Imposibilitatea repunerii in discutie a problemei competentei

Potrivit art.135 alin.2 din Codul de procedura civila: ”Nu se poate crea conflict de competenta cu inalta Curte de Casatie si Justitie. Hotararea de declinare a competentei sau de stabilire a competentei pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie este obligatorie pentru instanta de trimitere ”.

Din norma legala citata rezulta ca ori de cate ori stabilirea instantei competente s-a facut in urma unui regulator de competenta pronuntat de catre inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta de trimitere este obligata sa tina seama de acesta, chiar daca existau la data ivirii conflictului de competenta sau au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar fi putut avea efecte asupra competentei. Avand in vedere ca norma legala nu face distinctie intre tipurile de competenta asupra carora ar fi avut a se pronunta inalta Curte de Casatie si Justitie rezulta, prin interpretarea ubi lex non distinguit, ca in aceasta situatie instanta de trimitere nu poate sa repuna in discutie problema competentei sale, chiar analizata dintr-o alta perspectiva.

Art.135 alin.2 din Codul de procedura civila

Prin formularul de cerere de valoare redusa inregistrat pe rolul Judecatoriei Constanta la 07.08.2015 reclamantul [...] a solicitat obligarea paratei [...] la plata sumei de 4.500 lei, la care se adauga dobanda legala calculata asupra acestei sume de la data de 24.06.2015, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii reclamantul a aratat ca a platit paratei suma respectiva cu titlu de avans pentru achizitionarea unui imobil situat in Bucuresti, ..., ca urmare a publicarii unui anunt pe site-ul OLX. A sustinut reclamantul ca a fost indus in eroare asupra anului de edificare a constructiei, acesta fiind 1940, in loc de 1970, motiv pentru care nu a mai dorit perfectarea vanzarii convenite anterior.

La data de 03.09.2015 reclamantul a aratat ca doreste solutionarea cererii sale potrivit dreptului comun, iar la data de 11.01.2016 a depus cerere modificatoare, solicitand ca instanta sa constate nulitatea relativa a antecontractului intervenit intre parti si repunerea partilor in situatia anterioara, prin restituirea de catre parata a sumei de 45.000 lei, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 1186/05.02.2016, Judecatoria Constanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala, invocata din oficiu, trimitand dosarul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti pentru solutionare.

Prin sentinta civila nr. 6473 din 4 mai 2016 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat cauza in favoarea Judecatoriei Constanta. S-a constatat ivit conflict negativ de competenta, cauza fiind trimisa Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea solutionarii conflictului.

Prin decizia civila nr.1414 din 20.09.2016 ICCJ a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta, retinand ca judecatoria a fost investita cu o actiune in realizare, patrimoniala, mixta prin care se urmareste, in acelasi timp, valorificarea unui drept real si a unui drept de creanta, ambele drepturi fiind efectul aceluiasi act juridic, si nicidecum cu o actiune reala imobiliara, situatie in care, in speta, se aplica regula generala de drept comun in competenta teritoriala.

A mai retinut ICCJ ca dispozitiile art.107 Cod procedura civila instituie regula generala a competentei de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata in prima instanta, in sensul ca in absenta unei norme contrare instanta competenta este cea de la domiciliul paratului si a aratat ca in raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare in judecata - actiune in realizare, patrimoniala, mixta - Judecatoria Constanta este instanta competenta sa solutioneze prezenta cauza, aceasta fiind instanta in circumscriptia careia parata are domiciliul.

Dupa pronuntarea regulatorului de competenta de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie dosarul a fost reinregistrat la Judecatoria Constanta sub nr. .. ./212/2015*.

La termenul de judecata din data de 16.12.2016 instanta a invocat din oficiu
exceptia de necompetenta materiala,
iar prin sentinta civila nr. 15094/16.12.2016 a fost admisa aceasta exceptie si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Constanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie Judecatoria Constanta a constatat ca obiectul judecatii il constituie
nulitatea antecontractului intervenit intre parti cu privire la vanzarea bunului imobil situat in

iar pretul vanzarii ce urma a se realiza a fost convenit la suma de 107.000 euro.

S-a retinut in consecinta incidenta art. 94 pct. 1 lit. k coroborat cu art. 95 pct. 1 C. pr. civila, tribunalul fiind competent sa judece actiunile evaluabile in bani cu o valoare de cel putin 200.000 lei, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia I civila sub acelasi numar de dosar, iar la primul termen de judecata instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale in solutionarea cererii.

La termenul din 6 martie 2017 Tribunalul Constanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale, exceptie pe care a admis-o prin sentinta civila nr. 549 din 20 martie 2017.

Tribunalul a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta si, constatand ivit conflict negativ de competenta, a inaintat cauza Curtii de Apel Constanta pentru solutionare.

In considerentele hotararii astfel pronuntate a retinut Tribunalul ca
prin Decizia nr.

1414/20.09.2016
pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. .../212/2015 a fost stabilita competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta si
raportand situatia de fapt la prevederile art. 135 alin. 4 Cod procedura civila

a apreciat ca dispozitivul Deciziei civile nr. 1414/20.09.2016 a i.C.C.J. a stabilit in mod neechivoc competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta, in aplicarea art. 107 C. pr. civila.

A considerat tribunalul ca nu se poate retine argumentul ca prin Decizia civila nr. 1414/20.09.2016 a i.C.C.J. s-au stabilit numai natura juridica a actiunii si incidenta regulii de drept comun in materie de competenta teritoriala, de vreme ce
scopul pronuntarii regulatorului de competenta este tocmai acela de a se stabili instanta competenta general, material si teritorial sa solutioneze cauza.

Pe cale de consecinta, s-a considerat ca invocarea criteriului valoric pentru a se justifica o noua declinare de competenta nu este admisibila,
pentru ca ar insemna ca regulatorul de competenta pronuntat sa fie lipsit de orice efect juridic
, iar o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa fie lipsita de efecte in detrimentul partilor, care sunt indreptatite la solutionarea cu celeritate a litigiului.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 131 alin. 1, art. 130 alin. 2, art. 132 alin. 3 C. pr. civila, instanta a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta, sectia I civila.

Curtea de Apel Constanta, Sectia I civila, retinand conform dispozitiilor art. 135 alin.(1) din Noul Cod de procedura civila ca este competenta sa solutioneze acest conflict negativ de competenta, constata ca Judecatoria Constanta este instanta competenta sa solutioneze actiunea dedusa judecatii de catre reclamantul [...], pentru urmatoarele considerente:

Conflictul negativ de competenta din prezenta cauza a aparut ca urmare a reverificarii de catre Judecatoria Constanta a normelor de competenta materiala aplicabile, ulterior stabilirii acestei instante, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca instanta competenta din punct de vedere teritorial sa solutioneze cauza si dupa calificarea actiunii ca actiune in realizare, patrimoniala, mixta.

Prin urmare, problema in disputa in aceasta cauza este aceea daca, dupa pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a unui regulator de competenta, instanta considerata competenta in raport de normele care reglementeaza competenta teritoriala mai poate sa repuna in discutie chestiunea competentei din perspectiva normelor care reglementeaza competenta materiala.

Raspunsul la aceasta problema se regaseste in continutul art.135 alin.2 din Codul de procedura civila potrivit caruia
”Nu se poate crea conflict de competenta cu Inalta Curte de Casatie si Justitie. Hotararea de declinare a competentei sau de stabilire a competentei pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie este obligatorie pentru instanta de trimitere


^[2]


’.

Din norma legala citata rezulta ca ori de cate ori stabilirea instantei competente s-a facut in urma unui regulator de competenta pronuntat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta de trimitere este obligata sa tina seama de acesta, chiar daca existau la data ivirii conflictului de competenta sau au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar fi putut avea efecte asupra competentei. Avand in vedere ca norma legala nu face distinctie intre tipurile de competenta asupra carora ar fi avut a se pronunta Inalta Curte de Casatie si Justitie rezulta, prin interpretarea
ubi lex non distinguit,

ca in aceasta situatie instanta de trimitere nu poate sa repuna in discutie problema competentei sale, chiar analizata dintr-o alta perspectiva.

contrar, a admite discutarea, din nou, a competentei, dupa ce aceasta a fost stabilita, ar face posibila existenta unor hotarari definitive contradictorii asupra aceluiasi aspect juridic - competenta instantei in cauza respectiva - dar ar insemna sa se goleasca in buna masura de continut si de utilitate procedura solutionarii conflictului de competenta, ceea ce este inacceptabil.

Pe de alta parte, verificarea competentei materiale a Judecatoriei Constanta, dupa stabilirea competentei de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr.1414/20.09.2016, s-a realizat cu nesocotirea termenului limita prevazut de art.131 alin.1 Cod procedura civila, termen pana la care prima instanta putea sa faca aceasta verificare, respectiv dupa primul termen de judecata la care partile au fost legal citate, conditiile invocarii necompetentei materiale si/sau teritoriale fiind indeplinite, in cauza, la data la care in cauza s-a invocat exceptia necompetentei teritoriale, respectiv la 5 februarie 2016. Prin urmare, dupa aceasta data, judecatoria nu mai putea invoca necompetenta sa, chiar daca retinea incidenta in cauza a altor norme de competenta si nici nu putea investi Tribunalul Constanta prin declinarea competentei.

In concluzie, pentru aceste considerente Curtea stabileste ca Judecatoria Constanta este competenta sa solutioneze cauza dedusa judecatii de reclamantul [...].

Decizia civila nr. 14/C/17.05.2017 Judecator redactor Daniela Petrovici