Existenta unei proceduri penale in alta tara, suficienta pentru ca art. 6 § 2 sa se aplice procedurii de extradare corespondente.
incalcare

In fapt
- Reclamantii - 12 resortisanti uzbeci  si un resortisant kirghiz - au fost arestati in Rusia in iunie 2005. Statul uzbec, care afirma ca ace stia au finantat tulburarile care au avut loc in luna mai 2005 in ora sul uzbec Andijan, a solicitat extradarea acestora. Reclamantii au fost mentinuti in detentie in vederea extradarii lor pana in martie 2007, dupa care au fost eliberati. In 2006, Inaltul Comisariat al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Refugiati le-a acordat statutul de refugiati, considerand ca toti se temeau ca vor fi persecutati  si torturati daca vor fi trimi si inapoi in Uzbekistan. Autoritatile ruse au refuzat sa le acorde statutul de refugiati sau azil. In fapt, un procuror general adjunct a dispus extradarea lor in Uzbekistan, dupa ce s-a aflat ca ace stia au „comis” acte de terorism  si alte infractiuni  si ca autoritatile ruse au primit din partea guvernului uzbec asigurari diplomatice, conform carora ace stia nu vor fi torturati  si nici condamnati la moarte la intoarcerea lor. Ordinele de extradare au fost confirmate de instantele ruse; cu toate acestea, reclamantii nu au fost extradati, deoarece Curtea indicase adoptarea unei masuri provizorii in temeiul art. 39 din Regulamentul Curtii.

In drept
- Art. 6 § 2:
Aplicabilitate
- Reclamantii nu au fost acuzati de savar sirea niciunei infractiuni in Rusia. Prin urmare, procedura de extradare impotriva acestora nu prive ste o decizie cu privire la o acuzatie in materie penala in sensul art. 6 din Conventie. Cu toate acestea, extradarea reclamantilor a fost dispusa pentru a permite trimiterea lor in judecata. Procedura de extradare este a sadar o consecinta directa  si un element concomitent al anchetei penale, al carei obiect il fac efectiv ace stia in Uzbekistan. Prin urmare, Curtea considera ca, intre urmarirea penala din Uzbekistan  si procedura de extradare, exista o legatura stransa care justifica extinderea asupra acesteia din urma a domeniului de aplicare a art. 6 § 2. In plus, textul deciziilor de extradare indica in mod clar faptul ca procurorul considera ca reclamantii sunt „vinovati de savar sirea de infractiuni”, ceea ce este suficient in sine pentru a genera aplicarea art. 6 § 2 din Conventie. De asemenea, Curtea apreciaza ca o decizie de extradare poate ridica o problema in temeiul art. 6 § 2 daca rationamentul subiacent, care nu poate fi disociat de dispozitiv, corespunde in esenta unei decizii referitoare la vinovatia persoanei in cauza. In speta, deciziile de extradare indicau faptul ca reclamantii trebuiau sa fie extradati deoarece au „comis” acte de terorism  si alte infractiuni in Uzbekistan. Aceasta declaratie nu reprezinta simpla exprimare a unei suspiciuni referitoare la reclamanti, aceasta evocand drept un fapt stabilit - fara nuante sau rezerve - savar sirea infractiunilor respective de catre reclamanti, fara a mentiona faptul ca ace stia au negat orice implicare. Textul deciziilor de extradare constituie a sadar o declaratie de vinovatie a reclamantilor, care era de natura sa incurajeze opinia publica sa ii considere vinovati  si care prejudicia aprecierea faptelor de catre autoritatea judiciara competenta a Uzbekistanului.