Decizie de concediere pentru necorespundere profesionala

Procedura evaluarii in vederea corespunderii profesionale este o procedura distincta si autonoma in raport de procedura evaluarii profesionale anuale.

Decizia nr. 664/20 septembrie 2016

Prin sentinta civila nr.2789/18.12.2015 pronuntata de Tribunalul Iasi s-a respins exceptia nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013, invocata de contestator si s-a admis exceptia puterii de lucru judecat.

Pe fond, s-a admis in parte, contestatia formulata de contestatorul G.S.-G. in contradictoriu cu intimata Opera si s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013 emisa de intimata Opera .

A fost obligata intimata la reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii, respectiv de solist vocal si sa achite contestatorului o despagubire egala cu

salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, de la data concedierii si pana la data de 18.12.2015.

S-a respins cererea privind obligarea intimatei la plata de daune cominatorii.

A fost obligata intimata sa plateasca contestatorului suma de 5000 lei daune morale si suma de 3.500 lei reprezentand cheltuieli de judecata (onorariu de avocat).

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele considerente de fapt si de drept, expuse rezumativ:

Prin cererea inregistrata sub nr. X/99/2013 G.S.-G., in contradictoriu cu Opera
http://natiqnala.ramana .lasi/
a formulat contestatie prin care a solicitat anularea Deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013 si a concedierii pentru necorespundere profesionala, ca nelegala si netemeinica, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate la data pronuntarii hotararii, repunerea partilor in situatia anterioara concedierii, prin obligarea intimatei la reincadrarea pe postul detinut in cadrul Operei, sub sanctiunea de daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere, obligarea la plata sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale, obligarea la plata cheltuieliior de judecata.

Prima instanta, analizand cu prioritate exceptia nulitatii absolute a deciziei contestate, invocata de contestatorul G.S.-G., pentru incalcarea interdictiei temporare de concediere a unui salariat care detine o functie eligibila intr-o organizatie sindicala, in baza dispozitiilor art.60 alin.1 lit.g) din Codul muncii, a constat ca aceasta este neintemeiata.

Contestatorul a fost ales vicepresedinte de sindicat in cadrul Sindicatului Artistilor Operei la data de 28.09.2013 de Adunarea Generala a Sindicatului Artistilor Operei. La data de 10.10.2013 a adus la cunostinta intimatei calitatea pe care o detinea in organizatia sindicala.

Hotararea Adunarii Generale a sindicatului a produs insa efecte fata de terti de la momentul admiterii cererii de modificare a actelor constitutive, prin sentinta civila nr.15288/27.11.2013 data in dosarul nr. Y/245/2013 al Judecatoriei Iasi, ulterior emiterii deciziei contestate prin prezenta.

In ceea ce priveste nulitatea contestatiei pentru neacordarea dreptului la preaviz, nici acest motiv nu este intemeiat.

In cuprinsul deciziei de concediere s-a aratat: "In conformitate cu dispozitiile art.76 lit.b), raportat la art.75 al.1 din Codul Muncii, durata preavizului este de 20 de zile lucratoare, calculate din ziua comunicarii deciziei". Neprecizarea datei exacte de la care incepe sa curga preavizul nu este sanctionata cu nulitatea deciziei contestate.

Mai mult, prin decizia nr.71 din 01.11.2013 a managerului ONRI s-a aratat ca termenul de preaviz acordat, de 20 de zile lucratoare, incepe dupa terminarea perioadei in care contractul individual de munca era suspendat, ca efect al concediului fara plata, din data de 11.11.2013.

Pe fondul contestatiei, instanta a retinut ca reclamantul G.S.-G. a fost salariatul Operei inca din anul 1998, conform contractului individual de munca nr.152/1998, modificat prin actele aditionale ulterioare.

Prin decizia de concediere nr.66 din 14.10.2013, Opera a decis concedierea contestatorului.

Asa cum a mentionat insasi intimata, aceasta a dispus, in baza art. 5.2.2 din Regulamentul Intern al Operei, evaluarea profesionala prealabila a salariatului, conform deciziei nr.59/09.09.2013.

Evaluarea profesionala a avut loc la data de 30.05.2013, concretizata in fisa de evaluare a performantelor profesionale prin care s-a acordat salariatului G.S.-G. calificativul "necorespunzator”, fisa contestata la conducatorul institutiei care a emis decizia nr. 1937/2013 de respingere.

G.S.-G. a contestat decizia nr. 1937/12.06.2013 prin care i s-a respins contestatia la fisa de evaluare a performantelor individuale, actiune admisa prin sentinta civila nr.

889/17.03.2014 data de Tribunalul Iasi in dosarul nr. X/99/2013, sentinta mentinuta prin decizia civila nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi, devenind astfel definitiva.

Prin aceasta hotarare definitiva s-a constatat ca procedura de evaluare a fost nelegala si netemenica, fiind anulata, aceste aspecte intrand in puterea lucrului judecat, in prezenta cauza urmand sa fie avute in vedere ca atare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Decizia nr. 3845 din 8 noiembrie 2013 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a hotarat ca, in manifestarea sa de exceptie procesuala care corespunde efectului pozitiv al lucrului judecat, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a mai fi contrazis, el se impune in cadrul unui alt proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, din nevoia de ordine si stabilitate juridica.

Prin urmare, intrucat in relatia dintre parti, prezumtia puterii de lucru judecat are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa se pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Fata de acestea, tribunalul urmeaza sa admita exceptia puterii lucrului judecat cu privire la evaluarea profesionala a contestatorului din fisa de evaluare din mai 2013.

Conform Regulamentului Intern al Operei, Subcapitoulul 5.2. - Procedura de evaluare profesionala a salariatilor, evaluarea profesionala obligatorie a salariatilor din cadrul ONRI se efectueaza in conformitate cu dispozitiile Ordinului nr. 2331/2011 al Ministrului Culturii, conform caruia personalul angajat va fi evaluat anual pentru activitatea prestata in anul calendaristic anterior.

La punctul 5.2.1.1. s-a stabilit ca procedura de evaluare se realizeaza in urmatoarele etape: a) completarea fisei de evaluare de catre evaluator, b) interviul, c) contrasemnarea fisei de evaluare.

In speta, contestatorul, primind fisa de evaluare cu calificativul necorespunzator, a contestat-o in baza dispozitiilor art. 5.2.1.1. alin. 13 din Regulamentul Intern al ONRI, contestatie respinsa de conducatorul unitatii prin decizia nr. 1937/12.06.2013.

Aceasta decizie a fost contestata legal de G.S.-G. la Tribunalul Iasi, actiunea fiind inregistrata la data de 26.06.2013 sub nr. X/99/2013.

Cu toate acestea, angajatorul nu a asteptat solutionarea contestatiei, ci a declansat procedura prevazuta de art. 5.2.2. din Regulamentul Intern care prevede ca, in conformitate cu dispozitiile art. 61 lit. d), raportat la art. 63 alin. 2 din Codul muncii si cu dispozitiile art. 6 lit. c) din Regulamentul de Organizare si Functionare al ONRI, aprobat prin Ordinul nr. 2526/2011 al Ministerului Culturii si Patrimoniului National, precum si specificul ONRI, evaluarea salariatului in vederea stabilirii faptului daca acesta mai corespunde sau nu din punct de vedere profesional locului de munca unde este incadrat, se face in urmatoarea modalitate:

„Dupa ce angajatorul constata ca exista deficiente in indeplinirea de catre salariat a obligatiilor profesionale asumate de acesta prin contractual individual de munca, respectiv fisa postului, managerul decide efectuarea evaluarii profesionale a salariatului.”

In speta, angajatorul nu are nici un act valabil prin care sa fi fost finalizata procedura evaluarii anuale obligatorii si prin care sa se fi constatat deficiente, toata procedura de evaluare, cu toate actele intocmite in cadrul acesteia care au stat la baza si de care este conditionata declansarea procedurii de evaluare prevazuta de art. 5.2.2. din Regulamentul Intern fiind anulate prin hotararea judecatoreasca definitive enuntata anterior.

Angajatorul ar fi trebuit sa reia procedura de evaluare obligatorie prevazuta de dispozitiile art. 5.2.1. si abia ulterior, numai in cazul in care se mai impunea, putea declansa procedura subsecventa, prevazuta de dispozitiile art. 5.2.2. si care este una conditionata de existenta si valabilitatea celei dintai.

Astfel, fata de aceste considerente, tribunalul constata ca, in speta, nu s-a respectat procedura legala speciala prevazuta in Regulamentul Intern propriu, astfel incat decizia de concediere urmeaza sa fie anulata.

Admiterea contestatiei pe aceste considerente a apreciat prima instanta ca face de prisos analiza celorlalte motive invocate de parti.

In baza dispozitiilor art. 80 din Codul muncii, instanta a dispus anularea deciziei si a obligat angajatorul sa achite contestatorului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, de la data concedierii si pana la data de 18.12.2015, precum si la reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii, respectiv de solist vocal.

Instanta a respins cererea privind obligarea intimatei la plata de daune cominatorii, intrucat contestatorul nu a detaliat si justificat in ce constau aceste daune si, implicit nu a facut dovada temeiniciei lor.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind daunele morale, inatanta a retinut ca prejudiciul moral consta in atingerea adusa drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa valorilor sau atributelor individului care ii definesc personalitatea, respectiv: integritatea corporala, sentimentele de afectiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.

Intrucat prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale in aceeasi masura precum prejudiciul material, judecatorului ii revine rolul de a constata, prin apreciere, care este intinderea lui.

Curtea Suprema de Justitie a decis ca, in ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta „include o doza de aproximare, dar instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare insa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate...".

In raporturile de munca poate fi antrenata raspunderea angajatorului pentru prejudicii morale in cazul in care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive. Din ansamblul jurisprudentei Tribunalului OIM rezulta ca in aprecierea temeiniciei cererii de daune morale, principalul rol il joaca buna-credinta a angajatorului in relatiile cu salariatul, diligenta si implicarea acestuia in limitarea efectelor psihologice si emotionale ale aplicarii oricaror masuri in cadrul raportului de munca.

Angajatorul din prezenta cauza nu a uzat de prerogativele sale legale si contractuale cu buna-credinta si cu respectarea limitelor rezonabilitatii si ale proportionalitatii, astfel incat actiunile sale reprezinta un abuz care dau nastere unor pretentii intemeiate de acordare a daunelor morale.

In speta, contestatorul G.S.-G. a suferit un prejudiciu moral prin alterarea vietii profesionale si personale, atingerea adusa confortului psihic, starii emotionale a salariatului, prestigiului profesional (necontestat in perioada anterioara evaluarii nelegale) si a vietii de familie justificand obligarea intimatei la plata daunelor morale in suma de 5000 lei in vederea repararii acestui prejudiciu.

In baza dispozitiilor art. 453 din Noul Cod de procedura civila, tribunalul a obligat intimata sa achite contestatorului suma de 3.500 lei reprezentand cheltuieli de judecata (onorariu de avocat).

Contestatorul G.S.-G., la data de 30.03.2016, a formulat apel in ceea ce priveste nulitatea absoluta a concedierii si a deciziei de concediere, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, s-a aratat ca solutia pronuntata este gresita , pentru urmatoarele argumente:

I. Cu privire la interdictia de concediere temporara, nulitatea deciziei de concediere este intemeiata, pentru ca exista calitatea ceruta de lege in persoana contestatorului la data emiterii deciziei, iar intimata cunostea acest aspect.

Din probatoriul administrat a rezultat ca sustinerea contestatorului cu privire la interdictia temporara de concediere prevazuta de art. 60 alin. 1 lit. g din Codul muncii este reala.

Anterior datei concedierii acesta detinea functia de vicepresedinte de sindicat.

Sindicatul din care facea parte contestatorul era legal infiintat.

Functia de vicepresedinte este o functie eligibila in cadrul sindicatului, conform statutului.

Contestatorul a fost ales prin votul adunarii generale.

Hotararea de alegere a contestatorului prin care s-a modificat statutul sindicatului a fost comunicata intimatei, astfel ca ii este opozabila.

Hotararea era valabila la data concedierii si este valabila si astazi pentru ca intimata si nimeni altcineva nu a contestat valabilitatea ei. Contestatorul a dobandit calitatea de vicepresedinte de sindicat incepand cu data de 28.09.2013, prin hotararea (intitulata proces- verbal) a Adunarii Generale a Sindicatului Artistilor Operei, hotarare ce a fost adoptata cu respectarea dispozitiilor din Legea 62/2011.

Potrivit art. 20 alin. 1 si 2 din lege

1. Organizatiile sindicale sunt obligate sa aduca la cunostinta judecatoriei sau a Tribunalului Municipiului Bucuresti, dupa caz, unde s-au inregistrat, in termen de 30 de zile, orice modificare ulterioara a statutului, precum si orice schimbare in componenta organului de conducere.
2. Instanta prevazuta la alin. (l) este obligata sa mentioneze in registrul special al sindicatelor, prevazut la art. 17 alin. (1), modificarile din statut, precum si schimbarile din componenta organului de conducere al organizatiei sindicale.

Din interpretarea textelor legale rezulta obligatia organizatiei sindicale de a informa judecatoria unde este inregistrata asupra modificarilor ulterioare a statutului si obligatia judecatoriei de a mentiona in registrul special aceste modificari.

Nu rezulta ca hotararea de modificare a statutului trebuie "confirmata" de catre instanta.

Singura valoare juridica a inregistrarii consta in efectul opozabilitatii erga omnes.

Pentru ca in data de 08.10.2013 contestatorul a fost informat sa accepte un post inferior pregatirii sale, iar consecinta refuzului putea fi concedierea, acesta a notificat intimata in data de 10.10.2013 ca are calitatea de vicepresedinte de sindicat, anexand notificarii statutul modificat si hotararea modificatoare, adica exact acele inscrisuri care erau necesare inregistrarii in registrul special al sindicatelor.

Pe de alta parte, pozitia justificativa a intimatei de ignorare a acestei hotarari se interneaza pe considerarea acesteia ca nevalabila, ci nu ca inopozabila.

Instanta de fond a retinut ca hotararea Adunarii generale a Sindicatului a produs efecte fata de terti de la data admiterii cererii de modificare, moment care este ulterior datei emiterii deciziei de concediere.

Aceasta echivaleaza cu o gresita interpretare a situatiei de fapt si a legii, prin aceea ca s-a apreciat ca efectele hotararii sindicatului s-au produs fata de intimata, de la data admiterii inscrierii in registru, fara, a se da valoare de opozabilitate, comunicarii hotararii sindicatului in data de 10.10.2013. Aspect care este retinut in considerentele sentintei, chiar in paragraful anterior.

In mod gresit s-a apreciat ca singurul mod prin care hotararea sindicatului putea avea efect de opozabilitate fata de intimata era inscrierea in registrul judecatoriei, cand acest mod de publicitate este unul care genereaza o opozabilitate generica, fata de orice persoana, iar aducerea la cunostinta in mod direct a hotararii sindicatului este un mod de publicitate individuala. Diferenta dintre cele doua moduri este la nivelul efectelor, in cazul al doilea fiind

un efect de opozabilitate restrans doar la persoana fata de care s-a efectuat aducerea la cunostinta.

Pentru acest motiv in cauza au existat premisele interdictiei de concediere temporare determinat de calitatea de vicepresedinte de sindicat a contestatorului - calitate dobandita prin Hotararea Adunarii Generale a sindicatului, opozabila intimatei prin aducerea individuala la cunostinta - nulitatea concedierii fiind intemeiata.

2. Cu privire la neacordarea termenului de preaviz:

Dreptul de preaviz nu a fost acordat efectiv, inscrisul probator comunicat in data de 30.10.2013 continand doua manifestari de vointa in sens de negotium iures, pure si simple, neconditionate de nicio modalitate (conditie sau termen), astfel ca incetarea raportului de munca a operat cu data comunicarii si a exclus implicit eficacitatea juridica a prea vizarii.

Din punct de vedere legal, acordarea preavizului nu s-a mai realizat, pentru ca raportul de munca a incetat de la data de 30.10.2013, de la aceeasi data de la care intimata considera ca incepe perioada de preaviz.

O astfel de interpretare nu are suport juridic, atat timp cat, intimata a facut publice concomitent doua manifestari de vointa, dintre care niciuna sub termen sau conditie.

In acest caz, daca decizia de incetare a raportului de munca, exprimata in paragraful 1 din inscrisul comunicat in data de 30.10.2013 si-a produs efectele - asa cum si legea prevede, si intimata a indicat expres in decizie, incepand cu data comunicarii, atunci acesta este momentul in care inceteaza raportul juridic dintre contestator si intimata.

Ulterior acestui moment inceteaza prerogativele de angajator, respectiv de salariat, astfel ca intimata nu mai poate determina organizarea raportului de munca, acordarea preavizului fiind un act specific dreptului muncii.

Daca intimata ar fi conditionat stingerea raportului de munca de implinirea unui termen, iar acest termen ar fi fost determinat sau determinabil prin raportare la perioada de preaviz ar fi fost o alta situatie, care insa nu poate fi retinuta in prezenta cauza.

3. Decizia de concediere este nula pentru nerespectarea dispozitiilor art. 76 lit. b, intimata procedand gresit la o simpla informare asupra textului legal, fara sa procedeze la delimitarea inceputului si finalului duratei preavizului

Nulitatea deciziei de concediere in raport de acest motiv trebuie verificata tinand cont de data emiterii deciziei de concediere — 14,10.2013 - nulitatea presupunand motive anterioare sau concomitente actului, astfel ca emiterea deciziei nr. 71 din 01.11.2013 nu are nicio valoare juridica.

In cauza, momentul inceperii perioadei de preaviz si momentul terminarii ei, nu sunt indicate.

Cu privire la decizia nr. 71 din 01.11.2013 prin care se modifica intervalul preavizului instanta retine in mod gresit ca acest act are eficacitate juridica,

In primul rand pentru ca aceasta decizie intervine dupa incetarea raportului de munca si se refera la un preaviz care nu exista din punct de vedere legal, astfel ca nu are niciun efect juridic.

In al doilea rand, daca s-ar considera ca exista preaviz legal acordat, este o decizie/manifestare de vointa ulterioara inceperii datei in care a inceput sa curga preavizul, care nu poate modifica retroactiv un act intrat in circuitul juridic prin comunicare.

In drept au fost invocate prevederile Codul de procedura civila.

Intimata- apelanta OPERA a declarat apel impotriva sentintei civile nr.2789/2015 pronuntata in dosarul nr.11644/99/2013 a Tribunalului Iasi, pe motive de nelegalitate si netemeinicie.

In motivare, s-a aratat ca prin actiunea introductiva de instanta, contestatorul G.S.-G. a solicitat anularea deciziei de concediere nr.66/14.10.2013 si a concedierii pentru necorespundere profesionala, invocand motive de nelegalitate si netemeinicie.

In mod corect, instanta de fond a respins toate motivele invocate de contestator, referitoare la nulitatea deciziei de concediere, din acest punct de vedere sentinta apelata fiind legala si temeinica.

Analizand fondul cauzei, instanta de fond a pronuntat o hotarare gresita, admitand exceptia puterii lucrului judecat, in conditiile in care, raportat la situatia de fapt dedusa judecatii si la normele legate incidente, aceasta exceptie nu are aplicabilitate in cauza.

Acesta reprezinta unicul motiv de apel, in conditiile in care, admitand aceasta exceptie, instanta de fond nu s-a mai pronuntat asupra celorlalte motive invocate cu privire la fondul cauzei.

Din analiza considerentelor sentintei apelate (pag.10, 11) rezulta in mod foarte clar faptul ca instanta de fond nu a inteles cum se realizeaza evaluarea salariatilor in cadrul Operei, facand grave confuzii cu privire la aplicabilitatea normelor mentionate.

Citandu-se considerentele primei instante, se arguenteaza ca aceasta motivare reprezinta a grava eroare, bazata pe amestecarea in mod nefericit a unor spete total diferite, care au avut un cu totul alt obiect si in cadrul carora s-a analizat o situatie de fapt total diferita.

Mai mult, instanta de fond a concluzionat in mod gresit ca nu s-ar mai putea introduce o noua actiune in cadrul careia sa se pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior, ca o justificare a admiterii exceptiei puterii lucrului judecat, in conditiile in care in prezentul dosar s-au analizat aspecte total diferite fata de cele asupra carora o alta instanta de judecata s-a pronuntat in dosarul nr. X/99/2013 al Tribunalului Iasi.

Astfel, prin Ordinul nr.2331/2011 al Ministerului Culturii si Patrimoniului National sa stabilit modul in care se face evaluarea anuala a personalului contractual din cadrul Ministerului si a unitatilor din subordinea acestuia, in care se incadreaza si Opera Nationala Romana lasi. Dispozitiile acestui Ordin se regasesc si in cuprinsul Regulamentului Intern al ONRI, la art. 5.2.1. Aceasta evaluare se face pe baza criteriilor stabilite, prin notarea de catre conducatorul ierarhic, a gradului de indeplinire a criteriilor si obiectivelor stabilite, in anul calendaristic anterior. Acest tip de evaluare are loc in luna aprilie, pentru anul anterior, conform art.5 alin.1 si 2 din ordinul 2331/2011.

Aceasta evaluare anuala nu are absolut nici o legatura cu evaluarea profesionala prevazuta de Codul Muncii la art. 63 alin.2, ca o conditie necesara si obligatorie, sub sanctiunea nulitatii, premergatoare concedierii pentru necorespundere profesionala a unui salariat.

In aplicarea art.63 alin.2 din Codul Muncii, Regulamentul Intern al ONRI prevede la art.5.2.2, in mod detaliat, care este procedura evaluarii profesionale obligatorii a fi efectuata in cazul in care angajatorul considera ca un salariat nu mai corespunde profesional postului pe care il ocupa si s-ar impune concedierea acestuia in temeiul art.61 lit. d) din Codul Muncii.

Asadar, instanta de fond a gresit atunci cand a constatat ca in baza art.5.2.2 din Regulamentul Intern al ONRI, evaluarea profesionala prealabila a salariatului a avut loc conform deciziei nr.59/09.09.2013 a managerului ONRI, insa in urmatoarea fraza arata ca "Evaluarea profesionala a avut loc la data de 30.05.2013, concretizata in fisa de evaluare a performantelor profesionale prin care s-a acordat salariatului G.S.-G. calificativul "necorespunzator".

In realitate, evaluarea profesionala despre care contestatorul a luat la cunostinta in data de 30.05.2013 nu a fost efectuata in baza deciziei nr.59/09.09.2013 a Managerului ONRI, ci a fost efectuata in baza ORDINULUI nr.2331/2011, referindu-se la activitatea profesionala a acestuia din perioada 10.05.2011 - 31.12.2012. De asemenea, instanta de fond gresit a retinut faptul ca managerul ONRI ar fi emis decizia nr.1937/2013 (fila 76 dosar fond), prin care s-a respins contestatia la fisa de evaluare. in fapt, acea decizie a fost emisa de Comisia de solutionare a contestatiilor, formata din 3 membri, din care nu a facut parte si managerul ONRI.

In acest sens, comisia externa care a efectuat evaluarea a incheiat procesul-verbal din 03.10.2013 (fila 116 - 117 dosar fond), prin care i-a acordat contestatorului calificativul "NECORESPUNZATOR".

1. Dosarul nr.X/99/2013 al Tribunalului Iasi a avut ca obiect contestarea fisei de evaluare a domnului G.S.-G., in care perioada evaluata era 10.05.2011 -31.12.2012 (fila 72 dosar).

Trebuie precizat ca aceasta fisa de evaluare a fost emisa de angajator ca urmare a respectarii dispozitiilor Ordinului nr.2331/2011 al Ministrului Culturii, care impune evaluarea anuala a tuturor salariatilor din institutiile de spectacol, dupa criteriile si procedurile prevazute in acest act normativ, fara verificarea efectiva la momentul emiterii deciziei a aptitudinilor profesionale ale salariatilor.Prin sentinta pronuntata in dosarul mentionat anterior, s-a anulat respectiva fisa de evaluare pentru motive de nulitate.

Prezentul dosar are ca obiect contestarea deciziei de concediere nr.66 din 14.10.2013, emisa pentru motive de necorespundere profesionala.

Evaluarea profesionala a salariatului, care a stat la baza emiterii deciziei de concediere nu are nici o legatura cu evaluarea din fisa de evaluare aferenta anilor 2011 - 2012 in primul rand ca perioada si in al doilea rand ca procedura.

Evaluarea profesionala din prezenta speta s-a facut in temeiul art.5.2.2 din Regulamentul Intern al ONR.I. (fila 66 dosar). Aceasta procedura de evaluare este aplicabila, asa cum se prevede chiar in primul alineat, in conformitate cu dispozitiile imperative ale art.61 lit. d), raportat la art.63 alin.2 din Codul Muncii.

Art.431 al.1 NCPC prevede. "Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect."

In speta, se observa cu usurinta faptul ca nu exista identitate de cauze si de obiect intre ceea ce urmeaza sa solutioneze instanta de judecata si ceea ce s-a stabilit prin sentinta pronuntata in dosarul nr. X/99/2013 al Tribunalului lasi, in primul rand evaluarea profesionala a contestatorului s-a efectuat la distanta de aproximativ 1 an fata de perioada evaluata in fisa de evaluare anulata de catre instanta de judecata in dosarul nr.X/99/2013, nefiind relevant din punct de vedere comparativ modul in care isi exercita salariatul atributiile de serviciu in anii 2011 - 2012, cu nivelul de performanta profesionala constatat in anul 2013 de o comisie formata din specialisti de marca ai lumii artistice romanesti, care au ascultat si analizat, in mod nemijlocit, prestatia contestatorului.

In aceste conditii, se constata ca nu exista nici o legatura intre dispozitivul sau considerentele sentintei pronuntate in dosarul nr.X/99/2013 al Tribunalului Iasi si prezenta speta, in care instanta de judecata urmeaza sa analizeze o cu totul alta situatie de fapt, raportat la alte norme aplicabile.

Daca s-ar considera valabila ipoteza retinuta de catre instanta de fond ca si justificare a hotararii apelate, respectiv puterea lucrului judecat, in sensul ca daca fisa de evaluare aferenta anului 2012 a fost anulata de catre instanta intr-un alt dosar, nu se mai poate pune problema evaluarii ulterioare a contestatorului si eventual acordarea unui calificativ negativ pentru prestatia profesionala a acestuia, inseamna ca activitatea profesionala a domnului G.S.- G. nu mai poate fi evaluata niciodata, existand puterea lucrului judecat ori de cate ori s-ar mai face o evaluare a acestuia.

Or, acest silogism este in primul rand in afara oricarei logici elementare, iar in al doilea rand incalca principiul evaluarii profesionale periodice a oricarui salariat, conform dispozitiilor legale incidente, prin care trebuie constatat si evaluat nivelul profesional al acestuia, mai ales in cazul de fata, in care contestatorul are calitatea de solist vocal, o profesie in care nivelul profesional poate varia extrem de mult, intr-un timp foarte scurt.

O alta eroare pe care a facut-o instanta de fond, este cea referitoare la crearea unei interdependente artificiale, nemotivata in fapt si in drept, intre solutia pe care instanta de judecata a pronuntat-o in dosarul nr.X/99/2013 al Tribunalului lasi si efectuarea evaluarii

profesionale prealabile in temeiul art.63 alin.2 din Codul Muncii si a art.5.2.2 din Regulamentul Intern al ONRI.

In realitate, ONRI, in calitate de angajator, dupa ce a constatat ca exista deficiente in indeplinirea de catre salariat a obligatiilor profesionale asumate, atat prin propriile constatari, cat si prin pareri ale unor dirijori care au condus spectacole in care a interpretat si contestatorul, a dispus efectuarea evaluarii prevazute de art.5.2.2 din Regulamentul Intern, pentru a vedea daca se impune concedierea salariatului, raportat la rezultatul pe care acesta il va obtine la evaluare.

Rezultatul evaluarii anuale a unui salariat, efectuate in temeiul Ordinului nr.2331/2011 nu are nici o legatura, prin punct de vedere procedural, cu evaluarea salariatului in temeiul art.63 alin.2 din Codul Muncii, raportat la art.5.2.2 din Regulamentul Intern al ONRI.

Cu atat mai mult, formularea de catre salariat a unei contestatii in instanta impotriva unei fise de evaluare, nu poate suspenda declansarea procedurii prevazute de art.5.2.2 din Regulamentul Intern al ONRI. intrucat nu exista nici un fel de interdependenta intre aceste doua proceduri.

Pe de alta parte, instanta de fond face si referiri la ce ar fi trebuit sa faca angajatorii pentru a exista o procedura legala, in viziune acesteia:"Angajatorul ar fi trebuit sa reia procedura de evaluare obligatorie prevazuta de dispozitiile art.5.2.1 si abia ulterior, numai in cazul in care se impunea, putea declansa procedura subsecventa, prevazuta de art.5.2.2 si care este una conditionata de existenta si valabilitatea celei dintai.

Instanta de fond a facut aceste constatari total gresite, fara a preciza care este articolul din Regulamentul Intern al ONRI in care sunt prevazute regulile mentionate anterior. Folosirea notiunii de "procedura subsecventa", "conditionata de existenta si valabilitatea celei dintai"', constituie o depasire a atributiilor instantei de judecata, care trebuie sa se raporteze in analizarea situatiei de fapt deduse judecatii NUMAI la actele normative incidente, si nu la propuneri de lege ferenda, pe care le-ar considera eventuali necesar a fi implementate.

Regulamentul Intern al ONRI este foarte clar, neexistand nici un articol care sa prevada ca intre cele doua evaluari ar exista vreo legatura.

De asemenea, trebuie precizat ca o reluare a procedurilor de evaluare obligatorie a contestatorului pentru perioada anului 2012, prevazuta de dispozitiile art.5.2.1, asa dupa cum sugereaza instanta de fond, nu este posibila, intrucat evaluarea salariatilor in temeiul actului normativ mentionat se poate face numai in luna aprilie, pentru anul calendaristic anterior.

Mai mult, prin insasi obiectul celor doua tipuri de evaluare, se observa ca acestea au o cu totul alta finalitate, nefiind interdependente sau conditionate una de cealalta.

1. Evaluarea anuala a salariatilor, efectuata in baza Ordinului nr.2331/2011, a carui dispozitii se regasesc in art.5.2.1 din Regulamentul Intern ai ONRI, are rolul premergator aplicarii dispozitiilor art.4 si 5 din ORDINUL nr.2325/2011 al Ministerului Culturii si Patrimoniului National privind aprobarea Regulamentului privind promovarea in grade sau trepte profesionale a personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Culturii si Patrimoniului National, precum si din cadrul unitatilor care functioneaza in subordinea ori in coordonarea acestuia, care prevede: "Promovarea in grade sau trepte profesionale imediat superioare se poate face din 3 in 3 ani, in functie de performantele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bun'', cel putin de doua ori in ultimii 3 ani (...)"

Asadar finalitatea probabila a evaluarilor anuale este promovarea in grade si trepte: profesionale, in cazul indeplinirii conditiilor prevazute de actele normative mentionate.

2. Evaluarea profesionala prealabila efectuata in temeiul art.63 alin.2 din Codul Muncii, raportat la art.5.2.2. din Regulamentul Intern ai ONRI are rolul premergator aplicarii dispozitiilor art.61 lit. d), raportat la art.63 alin.2 din Codul Muncii, urmand ca in urma constatarilor comisiei de evaluare, angajatorul sa poata dispune sau nu, dupa caz, concedierea salariatului pentru necorespundere profesionala.

In aceste conditii, este evident faptul ca cele doua tipuri de evaluare nu au nici o legatura una cu alta, neavand caracter subsecvent sau conditional una fata de cealalta.

Avand in vedere aceste argumente, solicitam admiterea apelului formulat, cu consecinta respingerii exceptiei puterii lucrului judecat si a actiunii introductive de instanta formulate de contestatorul G.S.-G..

Apelantul intimat G.S.-G. a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului formulat de Opera.

In motivare s-a aratat ca sentinta apelata dispune anularea Deciziei nr. 66/2013 a Operei prin prisma a doua motive, constatand atat caracterul netemeinic, cat si caracterul nelegal al actului contestat.

Cu privire la nelegalitate, instanta de fond isi intemeiaza solutia pe considerentul ca (paragraful 8 si urm. pag. 11) procedura impunea angajatorului ca pentru a demara procedura concedierii pentru necorespundere profesionala a unui salariat mai intai sa constate deficientele profesionale ale salariatului printr-un act constatator intern, in speta fisa de evaluare anuala.

In drept, solutia instantei de fond este intemeiata pe dispozitiile regulamentului intern, pe fisa de evaluare a fost anulata, declansarea procedurii de concediere pentru necorespundere profesionala s-a efectuat fara ca aceasta constatare prealabila sa fie indeplinita in mod procedural, ceea ce echivaleaza cu nelegalitatea procedurii de concediere pentru necorespundere profesionala si a Deciziei nr. 66/2013.

Cu privire temeinicie, instanta de fond a retinut ca intimatul-contestator este corespunzator profesional, aspect motivat in considerente prin valorificarea efectului pozitiv al autoritatii de lucru judecat (putere de lucru judecat) al sentintei civile nr. 889/17.03.2014 a Tribunalului Iasi, mentinuta si definitiva prin decizia nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi, ambele pronuntate in dosarul nr. X/99/2013.

S-a sustinut, in ceea ce priveste aspectele procedurale, ca raportat la caracterul devolutiv al apelului de fata, astfel cum precizeaza apelanta in paragraful 2 al motivarii, criticile vizeaza doar aspectele de temeinicie, nu si cele privind nulitatea concedierii, subliniind ca "acesta reprezinta unicul motiv de apel". Consecinta acestei delimitari a judecatii in apel este aceea ca, instanta de control nu poate analiza ceea ce nu a fost apelat or, in cauza, instanta de fond a retinut ca nulitatea intervine totusi pentru nerespectarea procedurii speciale din Regulamentul intern, ceea ce atrage nulitate concedierii.

Acest aspect, in mod evident a intrat in autoritate de lucru judecat.

S-a apreciat ca apelul este neintemeiat, solutia instantei de fond fiind temeinica si legala, prin retinerea puterii de lucru judecat ca efect pozitiv al autoritatii de lucru judecat al hotararilor pronuntate in dosarul nr. X/99/2013

In cauza, instanta de fond, in aprecierea temeiniciei deciziei contestate trebuia sa stabileasca daca in fapt intimatul-contestator era sau nu corespunzator postului ocupat in cadrul institutiei Opera.

Aceasta situatie de fapt a mai facut insa obiectul unei cercetari judecatoresti anterioare, unde instanta de judecata mai intai sesizata s-a pronuntat in mod definitiv inainte de incheierea prezentei judecati, stabilind situatia de fapt litigioasa in sensul ca G.S.-G. este corespunzator profesional.

Intr-o scurta cronologie a faptelor rezulta ca la data de 31.10.2013 ONRI emite decizia de concediere pentru necorespundere profesionala prin care arata ca intimatul este necorespunzator profesional.

Aceasta dupa ce in data de 30.05.2013 formuleaza aceeasi concluzie prin fisa de evaluare.

Singura diferenta dintre cele doua situatii fiind sub aspectul efectelor juridice, fisa de evaluare neavand efect direct asupra raportului de munca, ci doar decizia de concediere genereaza stingerea/incetarea raportului de munca.

In ambele ipoteze s-a avut in vedere o situatie de fapt comuna, anume aptitudinile profesionale ale intimatului, in sensul ca acesta este necorespunzator postului.

In data de 17.03.2014 tribunalul, in dosarul nr. X/99/2013, prin sentinta civila nr, 889/2014 stabileste ca intimatul este corespunzator profesional, ceea ce reprezinta o dezlegare judecatoreasca a situatiei de fapt comune celor doua acte interne ale ONRI (fisa de evaluare si decizia de concediere pentru necorespundere).

Prin aceasta solutie, mentinuta prin decizia nr. 167/16.02.2015 a Curtii de apel Iasi, este contrazisa, sub aspectul temeiniciei, in mod direct fisa de evaluare si in mod indirect decizia de concediere pentru necorespundere, datorita faptului ca obiectul procesului in dosarul nr. X/99/2013 1-a reprezentat doar analiza temeiniciei fisei de evaluare, nu si a deciziei de necorespundere.

Insa, contrar sustinerilor din apel a-intimate, nu se poate opera cu doua aprecieri contrarii, considerand ca intimatul este corespunzator profesional la momentul emiterii fisei de evaluare, iar la momentul emiteri deciziei de concediere aceasta apreciere a instantei nu mai este valabila, mai ales ca instanta se pronunta la o data ulterioara atat fisei de evaluare, cat si deciziei de necorespundere, respectiv in data de 17.03.2014.

In aceasta concordanta logica, instanta de fond a procedat in mod corect la valorificarea dezlegarii in fapt, data de o instanta anterioara, asupra aceluiasi aspect litigios

- aptitudinea profesionala a intimatului - determinant atat in constatarea temeiniciei fisei de evaluare, cat si in constatarea temeiniciei deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala.

Ceea ce contrazice intreaga argumentatie a apelantei este faptul ca desi cele doua contestatii la instanta au vizat acte interne diferite ale ONRI, totusi, sub aspectul temeiniciei exista identitate perfecta asupra situatiei de fapt aflata in litigiu.

In considerarea acestei identitati trebuie pastrata dezlegarea in fapt initiala data de instanta, din considerentul de ordine si securitate juridica, pentru ca altfel ar fi fraudat insusi caracterul definitiv al Sentintei nr. 889/17.03.2014.

Pentru aceste considerente s-a solicitat respingerea apelului apelantei-intimate cu consecinta retinerii sentintei apelate ca legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata. In drept: Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, Legea nr. 61/2011 privind dialogul social.

La data de 20.04.2016, apelantul intimat G.S.-G. a depus precizari la motivele de

apel.

A aratat apelantul intimat ca prin sentinta apelata instanta a acordat despagubiri, potrivit art.80 C.Muncii intre data concedierii si data pronuntarii 18.12.2015, desi art.80 Codul Muncii prevede acordarea despagubirilor pana la data reintegrarii, sens in care se impune reformarea hotararii.

OPERA a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului formulat de apelantul G.S.-G. .

Primul motiv de apel se refera la presupusa incalcare a interdictiei temporare de concediere prevazuta de art.60 alin. l lit. g din Codul muncii.

Decizia de concediere a contestatorului a fost emisa in data de 14.10.2013.

Contestatorul a fost ales in functia de vicepresedinte al sindicatului la data de 28.09.2013, in cadrul Adunarii Generale de la acea data.

Hotararea Adunarii Generale a sindicatului a produs insa efecte fata de terti de la data de 27.11.2013, respectiv momentul admiterii cererii de modificare a actelor constitutive, prin sentinta civila nr.15288/27.11.2013, pronuntata in dosarul nr.Y/245/2013 al judecatoriei Iasi, asadar cu mult dupa emiterea deciziei de concediere.Faptul ca procesul verbal al adunarii generale a sindicatului, care a avut loc in data de 28.09.2013 a fost comunicat Operei in data de 10.10.2013, prin intermediul serviciului registratura, este nerelevant in cauza, intrucat opozabilitatea fata de terti a unui act se dobandeste ca urmare a indeplinirii unei anumite proceduri prevazuta de lege, in speta inregistrarea in registrul special tinut de grefa de pe langa Judecatoria Iasi, in baza unei sentinte pronuntate de instanta de judecata competenta.

Or, notiunea de opozabilitate nu poate fi confundata, respectiv asimilata celei de comunicare. Faptul ca apelantul a efectuat personal comunicarea procesului verbal al Adunarii Generale a sindicatului, anterior indeplinirii procedurilor legale privind publicitatea si opozabilitatea, nu poate constitui motiv pentru a se putea considera ca ar fi fost indeplinite aceste cerinte prevazute de lege.

Aceste argumente au fost retinute in mod corect si de catre instanta de fond, care a considerat in mod legal ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.60 alin. l lit. g din Codul muncii, care au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, prin decizia nr. l268D/20l5.

2. In ceea ce priveste motivul invocat de apelant, prin care arata ca nu i s-ar fi acordat dreptul la preaviz, consideram ca aceasta afirmatie este facuta doar cu scopul de a incerca inducerea in eroare a instantei de judecata, ori se bazeaza pe gresita interpretare a prevederilor legale aplicabile.

Astfel, in cuprinsul deciziei de concediere se precizeaza foarte clar: "in conformitate cu dispozitiile art.76 lit. b, raportat la art.75 al.1 din Codul Muncii, durata preavizului este de 20 de zile lucratoare, calculate din ziua comunicarii deciziei".

3. Al treilea motiv de apel invocat, este nearatarea duratei preavizului in decizia de concediere.

In fapt, angajatorul a aratat in mod concret in cuprinsul deciziei de concediere ca: "in conformitate cu dispozitiile art.76 lit. b), raportat la art.75 al. l din Codul Muncii, durata preavizului este de 20 de zile lucratoare, calculate din ziua comunicarii deciziei".

Legea nu impune ca termenul de preaviz sa fie mentionat cu data de incepere si terminare, asa cum sustine in mod gresit contestatorul.

Tocmai din aceste considerente, legiuitorul a statuat ca neprecizarea datei exacte de la care incepe sa curga preavizul nu se sanctioneaza de catre lege cu nulitatea deciziei contestate, cu atat mai mult cu cat data de la care preavizul incepea sa curga a fost precizata foarte clar, respectiv data comunicarii.

Mai mult, pentru a nu exista nici un fel de echivoc in interpretarea acestor aspecte, angajatorul a precizat foarte clar, prin decizia nr.71 din 01.11.2013 (fila 122 dosar) a managerului ONRI, ca termenul de preaviz acordat, de 20 de zile lucratoare, va incepe dupa terminarea perioadei in care contractul individual de munca al apelantului era suspendat, ca efect al concediului fara plata, respectiv din data de 11.11.2013. aceasta fiind prima zi lucratoare [luni], dupa ultima zi de concediu fara plata (09.11.2013)

Prin decizia de concediere, acest preaviz a fost foarte clar determinat, incepand sa curga de la data comunicarii, conform legii. Cum contestatorul se afla in perioada concediului fara plata aprobat la acea data (30.10.2013), termenul de preaviz a inceput sa curga din prima zi lucratoare dupa expirarea concediului fara plata, respectiv din data de 11.11.2013.

Pentru toate aceste motive, raportat la actele normative aplicabile si la probatoriul administrat in cauza, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat

Prin concluziile scrise formulate, OPERA a invocat exceptia tardivitatii formularii precizarilor la apel .

S-a aratat ca precizarile mentionate anterior au fost depuse la dosar in data de 25.04.2016, conform vizei registraturii Curtii de Apel Iasi, iar hotararea instantei de fond a fost comunicata apelantului la data de 21.03.2016, conform mentiunilor din procesul verbal de comunicare, [fila 186 dosar fond).

Termenul legal in care se putea declara apel impotriva sentintei primei instante era de 10 zile, acest termen fiind cu mult depasit.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea exceptiei si respingerea apelului in ceea ce priveste acest motiv de apel.

Pe fond s-au invocat aceleasi teze defensive.

Analizand cu prioritate exceptia invocata, potrivit art.248 N.c.pr.civ, Curtea apreciaza exceptia tardivitatii motivului suplimentar de apel ca intemeiata, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 cu modificarile ulterioare „termenul de apel este de 10 zile de la data comuncarii hotararii.”

Conform art.185 N. C.pr.civ cand un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul cand legea dispune altfel; actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate.

Or, in cauza, sentinta civila nr.2789/18.12.2015 pronuntata de Tribunalul Iasi a fost comunicata apelantului intimat G.S.-G. la data de 21.03.2016, conform dovezii existente la fila 186 dosar fond. Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul G.S.-G. la data de 30.03.2016 prin servicii postale exclusiv in ceea ce priveste nulitatea absoluta a concedierii si a deciziei de concediere, aspect precizat expressis verbis in continutul cererii de apel.

In consecinta, formularea unui nou motiv de apel la data de 20.04.2016 cu privire la capatul de cerere privitor la acordarea despagubirilor, s-a realizat cu incalcarea termenului procedural imperativ de 10 zile, termen care s-a implinit la 01.04.2016. Apararile invocate de apelant nu sunt de natura sa inlature sanctiunea decaderii acestuia din exercitiul dreptului. Cererea nou formulata nu poate fi apreciata ca o completare/explicitare a cererii initiale de apel, in conditiile in care aceasta vizeaza alte capete de cerere si alte solutii procesuale ale instantei de fond. Astfel, apelantul, prin aparator, a sustinut ca noul motiv de apel nu schimba raporturile dintre parti, rezultand din aplicarea prevederilor art.80 C.muncii. Or, finalitatea urmarita este reformarea hotararii de catre instanta superioara, prin aplicarea corecta a legii, finalitate specifica exercitiului caii de atac si supusa, asadar exigentelor procedurale legale.

In consecinta, se va respinge, ca tardiv, motivul suplimentar de apel formulat de contestatorul G.S.-G..

In ceea ce priveste cererea de apel, formulata in termen de contestatorul G.S.-G., raportat la motivele invocate si dispozitiile legale aplicabile, urmeaza a fi respinsa pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

Prin cererea de apel se critica hotararea primei instantei din perspectiva modalitatii de solutionare a apararilor formulate in contestatia impotriva deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013, emisa de intimata Opera , aparari vizand nulitatea acestei decizii decurgand din incalcarea interdictiei prevazute de art.60 alin.1 lit.g C.Muncii , respectiv din incalcarea prevederilor art.75 C.muncii referitoare la acordarea dreptului la preaviz.

In ceea ce priveste prima teza defensiva, in mod corect prima instanta a retinut inaplicabilitatea in cauza a prevederilor art.60 alin.1 lit.g Codul Muncii.

Fata de situatia faptica expusa in sentinta fondului, apelantul intimat a sustinut ca dobandirea calitatii de vicepresedinte de sindicat s-a realizat la data de 28.09.2013, prin hotararea (intitulata proces-verbal) a Adunarii Generale a Sindicatului Artistilor Operei Romane Nationale din Iasi, hotarare ce a fost adoptata cu respectarea dispozitiilor din Legea 62/2011 si a notificat angajatorul despre calitatea sa la 10.10.2013. S-a aratat ca, in mod gresit, s-a apreciat ca singurul mod prin care hotararea sindicatului putea avea efect de opozabilitate fata de intimata era inscrierea in registrul judecatoriei, cand acest mod de publicitate este unul care genereaza o opozabilitate generica, fata de orice persoana, iar aducerea la cunostinta in mod direct a hotararii sindicatului este un mod de publicitate individuala.

Contrar celor invocate, dispozitiile art.20 din Legea nr.62/2011, desi au titlu marginal „incunostiintarea modificarii statutelor si/sau componentei organelor de conducere” reglementeaza o procedura judiciara, necontencioasa, care conditioneaza insa producerea efectelor legale modificatoare asupra elementelor statutare ale unui sindicat. Din aceasta perspectiva, nu se poate aprecia ca rolul instantei judiciare se rezuma la „luarea la cunostinta” a modificarilor statutare. Desi deficitar, textul legal trebui interpretat in lumina finalitatii sale, de control jurisdictional asupra respectarii dispozitiilor legale si statutare in functionarea activitatii sindicatului. Art.20 alineatului 3 din Legea nr.62/2011 stabileste actele care sunt obligatorii la depunerea cererii de inscriere a modificarii si desi art.20 alin.2 apare a fi formulat imperativ, totusi ramane in competenta instantei de a decide in sensul admiterii sau respingerii cererii de modificare, in functie de respectarea prevederilor legale, sens in care este si sentinta nr.15288/27.11.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi. Mai mult, potrivit art.20 alin.2 inscrierea se realizeaza in registrul special al sindicatelor prevazut de art.17 alin. 1. In consecinta, se aplica prevederile art.17 din Legea nr.62/2011 in complinirea art.20, dar si dispozitiile art.200-205 Noul Cod Civil, ca norma generala in materia persoanelor juridice. Or, din interpretarea coroborata a tuturor aceste texte rezulta ca modificarea actelor sau organelor de conducere sindicale nu poate produce efecte juridice decat de la data inscrierii in registru special a acestor modificari, ca urmare a pronuntarii unei hotarari judecatoresti in acest sens. In consecinta, orice act individual de comunicare inter partes, anterior inregistrarii in registrul special, este lipsit de orice efecte juridice. In consecinta, la data emiterii deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013, interdictia prevazuta de art.60 alin.1 lit.g Codul Muncii era inaplicabila, modificarea organelor de conducere a Sindicatului Artistilor Operei nefiind operata in registrul special al sindicatelor, modificarea fiind admisa doar prin sentinta civila nr.15288/27.11.2013 data in dosarul nr. Y/245/2013 al Judecatoriei Iasi, sentinta pronuntata ulterior emiterii deciziei contestate prin prezenta.

In consecinta, ramane lipsita de relevanta procesuala analizarea efectelor deciziei Curtii Constitutionale nr.814/2015 prin care dispozitiile art.60 lit.g Codul Muncii au fost declarate neconstitutionale.

In ceea ce priveste acordarea dreptului de preaviz, potrivit art.75 persoanele concediate in temeiul art.61 lit.c si d al art.65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 20 zile lucratoare.

Prin decizia de concediere nr. 66/14.10.2013 emisa de intimata Opera , contestata in prezenta cauza, s-a stipulat expres „in conformitate cu prevederile art.76 lit.b raporat la art.75 alin.1 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii, durata preavizului este de 20 zile calculate din ziua comunicarii acestei decizii”. Prin decizia nr.71 din 01.11.2013 s-a stabilit ca durata preavizului acordat salariatului (20 de zile lucratoare) ca urmare a concedierii incepe dupa terminarea suspendarii contractului individual de munca al acestuia (concediu fara plata) respectiv 11.11.2013.

Apelantul intimat nu contesta inscrierea dreptului al preaviz in decizia atacata, dar apreciaza ca acest drept era, in fapt, lipsit de continut, in conditiile in care a fost inscris in insasi continutul deciziei contestate, care potrivit art.77 C.muncii producea efecte de la data comunicarii ei, data de la care oricum raporturile de munca erau incetate, prin concediere individuala.

Or, apararea expusa este lipsita de suport legal in conditiile in care potrivit art. 76 din Codul muncii, republicat, "Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64."

In consecinta, inscrierea dreptului de preaviz in cuprinsul deciziei de concediere este o cerinta imperativa legala si nu poate atrage sanctiunea nulitatii, pe baza de silogisme interpretative, asa cum sustine apelantul intimat.

De altfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia in interesul legii nr. 8/2014 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 138 din 24/02/2015 a statuat ca „ In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispozitiile art. 78 din acelasi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului.” Or, a fortiori, daca lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii, cu atat mai mult aceasta sanctiune nu poate interveni, cand angajatorul a precizat expres acest drept in continutul deciziei si l-a acordat salariatului.

In ceea ce priveste neindividualizarea exacta a perioadei de timp in care era aplicabil preavizul, aceasta aparare excede oricum sferei de incidenta a sanctiunii nulitatii, care, ca orice sanctiune, este de stricta interpretare si aplicare. Stabilirea momentului de inceput si de sfarsit al termenului de preaviz este o problema de punere in executare a deciziei 66/14.10.2013 si nu afecteaza validitatea sa . In ceea ce priveste decizia nr.71/01.11.2013, aceasta face aplicarea prevederilor art.75 alin.3 Codul Muncii, fiind data in favoarea salariatului. De altfel, aceasta decizie nu face obiectul investirii instantei , contestatia formulata vizand exclusiv decizia 66/14.10.2013.

In consecinta, niciunul din motivele de apel nu se sustine in raport de hotararea instantei de fond, motiv pentru acre apelul formulat de apelantul G.S.-G. va fi respins ca nefondat.

In ceea ce priveste apelul formulat de apelanta -intimata OPERA , prioritar se retine, contrar celor sustinute de apelantul intimat , devolutiunea realizata prin aceasta cale de atac este deplina. Este real, asa cum s-a si expus in prezentele considerente, ca apelanta Opera a indicat in cuprinsul cererii de apel „analizand fondul cauzei, instanta de fond a pronuntat o hotarare gresita, admitand exceptia puterii lucrului judecat, in conditiile in care, raportat la situatia de fapt dedusa judecatii si la normele legate incidente, aceasta exceptie nu are aplicabilitate in cauza.Acesta reprezinta unicul motiv de apel, in conditiile in care, admitand aceasta exceptie, instanta de fond nu s-a mai pronuntat asupra celorlalte motive invocate cu privire la fondul cauzei.”

Totusi, aceasta formulare din cuprinsul cererii de apel nu poate fundamenta concluzia ca apelul este limitat, in conditiile in care, legea insasi stabileste potrivit art.477 alin.1 N.C.pr.civ „instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului,, in limitele stabilite expres sau implicit de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea de hotarare care a fost atacata”. Or, apelanta, prin cererea de apel, astfel cum a fost expusa a criticat integral rationament judiciar care a stat la baza solutiei pronuntate in contestatia impotriva deciziei de concediere nr. 66/14.10.2013, motiv pentru care devolutiunea este deplina, in acord cu art.476 si art.477 N.c.pr.civ.

Fata de criticile formulate in apel, se retine in ceea ce priveste exceptia puterii de lucru judecat ca solutia pronuntata de prima instanta este lipsita de fundament legal. In ceea ce priveste decizia citata de instanta fondului, Decizia nr. 3845 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, din 8 noiembrie 2013, aceasta a fost pronuntata sub imperiul Codului de Civil din 1864, retinandu-se ca „autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4 si art. 1202 alin. 2 C.civ.)”.

In ceea ce priveste legislatia actuala,aplicabila in litigiul pendinte, dispozitiile art. 431 N.C.pr.civ prevad autoritatea de lucru judecat exclusiv in materia efectelor hotararilor judecatoresti, fiind reglementat atat efectul negativ - art.431 alin.1 C.pr.civ, cat si efectul pozitiv -art.431 alin.2 N.C.pr.civ „oricare din parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma”. In manifestarea de exceptie procesuala, definita potrivit art.245 N.C. pr.civ ca mijloc procesual care urmareste impiedicarea judecarii fondului cauzei, autoritatea de lucru judecat poate fi retinuta doar in conditiile triplei identitati de parti, obiect si cauza juridic. Autoritatea de lucru judecat, in latura efectului sau pozitiv, va sustine doar probator pozitia procesuala a partii care va intelege sa se prevaleze de ceea ce statuat anterior, in cadrul altui litigiu ce are legatura cu noul proces dedus judecatii

Or, fata de distinctiile notionale expuse, nu exista vreo ratiune legala care ar fi permis primei instante de a se pronunta, in sensul admiterii unei exceptii procesuale, in sensul art.245 si 431 alin.1 N.C.pr.civ. Prin sentinta civila nr. 889/17.03.2014 data de Tribunalul Iasi in dosarul nr. X/99/2013, sentinta mentinuta prin decizia civila nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi a fost solutionata contestatia formulata de G.S.-G. impotriva deciziei nr. 1937/12.06.2013 emisa de Opera. Desi litigiul s-a purtat intre aceleasi parti, atat obiectul , cat si cauza juridica a actiunii din cele dosare sunt diferite. In consecinta autoritatea de lucru judecat, in latura sa negativa si in manifestarea de exceptie procesuala dirimanta, potrivit art.431 alin.1 C.pr.civ, nu putea interveni in raport de prezenta actiune, ce vizeaza contestarea deciziei nr.66/14.10.2013.

In ceea ce priveste autoritatea de lucru judecat, in latura sa pozitiva, sentinta civila nr. 889/17.03.2014 data de Tribunalul Iasi in dosarul nr. X/99/2013, sentinta mentinuta prin decizia civila nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi face dovada, in favoarea contestatorului G.S.-G., a anularii irevocabile a deciziei nr. 1937/12.06.2013 emisa de catre intimata Opera in urma contestatiei la procedura de evaluare profesionala a salariatilor, procedura in urma careia contestatorului i s-a acordat acestuia calificativul de nesatisfacator, nota obtinuta la evaluare fiind de 1,93. Prin decizia civila nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi s-a „retinut ca in mod corect a concluzionat prima instanta ca evaluarea contestatorului este nelegala, fiind efectuata cu incalcarea procedurii reglementate de Ordinul 2331/2011 si Regulamentul Intern al ONRI”, nefiind parcursa proba interviului. Insa sub aspectul valorii probatorii a dezlegarilor realizate in cel dintai litigiu fata de prezentul litigiu, chiar prin decizia civila nr. 167/16.02.2015 a Curtii de Apel Iasi s-a retinut, cu titlu definitiv „In ceea ce priveste ,,noua evaluare” dispusa de managerul institutiei apelante la data de 03.10.2013, se constata ca dispozitiile art. 5.2.2 alin. 2 si 3 din Regulamentul intern ONRI, invocate ca temei legal al actului, reglementeaza evaluarea salariatului in vederea stabilirii faptului daca acesta mai corespunde sau nu din punct de vedere profesional locului de munca unde este incadrat, in conformitate cu disp. art. 61 lit. d raportat la art. 63 alin. 2 din Codul muncii, si nu posibilitatea confirmarii evaluarii deja efectuate cu incalcarea procedurii legale.Ca atare, indiferent de calitatile membrilor noii comisii, nu se poate considera ca acordarea calificativului ,,necorespunzator” pentru ocuparea postului de solist vocal grad 1 justifica efectuarea evaluarii initiale cu incalcarea procedurii legale. De altfel, aceasta evaluare in temeiul art. 5.2.2 alin. 2 si 3 din Regulamentul intern ONRI a determinat concedierea contestatorului G.S.-G. pentru necorespundere profesionala, care, insa, nu face obiectul prezentei cauze.”

In consecinta, chiar din litigiu anterior, s-a antamat si s-a statuat in sensul lipsei unei legaturi necesare si indisolubile intre procedura de evaluare profesionala anuala si procedura evaluarii in vederea stabilirii faptului daca salariatul mai corespunde sau nu din punct de vedere profesional locului de munca unde este incadrat, in conformitate cu disp. art. 61 lit. d raportat la art. 63 alin. 2 din Codul muncii.

Decizia contestata in prezenta cauza, nr.66/14.102.2013 a fost emisa in baza prevederilor art.5.2.2. din Regulamentului Intern al Operei .

Potrivit textului „in conformitate cu dispozitiile art.61 lit.d raportat la art.63 alin.2 Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) si cu dispozitiile art.6 lit.c din regulamentul de Organizare si Functionare al ONRI, aprobat prin Ordinul 2526/2011 al Ministerului Culturii si Patrimoniului National, precum si luand in calcul specificul ONRI, respectiv acela de institutie publica de spectacole, care are datoria de a prezenta productii artistice la un nivel cat mai ridicat, evaluarea salariatului in vederea stabilirii daca acesta mai corespunde sau nu din punct de vedere profesional locului de munca unde este incadrat se va face in urmatoare modalitate:

“ Dupa ce angajatorul constata ca exista deficiente in indeplinirea de catre salariat a obligatiilor profesionale asumate de acesta prin contractual individual de munca, respectiv fisa postului, managerul decide efectuarea evaluarii profesionale a salariatului.”

Din textul aplicabil la nivelul angajatorului, rezulta indubitabil ca procedura evaluarii in vederea corespunderii profesionale este distincta si autonoma in raport de procedura evaluarii profesionale anuale, care este reglementata de art.5.2.1 din regulamentul intern si este intemeiata pe prevederile Ordinului 2331/2011 a Ministerului Culturii. Procedura evaluarii in vederea corespunderii profesionale presupune etape distincte , prevazute de art. 5.2.2. alineatele 2-8, fata de procedura evaluarii anuale care are alte componente potrivit art.5.2.1.1. din regulament. Evaluarea profesionala anuala vizeaza aprecierea performantelor individuale anuale, pe cand procedura prevazuta de art.5.2.2. din regulament urmareste stabilirea corespunderii profesionale pentru postul detinut.

Desi si prima instanta, retine caracterul distinct al celor doua proceduri, totusi statueaza in sensul caracterului derivat si subsidiar al procedurii necorespunderii profesionale din procedura evaluarii profesionale anuale. Or, nici una din prevederile textului, nu argumenteaza o astfel de concluzie. Este real ca textul debuteaza cu sintagma „dupa ce angajatorul constata ca exista deficiente”, insa nicio prevedere nu sustine teza conform careia aceasta „constatare a unor deficiente in activitatea desfasurata” ar trebui sa rezulte din evaluarea anuala. Pe de o parte, ratiuni logice infirma o astfel d e ipoteza. In acest sens, angajatorul nu poate fi obligat sa astepte finalul anului calendaristic pentru efectuarea evaluarii anuale si, abia ulterior, parcurgerea procedurii evaluarii pentru necorespundere profesionala. Dreptul angajatorului de a dispune incetarea contractului pentru necorespundere profesionala nu poate fi limitat temporal, asa cum sustine apararea. Pe de alta parte, insasi prevederile art.5.2.2 sustin interpretarea conform careia angajatorul poate decide deschiderea procedurii de evaluare pentru necorespundere profesionala oricand apreciaza in interesul institutiie. In acest sens, se precizeaza expres in text: „luand in calcul specificul ONRI, respectiv acela de institutie publica de spectacole, care are datoria de a prezenta productii artistice la un nivel cat mai ridicat”.

In consecinta, ca procedura distincta si autonoma, procedura evaluarii in vederea corespunderii profesionale este separata de procedura evaluarii profesionale anuale, astfel incat dezlegarile date in litigiul inregistrat sub nr. X/99/2013 nu influenteaza solutionarea prezentei cauzei, nefiind incidente prevederile art.431 alin.2 N.c.pr.civ.

In consecinta, argumentatia solutiei primei instante este eronata, motiv pentru care se va respinge exceptia puterii de lucru judecat.

In ceea ce priveste analizarea legalitatii si temeiniciei deciziei 66/2013 din perspectiva celorlalte aparari formulate de contestator, se retine ca in cauza nu s-a probat existenta unui contract colectiv de munca aplicabil la nivelul anului 2013 la unitatea angajatoare, astfel ca tezele defensive sustinute pe acest aspect sunt nepertinente.

Faptul ca in convocarea la procedura de evaluare nu au fost nominalizati membrii comisiei nu afecteaza legalitatea procedurii urmate, in lipsa unui text regulamentar care sa prevada aceasta cerinta procedurala. Regulamentul prevede prin dispozitiile art.5.2.2 alin.2 si alin.3 doar modalitatea de numire a comisiei si calitatea ceruta acestora, ramanand fara relevanta judiciara ca membrii comisiei au fost numiti prin decizia nr.62/20.09.2013, ulterior convocarii contestatorului prin decizia nr. 59 din 09.09.2013, in conditiile in care nu se contesta ca evaluarea a fost realizata chiar de cei desemnati prin decizia managerului Operei . In ceea ce priveste invocata stare de incompatibilitate dintre un membru al comisiei Eleonora Enachescu, care ar fi avut interes in angajarea unui elev in cadrul Operei, aceasta nu are fundament juridic, in conditiile in care ocuparea unui post vacant sau temporar vacant corespunzator unei functii contractuale se face prin concurs sau examen, in limita posturilor vacante sau temporar vacante prevazute in statul de functii, potrivit art.1 din Regulamentul privind stabilirea principiilor generale de ocupare, a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice aprobat prin HG nr.286/2011 cu modificari ulterioare.

In ceea ce priveste respectarea prevederilor art.64 alin.1 Codul Muncii, angajatorul a facut dovada ca a oferit salariatului contestator postul de ”artist liric opera” -gradul I, acordand un termen de 3 zile lucratoare de la comunicare pentru ca reclamantul sa-si manifeste optiune. Contestatorul nu a agreat acest post si nu a raspuns ofertei primite. In acest sens, nu se poate retine ca oferta nu era reala, in conditiile in care contestatorul a fost cel care nu a inteles sa-si exercite acest drept. De altfel, critica formulata este la nivel general si nespecific, contestatorul nesolicitand angajatorului si neadministrand nici in procedura judiciara alte probe de natura a sustine ca la nivelul angajatorului erau si alte posturi corespunzatoare calificarii sale profesionale, care nu i-au fost acordate, fiind lezat in exercitiul dreptului sau.

Decizia de concediere nr.66/14.10.2013 a fost comunicata contestatorului la data de 30.10.2013, prin executor judecatoresc Neneci Tanase, fiind respectat termenul legal.

In ceea ce priveste aspectele de netemeinicie invocate de contestator, asa cum se invoca prin insasi contestatia dedusa judecatii, concedierea pentru necorespundere profesionala intervine in cazul in care ca urmare a unor factori obiectivi, sau subiectivi dar fara culpa, salariatul nu mai indeplineste cerintele necesare ocuparii postului.

Or, in conditiile in care activitatea profesionala a contestatorului se plaseaza in domeniul artistic este absolut evident ca mentinerea unui anumit nivel de performanta artistica este o cerinta intriseca postului de „solist vocal” in cadrul angajatorului Opera .

Evaluarea modului de interpretare raportat la nivelul profesional necesar ocuparii postului de solist vocal gradul I a fost in sarcina unei comisii colegiale, din care au facut parte numai profesionisti si care au acordat in unanimitate calificativul „necorespunzator”.

In consecinta, instanta nu poate substitui propria apreciere si analiza celei realizate de profesionisti in domeniu, iar experienta si activitatea prodigioasa a reclamantului nu poate fi un argument de inlaturare, pe motiv de netemeinicie a deciziei de concediere.In acest sens, necorespunderea profesionala se apreciaza in concret, in raport de un anumit moment si in raport de natura si cerintele postului si nu in abstract, in raport de calitatile sau modul de indeplinire in trecut a atributiilor postului.

Intimata si-a intemeiat decizia pe concluziile comisiei numite in conditiile art.5.2.2. din regulament, iar contestatorul nu a prezentat nici un argument obiectiv , de natura a inlatura concluziile comisiei, invocand doar un prezumtiv conflict cu conducerea Operei, in conditiile in care niciunul dintre evaluatori nu facea parte din personalul angajatorului.

In consecinta, nu exista temeiuri pentru a se aprecia nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere individuala, motiv pentru care contestatia se impune a fi respinsa in capatul principal si, pe cale de consecinta, si in ceea ce priveste capetele accesorii.

Pentru considerentele expuse, a fost admis apelul declarat de Opera impotriva sentintei civile nr.2789/18.12.2015 pronuntata de Tribunalul Iasi, sentinta ce a fost schimbata in parte, in sensul ca: s-a respins exceptia puterii de lucru judecat; s-a respins, in tot, contestatia formulata de contestatorul G.S.-G. in contradictoriu cu intimata Opera si cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecata.

A fost pastrata dispozitia privind respingerea exceptiei nulitatii absolute a deciziei de concediere si respingerii de obligare la plata daunelor cominatorii.

A fost respins apelul declarat de contestatorul G.S.-G. impotriva aceleasi sentinte.