Contestatie Decizie de stabilire a pensiei, Recunoasterea perioadei de detasare intr-un alt stat ca vechime in munca la stabilirea pensiei pentru limita de varsta

• Legea nr. 263/2010: art. 19
• Decretul nr. 233/1974: art.1 lit. e), art. 2, art. 3, art. 5 si art. 6

In absenta altor prevederi legale, plata tuturor obligatiilor datorate Statului Roman se facea din cuantumul sumei de bani pe care persoana care realiza venituri in valuta cu titlul de salariu era datoare s-o trimita in tara potrivit art. 3 alin. (1) din Decret. Prin urmare, suportarea cheltuielilor legale de intretinere a membrilor de familie ramasi in tara, precum si plata taxelor si impozitelor datorate statului, inclusiv a contributiei pentru asigurari sociale se realiza din aceasta suma transferata lunar in tara si calculata potrivit art. 3 alin. (2) si (3) din Decret. Prevederea Decretului nr. 233/1974, conform careia salariatii care munceau in strainatate erau considerati ca fiind in concediu fara plata la unitatile din tara, nu este de natura a dovedi neachitarea contributiei de asigurari sociale pentru veniturile realizate, cata vreme, asa cum s-a mentionat, prin exceptie de la regula generala potrivit careia aceste contributii erau achitate de angajator, datoriile catre stat erau platite de asigurat, din sumele aferente obligatiei de transfer, printr-o procedura speciala reglementata prin acelasi act normativ.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 872 din 25 octombrie 2017, rezumata de judecator dr. Carmen Pusa Parvulescu)

Prin Sentinta civila nr. 901 pronuntata la 29 Iunie 2017 in dosarul nr. .../30/2017, Tribunalul Timis a admis in parte actiunea formulata de reclamantul A..., in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Timis si-n consecinta a dispus anularea deciziei de pensionare nr. 310680 din 06.09.2016 emisa de parata pe seama reclamantului.

A obligat parata sa recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului, cu luarea in considerare a stagiului de cotizare realizat in perioada 11.10.1976 - 15.09.1980 si a veniturilor rezultate din salariul detinut de aceasta in Maroc, cu emiterea unei noi decizii privitoare la punctajul mediu anual cuvenit.

A obligat parata la acordarea unui adaos la vechimea in munca, pentru drepturile de asigurari sociale, de 6 luni in raport cu timpul efectiv lucrat in Rabat in cursul unui an, precum si la plata diferentei de drepturi banesti cuvenite incepand cu data de 16 iulie 2016.

Au fost respinse restul pretentiilor reclamantului, nefiind acordate cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca reclamantului i s-a stabilit pensia pentru limita de varsta incepand cu data de 16.07.2016 prin Decizia nr. 310680/06.09.2016 privind acordarea pensiei pentru limita de varsta, in conditiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, la stabilirea vechimii in munca si cuantumului pensiei avandu-se in vedere de catre parata inscrierile din carnetul de munca depus la dosarul de pensionare, parata neluand in considerare perioada 11.10.1976

1980. cat a fost detasat in Maroc, de altfel, inscrisa in carnetul de munca al reclamantului.

Detasarea in Maroc a reclamantului s-a facut conform Ordinului Ministerului Educatiei si Invatamantului nr. 2055/1976 si a fost mentionata in Carnetul de munca, crt. 6 -7 - fila nr. 18, dar parata a omis perioada detasarii sale din calculul perioadei de pensionare.

In perioada 11.10.1976-15.09.1980, reclamantul a fost detasat in baza unei conventii internationale, respectiv prin Protocolul incheiat la 04.07.1973 intre Ministerul Educatiei si Invatamantului din Republica Socialista Romania si Ministerul Educatiei Nationale din Regatul Maroc (fila 20 - 23 dosar de fond) ca profesor de matematica la Colegiul Ibn Rocbd din Rabat, Maroc, (conform contractului de angajare pentru profesorii romani, contract prelungit prin Actul aditional S.OM 753 092, P.B. STDF/10889), perioada in care a fost platit cu un salariu lunar brut de 3340DH (dirhami marocani), care a fost supus impozitelor.

Conform art. 2 alin. (2) din Anexa la Protocol, salariile profesorilor romani au fost impozitate (prin impozitare se intelege ca, in perioada pentru care se solicita a fi luata in considerare, s-au retinut inclusiv contributiile la asigurarile sociale de stat in Romania, conform Adeverintelor nr. 1526 din 19.06.1978. nr. 1689 din 27.06.1978 si nr. 1347 din 25.08.1980 eliberate de Ambasada Republicii Socialiste Romania la Rabat chiar daca in aceste adeverinte sumele nu sunt defalcate pe fiecare, respectiv impozit, buget asigurari sociale, pensii etc.), aceste sume fiind retinute conform baremului in vigoare la vremea respectiva si transmis de partea marocana catre partea romana.

In acest context, se intelege de ce legiuitorul prin Decretul nr. 233/1974 a prevazut ca perioada lucrata in strainatate se ia in calcul la stabilirea vechimii in munca, el vizand prin aceasta nu doar sporul de vechime, ci si vechimea necesara deschiderii drepturilor la pensie, adica vechimea in munca cu toate efectele sale cunoscute de legislatia vremii. Asadar, pentru acea perioada au fost achitate si platile pentru asigurarile sociale, deoarece a beneficiat de toate drepturile ce implicau platile unor astfel de contributii (plata unor concedii pentru incapacitate temporara de munca, concedii medicale, etc.).

Dupa impozitarea salariului brut, din salariul net, reclamantul si-a achitat toate obligatiile fata de Statul Roman pentru acea perioada, stabilite prin Decretul nr. 233/1974 .

Conform art. 3 din Decretul nr. 233/1974 „venitul net asupra caruia se calculeaza sumele reprezentand obligatia de transfer se determina prin scaderea din venitul brut realizat in valuta pentru munca prestata a impozitelor, taxelor, retinerilor pentru fondul de pensii, asigurari sociale si medicale, cheltuielilor reprezentand chiria si intretinerea locuintei din strainatate si a indemnizatiei de instalare....”.

Urmare a contestatiei inregistrata sub nr. 64028/30.09.2016 la parata Casa Judeteana de Pensii Timis, aceasta i-a comunicat reclamantului la data de 11 noiembrie 2016 ca a trimis contestatia formulata la Casa Nationala de Pensii Publice, dar pana in prezent nu s-a primit niciun raspuns. Obiectul acestei contestatiei l-a constituit recalcularea pensiei sale cu valorificarea perioadei 11.10.1976 - 15.09.1980 raportat si la Adeverintele nr. 1526 din 19.06.1978. nr. 1689 din 27.06.1978 si nr. 1347 din 25.08.1980 eliberate de Ambasada Republicii Socialiste Romania la Rabat, vizand perioada in care a fost detasat in Maroc ca profesor.

Cat priveste aspectele de fond ale cauzei, tribunalul a retinut ca Adeverintele nr. 1526 din 19.06.1978. nr. 1689 din 27.06.1978 si nr. 1347 din 25.08.1980 eliberate de Ambasada Republicii Socialiste Romania la Rabat de care s-a prevalat reclamantul corespund cu activitatea sa rezultata din carnetul sau de munca. Astfel, pentru perioada pentru care reclamantul a desfasurat activitate in Maroc, acestuia i s-au retinut contributiile de asigurari sociale si, prin urmare, parata ar fi trebuit sa ia in considerare aceasta perioada. Sub acest aspect, este de subliniat ca, potrivit art. 19 din Legea nr. 263/2010, (aplicabil la momentul emiterii deciziei de pensionare) „ (1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguratii datoreaza si/sau platesc contributii de asigurari sociale in sistemul public de pensii din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte.(2) La stabilirea drepturilor de asigurari sociale se iau in considerare stagiile de cotizare realizate in sistemul public de pensii din Romania, precum si perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare in alte tari, in conditiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter international la care Romania este parte si/sau regulamente comunitare”.

In acest context, este important a se retine ca si anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor in materie ale Legii nr. 263/2010 situatia celor detasati in strainatate era reglementata de legiuitor prin Decretul nr. 233/1974 si H.G. nr. 547/1990, dar si prin Legea nr. 3/1977, esential fiind aspectul legat de plata contributiilor sociale si nicidecum mentiunile realizate in carnetul de munca, ori, potrivit art. 7 din Decretul nr. 233/1974, cetatenii romani detasati in una din tarile cu care Romania avea incheiata o conventie in domeniul politicii sociale, nu erau tinuti sa faca dovada platii contributiilor sociale fiindca retinerea acestora se facea in virtutea legii, in acelasi decret stipulandu-se la art. 3 alin. (1) ca dupa deducerea contributiei la fondul pentru pregatirea si perfectionarea personalului suma in valuta ramasa la dispozitia salariatului se plateste in lei pentru intretinerea familiei si acoperirea celorlalte obligatii.

De asemenea, nu se poate retine apararea paratei potrivit careia perioada detasarii reclamantului o considera concediu fara plata, aceasta fiind totul neintemeiata. Astfel, potrivit art. 7 din Decretul nr. 233/1974, cetatenii romani detasati in una dintre tarile cu care Romania avea incheiata o conventie in domeniul politicii sociale nu erau tinuti sa faca dovada platii contributiilor sociale, deoarece retinerea acestor atributii se facea in temeiul legii. Articolul 3 alin. (1) din Decretul nr. 233/1974 prevedea ca, dupa deducerea contributiei la fondul pentru pregatirea si perfectionarea personalului, suma in valuta ramasa la dispozitia salariatului se plateste in lei „pentru intretinerea familiei si acoperirea celorlalte obligatii”.

Intrucat Ordinul nr. 2055/1976 al Ministerului Educatiei si Invatamantului din Romania este un act emis in executarea Decretului nr. 233/1974 si a Legii nr. 3/1977, prin care reclamantul a fost detasat in Maroc, perioada cat urma sa lipseasca din tara constituie o vechime neintrerupta in activitate, aspect rezultat si din contractul sau de angajare, prin care acesta a fost recrutat pentru a indeplini functia de profesor de matematica la un colegiu din Maroc. In cuprinsul acestui contract se face trimitere la Protocolul din 4 iulie 1973 cu privire la colaborarea si cooperarea dintre Ministrul Invatamantului Primar si Secundar din Regatul Maroc si Ministerul Economiei si Invatamantului al Republicii Socialiste Romania, astfel ca reclamantul nu mai era obligat sa faca dovezi cu privire la achitarea contributiilor sociale pentru perioada detasarii, deoarece acestea se achitau potrivit legii. Pe cale de consecinta, in conditiile in care reclamantul a facut dovada indeplinirii conditiilor prevazute de dispozitiile legale in vigoare, neluarea in considerare de catre parata a veniturilor din perioada 11.10.1976 - 15.09.1980 reprezentand salariul obtinut este nejustificata.

In raport cu cele deja enuntate, este dincolo de orice indoiala ca probatiunea administrata in cauza, respectiv inscrisurile depuse la dosar de catre reclamant, dovedesc starea de fapt evidentiata in motivarea actiunii, respectiv ca intre 11.10.1976 - 15.09.1980, aceasta a fost detasat ca profesor in regatul Maroc si intrucat prin chiar contractul de angajare, facand trimitere la Protocolul din 4 iulie 1973, cu privire la colaborarea si cooperarea dintre Ministerul Invatamantului Primar si Secundar al regatului Maroc si Ministerul Educatiei si Invatamantului al Republicii Socialiste Romania. Cu toate acestea, reclamantul a depus la dosarul de fond dovezile cu privire la plata contributiilor (..).

De altfel, nici nu exista vreo dovada din care sa reiasa ca in perioada la care a facut referire reclamantul prin actiunea sa nu au fost achitate asigurari sociale si nici nu exista vreo ratiune pentru care sa se concluzioneze in acest sens, de vreme ce conform contractului de angajare, contestatorul a beneficiat de toate serviciile ce implicau platile unor astfel de contributii (respectiv concedii de odihna, de boala, ajutor de deces, de repatriere, etc.), iar conform anexei la protocolul de colaborare deja amintit, salariul acordat reclamantului a fost unul impozabil, partea marocana fiind obligata sa trimita celeilalte parti contractante baremul in vigoare privind calculul impozitului.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul a dispus anularea deciziei de pensionare nr. 310680 din 06.09.2016 emisa de parata pe seama reclamantului.

Cu privire la acordarea unui adaos la vechimea in munca, pentru drepturile de asigurari sociale de 6 luni, la fiecare an lucrat in Maroc, in conformitate cu prevederile art. 1, pct. c) al Decretului nr. 112/1965, care prevede ca „angajatii trimisi sa lucreze in tari cu clima greu de suportat beneficiaza de: c) acordarea unui adaos la vechimea in munca, pentru drepturile de asigurari sociale, de 6 luni la fiecare an lucrat”, dar avand in vedere si lista tarilor cu clima greu de suportat, anexa la acest Decret, se poate observa ca la pozitia 35 figureaza ca tara Maroc - oras Rabat, locul unde a fost detasat reclamantul, perioada privind clima greu de suportat fiind cuprinsa intre luna iunie si septembrie, motiv pentru care instanta de fond a admis in parte actiunea formulata de catre reclamant, in sensul ca, a obligat parata sa recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului, cu luarea in considerare a stagiului de cotizare realizat in perioada 11.10.1976 - 15.09.1980 si a veniturilor rezultate din salariul detinut de aceasta in Maroc, cu emiterea unei noi decizii privitoare la punctajul mediu anual cuvenit, a obligat parata la acordarea unui adaos la vechimea in munca, pentru drepturile de asigurari sociale, de 6 luni in raport cu timpul efectiv lucrat in cursul unui an, conform art. 1 lit. c) din Decretul nr. 112/1965. A respins in rest cererea.

Totodata, a obligat parata la plata diferentei de drepturi banesti cuvenite incepand cu data de 16 iulie 2016, urmare anularii deciziei nr. 310680/06.09.2016 si principiului repunerii partilor in situatia anterioara actului juridic anulat.

In fine, Tribunalul a luat act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termenul legal parata Casa Judeteana de Pensii Timis, solicitand schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul respingerii in totalitate a actiunii reclamantului.

In motivare, apelanta invedereaza ca, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 233/1974 privind unele drepturi si obligatii ale cetatenilor romani care realizeaza venituri in valuta, in forma in vigoare anterior datei de 11.10.1980 (data republicarii), cetatenii romani angajati in strainatate erau considerati in concediu fara plata la unitatile de la care acestia proveneau, iar la alin. (3) al aceluiasi articol se prevedea ca perioada lucrata in strainatate se lua in calcul la stabilirea vechimii neintrerupte in munca, in aceeasi unitate, precum si ca vechime in functie si in specialitate.

Actul normativ mentionat nu cuprindea, prevederi referitoare la beneficiul vechimii in munca pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Cetatenii romani angajati in strainatate aveau obligativitatea, conform art. 3 din Decretul nr. 233/1974, sa transfere lunar, in tara, din veniturile nete, o cota parte in scopul intretinerii familiilor si acoperirii celorlalte obligatii.

Astfel, in conformitate cu art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010: „Constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii: a) vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001”, iar potrivit art. 160 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare: „(5) Dovada vechimii in munca, a timpului util la pensie pentru agricultori si a duratei de asigurare, realizata pana la intrarea in vigoarea a prezentei legi, se face cu carnetul de munca, carnetul de asigurari sociale sau cu alte acte prevazute de lege, pe baza carora se poate stabili ca s-a achitat contributia de asigurari sociale”.

Or, la articolul 4 lit. a) din contractul de angajare al reclamantului se face referire la impozit si nu la contributia de asigurari sociale, astfel, retinandu-se ca perioada 11.10.1976 -

1980. nevalorificata la emiterea Deciziei nr. 310680/06,09.2016 privind, acordarea pensiei pentru limita de varsta, nu a reprezentat stagiu de cotizare susceptibil de valorificare la recalcularea pensiei, deoarece reclamantul nu a depus la dosarul de pensionare adeverinta eliberata de unitatea angajatoare.

Adeverintele nr. 1526 din 19.06.1978, nr. 1639 din 27.06.1978 si nr. 1347 din 25.08.1980 eliberate de Ambasada Republicii Socialiste Romania la Rabat, nu au cuprins o astfel de dovada a platii contributiei la asigurarile sociale de stat. Asadar, pentru valorificarea perioadei de cotizare in care reclamantul a desfasurat activitatea de profesor in Maroc, a fost absolut necesar sa depuna la dosarul sau de pensionare aflat in pastrarea paratei, o adeverinta eliberata de institutia angajatoare de la care a fost detasat care sa ateste ca, pentru perioada respectiva, s-a platit contributia de asigurari sociale de stat in Romania.

Mai mult, parata invedereaza ca prin sentinta apelata, nu au fost mentionate care anume au fost veniturile rezultate din salariul detinut de reclamant in Maroc.

In drept, apelul paratei a fost intemeiat pe dispozitiile art. 476 alin. (1) din Legea nr. 134/Z010 privind Codul de procedura civila; art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; art. 160 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale; art. 2 alineatele (2) si (3) din Decretul nr. 233/1974 privind unele drepturi sl obligatii ale cetatenilor romani care realizeaza venituri in valuta; art. 66 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 10/1972.

Reclamantul A..., a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Casa Judeteana de Pensii Timis ca fiind neintemeiat si mentinerea sentintei civile apelata, ca temeinica si legala.

In motivare, reclamantul a invocat exceptia tardivitatii formularii apelului, aratand ca parata nu a formulat apelul si impotriva incheierii din data de 22 iunie 2017, incheiere ce face parte integranta din hotararea atacata.

Asupra fondului litigiului dintre parti, reclamantul intimat a aratat ca in mod eronat apelanta sustine ca in cauza nu s-a facut dovada platii contributiei de asigurari sociale pentru veniturile realizate in Maroc, deoarece acest aspect este probat prin chitantele privind plata obligatiilor conform Decretului nr. 233/1974, precum si prin Adeverintele nr. 1526/19.06.1978, nr. 1347/25.08.1980 privind plata taxelor fata de Statul Roman, care acopera perioada din litigiu, rezultand ca, in mod corect prima instanta a retinut perioada in litigiu ca fiind de 3 ani 11 luni 4 zile.

Totodata, s-a facut referire doar la art. 2 alin. (2) si alin. (3) ale Decretului nr. 233/1974, care a fost aplicat si in cauza, reclamantului, iar, in perioada 11.10.1976 -

1980. acesta a fost considerat in concediu fara plata doar la locul de munca din tara, de unde nu a primit salariul, reclamantului retinandu-se contributia la pensie pentru venitul realizat in Maroc.

In drept, in sustinerea intampinarii au fost invocate prevederile art.205-208 si cele precitate din Codul de procedura civila.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Analizand apelul paratei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in fata primei instante de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, dar si in limitele stabilite de art. 477 alin. (1) C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:

Asa cum corect a retinut si prima instanta de fond, nemultumirea reclamantului fata de Decizia nr. 310680/06.09.2016 privind acordarea pensiei pentru limita de varsta, in conditiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, a vizat refuzul casei teritoriale de pensii de a lua in considerare la stabilirea vechimii in munca si cuantumului pensiei perioada stagiului de cotizare si a veniturilor realizate in perioada 11.10.1976-15.09.1980, cat a fost detasat in Maroc, in baza Ordinului Ministerului Educatiei si invatamantului nr. 2055/1976 si mentionata in Carnetul de munca, crt. 6 -7 - fila nr. 18 dosar fond.

Din continutul deciziei de pensionare contestata, dar si din pozitia procesuala exprimata de parata Casa Judeteana de Pensii Timis, atat prin intampinarea depusa in prima instanta, cat si prin apelul supus analizei, a rezultat ca refuzul de valorificarea a perioadei detasarii reclamantului in Maroc este justificata pe lipsa unor dovezi concrete privind achitarea contributiei pentru asigurarile sociale in tara pentru veniturile in valuta obtinute in Maroc.

La fel ca si prima instanta de fond, Curtea retine ca, potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 263/2010, aplicabil la momentul emiterii deciziei de pensionare „(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguratii datoreaza si/sau platesc contributii de asigurari sociale in sistemul public de pensii din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte. (2) La stabilirea drepturilor de asigurari sociale se iau in considerare stagiile de cotizare realizate in sistemul public de pensii din Romania, precum si perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare in alte tari, in conditiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter international la care Romania este parte si/sau regulamente comunitare”.

Este adevarat ca din Protocolul incheiat la 04.07.1973 intre Ministerul Educatiei si invatamantului din Republica Socialista Romania si Ministerul Educatiei Nationale din Regatul Maroc (depus la dosarul primei instante,la filele 20 - 23 dosar de fond), in baza caruia reclamantul a fost detasat, nu rezulta modalitatea in care statele cocontractante s-au inteles sa reglementeze recunoasterea perioadei de detasare ca vechime in munca la stabilirea pensiei pentru limita de varsta, insa din actele depuse la dosar rezulta ca drepturile si obligatiile reclamantului, pentru veniturile reprezentand salariu in Maroc au fost reglementate la acea vreme de normele Decretului nr. 233/1974, aplicabil pentru toata perioada 11.10.1976-

1980. care face obiectul prezentului litigiu.

Astfel, potrivit art. 1 lit. e) din Decret,a fost instituita obligatia ministerelor si celelalte organe centrale de la care provin cetatenii romani angajati, inclusiv cadrele didactice, de a se asigura ca acestor cetateni li se garanteaza, printre altele, si„drepturile de asigurari sociale”, acest text acreditand ideea ca revenea Statului Roman, prin organele sale competente, obligatia de a asigura mecanismele necesare, prin intermediul carora persoanelor aflate in situatia juridica a reclamantului sa li se asigure recunoasterea drepturilor de asigurari sociale, care includ si dreptul la pensie pentru limita de varsta pentru perioada respectiva.

Curtea considera ca, in absenta altor prevederi legale, plata tuturor obligatiilor datorate Statului Roman se facea din cuantumul sumei de bani exprimata in dolari SUA si transferata in lei, pe care persoana care realiza venituri in valuta cu titlul de salariu era datoare s-o trimita in tara potrivit art. 3 alin. (1) din Decret, text care avea urmatorul continut: „Cetatenii romani angajati in strainatate in conditiile art. 1 sunt obligati ca, din veniturile nete realizate in valuta pentru munca prestata, sa transfere, lunar, in tara, pentru intretinerea familiilor si acoperirea celorlalte obligatii, o parte calculata in dolari S.U.A., contra plata in lei, conform anexei*) care face parte integranta din prezentul decret”.

Prin urmare, suportarea cheltuielilor legale de intretinere a membrilor de familie ramasi in tara, precum si plata taxelor si impozitelor datorate statului, inclusiv a contributiei pentru asigurari sociale se realiza din aceasta suma transferata lunar in tara si calculata potrivit art. 3 alin. (2) si (3) din Decret.

In fine, Curtea mai constata ca potrivit art. 5 din Decret, salariatii in discutie erau obligati sa declare veniturile si cheltuielile din strainatate si sa depuna sumele aferente obligatiei de transfer la „misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale Republicii Socialiste Romania” care, in conformitate cu normele art. 6, erau datoare sa urmareasca modul de calcul si incasarea sumelor astfel depuse, ele fiind comunicate trimestrial ministerelor de care apartineau angajatii trimisi in strainatate (deci chiar entitatilor cu obligatii ce tineau de drepturile salariatilor la asigurari sociale conform art. 1 din Decret), precum si Ministerului Finantelor.

Aceste prevederi au fost respectate de catre reclamant, caci Adeverintele nr. 1526 din 19.06.1978. nr. 1689 din 27.06.1978 si nr. 1347 din 25.08.1980 eliberate de Ambasada Republicii Socialiste Romania la Rabat, confirma achitarea de catre reclamant a sumelor de bani corespunzatoare obligatiei de transfer mentionata mai sus, care au fost comunicate autoritatilor din Romania si din care s-au retinut toate obligatiile datorate fata de Statul Roman, inclusiv contributia de asigurari sociale.

Faptul ca aceste contributii la asigurarile sociale de stat erau platite prin exceptie de asiguratii care lucrau in strainatate din sumele transferate in tara, rezulta implicit si din prevederile art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 233/1974, potrivit carora „Ministerele si celelalte organe centrale nu vor suporta, pentru cetatenii romani angajati in strainatate in conditiile art. 1, nici un fel de cheltuiala in lei sau in valuta, acestia fiind obligati ca, din veniturile realizate, sa-si asigure intretinerea familiilor si acoperirea celorlalte obligatii din tara”.

Curtea nu va putea retine temeinicia argumentelor paratei, care, prin cererea de apel, a aratat ca, potrivit prevederilor Decretului nr. 233/1974, salariatii care munceau in strainatate erau considerati ca fiind in concediu fara plata la unitatile din tara. Contrar sustinerilor paratei, aceasta prevedere nu este de natura a dovedi neachitarea contributiei de asigurari sociale pentru veniturile realizate, cata vreme, asa cum s-a mentionat mai sus, prin exceptie de la regula generala potrivit careia aceste contributii erau achitate de angajator, datoriile catre stat erau platite de asigurat, din sumele aferente obligatiei de transfer, printr-o procedura speciala reglementata prin acelasi Decret.

In concluzie, Curtea considera ca in mod corect instanta de fond a dispus anularea deciziei de pensionare si obligarea casei teritoriale de pensii sa recalculeze pensia reclamantului cu luarea in considerare a veniturilor atestate prin adeverintele depuse la dosar, care individualizeaza sumele transferate de reclamant in tara, ce au constituit baza de calcul a taxelor, impozitelor si celorlalte contributii datorate Statului Roman si care au fost individualizate in primul petit al cererii de chemare in judecata, admis in totalitate de instanta de fond.

In privinta criticilor ce vizeaza faptul ca in dispozitivul sentintei apelate nu sunt individualizate sumele de bani care vor trebui luate in considerare la stabilirea pensiei, Curtea considera ca aceste argumente nu pot sta la baza unor motive de apel,. deoarece tin de claritatea dispozitivului. Or, potrivit art. 445 C.pr.civ. „indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau a recursului”.

Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ.,Curtea a respins apelul paratei, iar in baza art. 453 C.pr.civ., a obligat parata apelanta sa plateasca reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecata in apel, reprezentand onorariu avocatial.