Drepturi salariate ale personalului platit din fonduri publice, Sporuri ce pot fi acordate

• 
  Legea nr. 53/2003, republicata privind Codul muncii: art. 157 alin. (2)
  
  
  ^[21]
  
  
• Legea nr. 330/2009: art. 1 alin. (2) si art. 30 alin. (2)
• Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010: art. 2

Din normele cuprinse in Legea nr. 330/2009 rezulta vointa legiuitorului de recunoastere, la reincadrarea salariatilor in temeiul acestei legi, doar a sporurilor acordate prin legi sau hotarari ale guvernului, precum si a sporurilor specifice, pe categorii de personal si domenii de activitate, expres prevazute in cap. III din lege si in anexele la lege.

Prin urmare, sporul de penibilitate, reglementat de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 2895/29.12.2006, nefiind prevazut de Legea nr. 330/2009, nu poate fi acordat in anul 2010.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,

Decizia civila nr. 13 din 15 ianuarie 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 2652/03.10.2013, pronuntata in dosarul nr. 6798/108/2013, Tribunalul Arad a respins actiunea civila formulata de reclamantele M.F., C.M., C.D.D., S.G., B.F., J.R., T.A.E., V.M., S.I. si D.M.M., reprezentate prin Sindicatul Democratic Invatamant Arad, in contradictoriu cu paratele Gradinita PP nr. 15 Arad si Gradinita PP nr. 1 Arad, fara a acorda cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamantele, reprezentate prin Sindicatul Democratic Invatamant Arad, solicita instantei obligarea paratelor la sporul de penibilitate de 10% pentru perioada 31.07.2010 - 31.12.2012, in baza art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 2895/29.12.2006, publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 5/29.01.2007.

Potrivit art. 162 alin. (3) din Codul muncii, fost art. 157 alin. (2) in reglementarea anterioara, sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se stabileste prin lege.

Reclamantele sunt personal nedidactic, angajate pe postul de „ingrijitor”, iar salarizarea acestora s-a stabilit prin lege, astfel incat nu este aplicabil Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010.

Pentru anul 2010, salarizarea a fost reglementata prin Legea nr. 330/2009, in care, la anexa II/14, se prevad salariile care se acorda personalului platit din fonduri publice care desfasoara activitate de secretariat-administrativ, gospodarire, intre tinere-reparatii si de deservire. La pozitia 13, este mentionat salariul pe care trebuie sa il aiba persoanele angajate pe postul de „ingrijitor”. Cu incepere de la data de 01.01.2011, a fost abrogata atat Legea nr. 330/2009, cat si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010, prin art. 39 lit. w) si x) din Legea nr. 284/2010, care se aplica incepand cu data de 01.01.2011.

Astfel, pentru anul 2011, salariile reclamantelor au fost calculate in baza Legii nr. 284/2010, care prevede, la fel ca reglementarea anterioara, in Cap. VI lit. D lit. b) pozitia 9, salariul pe care trebuie sa il aiba persoanele angajate pe postul de „ingrijitor”.

Nu poate fi retinuta sustinerea reclamantelor ca, incepand cu 1 ianuarie 2011, salarizarea personalului este supusa prevederilor Legii nr. 285/2010, care, in art. 1, stabileste ca salarizarea in anul 2011 porneste de la salariile de referinta stabilite in luna octombrie 2010, in conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, si, implicit, cu luarea in considerare a sporului de penibilitate, deoarece art. 1 din Legea nr. 285/2010 se refera la majorarea de 15% acordata personalului platit din fondurile publice, majorare care se aplica la cuantumul salariului avut in luna octombrie 2010, iar sporul de penibilitate nu a fost acordat niciodata conform contractului colectiv de munca la nivel national, pentru ca acest contract nu a fost aplicabil reclamantelor care au fost salarizate pe baza legii.

In conditiile in care salariul reclamantelor pentru perioada solicitata este prevazut de Legea nr. 330/2009 si de Legea nr. 284/2010, stabilirea de catre instanta a unei alte modalitati de calcul al salariului decat cea prevazuta de Legea nr. 284/2010, reprezinta un exces de putere savarsit de catre aceasta prin indeplinirea unor atributii care revin exclusiv puterii legislative.

Acordarea unui spor care nu este prevazut de legea de salarizare, asa cum solicita reclamantele, nu se poate face decat prin adaugarea la lege sau modificarea legii de catre instantele de judecata, ceea ce este inadmisibil.

Rolul instantelor judecatoresti se circumscrie doar aplicarii si interpretarii legii si nicidecum completarii sau modificari acesteia.

Depasirea atributiilor puterii judecatoresti, reprezinta de fapt incursiunea autoritatii judecatoresti in sfera activitatii executive sau legislative.

Prin urmare, instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Avand in vedere considerentele anterior mentionate, in temeiul Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 si art. 1 din Legea nr. 285/2010, tribunalul a respins actiunea reclamantelor ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel, reclamantele M.F., C.M., C.D.D., S.G., B.F., J.R., T.A.E., V.M., S.I. si D.M.M., reprezentate de Sindicatul Democratic Invatamant Arad, prin care au solicitat admiterea apelului si modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.

In motivarea apelului se arata, in esenta, ca hotararea tribunalului este netemeinica si nelegala, fiind data cu incalcarea si interpretarea gresita a prevederilor legale invocate drept temei al actiunii.

Art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 2895/ 29.12.2006 si publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 5/29.01.2007, prevede acordarea obligatorie a unor sporuri minime, printre care si cel pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, in cuantum de 10% din salariul de baza.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010, acest contract cuprinde drepturile si obligatiile angajatorilor si ale salariatilor cu privire la conditiile generale de munca prevazute de legislatia in vigoare, precum si cele convenite in procesul de negociere.

De asemenea, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din acelasi contract, clauzele contractului colectiv de munca la nivel national produc efecte pentru toti salariatii incadrati in unitatile din tara, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, roman sau strain/mixt).

Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, contractul colectiv de munca este o conventie incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca. Art. 229 alin.

4. din Codul muncii dispune ca: „contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor”.

Avand in vedere dispozitiile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 41 alin. 5 din Constitutie, angajatorul are obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca. In situatia in care angajatorul constata ca nu se poate incadra in buget si nu mai poate achita drepturile prevazute in contract are posibilitatea sa renegocieze cu sindicatele contractul colectiv de munca, dar acest lucru nu s-a intamplat.

Prevederile contractului colectiv de munca au forta juridica obligatorie pentru partile contractante, astfel incat angajatorul nu poate fi exonerat de obligatia de a executa clauzele contractuale.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 466 si art. 471 pct. 7 Cod procedura civila.

Intimatele nu au depus intampinare, desi au fost citate cu aceasta mentiune.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat ca este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Asa cum corect a retinut instanta de fond, drepturile salariale ale reclamantelor, pe perioada in litigiu, au fost stabilite prin lege, si anume: Legea nr. 330/2009 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010 pentru anul 2010, Legea nr. 284/2010 si Legea nr. 285/2010 pentru perioada ulterioara datei de 31.12.2010.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, incepand cu data intrarii in vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar platit din bugetul consolidat al statului sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege. Prin urmare, salariul fiecarei reclamante pentru perioada 1.01.201031.12.2010 nu poate fi calculat potrivit altor reglementari decat cele prevazute in Legea nr. 330/2009. In acest sens, art. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010 dispunea ca, prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca, nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Art. 30 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 prevedea ca: „sporurile specifice pe categorii de personal si domenii de activitate sunt cele prevazute in cap. III si in anexele la prezenta lege”.

In fapt, dupa incheierea contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, invocat de catre reclamante, a intervenit o lege cadru de salarizare, urmata, succesiv, de alte legi cadru de salarizare, aplicabile reclamantelor, care reglementeaza salarizarea acestora si care nu prevad acordarea sporului in litigiu. De altfel, prin adoptarea Legii nr. 330/2009 si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010, urmate de Legea nr. 284/2010 si de Legea nr. 285/2010, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscuta de art. 157 alin. (2) din Codul muncii.

Din normele cuprinse in Legea nr. 330/2009 reiese, in mod expres, vointa legiuitorului de recunoastere, la reincadrarea salariatilor in temeiul acestei legi, doar a sporurilor acordate prin legi sau hotarari ale guvernului, precum si a sporurilor specifice, pe categorii de personal si domenii de activitate, expres prevazute in cap. III si in anexele la lege.

In aceste conditii, Curtea a constatat ca angajatorul a aplicat corect prevederile Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice cu referire la sporurile ce se cuvin personalului contractual, cu incepere de la data de 01.01.2010.

Incepand cu data de 01.01.2011, salarizarea s-a efectuat in baza Legii nr. 284/2010 si a Legii nr. 285/2010, care nu au adus modificari principiilor privitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar platit din bugetul consolidat al statului si instituite prin Legea nr. 330/2009.

Prin urmare, dat fiind ca sporul solicitat de reclamante si reglementat de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 20072010, inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 2895/ 29.12.2006, nu este prevazut de Legea nr. 330/2009, de Legea nr. 284/2010 si de Legea nr. 285/2010, el nu putea fi acordat de catre angajator in contra dispozitiilor legale aplicabile salarizarii reclamantelor.

Pe cale de consecinta, in temeiul art. 480 alin. (1), Curtea a respins apelul reclamantelor ca nefondat.