune, obiectul acestuia constituindu-l efectuarea de acte sau fapte de comert in scopul obtinerii unui profit ce urmeaza a fi impartit intre asociati, astfel ca nu ii revine obligatia de plata a impozitului/taxei pe teren.

De asemenea, arata ca pana la primirea Deciziei contestate nu i-a fost comunicat vreun act administrativ prin care sa se fi stabilit in sarcina sa obligatia de plata a impozitului/taxei pe teren si pe care sa fi avut posibilitatea de a-l contesta in conditiile prev. de art.205 si urm. Cod procedura fiscala.

In mod corect instanta de fond a stabilit ca potrivit art.7 din contract, nu a intervenit transmiterea unui drept de folosinta exclusiva asupra terenului, transmitere care survine in modalitati expres si limitativ prevazute de Legea nr.215/2001.

Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este fondat in parte.

Conform art.247 alin.1 Cod procedura civila, „exceptiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanta in orice stare a procesului, daca prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate inaintea instantei de recurs numai daca, pentru solutionare, nu este necesara administrarea altor dovezi in afara inscrisurilor noi”.

Avand in vedere ca exceptia lipsei capacitatii procesuale este o exceptie absoluta (conform art.56 alin.3 Cod procedura civila), iar pentru solutionarea ei nu este necesara administrarea altor dovezi decat inscrisurile, urmeaza a fi analizata de instanta de recurs cu prioritate, o eventuala admitere a ei facand inutila cercetarea pe fond a cauzei.

Astfel, in temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de
catre o autoritate publica
,
printr-un act administrativ
sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, iar autoritatea publica este definita la art.2 alin.1 lit.b ca fiind orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin urmare, raportul juridic de drept procesual administrativ se naste intre persoana fizica sau juridica vatamata in drepturile sale legitime printr-un act administrativ propriu-zis sau asimilat si autoritatea publica - organ de stat sau al unitatii administrativ-teritoriale - emitent al actului.

In practica judiciara si in literatura de specialitate s-a afirmat ca in cazul in care organul emitent al actului administrativ contestat nu are personalitate juridica, acesta va figura totusi in proces, deci i se recunoaste calitate procesuala pasiva si, implicit, capacitate procesuala, mergandu- se pe teoria personalitatii juridice restranse de drept public, aplicabila ori de cate ori o autoritate publica este inzestrata cu dreptul de a emite acte administrative in regim de putere publica. In ipoteza in care, pe langa anularea actului administrativ se solicita si despagubiri sau cheltuieli de judecata, s-a apreciat insa ca se impune citarea in cauza a autoritatii publice cu personalitate juridica, posesoare a unui patrimoniu propriu, in cadrul sau in subordinea careia se afla emitentul actului.

In contextul aratat, se retine ca, in ceea ce priveste raportul juridic de drept fiscal, ca specie a raportului juridic administrativ, art.17 Cod procedura civila prevede in mod expres ca subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitatile administrativ-teritoriale sau, dupa caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administratiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in cadrul acestui raport.

Referitor la unitatile administrativ-teritoriale sau, dupa caz, subdiviziunile administrativ- teritoriale ale municipiilor, in alin.4 al aceluiasi articol se arata ca acestea sunt reprezentate de autoritatile administratiei publice locale,
precum si de compartimentele de specialitate ale acestora, in limita atributiilor delegate de catre autoritatile respective
. In acest sens, legiuitorul a prevazut la alin.5 ca, in materie fiscala, compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt denumite in prezentul cod
organe fiscale.

Prin urmare, in cazul actelor administrativ-fiscale emise de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, calitatea procesuala pasiva si, implicit, capacitatea procesuala a acestora este data chiar de legiuitor, care le recunoaste dreptul de a actiona ca reprezentante ale unitatilor administrativ-teritoriale, in calitate de organe fiscale.

In speta, dispozitia nr.11549/28.02.2014 de solutionare a contestatiei fiscale, precum si Decizia de impunere nr.5286/29.01.2014 contestate in cauza au fost emise de Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Directiei Generale de Management Fiscal si Control a Municipiului Mangalia, situatie in care organul fiscal emitent are calitate procesuala pasiva si o capacitate procesuala de drept fiscal speciala, recunoscuta ca atare de lege, motivul invocat de recurenta privitor la lipsa capacitatii sale procesuale pasive fiind neintemeiat.

Pe fond,
recursul vizeaza aplicarea disp. art.256 alin.3 Cod fiscal la situatia reclamantei SC [...] SRL, respectiv impunerea in sarcina acesteia a taxei pe teren datorate pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale de catre concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinta, in conditii similare impozitului.

S-a retinut ca reclamanta detine terenul in suprafata de 409 mp situat in Municipiul Mangalia — statiunea [...], strada [...], in temeiul contractului de asociere in participatiune nr. [...]/08.02.2006 incheiat cu Serviciul Public Administrarea Domeniului Public si Privat al Municipiului Mangalia.

Potrivit art.2 din conventia partilor, obiectul contractului il constituie asocierea in vederea exploatarii terenului pentru realizarea unui obiectiv cu destinatie legal aprobata - prestari servicii agrement, iar in temeiul art.6, Serviciul Public ADPP se obliga
sa puna la dispozitia asociatului SC [...! SA
terenul liber de orice sarcini pe toata durata valabilitatii contractului. De asemenea, art.7 lit. d prevede ca
reclamanta se obliga

„sa administreze si sa conduca exploatarea obiectivului prevazut in prezentul contract astfel ca sa realizeze activitate performanta din care ambii asociati sa obtina profit.”,
iar la art.12 lit.e s-a stipulat ca in cazul incetarii/rezilierii contractului asociatul 1 va primi terenul reprezentand capitalul cu care a intrat in asociere, liber de sarcini.

Desi nu reprezinta un contract tipic de locatiune, Curtea apreciaza ca efectele contractului de asociere in participatiune sunt aceleasi cu privire la dreptul de folosinta dobandit de catre asociatul - agent economic asupra bunului adus in asociere de catre asociatul parat.

Astfel, din punct de vedere al normelor de drept civil aplicabile conventiei partilor, contractul de asociere in participatiune este incheiat sub imperiul Codului comercial vechi, respectiv in temeiul art.251 - 256 din acest act normativ.

Conform acestor dispozitii,
„asociatiunea in participatiune are loc atunci cand un comerciant sau o societate comerciala acorda uneia sau mai multor persoane ori societati o participatiune in beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni, sau chiar asupra intregului comert.”

De asemenea, asociatiunea in participatiune nu constituie, in privinta celor de-al treilea, o fiinta juridica distincta de persoana interesatilor, iar cei de-al treilea nu au niciun drept si nu se obliga decat catre acela cu care au contractat.

In ceea ce priveste aportul asociatilor, art.254 prevede ca regula ca participantii nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse in asociatiune, chiar daca au fost procurate de dansii, dar cat priveste raporturile lor intre dansii, asociatii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie in natura, avand dreptul, in caz cand restitutiunea nu s-ar putea face, la reparatiunea daunelor suferite.

Prin urmare, de esenta contractului de asociere in participatiune este faptul ca asocierea nu dobandeste personalitate juridica, raporturile juridice incheiate cu tertii in numele asocierii producand efecte numai fata de asociatul cu care s-a contractat, si ca aducerea bunului in asociere are ca efect pierderea dreptului de proprietate asupra acestuia, atributele dreptului de proprietate urmand a fi exercitate, in numele asocierii, de catre asociatul care administreaza afacerea.

Art.255 prevede insa ca „afara de dispozitiunile articolelor precedente, conventiunile partilor determina forma, intinderea si conditiunile asociatiunei”, ceea ce inseamna ca partile pot deroga de la regula mentionata mai sus, putand aduce ca aport in asociere si alte drepturi reale decat dreptul de proprietate, consecinta fiind aceeasi, si anume asociatul va pierde exercitiul dreptului respectiv asupra bunului adus ca aport.

In speta, partile au inteles ca paratul, in calitate de administrator al domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale, sa aduca aport in asociere, in limitele dreptului sau de administrare, doar folosinta terenului, iar nu dreptul de proprietate.

In ceea ce priveste exercitarea dreptului de folosinta, aceasta este circumscrisa modului de functionare a asocierii, astfel cum partile au inteles sa il stabileasca prin contract. Astfel, asociatul care administreaza afacerea si care intra in raporturile juridice cu tertii, respectiv agentul economic (comerciant) va fi cel care va exercita in numele asocierii dreptul de folosinta asupra terenului, paratul pierzand dreptul sau de folosinta pe intreaga durata a asocierii.

Ori, potrivit art.256 alin.3 Cod fiscal,
„Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrative-teritoriale, concesionate, inchiriate,
date
in administrare ori
in folosinta,
se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor,
titularilor dreptului
de administrare sau
de folosinta,
dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren
".

Fata de aceste dispozitii si avand in vedere ca reclamanta, in calitate de administrator al asocierii, exercita exclusiv dreptul de folosinta asupra terenului adus in asociere de catre autoritatea publica locala prin Serviciul Public Administrarea Domeniului Public si Privat al Municipiului Mangalia, Curtea constata ca aceasta datoreaza taxa aferenta terenului, astfel incat impunerea taxei de catre organul fiscal este legala.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca in cauza este incident temeiul de casare prevazut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, respectiv cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, urmeaza a admite recursul in baza art.496 si 498 alin.1 Cod procedura civila si, rejudecand cauza, urmeaza a respinge ca nefondata actiunea reclamantei privind anularea deciziei de solutionare a contestatiei si a deciziei de impunere emise de catre organul fiscal din cadrul Municipiului Mangalia.

Judecator redactor Elena Carina Gheorma