Contracte individuale de munca pe perioada determinata, Caracterul abuziv al incheierii succesive

• Legea nr. 53/2003: art. 82 si urmatoarele
• O.G. nr. 42/2004: art. 19 alin. (3), alin. (4) si alin. (5)

Din interpretarea gramaticala a textului art. 19 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, rezulta ca raporturile de munca incheiate pe perioada determinata pot fi prelungite peste durata maxima, daca persista conditiile cu caracter exceptional care au determinat incheierea lor, pana la incheierea unor noi contracte pe perioada nedeterminata pentru posturile ce vor fi ocupate prin concurs, in conditiile legii. Astfel, masura incheierii unor contracte individuale de munca pe perioada determinata nu poate fi perpetua, ci, dimpotriva, de natura sa satisfaca o nevoie de forta de munca cu caracter temporar, derivata din diverse activitati de inspectie si control sanitar-veterinar, de consultanta in domeniu: actiuni de dezinfectie, dezinsectie, deratizare, examene si lucrari de laborator, etc. Toate aceste operatiuni trebuie sa aiba, in esenta, un caracter temporar si exceptional pentru a justifica incheierea, in mod repetat si peste durata limita prevazuta de norma generala, a unor raporturi de munca pe perioada determinata. Mentinerea unor raporturi de munca pe perioada determinata intr-un interval de timp foarte lung, ce depaseste zece ani de zile, prin prelungirea succesiva a contractelor individuale de munca, demonstreaza ca, activitatile specifice au avut caracter permanent si ar fi impus, cu necesitate, ocuparea respectivelor posturi in mod definitiv, prin organizarea unor concursuri, conform prevederilor legale.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 339 din 12 aprilie 2017,

rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)

Prin Sentinta civila nr. 2824/PI din data 17.11.2016, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 3006/30/2016 a fost respinsa ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii A..., B..., C..., D..., E..., prin Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Timis, in contradictoriu cu parata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis, ce a avut ca obiect constatarea modificarii raporturilor individuale de munca existente intre parti, in sensul calificarii contractelor individuale de munca aflate in derulare, ca fiind incheiate pe perioada nedeterminata, incepand cu data la care a expirat termenul limita prevazut de lege in care se puteau incheia astfel de contracte pe perioada nedeterminata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a analizat in prealabil exceptiile invocate in cauza, retinand, in ceea ce priveste exceptia tardivitatii cererii de chemare in judecata invocata de catre parata, ca, raportat la prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, in speta este vorba de o actiune in constatare si nu de o actiune privind contestarea unei decizii unilaterale a angajatorului. Constatarea raportului de munca ca fiind unul pe perioada „nedeterminata” fiind consecinta nulitatii clauzei care prevede ca reclamantii sunt incadrati pe perioada „determinata”, motiv pentru care actiunea reclamantilor poate fi formulata pe toata durata existentei contractului individual de munca.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a retinut ca reclamantii sunt angajatii paratei Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis cu contracte individuale de munca incheiate pe perioada determinata prelungite succesiv prin decizii respectiv acte aditionale la contractul individual de munca, conform inscrisurilor de la filele 31 - 92 din dosar, contracte ce se afla in derulare si in prezent.

Prin cererea introductiva, reclamantii solicita sa se constate ca raporturile de munca ale acestora cu institutia parata au devenit raporturi de munca pe durata nedeterminata si, in consecinta, sa fie obligata parata la incheierea cu fiecare reclamant a cate unui act aditional la contractul individual de munca, in vigoare, pe durata nedeterminata.

Conform art. 83 lit. h) din Codul muncii contractul individual de munca poate fi incheiat pe o durata determinata si „in alte cazuri prevazute expres de legi speciale ori pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte sau programe”.

Potrivit art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar- veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 215/2007 „controlul oficial prevazut la alin. (1) si (2), activitatile desfasurate in laboratoarele sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, precum si alte activitati desfasurate in conditiile art. 48 alin. (5) se asigura de personal de specialitate angajat in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, incheiat in conditiile legii, cu directiile sanitar- veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, in baza tarifelor stabilite conform art. 48”.

Respectiva ordonanta reprezinta actul normativ special in baza caruia reclamantii isi desfasoara intreaga activitatea.

Prin Decizia nr. 962/12.03.2014 pronuntata in dosar nr. x/3/2011/a1, decizie general obligatorie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat in sensul: „inlaturarea de la aplicare a legii generale ori de cate ori exista o dispozitie speciala intr-o materie data, nu trebuie sa fie expresa, fiind de la sine inteleasa, intrucat este consecinta directa a principiului specialia generalibus derogant”.

Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta fara urma de tagada ca, contractele individuale de munca ale reclamantilor, incheiate pe perioada determinata, au fost prelungite in conditiile legii, prin acte aditionale la contractul individual de munca, incadrandu-se in situatiile de exceptie prevazute de art. 83 lit. h) din Codul muncii raportat la dispozitiile art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004 care prevede in mod expres ca, „contractele individuale de munca prevazute la alin. (3), incheiate pe perioada maxima prevazuta de legislatia in vigoare, pot fi prelungite ulterior, cu acordul partilor, atat timp cat exista conditiile care au stat la baza incheierii acestora, in masura asigurarii resurselor financiare prevazute in acest sens, pana la incheierea unor noi contracte individuale de munca, in urma organizarii concursurilor, in conditiile legii”.

Astfel, potrivit textelor de lege supraexpuse, parata in mod legal a incheiat cu reclamantii contracte individuale de munca pe perioada determinata, avand in vedere specificul meseriei, contracte pe care le-a prelungit ulterior prin acte aditionale, prin acordul partilor, constatandu-se ca exista conditiile care au stat la baza incheierii acestora.

Sustinerile reclamantilor privind caracterul permanent al activitatii desfasurate nu pot fi retinute de catre instanta raportat la dispozitiile art. 19 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 42/2004, dat fiind caracterul determinat al contractului individual de munca incheiat intre parti, prelungit prin acte aditionale pe perioada determinata.

Chiar daca s-ar retine caracterul permanent al activitatii desfasurate de catre reclamanti, consecinta imediata ar fi transformarea posturilor ocupate de catre reclamanti in posturi pe perioada nedeterminata si ocuparea acestora prin concurs. In concluzie, activitatile prestate de reclamanti nu pot fi exercitate decat in baza unor contracte individuale de munca incheiate pe perioada determinata dat fiind si strategia de personal a institutiei parate care este flexibila fiind adaptabila volumului de prestari de servicii la un anumit moment.

Impotriva acestei sentinte au formulat apel in termenul legal reclamantii-apelanti A..., B..., C..., D..., E..., Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Timis, solicitand schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul admiterii actiunii, astfel cum a fost formulata in fata primei instante de fond.

Sintetizand motivele de apel ale reclamantilor, Curtea retine ca acestea au vizat in esenta caracterul netemeinic si nelegal al sentintei atacate.

S-a aratat ca in mod nelegal s-a considerat prin sentinta atacata ca prelungirea contractelor individuale de munca ale apelantilor-reclamanti, incheiate pe perioada determinata, s-a dispus conform prevederilor legale ale O.G. nr. 42/2004 si ale Codului muncii.

Contractul individual de munca poate fi incheiat pe o durata determinata in cazuri prevazute expres de legi speciale, insa dispozitiile speciale ale O.G. nr. 42/2004 arata la art. 19 alin. (3) ca „activitatile desfasurate in laboratoarele sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor ...se asigura de personal de specialitate angajat in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, incheiat, in conditiile legii".

In realitate, nulitatea clauzei referitoare la durata contractului se justifica prin incalcarea de catre parata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis a dispozitiilor art. 84, coroborat cu art. 82 din Legea nr. 53/2003, care prevedeau incheierea a cel mult trei contracte individuale de munca pe perioada determinata, fara a se putea depasi o durata totala de 24 de luni, dar si a prevederilor art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 42/2004, care se refera la posibilitatea incheierii unor contracte individuale de munca, doar in conditiile legii, adica in acord cu prevederile in materie ale Codului muncii.

Mai mult decat atat, intimata-parata a incalcat si dispozitiile prevazute de art. 19 alin (4). In cazul reclamantilor, la baza incheierii contractelor de munca pe perioada determinata nu au stat anumite conditii obiective, asa cum prevede legea, aspect ce se poate constata din cuprinsul actelor aditionale prin care s-au prelungit in mod constant contractele de munca.

Au mai sustinut reclamantii apelanti ca dispozitiile speciale de mai sus au fost incalcate si prin prisma momentului limita pana la care se pot prelungi contractele pe perioada determinata, legea speciala stabilind ca aceste prelungiri pot avea loc „pana la incheierea unor noi contracte”, iar in cazul apelantilor-reclamanti, in anul 2015 s-au incheiat noi contracte cu fiecare dintre acestia.

Astfel, prin modul in care intimata-parata a inteles sa deruleze raportul juridic de dreptul muncii existent, a incalcat in mod vadit principiul securitatii si stabilitatii raporturilor juridice, avand in vedere ca a dat nastere unei stari de continua incertitudine cu privire la existenta unui loc de munca, iar mai mult decat atat, acest aspect ii prejudiciaza in mod direct pe apelantii-reclamanti intrucat ei au fost si sunt in imposibilitatea de a contracta un credit bancar, de a beneficia de o asigurare de viata, sau pensie privata in conditii normale/avantajoase astfel cum beneficiaza orice angajat pe o perioada nedeterminata.

Intimata-parata prin prelungirile contractelor de munca cu depasirea duratei determinate de 24 luni/respectiv 18 luni, precum si prin incheierea unui numar mare de contracte succesive pe perioada determinata, a incalcat dispozitiile legale exprese si totodata scopul legii, acela ca angajatorul sa nu abuzeze de utilizarea contractului pe perioada determinata.

Reclamantii subliniaza ca art. 12 alin. (1) in Codul muncii instituie principiul duratei nedeterminate a contractului individual de munca, iar contractul individual de munca pe durata determinata prevazut in art. 80 din Codul muncii (in forma in vigoare inainte de republicare) constituie doar exceptia de la regula.

Astfel, aliniatele (3), (4) si (5) reglementeaza durata maxima in care poate fi utilizata o astfel de forma de derulare a raporturilor de munca, cu trimitere la termenul de 24 de luni prevazut de art. 82, tocmai pentru a pastra caracterul de exceptie al institutiei si a proteja stabilitatea locului de munca pentru angajat prin incheierea cu precadere de contracte individuale de munca pe durata nedeterminata.

Avand in vedere ca pana in prezent au avut loc o serie de prelungiri ale raportului de munca ce confirma caracterul simulat al deciziilor/contractelor de munca pe durata determinata, in realitate fiind vorba de un raport de munca pe durata nedeterminata, si s-a depasit durata maxima de 24 luni, raportul de munca de mai sus a devenit un raport de munca pe durata determinata, clauzele care prevad contrariul fiind lovite de nulitate.

Contrar sustinerii paratei, faptul reclamantii au semnat actele aditionale din data de 22.12.2015, prin care s-au prelungit contractele de munca, nu inlatura nelegalitatea clauzei prin care se stabileste „durata determinata”, nelegalitatea fiind consecinta incalcarii dispozitiilor legale exprese si nu a faptului ca ar fi avut loc o modificare unilaterala a contractelor, cum sugereaza parata.

Instanta de fond in mod neintemeiat a retinut ca activitatile prestate de apelantii - reclamanti nu pot fi exercitate decat in baza unor contracte individuale de munca incheiate pe perioada determinata, intrucat caracterul acestora nu este unul permanent, incheierea a mai mult de trei contracte de munca in conditiile aratate conduce la concluzia unei nevoi permanente a unitatii intimate de un post de tipul celui ocupat de apelanti printr-un contract individual de munca pe durata determinata, rezultand, prin urmare, o veritabila simulare al caracterului temporar al acestei nevoi si mentinerea nelegala a raporturilor de munca sub spectrul precaritatii.

Aceasta permanentizare trebuie analizata si prin prisma Ordinului nr. 64/2007 - si ulterior a Ordinelor nr. 113/2008, nr. 111/2011 si nr. 112/2011 emise de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor in implementarea prevederilor Regulamentului European si al Consiliului nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformitatii cu legislatia privind hrana pentru animale si cea privind alimentele si cu regulile de sanatate si de protectie a animalelor, care au creat structuri si au determinat efectuarea unor activitati cu caracter permanent, activitati de asistenta, inspectie si control sanitar veterinar de stat.

In drept, apelul reclamantilor a fost fundamentat pe prevederile art. 466 si urm. din Codul de procedura civila.

Parata-intimata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului promovat de reclamant deoarece instanta de fond a retinut in mod corect incidenta dispozitiilor art. 19 alin. (3) din

O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata prin Legea nr. 215/2004, care reprezinta actul normativ special, derogatoriu de la dispozitiile Codului muncii: Contractele individuale de munca ale reclamantilor, incheiate pe perioada determinata, au fost prelungite in conditiile legii, prin acte aditionale la contractul individual de munca, incadrandu-se in situatiile de exceptie prevazute de art. 83 lit. h) din Codul muncii, raportat la dispozitiile art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004.

In opinia paratei, cadrul legal in materie permite incadrarea personalului contractual, pentru efectuarea analizelor si examenelor de laborator, doar prin contracte individuale de munca pe durata determinata, aceasta durata fiind permisa in temeiul legislatiei speciale reprezentate de O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata prin Legea nr. 215/2004, cu modificarile ulterioare, in virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Referitor la caracterul activitatilor desfasurate de catre reclamanti, instanta de fond a retinut in mod corect ca sustinerile reclamantilor privind caracterul permanent al activitatii desfasurate nu pot fi retinute raportat la dispozitiile art. 19 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 42/2004, dat fiind caracterul determinat al contractului individual de munca incheiat intre parti, prelungit prin acte aditionale pe perioada determinata si ca activitatile prestate de reclamanti nu pot fi exercitate decat in baza unor contracte individuale de munca incheiate pe perioada determinata dat fiind si strategia de personal a institutiei parate care este flexibila fiind adaptabila volumului de prestari servicii la un anumit moment.

In privinta reclamantei A..., s-a aratat ca acesta este intr-o situatie particulara deoarece, acesta desfasoara control oficial sanitar veterinar in conformitate cu Ordinul nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea si desfasurarea activitatii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de catre personalul de specialitate in unitatile care produc alimente de origine animala, cu modificarile si completarile ulterioare (..). Coroborand aceste prevederi cu dispozitiile art. 6 din Ordinul nr. 64/2007, rezulta implicit ca nici contractele individuale de munca ale personalului paratei nu pot avea decat o durata determinata, in functie de unitatile supuse controlului si de contractele incheiate cu aceste unitati.

Ca atare, O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata prin Legea nr. 215/2004, cu modificarile ulterioare si Ordinul nr. 64/2007, cu modificarile ulterioare reprezinta legislatia speciala care justifica incheierea contractelor individuale de munca pe durata determinata, acestea tinand de specificitatea activitatilor desfasurate de personalul incadrat pentru efectuarea analizelor si examenelor de laborator, respectiv pentru efectuarea controlului oficial sanitar veterinar.

In fine, intimata parata face referire la practica judiciara in materie, mentionand ca, prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile s-a retinut caracterul derogatoriu al O.G. 42/2004 privind organizarea activitatii veterinare aprobata prin Legea 215/27.05.2004 si s-a retinut ca angajatorul este beneficiarul unei reglementari speciale prin care legiuitorul ii confera posibilitatea de a incadra personal respectiv in calitate de medici veterinari pe perioada determinata, compatibila cu specificul muncii desfasurate.

In drept, in sustinerea intampinarii au fost invocate dispozitiile art. 471 alin. (5), 480, art. 205 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, nerepublicata, art. 275 din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata prin Legea nr. 215/2004, cu modificarile ulterioare, art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata, cu modificarile ulterioare, Ordinul nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea si desfasurarea activitatii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de catre personalul de specialitate in unitatile care produc alimente de origine animala, cu modificarile si completarile ulterioare.

In apel au fost depuse urmatoarele inscrisuri: Contract nr. 348/28.10.2014 pentru asigurarea controlului oficial sanitar veterinar, acte aditionale ale unor contracte pentru asigurarea controlului oficial sanitar veterinar, incheiate cu diferite persoane juridice, Notificari emise de parata, Hotararea Curtii Europene de Justitie in Cauza Bianca Kucuk impotriva Land Nordrhein-Westfalen, Directiva nr. 1999/70/CE/28 iunie 1999, privind acordul cadru cu privire la munca pe durata determinata, incheiat intre CES, UNICE si CEEP, toate in copie.

La solicitarea expresa a instantei de apel, parata a depus la dosar si ultimele acte aditionale prin care raporturile de munca dintre parti pe perioada determinata s-au prelungit ulterior datei de 31.12.2016, respectiv Actele Aditionale nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamantii apelanti, prin care s-au prelungit contractele individuale de munca ale acestora pana la data de 31.12.2017, depuse de asemenea in copii.

Analizand apelul reclamantilor prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedura efectuate in fata primei instante, a inscrisurilor depuse in apel, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urm. C. pr. civ., Curtea retine urmatoarele:

Asa cum corect a retinut si prima instanta, reclamantii sunt angajatii paratei Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis, cu contracte individuale de munca succesive, decizii si acte aditionale la acestea, incheiate pe perioada determinata in temeiul prevederilor art. 81 lit. b) din Codul muncii si art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004.

Astfel, din inscrisurile depuse la dosar de catre reclamanti, reprezentate de carnetele de munca, contractele si actele aditionale incheiate cu parata, a rezultat ca raporturile individuale de munca ale paratei cu reclamanta A... s-au nascut inca din data de 01.01.2002 si, cu toate ca au fost incheiate mai multe contracte individuale de munca pe perioada determinata, prelungite prin acte aditionale, activitatea sa efectiva pe postul de medic veterinar in cadrul Directiei Sanitar Veterinare si Pentru Siguranta Alimentelor Timis nu a fost intrerupta pana in prezent, cu exceptia cazurilor de suspendare de drept la care face referire art. 51 din Codul muncii.

Reclamantul B... a lucrat la parata ca tehnician veterinar, respectiv ca asistent veterinar si inginer gradul II cu contract de munca pe perioada determinata prelungit succesiv, incepand cu data de 01.12.2002 si pana in prezent.

In privinta reclamantei C..., la dosarul primei instante se afla mai multe decizii ale paratei care confirma sustinerile acesteia din actiunea principala, potrivit carora este angajata paratei inca din data de 05.02.2005, prin contracte individuale de munca si acte aditionale incheiate succesiv, fara ca activitatea sa pe postul de inginer sa fi fost intrerupta efectiv.

Tot astfel, reclamanta D... este incadrata in serviciul paratei incepand cu data de 31.12.2002 pe durata determinata, pe postul de tehnician, raporturile de munca fiindu-i prelungite succesiv si fara intrerupere pe toata aceasta durata.

In fine, potrivit inscrisurilor depuse la dosar in prima instanta, reclamanta E... lucreaza la parata ca medic veterinar inca din data de 01.02.2008, activitatea sa, de asemenea neintrerupta in cadrul Directiei, avand la baza mai multe contracte individuale de munca si acte aditionale la acestea prin care durata initiala a CIM a fost prelungita in mod repetat.

De mentionat este si faptul ca, prin pozitia procesuala exprimata in ambele faze procesuale, parata nu contesta modalitatea de derulare a raporturilor de munca pe care le-a avut cu reclamantii si nici prelungirea succesiva a contractelor de munca pe perioada determinata, apararile sale fiind esentialmente bazate pe incidenta in cauza a normei speciale derogatorii de la Codul muncii, reprezentata de O.G. nr. 42/2004, care, in opinia sa, ii confera facultatea de a dispune in timp nelimitat prelungirea raporturilor de munca pe perioada determinata ale reclamantilor.

Fata de aceste aparari, precum si in considerarea aspectelor de drept sustinute de reclamanti in apelul supus analizei, Curtea apreciaza ca, pentru solutionarea corecta a litigiului, are mai intai de stabilit raportul existent intre prevederile art. 82 si urmatoarele din Codul muncii, pe de-o parte, si prevederile O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activitatii veterinare, in ce priveste limita de timp in care se pot incheia contracte de munca pe o perioada determinata si numarul maxim de contracte de acest gen care pot fi incheiate succesiv cu acelasi salariat.

In acest sens, Curtea apreciaza ca este corect rationamentul primei instante, potrivit caruia prevederile art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004 au caracter derogatoriu de la normele generale ale art. 82 alin. (5), respectiv art. 84 alin. (1), referitoare la numarul maxim de contracte de acest fel care pot fi incheiate succesiv si la durata totala maxima a acestora.

Este necesar a se mentiona ca textul art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004 are urmatorul continut „Contractele individuale de munca prevazute la alin. (3), incheiate pe perioada maxima prevazuta de legislatia in vigoare, pot fi prelungite ulterior, cu acordul partilor, atat timp cat exista conditiile care au stat la baza incheierii acestora, in masura asigurarii resurselor financiare prevazute in acest sens, pana la incheierea unor noi contracte individuale de munca, in urma organizarii concursurilor, in conditiile legii.” Or, la momentul intrarii in vigoare a acestei norme legale, durata maxima prevazuta de legislatia in vigoare pentru care se puteau incheia unul sau multe asemenea acte succesive, reglementata de art. 82 alin. (1) din Codul muncii (in varianta vigoare in anul 2004), era de 18 luni.

Se observa cu destula usurinta ca, prin posibilitatea prelungirii duratei acestor contracte, inserata in continutul art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 42/2004, peste perioada maxima prevazuta de legislatia in vigoare, legiuitorul a inteles sa deroge de la prevederile Codului muncii, care impuneau o limita maxima in care se puteau incheia unul sau mai multe astfel de acte, iar caracterul de norma speciala derogatorie a fost pastrat chiar daca dispozitiile generale in materie au suferit mai multe modificari in timp.

Insa, desi sub aspectul duratei pentru care pot fi incheiate mai multe contracte individuale de munca, textul art. 19 alin. (4) din Ordonanta ante-mentionata este derogatoriu de la regulile de drept comun in materia legislatiei muncii, nici in reglementarea O.G. nr.

42/2004 contractul individual de munca incheiat pe perioada determinata nu isi pierde caracterul exceptional consacrat in mod expres de art. 82 alin. (1) din Codul muncii.

Asa cum corect au amintit reclamantii in continutul prezentului apel, art. 12 alin. (1) din Codul muncii instituie principiul duratei nedeterminate a contractului individual de munca, iar contractul individual de munca pe durata determinata prevazut in art. 82 din Codul muncii constituie doar exceptia de la regula, pentru situatii exhaustiv delimitate prin art. 83 din acelasi cod.

Or, din interpretarea gramaticala a textului art. 19 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, rezulta ca raporturile de munca incheiate pe perioada determinata pot fi prelungite peste durata maxima, daca persista conditiile (cu caracter exceptional care au determinat incheierea lor), pana la incheierea unor noi contracte (pe perioada nedeterminata), ce vor fi ocupate prin concurs, in conditiile legii. Aceasta inseamna ca masura incheierii unor contracte individuale de munca pe perioada determinata nu poate fi perpetua ci, dimpotriva, de natura sa satisfaca o nevoie de forta de munca ce are caracter temporar si deriva din diverse activitati de inspectie si control sanitar-veterinar, de consultanta in domeniu: actiuni de dezinfectie, dezinsectie, deratizare, examene si lucrari de laborator, etc. Toate aceste operatiuni trebuie sa aiba in esenta un caracter temporar si exceptional, pentru a justifica incheierea, in mod repetat si peste durata limita prevazuta de norma generala, a unor raporturi de munca pe perioada determinata, conditie care nu a fost dovedita in cazul concret al spetei de fata.

Dimpotriva, mentinerea reclamantilor in raporturi de munca pe perioada determinata intr-un interval de timp record ce depaseste zece, chiar cincisprezece ani de zile, prin prelungirea succesiva a contractelor individuale de munca, demonstreaza cu evidenta ca activitatile specifice la care s-a facut referire mai sus au avut caracter permanent si ar fi impus cu necesitate ocuparea respectivelor posturi in mod definitiv, prin organizarea unor concursuri, conform prevederilor legale.

Este adevarat ca, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa I la Ordinul nr. 64/2007, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea si desfasurarea activitatii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de catre personalul de specialitate in unitatile care produc alimente de origine animala, personalul de specialitate necesar pentru efectuarea controlului oficial sanitar-veterinar, se angajeaza prin contract de munca incheiat pe perioada determinata. Insa textul indicat de parata este continut printr-un act administrativ ce nu poate fi interpretat decat in consens cu actul normativ care constituie cadru general al activitatii sanitar veterinare si care are o forta juridica superioara, respectiv O.G. nr. 42/2007. In plus, chiar textul indicat de parata face referire la conditiile legii, asa incat actul administrativ nu poate excede cadrului legislativ specific si, cu atat mai putin, reglementarilor de drept comunitar incidente, asa cum se va explica mai jos.

In stransa legatura cu aspectele de mai sus, Curtea aminteste ca, drept consecinta a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dreptul comunitar a devenit parte integranta a legislatiei nationale, iar unul din principiile care definesc relatia dintre cele doua ordini juridice este cel potrivit caruia dreptul national trebuie interpretat in lumina directivelor europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeana de Justitie (Cauza 14/83,Sabine von Colson and Elisabeth Kamann contra Land Norrdrhein-Westfalen).

Astfel, instanta de apel va retine ca este datoare sa ia in considerare exigentele impuse statelor membre ale Uniunii prin art.5 lit. a) din Acordul cadru din 18 martie 1999 privind munca pe durata determinata, parte Anexa a Directivei 1999/70/CE/28 iunie 1999, norma comunitara potrivit careia „pentru a preveni abuzurile care rezulta din folosirea contractelor sau a raporturilor de munca pe durata determinata succesive, statele membre, dupa consultarea partenerilor sociali, in conformitate cu legislatia, conventiile colective si practicile nationale, introduc, acolo unde nu exista masuri legale echivalente de prevenire a abuzului, intr-un mod care sa ia in considerare nevoile unor sectoare si categorii specifice de lucratori, una sau mai multe din urmatoarele masuri:..a)motive obiective care sa justifice reinnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de munca”.

Aceasta obligatie a statelor membre a fost interpretata de Curtea de la Luxemburg in Cauza C-586/10, in speta Bianca Kucuk impotriva Land Nordrheim-Westfalen, sugestiva pentru rezolvarea litigiului pendinte fiind aprecierea Curtii potrivit careia „o prevedere nationala care se limiteaza sa autorizeze, in mod general si abstract, printr-o norma legislativa sau administrativa, incheierea de contracte de munca pe durata determinata succesive nu ar fi conforma” notiunii de motiv obiectiv la care se refera art. 5 din Acord.

De asemenea, instanta comunitara, a mai retinut, in cuprinsul aceleasi hotarari, ca „reinnoirea repetata a unui raport de munca si incheierea de numeroase contracte pe durata determinata succesive, precum si perioada in care salariatul vizat a fost deja angajat in temeiul unor astfel de contracte demonstreaza existenta unui abuz in sensul clauzei 5 din Acordul- cadru CDD. Astfel, Curtea citeaza opinia Comisie Europene potrivit careia, „incheierea mai multor contracte pe durata determinata succesive, in special o perioada indelungata, tine sa demonstreze ca prestatia solicitata lucratorului vizat nu constituie o simpla nevoie temporara.”

Particularizand aceste consideratii la speta de fata, instanta de apel poate concluziona ca parata nu se poate apara prin simpla invocare a prevederilor art. 19 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, pentru a justifica incheierea/prelungirea fara nicio limitare a unui numar excesiv de contracte individuale de munca/acte aditionale aferente pe perioada determinata cu reclamantii, deoarece, chiar si potrivit normei speciale, raportul de munca pe perioada determinata are caracter exceptional, iar in speta nu exista dovezi ca activitatea paratei ar justifica o asemenea conduita a angajatorului.

In fine, organizarea unui concurs care sa faca posibila ocuparea in mod definitiv a posturilor reclamantilor, asa cum prevede art. 19 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, este o indatorire legala a paratei, astfel ca nerespectarea ei nu-i poate crea acesteia un avantaj in procesul cu angajatii.

Argumentele de fapt si de drept mentionate supra indreptatesc instanta de control judiciar sa concluzioneze ca prelungirea repetata si fara limitare a raporturilor de munca ale reclamantilor pe perioada determinata este abuziva si nelegala, impunandu-se anularea contractelor individuale de munca incheiate in aceste conditii, in partea privitoare la termenul contractual.

In continuare, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 57 alin. (4) din Codul muncii, cu privire la efectele specifice ale nulitatii contractului individual de munca, potrivit carora „in situatia in care o clauza este afectata de nulitate, intrucat stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este inlocuita de drept cu dispozitiile legale sau conventionale aplicabile”. De asemenea, se va lua in considerare si principiul potrivit caruia „constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte numai pentru viitor” [art.57 alin. (2) din Codul muncii].

Or, acesta fiind contextul legal al efectelor nulitatii contractului individual de munca, Curtea observa ca cererea reclamantilor de a constata ca raporturile lor de munca au devenit pe perioada nedeterminata, ca efect al nelegalitatii termenului contractual, nu poate fi admisa retroactiv, caci lipsirea de efecte a acestor clauze opereaza doar de la momentul pronuntarii unei hotarari de admitere a actiunii si doar asupra contractelor individuale de munca aflate in derulare la aceasta data.

Pentru toate aceste motive, potrivit art. 480 alin. (2) C. pr. civ., constatand ca prima instanta de fond a interpretat eronat prevederile art. 19 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, Curtea va admite in parte actiunea reclamantilor si va constata ca, de la data pronuntarii prezentei, 12.04.2017, Contractul individual de munca nr. 522/26.05.2015, prelungit prin Actul Aditional nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamanta A... a devenit un contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

De asemenea, cu privire la ceilalti reclamanti, va constata ca, de la data pronuntarii prezentei, 12.04.2017, Contractul individual de munca nr. 552/29.06.2015, prelungit prin Actul Aditional nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamantul B... a devenit un contract individual de munca pe perioada nedeterminata; ca, de la aceiasi data, Contractul individual de munca nr. 557/29.06.2015, prelungit prin Actul Aditional nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamanta C. a devenit un contract individual de munca pe perioada nedeterminata; Contractul individual de munca nr. 560/06.08.2015, prelungit prin Actul Aditional nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamanta D... a devenit un contract individual de munca pe perioada nedeterminata, respectiv ca, Contractul individual de munca nr. 558/29.06.2015, prelungit prin Actul Aditional nr. 2/29.12.2016 incheiat de parata cu reclamanta E. a devenit un contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

Va fi pastrata solutia Tribunalului in ce priveste respingerea in rest a actiunii principale si se va lua act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata in niciuna din cele doua faze procesuale.