Efectele suspendarii contractului individual de munca asupra termenului de aplicare a sanctiunii disciplinare prevazut de art.252 alin.1 Codul muncii.

 

Art. 252 alin.1 Codul muncii

 

Suspendarea Contractului individual de munca are ca efect si suspendarea termenelor in legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea acestui act, cu exceptia situatiilor cand raporturile juridice de munca inceteaza de drept.

Termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de munca prevazut de art.252 alin.2 Codul muncii, este unul in legatura cu incetarea contractului, fiind suspus efectelor suspendarii potrivit art.49 alin.6 din acelasi cod.

(Decizia civila nr. 379/02.03.2015)

 

Prin cererea inregistrata la data de 18.09.2013, contestatorul B.V. a formulat, in contradictoriu cu intimata SC OMV Petrom SA, contestatie impotriva deciziei nr.711/20.08.2013, solicitand anularea acestei decizii, reintegrarea in functia detinuta anterior concedierii, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, incepand cu data concedierii si pana la data solutionarii cererii.

In motivare, reclamantul a aratat ca a fost angajatul societatii intimate, fiind concediat pe motiv ca ar fi fost surprins sustragand 250 kg. material feros apartinand paratei. In realitate, insa, a observat doua persoane incarcand intr-un autoturism niste fier pe care il luau de pe marginea drumului si, recunoscand ca apartine societatii, pentru a fi premiat, a incarcat respectivul material in autoturismul propriu pentru a-l transporta inapoi la societate, insa a fost vazut de niste persoane cu care este in relatii de dusmanie care au anuntat politia, fiind depistat in trafic cu acest material inainte de a ajunge la sediul paratei. Cu toate acestea, apararile sale au fost inlaturate de angajator.

Decizia de concediere este nula intrucat, la momentul aplicarii sanctiunii disciplinare trecusera 6 luni de la savarsirii faptei, dreptul angajatorului fiind deci prescris. De asemenea, actul incalca dispozitiile art.252 Codul muncii, intrucat mentioneaza eronat ca termenul de contestatie a deciziei este de 45 de zile, corect fiind 30 de zile. In plus, decizia este lovita de nulitate si pentru ca lipseste vinovatia salariatului in savarsirea faptei, iar parata nu a avut in vedere la aplicarea sanctiunii comportamentul sau in societate, dat fiind ca nu a mai fost sanctionat niciodata. De asemenea, nu s-a tinut seama ca este divortat si ca are un copil minor in intretinere.

Prin intampinare, intimata a solicitat anularea cererii de chemare in judecata, intrucat lipseste semnatura contestatorul, iar pe fond a apreciat neintemeiata contestatia, aratand ca reclamantul a incalcat cu vinovatie dispozitiile art.138 alin.1 lit.h) din CCM Petrom, art.3.2 alin.1 si art.5.5 lit.d) din Regulamentul Intern. Or, respectarea normelor de disciplina a muncii constituie o conditie esentiala pentru desfasurarea raporturilor de munca, generand obligatia salariatului de a respecta normele de disciplina a muncii, iar fapta savarsita de contestator conform art.3.2 din Regulamentul Intern este o abatere disciplinara care are ca urmare desfacerea contractului individual de munca. Mai mult, sanctiunea dispusa a avut in vedere si politica societatii de toleranta zero la furturi, salariatii fiind informati in acest sens.

Parata a mai aratat ca fapta reclamantului de a-si insusi material feros din proprietatea unitatii reprezinta o grava abatere disciplinara de natura sa justifice masura luata, iar constatarile agentilor de paza sunt un argument probatoriu in sustinerea temeiniciei si legalitatii deciziei contestate. De asemenea, dreptul angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara nu era prescris, intrucat contractul individual de munca al reclamantului a fost suspendat ca urmare a concediului medical in care s-a aflat, fiind suspendata si curgerea tuturor termenelor ce vizeaza executarea contractului, iar termenul de contestatie mentionat in decizie este cel prevazut de Legea nr.62/2011 ce a modificat implicit Codul muncii.

Tribunalul Arges, Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale, prin sentinta nr.1661/6.10.2014 a respins ca neintemeiata contestatia, retinand urmatoarele:

Contestatorul a fost angajatul societatii intimate in baza unui contract individual de munca incheiat pe durata nedeterminata, iar prin decizia nr.nr.711/20.08.2013, contestata in cauza, acesta a fost concediat in temeiul art.61 lit.a) Codul muncii.

Prin decizia contestata s-a dispus sanctionarea contestatorului cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, retinandu-se ca abatere disciplinara faptul ca in data de 19.01.2013, ora 19.09, contestatorul a fost surprins sustragand 250 kg. material feros in vederea valorificarii, din zona Parcului 6 Valcele, materialul feros provenind din dezmembrari, apreciindu-se ca reclamantul a incalcat cu intentie urmatoarele dispozitii: pct.2 si 7 din capitolul III si capitolul IV din fisa postului, art.136 alin.1 lit.a) si art.138 alin.1 lit.h) din CCM incheiat la nivel de unitate, art.5 si art.6 din CIM, art.3.2 lit.a) si i) si art.5.5 lit.d) din ROI si art.2.1.1 lit.a) si t) din Managementul abaterilor disciplinare.

Anterior emiterii deciziei de sanctionare, contestatorul a fost convocat pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile si si-a exprimat punctul de vedere cu privire la pretinsele abateri.

Analizand continutul deciziei de sanctionare, instanta a retinut ca aceasta contine toate mentiunile obligatorii cerute de dispozitiile art.252 alin.2 Codul muncii, respectand deci conditiile legale de forma si continut.

Astfel, tribunalul nu a retinut apararea contestatorului privind incalcarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.e) Codul muncii, intrucat intimata ar fi mentionat gresit termenul in care sanctiunea poate fi contestata, tribunalul constatand ca termenul de 45 de zile de la comunicare mentionat in decizie respecta dispozitiile art.211 lit.a) din Legea nr.62/2011.

De asemenea, fata de nota explicativa ceruta reclamantului, precum si fata de motivarea din decizia de concediere cu care s-au inlaturat apararile salariatului, instanta a retinut ca cercetarea prealabila disciplinara efectuata de intimata nu a fost una formala.

In ce priveste incidenta in cauza a dispozitiilor art.252 alin.1 Codul muncii, tribunalul a retinut ca fapta sanctionata ca abatere disciplinara a fost savarsita la data de 19.01.2013, iar sanctiunea a fost aplicata la data de 20.08.2013, fiind depasit, dupa cum a apreciat contestatorul, termenul de 6 luni de prescriptie a dreptului angajatorului. Insa, in speta, temporizarea emiterii deciziei de sanctionare disciplinara s-a datorat faptului ca reclamantul s-a aflat in concediu medical incepand cu data de 21.02.2013.

Or, potrivit art.49 alin.6 raportat la art.50 lit.b) Codul muncii, pe durata suspendarii de drept a contractului individual de munca ca urmare a concediului pentru incapacitate temporara de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept.

In consecinta, tribunalul a retinut ca decizia de sanctionare a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art.252 alin.1 Codul muncii.

Sub aspectul temeiniciei deciziei de sanctionare disciplinara, instanta a retinut in fapt ca in data de 19.01.2013, in jurul orei 16

⁰⁰

, contestatorul a fost depistat in trafic, in timp ce conducea autoturismul personal, cu 250 kg. de material feros in portbagaj.

Aceste aspecte de fapt sunt recunoscute si de contestator, care a justificat existenta materialului feros asupra sa prin aceea ca l-a gasit si dorea sa-l transporte la sectie pentru a fi premiat.

Aceste aparari ale reclamantului au fost inlaturate de intimata in mod corect a apreciat instanta, dat fiind ca salariatul avea obligatia, daca era de buna-credinta, sa anunte societatea despre presupusa fapta de furt pe care a impiedicat-o si nu sa scoata din incinta Parcului materialul feros.

De altfel, in fata instantei, reclamantul nu a propus nicio proba in sustinerea situatiei de fapt invocate, desi sub acest aspect avea sarcina probei.

In consecinta, tribunalul a retinut ca reclamantul a incalcat dispozitiile art.138 alin.1 lit.h) din CCM incheiat la nivel de unitate, care ii interzic sa scoata de pe teritoriul Petrom, prin orice mijloace, bunuri apartinand unitatii fara documente eliberate de cei autorizati.

Pentru motivele aratate, instanta a constatat ca fapta retinuta in sarcina contestatorului prin decizia contestata indeplineste conditiile unei abateri disciplinare, astfel cum rezulta din dispozitiile art.247 alin.2 Codul muncii, iar in temeiul art.247 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

Analizand proportionalitatea sanctiunii aplicate cu gravitatea faptei, instanta a retinut ca au fost respectate criteriile prevazute de art.250 alin.1 Codul muncii, intimata tinand seama de faptul ca abaterea a afectat grav disciplina muncii, precum si un element esential al raporturilor de munca, respectiv obligatia de fidelitate a salariatului fata de angajator, tinand seama si de atitudinea contestatorului de a nega savarsirea faptei.

Pentru aceste considerente, apreciind ca in cauza s-a pastrat echilibrul necesar intre interesele salariatului si cele ale angajatorului, tribunalul a respins contestatia impotriva deciziei de concediere ca neintemeiata.

Impotriva acestei hotarari a formulat apel in termen legal contestatorul, criticand-o pentru urmatoarele motive:

- instanta trebuia sa analizeze cu prioritate exceptia de tardivitate invocata de contestatorul-apelant si sa constate ca potrivit art.268 alin.1 din Codul muncii decizia de sanctionare a fost tardiv emisa; parata a luat cunostinta de savarsirea abaterii disciplinare la data de 24.01.2013, conform referatului nr.732 intocmit la aceasta data, astfel ca trebuia sa emita decizia de sanctionare intr-un termen de 6 luni impus de prevederile art.268 alin.1 Codul muncii, insa, emiterea actului s-a facut la data de 20.08.2013, dupa scurgerea unui termen de 7 luni.

Termenul de 6 luni prevazut de legiuitor este unul de decadere, ci nu de prescriptie, asa cum este cel de 30 de zile, prevazut de art.268 alin.1, pentru a fi susceptibil de intrerupere sau suspendare;

- in mod gresit instanta de fond a constatat ca fapta retinuta in sarcina apelantului indeplineste conditiile unei abateri disciplinare grave.

Instanta nu a analizat toate elementele abaterii, imprejurarea in care a fost savarsita, consecintele ei, precum si circumstantele personale ale celui care a savarsit-o, asa cum impun prevederile art.250 din Codul muncii, existand astfel posibilitatea ca sanctiunea disciplinara sa fie aplicata gradual in functie de fapta comisa si de gradul de vinovatie a salariatului.

Cum din continutul deciziei contestate se poate lesne observa ca apelantul nu a fost sanctionat pentru sustragere de bunuri, in preambulul deciziei retinandu-se ca a incalcat obligatia de a indeplini atributiile de serviciu la locul de munca, in considerente se face referire la fapta de a fi fost surprins cu o cantitate de fier asupra sa, iar in dispozitivul deciziei se retine ca a fost surprins sustragand fierul respectiv.

Instanta trebuia sa observe ca parata nu a retinut niciodata ca ar fi vorba despre infractiunea de furt, intrucat fapta nu cuprinde elementele constitutive ale unei infractiuni si nici nu a formulat plangere penala pentru aceasta infractiune.

Nu s-a facut nici dovada vinovatiei apelantului, intrucat desi in portbagajul autoturismului sau a fost gasita o cantitate de fier vechi, nu a fost surprins in momentul sustragerii acestui material de pe teritoriul apartinand intimatei;

- sanctiunea aplicata contestatorul are caracter excesiv, intrucat numai o abatere savarsita cu vinovatie de o anumita gravitate justifica desfacerea disciplinara a contractului de munca.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 379/02.03.2015, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestator.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Primul motiv de apel este neintemeiat, intrucat instanta a analizat cu prioritate exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare, retinand in mod corect ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art.252 alin.1 din Codul muncii.

In acest sens, se constata ca desi de la data savarsirii faptei sanctionata ca abatere disciplinara – 19 ianuarie 2013 – si pana la data aplicarii sanctiunii prin decizia de sanctionare – 20 august 2013 – au trecut mai mult de 6 luni, aplicarea sanctiunii nu este tardiva, deoarece incepand cu data de 21 februarie 2013 reclamantul s-a aflat in concediu medical; or, potrivit dispozitiilor art.50 Codul muncii, contractul individual de munca se suspenda de drept in situatia concediului pentru incapacitate temporara de munca, ceea ce inseamna ca in situatia contestatorului, contractul acestuia de munca a fost suspendat de drept pe perioada concediului sau medical.

Dispozitiile art.49 alin.6 din Codul muncii prevad ca in cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiile in care contractul individual de munca inceteaza de drept.

In speta, prin raportarea dispozitiilor art.49 alin.6 la cele ale art.50 lit.b) din Codul muncii, rezulta ca suspendarea de drept a contractului individual de munca a contestatorului pe perioada concediului medical, a condus, in virtutea legii, la suspendarea termenului privind incetarea contractului individual de munca, prin desfacerea disciplinara a acestuia, astfel ca decizia de sanctionare a fost emisa cu respectarea termenului de 6 luni.

Sustinerea apelantului in sensul ca termenul de 6 luni prevazut de legiuitor nu este susceptibil de intrerupere sau suspendare, este neintemeiata, cata vreme normele legale susmentionate se refera in mod expres la suspendarea termenului ce are legatura cu incetarea contractului individual de munca, in cazul suspendarii de drept a contractului individual de munca.

Si motivul de apel referitor la gresita retinere in sarcina apelantului a savarsirii unei fapte care indeplineste conditiile unei abateri disciplinare grave, este neintemeiat.

Contestatorul a fost sanctionat prin decizia nr.711/20.08.2013 cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, in temeiul art.248 alin.1 lit.e) si art.61 lit.a) din Codul muncii, pentru ca pe data de 19.01.2013 a fost surprins sustragand 250 kg. material feros in vederea valorificarii in zona Parcului 6 Valcele, materialul feros provenind din dezmembrari si fiind transportat cu masina personala a contestatorului.

Concedierea disciplinara poate sa intervina conform art.61 lit.a) Codul muncii, in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara.

Contrar sustinerilor apelantului, din continutul deciziei de concediere se constata ca acesta a fost sanctionat pentru sustragere de bunuri, in preambulul deciziei se arata ca salariatul a fost surprins sustragand 250 kg. material feros in vederea valorificarii, din zona Parcului 6 Valcele, material feros ce provenea din dezmembrari si era transportat cu masina personala a acestuia, aceeasi mentiune regasindu-se si in considerentele si dispozitivul deciziei contestate.

Cata vreme contestatorul a fost surprins avand in portbagajul masinii personale material feros din patrimoniul intimatei, fapt recunoscut de altfel si de catre acesta, care a justificat, insa, existenta materialului feros asupra sa prin aceea ca l-a gasit si dorea sa-l transporte la sectie, pentru a fi premiat, fapta acestuia a fost corect calificata drept sustragere de material feros.

Prin niciun mijloc de proba contestatorul nu a facut dovada sustinerilor sale in vederea justificarii existentei cantitatii de fier in portbagajul masinii sale.

In mod corect instanta de fond a inlaturat apararile contestatorului, intrucat acesta avea obligatia sa anunte societatea atunci cand a gasit materialul feros si a impiedicat pe alte persoane sa il sustraga, ci nu sa isi insuseasca acest bun si sa il scoata din incinta Parcului 6 Valcele.

Potrivit dispozitiilor art.138 alin.1 lit.h) din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, este interzis salariatilor sa scoata de pe teritoriul societatii, prin orice mijloace, bunuri apartinand unitatii, fara documente eliberate de catre cei autorizati, astfel ca fapta contestatorului indeplineste conditiile unei abateri disciplinare, conform dispozitiilor art.247 alin.2 din Codul muncii.

Asadar, tribunalul a retinut corect in sarcina contestatorului faptul ca acesta a sustras cantitatea de 250 kg. material feros in conditiile in care acesta a sustinut ca a gasit acest material si dorea sa-l transporte la o sectie de politie pentru a fi premiat, sustinere nedovedita de altfel, insa nu a urmat procedura specifica in asemenea situatii, intimata dovedind faptul ca in sarcina contestatorului exista obligatia de a nu scoate de pe teritoriul acesteia bunuri apartinand societatii.

Faptul ca autoturismul contestatorului cu care transporta materialul feros a fost depistat la o distanta destul de mare de locul de unde s-a facut dovada necontestata ca a fost sustras acesta, este un element in plus ce se imputa contestatorului si care dovedeste incercarea acestuia de a-si insusi materialul feros sustras.

Apararile din proces ale contestatorului, dar si cele din cadrul cercetarii disciplinare prealabile sunt in contradictie cu procedura pe care acesta trebuia sa o urmeze in situatia in care ar fi gasit intr-adevar o cantitate de material feros sustrasa.

Astfel, s-a facut dovada incalcarii de catre contestator a dispozitiilor din contractul colectiv de munca-art.138 lit.h), dar si pe cele din regulamentul intern prevazute la art.5.5 alin.D) referitor la sustragerea sub orice forma de bunuri si valori in legatura cu exercitarea activitatii profesionale, politica Petrom „Zero toleranta pentru furturi”, precum si obligatiile sale de serviciu cuprinse in fisa postului si in contractul individual de munca.

Si critica ce vizeaza caracterul excesiv al sanctiunii aplicate contestatorului este de asemenea neintemeiata.

Potrivit normelor mai sus evocate, din regulamentul intern si contractul colectiv de munca la nivel de unitate, sustragerea de bunuri din unitate este considerata abatere disciplinara; in considerarea dispozitiilor art.250 Codul muncii sanctiunea se aplica in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsita de salariat, avandu-se in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie al salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Fata de faptul ca abaterea disciplinara a vizat sustragerea unei mari cantitati de bunuri, afectand disciplina muncii, dar si un alt element esential al raporturilor de munca, respectiv obligatia de fidelitate a salariatului fata de angajator, in mod corect a retinut instanta de fond ca exista proportionalitate intre sanctiunea aplicata si gravitatea faptei savarsita de contestator.

Curtea a apreciat ca in mod corect prima instanta a facut o justa apreciere in privinta evaluarii corectei aplicari a criteriului de individualizare a sanctiunii, astfel ca se constata ca aceasta este proportionala cu fapta savarsita.

In raport de netemeinicia motivelor de apel invocate, apelul se priveste ca nefondat si in temeiul dispozitiilor art.480 Cod procedura civila a fost respins.