Exercitarea dreptului de proprietate publică (administrare, concesiune, folosință gratuită)

 

Potrivit art. 861, alin.3) Cod Civil, bunurile proprietate publică, pot fi date în administrare, în concesiune și în folosință gratuită instituțiilor publice.

1. Dreptul de administrare

 

Bunurile proprietate publică sunt încredințate, prin acte administrative, regiilor autonome, prefecturilor, autorităților publice centrale și locale, precum și instituțiilor publice de interes național, județean, orășenesc sau comunal.

Conform art.867, alin.1) Cod Civil, dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean sau, după caz, a Consiliului Local.

Natura juridică a raporturilor ce se stabilesc între stat și beneficiarii dreptului de administrare, este de subordonare, iar darea în administrare a bunurilor proprietate publică beneficiarilor, se face de regulă, prin acte administrative cu caracter individual, iar nu pe baza unor raporturi juridice de drept privat.

Codul Civil mai statuează în art. 868, alin.2), faptul că titularul dreptului de administrare poate folosi și dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de lege și, dacă este cazul, de însuși actul de constituire a acestui subiect de drept.

Având în vedere natura raportului de subordonare prin care ia naștere dreptul de administrare, Codul Civil prevede prin dispozițiile art. 867,alin.2), dreptul de control al organelor care au dispus constituirea lui asupra modului în care titularii exercită dreptul de administrare.

Natura juridică a dreptului de administrare

 

Este un drept real, opozabil erga omnes; art. 869, Cod Civil, reglementează numai posibilitatea, în condițiile legii și dacă interesul public o impune, organul care a decis constituirea dreptului de administrare în favoarea unui anumit titular să dispună și revocarea acestui drept.

Caracterele juridice ale dreptului de administrare

 

Dreptul de administrare este un drept inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil; nu este susceptibil de dezmembrare.

Regia autonomă nu poate constitui nici un fel de garanție cu privire la bunurile proprietate publică aflate în administrarea sa, iar creditorii nu pot cere executarea silită asupra acestora.

Conținutul dreptului de administrare

Conform art.868, alin.2) Cod Civil, titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare, în condițiile stabilite de lege, şi, dacă este cazul, de actul de constituire.

Posesia semnifică elementul material al stăpânirii bunului aflat în administrarea titularului său şi nu diferă de cel al titularului dreptului de proprietate publică ce aparține statului sau entităților sale teritoriale.

Atributul folosinței formează substanța dreptului de administrare. Permite titularului bunurilor astfel primite să îşi realizeze scopurile pentru care îşi desfăşoară activitatea, ținând seama de uzul şi de utilitatea publică a bunurilor încredințate.

Dacă bunurile obiect al dreptului de administrare sunt frugifere, titularii lui vor putea culege fructele produse, în mod diferit, după cum sunt regii autonome sau instituții publice.

Atributul dispoziției are în vedere dispoziția materială a bunurilor ce constituie obiect al dreptului de administrare, utilizate conform destinației lor.

În anumite condiții, dispoziția materială poate fi exercitată şi prin culegerea unor producte derivate ale bunului aflat în administrarea unei regii autonome sau a unei unități de stat, dacă natura bunului şi actul de constituire permit aceasta.

Titularii dreptului de administrare nu au drept de dispoziție juridică asupra bunurilor astfel încredințate.

Revocarea dreptului de administrare

Dacă dreptul de administrare se constituie prin acte de drept public, emise de organele de stat competente, în cadrul atribuțiilor reglementate de lege, aceasta înseamnă că el este opozabil tuturor celorlalte subiecte de drept, dar nu şi organului de stat care l-a constituit.

Potrivit art.869 Cod Civil, dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică asupra unui anumit bun prin actul de revocare emis  în condițiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit.

2. Dreptul de concesiune

Noțiune şi efecte

Conform art.871 Cod Civil, un concesionar are dreptul şi, în acelaşi timp, obligația de exploatare a bunului concesionat, în schimbul unei redevențe şi pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege şi a clauzelor contractului de concesiune.

Contractul de concesiune se încheie în formă scrisă, iar o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei alte persoane, denumită concesionar, care acționează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligația de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei sume de bani, numită redevență.

Calitatea de concedent o au ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Când are ca obiect bunuri proprietate publică a județului, a oraşului sau a comunei, această calitate o vor avea, în mod corespunzător, consiliile județene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau instituțiile publice de interes local.

Poate avea calitatea de concesionar orice persoană fizică sau juridică.

Subconcesiunea este interzisă.

Procedura încheierii şi conținutul contractului de concesiune

În contract trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce pot fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii:

• Bunurile de retur ce au făcut obiectul concesiunii şi care, la încetarea contractului, vor reveni, de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini, concedentului.
• Bunurile proprii ale concesionarului ce au fost utilizate de el pe durata concesiunii şi care, în mod firesc, la încetarea contractului, vor rămâne în proprietatea sa.

Conform art. 872 Cod Civil, titularul dreptului de concesiune poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare asigurării exploatării bunului concesionat.

Sub sancțiunea nulității absolute, concesionarul nu poate înstrăina şi nici nu poate greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii, bunuri care, potrivit legii sau actului constitutiv, trebuie să fie înapoiate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.

Concesionarul poate dobândi în proprietatea sa fructele, precum şi, în limitele prevăzute de lege şi de actul de constituire, productele bunului concesionat.

Concesionarul are obligația să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi permanență, a bunurilor proprietate publică care fac obiectul concesiunii.

Pe temeiul contractului de concesiune, concesionarul va dobândi asupra bunului concesionat un drept real, opozabil erga omnes.

Potrivit art. 872, alin.1) Cod Civil, din moment ce concesionarul este obligat ca la încetarea contractului să restituie bunurile de retur proprietate publică, obiect al concesiunii, înseamnă că titularul acestuia nu are drept de dispoziție juridică asupra bunurilor concesionate sub sancțiunea nulității absolute a actului încheiat.

Încetarea contractului de concesiune

Contractul de concesiune poate să înceteze prin ajungere la termen ( încetare de drept), afară de situația prelungirii lui.

Când interesul național sau local o impune, contractul de concesiune poate înceta prin denunțarea lui unilaterală de către concedent, în acest caz el fiind obligat la plata unei juste şi prealabile despăgubiri concesionarului, despăgubire ce poate fi stabilită prin înțelegerea părților, iar în caz de dezacord, de instanță.

În măsura în care concesionarul nu îşi îndeplineşte obligațiile contractuale, concedentul este îndreptățit să rezilieze unilateral contactul, iar, dacă este cazul, cu obligarea concesionarului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de concedent.

Contractul încetează şi prin dispariția obiectului concesiunii dintr-o cauză de forță majoră sau prin renunțare, în cazul imposibilității obiective de exploatare a bunului de către concesionar, situație în care nu se datorează despăgubiri.

3. Darea în folosință cu titlu gratuit

Darea în folosință se acordă cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică. Titularul dreptului de folosință nu beneficiază de fructele civile produse de bunul pe care l-au primit cu acest titlu. Dispozițiile privind constituirea şi încetarea dreptului de administrare se aplică în mod corespunzător şi dreptului de folosință, cu precizarea că, spre deosebire de dreptul de administrare, dreptul de folosință gratuită este temporar, el acordându-se beneficiarului pe termen limitat.