Exceptii procesual  Ordine de solutionare

“ Codul de procedura civila: art. 245, art. 246, art. 247, art. 248, art. 457, art.

483, art. 486

Exceptia nulitatii recursului pentru lipsa dovedirii redactarii prin avocat se examineaza cu prioritate fata de cea a inadmisibilitatii recursului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 549 din 11 iunie 2014, F.S.

Prin decizia civila nr. 595/17.12.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1101/246/2013 a fost admis apelul declarat de parata societate comerciala impotriva sentintei civile nr. 1080/17.09.2013 a Judecatoriei Ineu pronuntata in dosarul nr. 1101/246/2013 in contradictoriu cu reclamantii B.C.D., B.C. si D.L.

In consecinta, sentinta a fost schimbata in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanti.

Impotriva deciziei au declarat recurs reclamantii.

La termenul de judecata din 04.06.2014, in sedinta publica, in baza art. 245, 246 alin. (1), 247 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 457 alin. (1), art. 483 C. pr. civ., art. 486 alin. (1) lit. a), e), art. 486 alin. (2), (3) C. pr. civ., instanta a pus in discutie, din oficiu, exceptia nulitatii si, respectiv, a inadmisibilitatii recursului, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 483, 486 alin. (1) lit. a), e), art. 486 alin. (2), (3) C. pr. civ., sub sanctiunea nulitatii, cererea de recurs trebuie sa cuprinda inclusiv numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea, precum si imputernicirea avocatiala; or, recursul a fost formulat si semnat de recurentii - persoane fizice care nu au invocat incidenta in persoana lor a dispozitiilor art. 13 alin. (2) C. pr. civ.

Pe de alta parte, din continutul dispozitiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) rezulta ca hotararea instantei de apel nu este supusa caii de atac a recursului.

Sesizata fiind cu exceptia nulitatii si inadmisibilitatii, exceptii care, in baza art. 248 alin. (1) C. pr. civ., fac inutila cercetarea in fond a recursului si fiind tinuta, in baza art. 248 alin. (2) C. pr. civ., sa determine ordinea de solutionare a exceptiilor in functie de efectele pe care acestea le produc, instanta a retinut cu majoritate ca exceptia nulitatii recursului are prioritate, caracterul intemeiat al acesteia facand inutila examinarea exceptiei inadmisibilitatii.

Astfel, in sensul art. 245 C. pr. civ., si din perspectiva prezentei pricini, pe calea exceptiilor procesuale sunt invocate, fara ca fondul dreptului sa fie pus in discutie, neregularitati procedurale privitoare la procedura de judecata ori lipsuri referitoare la dreptul la actiune.

Dupa obiect, exceptiile procesuale se clasifica in exceptii de procedura si exceptii de fond, din interpretarea dispozitiilor art. 248 alin. (1), (2) C. pr. civ. rezultand regula ca, fiind sesizata simultan cu mai multe exceptii, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si apoi asupra celor de fond.

Nerespectarea obligatiei de formulare a recursului prin avocat se constituie intr-o neregula procedurala sanctionata de dispozitiilor art. 486 alin. (3) C. pr. civ. cu nulitatea ce se invoca pe calea unei exceptii de procedura.

Pe de alta parte, lipsa dreptului de a critica pe calea recursului decizia definitiva data in apel se sanctioneaza cu inadmisibilitatea recursului ca exceptie de fond.

Pentru ca judecatorul investit cu solutionarea recursului sa verifice indeplinirea in cauza a dispozitiilor art. 457 alin. (1) C. pr. civ. referitoare la legalitatea caii de atac si sa stabileasca, astfel, daca partea are dreptul sa sesizeze instanta cu calea de atac (a recursului, in speta), respectiv daca acest demers este admisibil, se impune logic si in concordanta cu dispozitiile legale ca, din punct de vedere procedural, instanta sa fie legal investita de parte.

Aceasta, intrucat, pentru ca instanta sa poata verifica daca partea poate exercita sau nu un drept, este necesar ca invocarea dreptului sa se realizeze in forma prevazuta de lege.

Or, in cauza, instanta nu poate examina daca reclamantii au sau nu dreptul de a declara recurs impotriva deciziei data in apel, respectiv daca recursul este admisibil sau este intemeiata exceptia de fond a inadmisibilitatii, cata vreme sesizarea instantei cu examinarea acestui drept s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor referitoare la redactarea si motivarea recursului mai sus-aratate, incalcare ce atrage nulitatea recursului astfel declarat, nulitate invocata pe calea unei exceptii de procedura.

De observat este ca sanctiunea nulitatii pentru neindeplinirea obligatiei privind formularea de catre avocat a cererii de recurs este prevazuta, la fel ca si cea a nulitatii pentru netimbrare in acelasi alineat (3) al art. 486 C. pr. civ. ceea ce constituie un argument in plus al prioritatii de solutionare a exceptiei de procedura retinuta conform celor mai sus aratate, cata vreme admisibilitatea recursului nu poate fi pusa in discutie, din oficiu sau la cererea partii, in lipsa legalei timbrari a caii de atac .

La fel, nici instanta sesizata cu o actiune in constatare intemeiata pe dispozitiile art. 35 C. pr. civ. nu poate proceda la examinarea admisibilitatii cererii decat dupa ce, in prealabil, a verificat existenta dovezii timbrarii cererii si, daca partea nu a sesizat personal instanta, a celei privind calitatea de reprezentant, in caz contrar facand aplicarea dispozitiile art. 197 C. pr. civ., respectiv art. 82 alin. (1) C. pr. civ.

Pentru aceste considerente ce fac inutila examinarea altor exceptii ori a fondului cauzei, cu majoritate, in baza dispozitiilor art. 245, 247 alin. (1), 248 alin. (1), (2) C. pr. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. a), e), alin. (2), (3) C. pr. civ., instanta a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantii (opinie majoritara).

In speta, Curtea, din oficiu, a invocat exceptia nulitatii recursului in raport de dispozitiile art. 83 alin. (3), art. 176, art. 177 si art. 486 alin. (1) lit. e) NCPC, potrivit carora recursul trebuie formulat prin avocat.

De asemenea, a invocat, din oficiu, si exceptia inadmisibilitatii recursului in raport de dispozitiile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (2) NCPC si art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, potrivit carora hotararile definitive ale instantei de apel nu sunt supuse recursului.

Consider ca primeaza exceptia inadmisibilitatii recursului, pentru argumentele ce succed.

Potrivit art.248 al. 1 din noul Cod de procedura civila „Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea pe fond a cauzei, iar conform aliniatului 2 al aceluiasi articol „In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc”.

Din cele de mai sus, reiese in mod evident ca legea nu face o precizare expresa cu privire la ordinea de solutionare a celor doua categorii de exceptii mentionate, astfel incat instanta trebuie sa tina seama de o ordine rationala de solutionare, incepand cu cele care in mod logic au prioritate, pornind de la premisa ca dreptul (prin normele sale) tinde spre rationalitate (a se vedea Dictionar de drept privat, Editia a II-a, Ed. Mondan, 202, p. 561).

In doctrina, se sustine teza ca, fara a-si pastra semnificatia lor de origine, pentru trebuintele practicii judiciare, „finele de neprimire” sau „finele de nonvaloare” sunt utilizate pentru a desemna exceptiile care se refera la inadmisibilitatea actiunii, adica la indicarea motivelor pentru care anumite actiuni (cereri) nu pot fi primite.

De asemenea, se afirma ca inadmisibilitatile au o natura juridica mixta: difera de apararile de fond si se apropie de exceptiile de procedura prin obiectul lor (i se contesta reclamantului dreptul de a sesiza instanta); difera de exceptiile de procedura si se apropie de apararile de fond prin rezultatul lor, astfel ca, daca sunt primite, duc la respingerea actiunii (cererii).

Regulile ce guverneaza exceptia de inadmisibilitate sunt reliefate de analiza obiectului, regimului procedural si efectelor (rezultatele) inadmisibilitatilor.

Obiectul exceptiei de inadmisibilitate il reprezinta contestarea (nerecunoasterea de catre lege) a dreptului de a sesiza instanta. Din acest punct de vedere inadmisibilitatile difera de apararile de fond (care vizeaza continutul raportului juridic de drept material dedus judecatii) si se apropie de exceptiile de procedura (care nici ele nu privesc fondul pricinii, ci doar actiunea ca atare).

Din punct de vedere al regimului procedural exceptiile de inadmisibilitate pot fi invocate si in caile de atac.

Cat priveste efectele inadmisibilitatii, este de observat ca acestea sunt mai puternice decat cele ale exceptiilor, apropiindu-se de consecintele rezultate in urma

admiterii unei aparari de fond, exceptiile avand un efect provizoriu in timp ce inadmisibilitatile sting actiunea intr-un mod definitiv si irevocabil.

Astfel, efectele inadmisibilitatii au un alt temei decat cele ale apararilor de fond, ele duc la respingerea actiunii nu pentru ca dreptul invocat nu exista, ci pentru ca respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat in justitie pe calea aleasa de reclamant (a se vedea M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p-256-257, RRD nr. 9/1987, p. 44-52).

Trecand peste aceste consideratii de ordin teoretic asupra naturii juridice a inadmisibilitatii si exceptiilor, se retine, asa cum s-a aratat anterior, ca logica reprezinta singurul instrument (organon) care poate stabili care din cele doua exceptii (inadmisibilitatea sau nulitatea) are prioritate.

Or, din punct de vedere logic inadmisibilitatea vizeaza inexistenta (ceea ce este imposibil, ceea ce este de neprimit) actiunii (caii de atac), in timp ce nulitatea vizeaza modul (conditiile procedurale) in care trebuie sa se manifeste (exercite) acea actiune sau cale de atac.

In acest sens, art. 457 alin. (1) din noul Cod de procedura civila consacra principiul legalitatii caii de atac, potrivit caruia „hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege”.

Prin urmare, din punctul de vedere al ontologiei si teoriei logicii despre ceea ce nu este (nu exista, nu fiinteaza, pentru ca nu este prevazut si recunoscut de lege), nu se poate face vreo predicatie in sensul ca este intr-un sens sau altul (nici chiar ca recursul este nul), pentru ca s-ar incalca principiul noncontradictiei, potrivit caruia nu se poate spune, in acelasi timp, ca un lucru este si nu este.

Opinia majoritara poate fi considerata, astfel, ca un sofism (si nu o inferenta) care duce la concluzia ca recursul ar fi admisibil.

Pe de alta parte, considerarea exceptiei nulitatii ca fiind prioritara in raport cu exceptia inadmisibilitatii creeaza o confuzie pentru parti, in sensul ca, daca ar fi fost respectat normele de procedura (redactarea recursului de catre avocat, invocarea motivelor prevazute de art. 488 NCPC) ar fi putut sa obtina castig de cauza (opinie separata).