In cazul impozitului pe cladiri, sarcina reevaluarii imobilului revine proprietarului imobilului, nu chiriasului

Cuprins pe materii
:
Drept fiscal. Impozit pe cladiri.

Legislatie relevanta
: a
rt. 253 C.fisc., H.G. nr. 44/2004.

Rezumat
:

Potrivit art. 253 Legea nr. 571/2003 republicata, in cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii (alin. 1). In cazul unei cladiri care a fost reevaluata, conform reglementarilor contabile, valoarea impozabila a cladiri este valoarea contabila rezultata in urma reevaluarii, inregistrata ca atare in contabilitatea proprietarului - persoana juridica (alin. 5).

Din interpretarea dispozitiilor legale, reiese ca obligatia reevaluarii revine proprietarului imobilului, chiar daca cel ce datoreaza efectiv impozitul este, pana la urma, persoana care foloseste efectiv cladirea (chiriasul, titularul dreptului de administrare sau al altui drept de folosinta ori al unui dezmembramant real).

In cazul imobilelor pentru care s-a stabilit impozitul datorat, proprietarul este recurenta-parata U.A.T. Orasul M. Tot U.A.T. Orasul M. este si organul fiscal care stabileste si administreaza obligatiile fiscale si titularul bugetului in care se varsa aceste impozite.

Daca s-ar permite recurentei sa solicite intimatei – chirias al cladirii – plata impozitului majorat cu 20%, ar insemna ca recurenta sa obtina un folos de pe urma propriei sale culpe, ea fiind vinovata pentru faptul ca nu a efectuat in termen legal demersurile pentru reevaluarea imobilelor.

Or, acest lucru nu poate fi acceptat, deoarece incalca principiul de drept clasic, aplicabil in toate ramurile de drept, potrivit caruia nimeni nu isi poate invoca propria culpa pentru a obtine un avantaj (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

       Decizia nr. 435 din 21.03.2016 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Vrancea sub nr. …/91/2015, reclamanta Q.C. SRL F., prin reprezentant conventional, a solicitat, in contradictoriu cu paratii U.A.T. M., prin Primar si Primarul or. M., anularea Deciziei de impunere nr. …/08.12.2014 emisa de Primarul Orasului M. – Biroul de Impozite si Taxe Locale.

Prin sentinta nr. 621/15.10.2015 pronuntata de Tribunalul Vrancea, a fost admisa actiunea, a fost anulata Decizia de impunere nr. …/08.12.2014 emisa de Primaria Orasului M. si a fost inlaturata obligatia de plata referitoare la impozit si taxa pe cladiri pentru anii 2013 si 2014 cu accesoriile aferente in suma de 30.419 lei.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata U.A.T. M., solicitand casarea sentintei si, in rejudecare, respingerea contestatiei formulate.

In motivarea recursului, recurenta critica sentinta pentru nelegalitate, aratand ca a fost obligata prin actul de control al Curtii de Conturi sa efectueze demersurile pentru recuperarea diferentei de impozit rezultata din aplicarea coeficientului de 20%.

Obligatia chiriasului de a stabili impozitul este determinata de disp. H.G. 1861/2006, ale H.G. 84/2005 si ale art. 22 O.G. 81/2003.

In drept, a invocat disp. art. 488 C.pr.civ., H.G. 44/2004, C.fisc., C.pr.fisc.

Legal citata, intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In motivare, a aratat ca, din interpretarea art. 253 C.fisc. si ale H.G. 44/2004, reiese clar ca obligatia de reevaluare revine proprietarului cladirii. Asadar, solutia instantei este corecta, deoarece obligatia de reevaluarea revenea recurentei.

In drept, a invocat disp. art. 205 C.pr.civ.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate, in raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si cu dispozitiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel retine ca recursul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:

In ce priveste motivul de recurs aplicabil, Curtea constata ca motivele invocate de partea recurenta se incadreaza in cazul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la nerespectarea prin hotararea pronuntata a normelor de drept material.

Potrivit art. 253 Legea nr. 571/2003 republicata, in cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii (alin. 1). Valoarea de inventar a cladirii este valoarea de intrare a cladirii in patrimoniu, inregistrata in contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale in vigoare (alin. 3). In cazul unei cladiri care a fost reevaluata, conform reglementarilor contabile, valoarea impozabila a cladirii este valoarea contabila rezultata in urma reevaluarii, inregistrata ca atare in contabilitatea proprietarului - persoana juridica (alin. 5).

Din interpretarea dispozitiilor legale, reiese ca obligatia reevaluarii revine proprietarului imobilului, chiar daca cel ce datoreaza efectiv impozitul este, pana la urma, persoana care foloseste efectiv cladirea (chiriasul, titularul dreptului de administrare sau al altui drept de folosinta ori al unui dezmembramant real).

In cazul imobilelor pentru care s-a stabilit impozitul datorat, proprietarul este recurenta-parata U.A.T. Orasul M.. Tot U.A.T. Orasul M. este si organul fiscal care stabileste si administreaza obligatiile fiscale si titularul bugetului in care se varsa aceste impozite.

Daca s-ar permite recurentei sa solicite intimatei – chirias al cladirii – plata impozitului majorat cu 20%, ar insemna ca recurenta sa obtina un folos de pe urma propriei sale culpe, ea fiind vinovata pentru faptul ca nu a efectuat in termen legal demersurile pentru reevaluarea imobilelor.

Or, acest lucru nu poate fi acceptat, deoarece incalca principiul de drept clasic, aplicabil in toate ramurile de drept, potrivit caruia nimeni nu isi poate invoca propria culpa pentru a obtine un avantaj (
nemo auditur propriam turpitudinem allegans
).

Faptul ca emiterea deciziei de impunere este consecinta obligatiei stabilite de Curtea de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi V. nu are relevanta, deoarece decizia Camerei de Conturi si incheierea Curtii de Conturi nu sunt opozabile intimatei. In orice caz, recurenta si-a indeplinit obligatia de a efectua demersurile pentru recuperarea impozitului prin formularea prezentei actiuni.

Cum impozitul pe cladiri nu poate fi imputat intimatei, cu atat mai mult nu pot fi stabilite obligatii accesorii aferente acestui impozit, intarzierea in efectuarea reevaluarii fiind, de asemenea, imputabila recurentei.

Asadar, solutia instantei de fond este justa si corect motivata, actele contestate fiind lovite de nulitate.

Recursul este calea de atac prin intermediul careia partile sau Ministerul Public solicita, in conditiile si pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiintarea unei hotarari judecatoresti pronuntate fara drept de apel sau in apel.

Examinand prezenta cauza prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciaza ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala, care nu se impune a fi reformata.

Drept urmare, in baza art. 496 alin. 1 Cod procedura civila si art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.