Forma de vinovatie a salariatului in raspunderea patrimoniala

Art.254 alin.1 Codul muncii

 

Salariatii raspund patrimonial pentru pagubele cauzate angajatorului din vina si in legatura cu munca lor potrivit normelor si principiilor raspunderii civile contractuale.

Dispozitiile art.254 alin.1 Codul muncii, referindu-se la conditia raspunderii patrimoniale din punct de vedere subiectiv, folosesc notiunea generala de „vina”, intelegandu-se prin aceasta toate formele de vinovatie, atat intentia cat si culpa.

Potrivit art.1350 Cod civil care reprezinta sediul comun al raspunderii contractuale, orice persoana care nu isi executa obligatia asumata trebuie sa repare prejudiciul cauzat celeilalte persoane care si-a executat obligatia proprie, indiferent de forma vinovatiei chiar si pentru o simpla neglijenta in lipsa unei cauze de natura sa o exonereze de raspundere.

 

(Decizia civila nr. 1300/23.05.2016)

 

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, SC I.L.C. SRL a chemat in judecata pe S.S.D., solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligat paratul la contravaloarea cantitatii de motorina pe care nu a putut sa o justifice.

S-a mai solicitat obligarea paratului la plata sumei de 2000 lei, reprezentand o sanctiune contraventionala, platita de catre societate din culpa acestuia.

In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca paratul a fost angajatul reclamantei in functia de sofer, avand obligatia sa respecte consumul normat de motorina, sa utilizeze mijloacele de plata primite de la societate in mod judicios si sa economiseasca la maximum resursele acesteia.

La efectuarea deconturilor, dupa cursele cu autocamionul, s-a constatat ca paratul nu poate sa justifice folosirea de 780 l motorina.

Prin intampinare, paratul a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata pentru argumentul ca la calculul cantitatii de motorina nu s-au avut in vedere toti factorii de natura sa justifice consumul, astfel ca nu se poate retine in sarcina paratului raspunderea patrimoniala.

Cu privire la sanctiunea, reprezentand amenda in suma de 2000 lei, paratul a aratat ca aceasta a fost aplicata pentru neprezentarea diagramelor tahograf, diagrame care se aflau in posesia paratei, aceasta de pe urma pastrand diagramele pentru ascunderea unui fals.

Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.907 din 26 mai 2014 a admis in parte cererea reclamantei, in sensul ca a obligat paratul sa-i plateasca cu titlu de despagubiri suma de 2000 lei, reprezentand contravaloarea unei amenzi contraventionale.

Pentru a pronunta o astfel de solutie, instanta de fond a retinut, in esenta, ca in sarcina paratului nu se poate retine raspunderea patrimoniala, potrivit art.254 alin.1 Codul muncii, cu privire la cantitatea de motorina, intrucat reclamanta, care avea sarcina probei, nu a dovedit savarsirea unei fapte culpabile de natura sa atraga dupa sine o astfel de raspundere, insa, a fost facuta dovada platii unei amenzi contraventionale, in suma de 2000 lei, pentru refuzul paratului de a prezenta inregistrarile tahograf.

Refuzul paratului de a prezenta inregistrarile tahograf a fost unul nejustificat, motiv pentru care reclamanta, pentru plata amenzii contraventionale, a suferit in patrimoniul sau un prejudiciu.

Impotriva sentintei au formulat apel partile.

Reclamanta a criticat hotararea pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, in sensul ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii patrimoniale, potrivit art.254 Codul muncii, pentru cantitatea de combustibil nejustificata de catre parat.

Paratul a criticat solutia primei instante pentru incalcarea dreptului la aparare, in sensul ca nu au fost analizate toate actele depuse in cauza si concluziile care confirmau o alta situatie de fapt, instanta nu a manifestat rol activ in aflarea adevarului, respingand cererile de probatoriu si nu a dat posibilitatea apelantului sa se inscrie in fals cu privire la unele acte.

In cursul cercetarii apelurilor a fost administrata proba cu expertiza tehnica.

Prin sentinta civila nr. 1300/23.05.2016, Curtea de Apel Pitesti a admis apelul declarat de reclamanta S.C. I.L.C. S.R.L., impotriva

sentintei civile nr.907 din 26 mai 2014, pronuntata de Tribunalul Arges – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr.2505/109/2013; schimba in parte sentinta in sensul ca obliga pe paratul S.S.D. la plata contravalorii cantitatii de 715 l motorina; a mentinut  in rest sentinta; a respins, ca nefondat, apelul declarat de paratul Stanescu Stelian Dan; a obligat apelantul - parat sa plateasca apelantei-reclamante suma de 2000 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

Paratul a fost salariatul reclamantei, potrivit contractului individual de munca incheiat si inregistrat sub nr.1979/21.08.2012, ocupand functia de sofer autocamion.

Pentru consumul de motorina, reclamanta prin decizia nr.2364/03.01.2012 a stabilit un consum de baza de 24 l la 100 km combustibil pentru autovehiculele care efectueaza curse externe si 25 l la 100 km pentru autovehiculele care efectueaza curse interne, consumul astfel normat fiind valabil pentru orice marca de autovehicul, de tip cap tractor si semiremorca.

La acest consum s-a adaugat 0,4 l/tona transportata pe 100 km, iar in perioada noiembrie – aprilie a fiecarui an s-a adaugat 2,5 l/24 ore stationare, avand in vedere consumul sirocoului, care incalzea interiorul cabinei, unde soferul se odihnea.

In raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza s-a mentionat ca acest consum normat s-a facut de catre societate in urma unor masuratori efectuate pe trasee complexe, folosindu-se toate categoriile de drum, iar pentru a fi adus la cunostinta salariatilor, a fost afisat la sediul societatii in locuri vizibile.

Verificand modul in care a fost consumat combustibil in cursele efectuate de parat, expertul cauzei a concluzionat ca in perioada septembrie – decembrie 2012, consumul a fost depasit cu 715 l motorina.

Fapta paratului de a nu se incadra in consumul normat de motorina, adus la cunostinta sa de catre reclamanta, a fost de natura sa ii cauzeze acesteia de pe urma un prejudiciu material, in sensul art.254 alin.1 din Codul muncii.

Potrivit textului de lege evocat, salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, daca in legatura cu munca lor, in mod culpabil au adus pagube materiale angajatorului.

Raspunderea patrimoniala presupune indeplinirea unor conditii in legatura cu fapta salariatului, atitudinea culpabila a acestuia si prejudiciul cauzat.

Fapta paratului este in legatura cu munca desfasurata de catre acesta, aceea de a conduce autovehiculul in interesul angajatoarei, in cursele interne si externe. Potrivit fisei postului, paratul avea sarcina sa respecte consumul de combustibil, asa cum a fost normat de catre reclamanta si adus la cunostinta sa in lipsa oricarei obiectiuni in legatura cu modul de normare a consumului, existand prezumtia ca paratul l-a acceptat.

Nerespectarea consumului normat de motorina este urmare a faptei salariatului in functia incredintata de angajatoare, avand ca rezultat un prejudiciu patrimonial, in sensul ca o cantitate de 715 l de motorina nun a fost justificata ca fiind folosita in interesul reclamantei.

Atitudinea culpabila a paratului in legatura cu fapta sa si urmarile pagubitoare, reprezinta una dintre conditiile laturii subiective a raspunderii patrimoniale, potrivit textului evocat, aceasta angajandu-se numai daca paguba a fost produsa din vina angajatului.

Prin notiunea de „vina” legiuitorul a inteles sa se refere la toate formele de vinovatie, respectiv atat la intentie, cat si la culpa, fiind aplicate in aceste sens toate principiile raspunderii contractuale pentru angajarea raspunderii salariatului.

Potrivit art.1350 Cod civil, care reprezinta sediul comun al raspunderii contractuale, orice persoana care nu isi executa o obligatie asumata prin contract trebuie sa repare prejudiciul cauzat celeilalte persoane, care si-a executat obligatia corelativa sau care se declara gata sa o execute.

Paratul nu si-a executat obligatia de a se incadra in consumul normat de motorina, asa cum a fost stabilit de catre reclamanta, motiv pentru care se poate angaja raspunderea sa patrimoniala in lipsa dovedirii unei cauze de natura sa-l exonereze de raspundere, aceasta putand fi angajata chiar si pentru o simpla neglijenta, fata de sensul larg in care trebuie sa fie interpretata notiunea de vina, reglementata de art.254 Codul muncii.

Pentru toate aceste argumente, in baza textelor de lege evocate, se impune schimbarea sentintei, iar pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata a reclamantei si sub aspectul obligarii paratului la plata cantitatii de 715 l motorina, al carui consum nu a fost justificat ca fiind in interesul reclamantei.

Paratul a criticat solutia instantei de fond pentru omisiunea de a cerceta probele administrate, de a manifesta rol activ in aflarea adevarului si de a-i da posibilitatea inscrierii in fals cu privire la unele acte.

In continutul cererii de apel, paratul a facut o mentiune generala cu privire la documentele depuse la dosarul cauzei si omise de instanta la deliberare.

Referirea generala a apelantului cu privire la actele omise de catre instanta de fond impiedica instanta de control sa verifice modul in care prima instanta a respectat dreptul la aparare al reclamantului, evaluand toate probele administrate in cursul cercetarii procesului, insa, prin cercetarea actelor se observa ca instanta de fond, atunci cand l-a obligat la plata sumei de 2000 lei, a avut in vedere refuzul apelantului de a prezenta la control inregistrarile tahograf.

Singurele acte relevante in cauza cu privire la pretentia reclamantei erau inregistrarile tahograf, dar si atitudinea pe care a avut-o paratul, atunci cand organele de control au solicitat prezentarea inregistrarilor, societatea fiind sanctionata pentru refuzul salariatului de a le prezenta.

Instanta de fond a manifesta rol activ in aflarea adevarului, in sensul ca a administrat in cauza toate probele relevante, iar inscrierea in fals cu privire la actele defaimate de catre parat, ca nefiind adevarate urmare a alterarii continutului sau contrafacerii semnaturii se declansa numai la cererea acestuia si nu din oficiu de catre instanta.

Potrivit art.180 Cod procedura civila de la 1865, daca una dintre parti declara ca scrisul sau semnatura este falsa, se poate inscrie in fals in legatura cu acestea, caz in care instanta inainteaza inscrisul procurorului pentru a se cerceta falsul.

In cursul judecatii in prima instanta, apelantul nu a aratat ca se inscrie in fals cu privire la actele administrate in cauza, motiv pentru care nici instanta nu putea sa faca uz de procedura falsului reglementata de textul de lege evocat.

Pentru toate aceste argumente, in baza art.480 Cod procedura civila, a admis apelul reclamantei si a respins apelul paratului ca nefondat, iar pentru culpa sa procesuala acesta de pe urma a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata, in baza art.453 din acelasi cod.