Exceptiile inadmisibilitatii si nulitatii recursului, Ordinea solutionarii lor

- Noul Cod de procedura civila: art. 248 alin. (1) si alin. (2), art. 483, art. 486 si art. 1041 alin. (5)

Potrivit art. 248 alin. (1) din Noul Cod de procedura civila „Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei”, iar conform alin. (2) al aceluiasi articol „In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc”.

Desi textul legal citat anterior nu face o precizare expresa in ceea ce priveste ordinea solutionarii exceptiilor de procedura si de fond, mai intai trebuie solutionate exceptiile de procedura, astfel ca exceptia nulitatii recursului primeaza fata de exceptia inadmisibilitatii recursului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 569 din 11 iunie 2014, G.O.

Prin Decizia civila nr. 569 din 11 iunie 2014, pronuntata in dosarul nr. 10135/325/2013, Curtea de Apel Timisoara, cu majoritate de voturi, a constatat nul recursul declarat de paratii C.I., C.F. si C.I.A. impotriva Deciziei civile nr. 47/22.01.2014, pronuntata de Tribunalul Timis.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in motivarea opiniei majoritare, s-au retinut urmatoarele:

In sedinta publica din 11.06.2014, instanta, in raport cu dispozitiile art. 245247 C. pr. civ., a pus in discutie exceptiile nulitatii si inadmisibilitatii recursului paratilor, invocate de reclamanta intimata prin intampinare.

Reclamanta intimata a invocat in sustinerea exceptiei nulitatii recursului art. 486 C. pr. civ., care prevede, sub sanctiunea nulitatii, cerinta intocmirii recursului prin avocat sau consilier juridic.

In sustinerea inadmisibilitatii recursului a invocat art. 483 si art. 1041 alin. (5) C. pr. civ., din care rezulta ca hotararea primei instante in materie de evacuare poate fi atacata numai cu apel.

Intrucat au fost invocate simultan doua exceptii in privinta recursului reclamantilor, o exceptie de procedura (nulitatea recursului pentru nedeclararea prin avocat), si o exceptie de fond (inadmisibilitatea recursului), este necesara stabilirea ordinii in care acestea vor fi solutionate, pentru ca nu pot fi solutionate concomitent, intrucat admiterea uneia dintre exceptii poate determina inutilitatea cercetarii celeilalte.

In privinta procedurii de solutionare a exceptiilor, art. 248 alin. (1) si (2) din noul Cod de procedura civila prevede:

„Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc”.

Desi textul legal citat anterior mentioneaza mai intai exceptiile de procedura si apoi pe cele de fond [alin. (1)], nu face totusi o precizare expresa in ceea ce priveste ordinea solutionarii atunci cand sunt invocate simultan mai multe exceptii, stabilind doar ca „instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc” [alin. (2)].

Nu exista in doctrina si jurisprudenta un punct de vedere unitar in aceasta privinta; totusi, opinia majoritara este ca trebuie solutionate mai intai exceptiile de procedura.

In contextul noului Cod de procedura civila aceasta opinie se impune, avand in vedere faptul ca sunt reglementate expres nulitati ale actelor de procedura, nulitati (unele dintre acestea) care in acelasi timp sunt incluse in categoria nulitatilor neconditionate de existenta/dovada unei vatamari.

In consecinta, instanta va analiza in primul rand exceptia nulitatii recursului paratilor, invocata de reclamanta intimata in baza art. 486 C. pr. civ., exceptie pe care a si retinut-o.

Art. 486 alin. (1) si (2) C. pr. civ. stabileste mentiunile pe care in mod obligatoriu trebuie sa le cuprinda cererea de recurs; la alin. (1) lit. a) sunt prevazute „numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea; in alin. (2) se prevede ca la cererea de recurs se va atasa imputernicirea avocatiala.

Pentru neindeplinirea acestor cerinte legale, art. 486 alin. (3) C. pr. civ. prevede sanctiunea nulitatii.

Aceeasi sanctiune a nulitatii este prevazuta expres si de art. 83 alin. (3) C. pr. civ., care prevede:

„La redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si sustinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate si, dupa caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitatii, numai de catre avocat ...”

Nulitatea prevazuta in privinta reprezentarii procesuale este inclusa prin art. 176 pct. 2 C. pr. civ. in categoria nulitatilor neconditionate, pentru care nu se cere existenta unei vatamari.

In cauza de fata, desi paratilor recurenti li s-a pus in vedere in procedura de regularizare a recursului sa faca dovada reprezentarii prin avocat la redactarea recursului, acestia nu au facut dovada in acest sens.

In aceasta situatie, fiind in prezenta unei neregularitati procedurale a cererii de recurs, prin neindeplinirea unei cerinte prevazute sub sanctiunea nulitatii, recursul declarat de parati este nul, iar examinarea exceptiei de fond a inadmisibilitatii recursului devine inutila.

Opinie separata:

In speta, intimata a invocat, prin intampinare, exceptia inadmisibilitatii in raport de art. 483 N. C. pr. civ., care prevede ca nu sunt supuse recursului hotararile instantelor de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile primei instante sunt supuse numai apelului, precum si in raport de art. 1041 pct. 5 N. C. pr. civ., care stipuleaza ca hotararea de evacuare poate fi atacata numai cu apel.

In ceea ce priveste exceptia nulitatii, a invocat art. 486, potrivit caruia, sub sanctiunea nulitatii, recursul trebuie sa fie formulat de un avocat.

In speta, consider ca primeaza exceptia inadmisibilitatii recursului, pentru argumentele ce succed.

Potrivit art. 248 alin. (1) din noul Cod de procedura civila „Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea pe fond a cauzei, iar conform aliniatului 2 al aceluiasi articol „In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc”.

Din cele de mai sus, reiese in mod evident ca legea nu face o precizare expresa cu privire la ordinea de solutionare a celor doua categorii de exceptii mentionate, astfel incat instanta trebuie sa tina seama de o ordine rationala de solutionare, incepand cu cele care in mod logic au prioritate, pornind de la premisa ca dreptul (prin normele sale) tinde spre rationalitate (a se vedea Dictionar de drept privat, Editia a II-a, Ed. Mondan, 202, p.561).

In doctrina, se sustine teza ca, fara a-si pastra semnificatia lor de origine, pentru trebuintele practicii judiciare, „finele de neprimire” sau „finele de nonvaloare” sunt utilizate pentru a desemna exceptiile care se refera la inadmisibilitatea actiunii, adica la indicarea motivelor pentru care anumite actiuni (cereri) nu pot fi primite.

De asemenea, se afirma ca inadmisibilitatile au o natura juridica mixta: difera de apararile de fond si se apropie de exceptiile de procedura prin obiectul lor (i se contesta reclamantului dreptul de a sesiza instanta); difera de exceptiile de procedura si se apropie de apararile de fond prin rezultatul lor, astfel ca, daca sunt primite, duc la respingerea actiunii (cererii).

Regulile ce guverneaza exceptia de inadmisibilitate sunt reliefate de analiza obiectului, regimului procedural si efectelor (rezultatele) inadmisibilitatilor.

Obiectul exceptiei de inadmisibilitate il reprezinta contestarea (nerecunoasterea de catre lege) a dreptului de a sesiza instanta. Din acest punct de vedere inadmisibilitatile difera de apararile de fond (care vizeaza continutul raportului juridic de drept material dedus judecatii) si se apropie de exceptiile de procedura (care nici ele nu privesc fondul pricinii, ci doar actiunea ca atare).

Din punct de vedere al regimului procedural exceptiile de inadmisibilitate pot fi invocate si in caile de atac.

Cat priveste efectele inadmisibilitatii, este de observat ca acestea sunt mai puternice decat cele ale exceptiilor, apropiindu-se de consecintele rezultate in urma admiterii unei aparari de fond, exceptiile avand un efect provizoriu in timp ce inadmisibilitatile sting actiunea intr-un mod definitiv si irevocabil.

Astfel, efectele inadmisibilitatii au un alt temei decat cele ale apararilor de fond, ele duc la respingerea actiunii nu pentru ca dreptul invocat nu exista, ci pentru ca respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat in justitie pe calea aleasa de reclamant (a se vedea M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 256-257, RRD nr. 9/1987, p. 44-52).

Trecand peste aceste consideratii de ordin teoretic asupra naturii juridice a inadmisibilitatii si exceptiilor, se retine, asa cum s-a aratat anterior, ca logica reprezinta singurul instrument (organon) care poate stabili care din cele doua exceptii (inadmisibilitatea sau nulitatea) are prioritate.

Or, din punct de vedere logic inadmisibilitatea vizeaza inexistenta (ceea ce este imposibil, ceea ce este de neprimit) actiunii (caii de atac), in timp ce nulitatea vizeaza modul (conditiile procedurale) in care trebuie sa se manifeste (exercite) acea actiune sau cale de atac.

In acest sens, art. 457 alin. (1) din noul Cod de procedura civila consacra principiul legalitatii caii de atac, potrivit caruia „hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege”.

Prin urmare, din punctul de vedere al ontologiei si teoriei logicii despre ceea ce nu este (nu exista, nu fiinteaza, pentru ca nu este prevazut si recunoscut de lege), nu se poate face vreo predicatie in sensul ca este intr-un sens sau altul (nici chiar ca recursul este nul), pentru ca s-ar incalca principiul noncontradictiei, potrivit caruia nu se poate spune, in acelasi timp, ca un lucru este si nu este.

Opinia majoritara poate fi considerata, astfel, ca un sofism (si nu o inferenta) care duce la concluzia ca recursul ar fi admisibil.

Pe de alta parte, considerarea exceptiei nulitatii ca fiind prioritara in raport cu exceptia inadmisibilitatii creeaza o confuzie pentru parti, in sensul ca, daca ar fi fost respectat normele de procedura (redactarea recursului de catre avocat, invocarea motivelor prevazute de art. 488 N. C. pr. civ.) ar fi putut sa obtina castig de cauza.