Administratorul judiciar in procedura simplificata Art. 3
17 martie 2020F0010: Notificarea registrelor în care este înregistrat debitorul privind schimbarea administratorului judiciar/lichidatorului în cadrul procedurii de insolvenţă F0057: Model pentru încheiere F0058: Model pentru sentinţă comercială Adunarea creditorilor
17 martie 2020
Desemnarea practicianului in insolventa de catre adunarea creditorilor Art. 19
- La recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul primei Sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i Si remuneratia. In cazul in care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul-sindic pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de catre judecatorul-sindic.
- Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2), in termen de 3 zile, la judecatorul-sindic, care va solutiona, de urgenta Si deodata, toate contestatiile printr-o incheiere prin care va desemna administratorul judiciar/lichidatorul propus de creditori sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
- Daca in termenul stabilit la alin. (3) decizia adunarii creditorilor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin incheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunand totodata incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii.
Comentarii generale
Creditorii sunt cei care trebuie să ia decizia privind desemnarea practicianului în procedură ţinând cont de echilibrul între dificultatea procedurii, nivelul recuperării aşteptate al creanţelor lor asupra averii debitorului şi nivelul onorariului practicianului. Decizia de numire se ia în prima adunare generală a creditorilor, ocazie cu care aceştia fie reconfirmă numirea făcută de judecătorul-sindic, la acelaşi onorariu sau la un onorariu negociat, fie pot să numească un alt practician.
Ca
bune practici
se recomandă ca ofertele practicienilor să fie analizate de comitetul creditorilor care să le şi negocieze cu practicienii, sub rezerva desemnării prin vot de către adunarea creditorilor.
Cum în toate situaţiile onorariul practicianului are prioritate superioară celorlalte creanţe, deducându-se corespunzător din sumele de distribuit, este normal ca decizia asupra numirii practicianului să aparţină majorităţii valorice a creanţelor, şi de aceea creditorii care au votat împotrivă pot contesta numirea numai pe considerente de nerespectare a prevederilor legale privind desemnarea, nu şi pe considerente de ordin comercial.
Bune practici:
Intre comitetul creditorilor Si administratorul judiciar/lichidator sa fie incheiat un protocol prin care sa se stipuleze clar atributiile practicianului, numarul Si calificarea personalului din organigrama debitorului care urmeaza sa fie angrenat in procedura, criterii pentru evaluarea activitatii acestuia, precum Si nivelul estimat al cheltuielilor Si retributia acestuia.
Rolul Administratorului Judiciar
Rapoartele din perioada de observatie Art. 20
- Principalele atributii ale administratorului judiciar, in cadrul prezentei legi, sunt:
- examinarea situatiei economice a debitorului Si a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 Si art. 35 Si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, Si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depaSi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
- examinarea activitatii debitorului Si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor Si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila Si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile art. 138 , precum Si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea Si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depaSi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar
Comentarii generale
În exercitarea atribuţiilor sale în perioada de 60 de zile de la deschiderea procedurii administratorul judiciar trebuie să întocmească două rapoarte esenţiale pentru continuarea ulterioară a procedurii pe care trebuie să le depună în termenele legale la dosarul cauzei şi să le comunice membrilor comitetului creditorilor.
Administratorul judiciar va convoca comitetul creditorilor pentru a discuta concluziile acestor rapoarte în vederea pregătirii adunărilor creditorilor.
Comentarii generale
În exercitarea atribuţiilor sale în perioada de 60 de zile de la deschiderea procedurii administratorul judiciar trebuie să întocmească două rapoarte esenţiale pentru continuarea ulterioară a procedurii pe care trebuie să le depună în termenele legale la dosarul cauzei şi să le comunice membrilor comitetului creditorilor.
Administratorul judiciar va convoca comitetul creditorilor pentru a discuta concluziile acestor rapoarte în vederea pregătirii adunărilor creditorilor.
In elaborarea raportului privind intrarea societatii in procedura simplificata prevazuta de prezenta lege, administratorul judiciar va corobora analiza documentelor depuse conform prevederilor art. 28 Si art. 35 cu prevederile art. 1 alin. (2).
Comentarii la art. 20 lit. b)
Principalele capitole care se vor analiza in cadrul raportului asupra cauzelor Si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila Si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile art. 138 din lege sunt urmatoarele:
- Preambul (legislatia aplicabila, numirea administratorului, premize avute in elaborarea raportului)
- Obiectul de activitate, evolutia Si structura capitalului social a debitorului (daca exista date se va prezenta Si un scurt istoric al debitorului)
- Analiza situatiei patrimoniale (se va face analiza pe bilant contabil, iar daca acesta este mai vechi de 12 luni, se vor lua in considerare informatiile financiare avute la dispozitie pentru perioada ulterioara ultimului bilant contabil)
- Analiza indicatorilor bilantieri in istoric (pe 3 ani in urma de la data deschiderii procedurii)
- Analiza contului de profit Si pierdere in istoric (pe 3 ani in urma de la data deschiderii procedurii)
- Indicatori financiari Si evolutia acestora (pe 3 ani in urma de la data deschiderii procedurii.
- Analiza activitatii comerciale desfaSurate (dupa caz se va face referire la marketingul societatii, analiza vanzarilor, a contractelor etc.)
- Analiza litigiilor:
- Analiza litigiilor in care debitorul are calitatea de parat
- Analiza litigiilor in care debitorul are calitatea de reclamant
- Analiza notificarilor formulate in baza Legii 10/2001 - privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
- Organizarea (Organigrama) functionala Si de conducere a debitorului
- Analiza resurse umane - evolutie
- Analiza obligatiilor/nivel de indatorare/surse
- Prezentarea cauzelor intrarii in stare de insolventa
- Analiza posibilitatii de reorganizare
- Concluzii
Administratorul judiciar va analiza indicatorii de stare bilantieri in vederea stabilirii modului in care a fost sustinuta activitatea comerciala, respectiv daca aceasta a fost sustinuta din surse proprii sau a fost sustinuta din credite acordate de banci.
Administratorul judiciar va efectua o analiza detaliata a activului Si pasivului debitoarei Si a documentelor aferente, in vederea stabilirii existentei sau nu a premizelor incadrarii faptei administratorului debitoarei la lit. e) alin. (1) art. 138.
In situatia in care in desfaSurarea activitatii sale debitorul a angajat credite se va analiza daca a fost respectata destinatia acestora, pentru a putea decide daca exista premize ca fapta administratorului debitoarei sa poata fi incadrata sau nu la lit. a) alin. (1) art. 138._
In vederea stabilirii cauzelor care au condus la imposibilitatea sustinerii activitatii din surse proprii se va efectua o analiza a creantelor societatii privind modul in care echipa manageriala a incheiat contractele cu clientii Si a asigurat siguranta recuperarii acestora (lit.
- alin. (1) art. 138).
De asemenea, in vederea stabilirii gradului de certitudine in recuperarea creantelor se va analiza modul in care acestea au fost securizate Si daca documentele emise, respectiv facturile, avizele de expediere a marfii, au fost intocmite conform Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile Si completarile ulterioare (lit. d) alin. (1) art. 138).
Se vor analiza contractele incheiate cu diferiti furnizori de materii prime, utilitati, servicii etc. prin compararea ofertelor acestora cu ofertele financiare ale unor terti care ofereau aceleaSi servicii, in aceleaSi conditii dar in conditii financiare mai avantajoase pentru debitor. (lit. b) alin. (1) art. 138).
Prin analiza tuturor contractelor comerciale incheiate se urmareSte stabilirea provenientei blocajului financiar care nu i-a mai permis respectivei societati intrate in procedura Legii privind procedura insolventei achitarea datoriilor exigibile.
Daca situatia o impune, pentru descrierea tabloului de finantare a ciclurilor de exploatare se poate recurge la calcularea unor indicatori de finantare Si de exprimare a starii echilibrului financiar al firmei.
Din concluziile celor mentionate mai sus, administratorul judiciar va putea stabili daca activitatea manageriala a fost defectuoasa Si daca exista persoane a caror activitate a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa in sensul art. 138.
Cu privire la o posibila redresare a societatii aflate in stare de insolventa, aceasta va putea fi propusa doar in urmatoarele situatii:
- exista premise viabile in vederea elaborarii unui plan de reorganizare
- daca societatea are datorii la bugetul statului Si la bugetul asigurarilor sociale acestea pot fi reeSalonate
- clientii Si furnizorii debitorului sunt de acord sa continue relatiile comerciale cu debitorul
- identificarea de noi clienti Si furnizori
- identificarea unei piete sigure de desfacere a produsului finit
- exista banci disponibile de a credita debitorul pe perioada planului de reorganizare
- disponibilitatea actionarilor in finantarea productiei debitorului
- existenta unor surse financiare care sa sustina activitatea debitorului
- existenta unor surse de autofinantare (vanzarea unor imobile Si/sau mijloace fixe aflate in proprietatea debitorului care nu mai sunt necesare in vederea continuarii activitatii de productie, inchirierea unor imobile in care in prezent nu se desfaSoara activitate de productie)
- existenta unui management care sa duca la indeplinire planul de reorganizare