Contestatie decizie concediere Tardivitate

Conform dispozitiilor art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii, in forma aflata in vigoare la data emiterii actului contestat, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca.

Decizia in interesul legii nr. 8/08.12.2016 prin care se stabileste ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de codul muncii, ori in contractele colective sau individuale de munca, atrage nulitatea absoluta a masurii concedierii, este obligatorie pentru instante de la data publicarii, conform art.517 al.4 Cod procedura civila si nu poate produce efect retroactiv pentru deciziile de concediere ramase definitive prin necontestarea lor in termen legal.

Existenta unui interval de timp in care sa se poata introduce actiunea nu este incompatibila cu Conventia Europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Nici articolul 6 si nici o alta dispozitie a Conventiei nu obliga statele membre sa instituie termene de prescriptie sau sa fixeze momentul de la care incepe sa curga prescriptia.

Art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii Decizia Curtii Constitutionale nr. 342/2006 Decizia ICCJ in interesul legii nr. 8/08.12.2016

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. .../118/2016, reclamantul [...] a chemat in judecata pe parata S.C. [...], fosta S.C. [...] S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate nulitatea absoluta a Dispozitiei nr. .../07.05.2010, sa oblige parata la reintegrarea in functia detinuta anterior, precum si plata drepturilor salariale la care ar fi fost indreptatit si care rezulta din prevederile CCM, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost salariat al paratei iar prin dispozitia contestata CIM a incetat la data de 08.06.2010 dupa o perioada de preaviz de 20 zile lucratoare, desi

 

durata legala a acestui termen era de 30 zile, astfel cum este prevazuta in contractul de munca individual si codul muncii. Reclamantul apreciaza ca aceasta situatie reprezinta un motiv de nulitate absoluta a deciziei de concediere.

In drept se invoca art.1247 si urm. C. civil, art.76, art.78, art.287, art. 288 C. muncii.

Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei raportat la art.268 alin 1 lit.a Codul muncii si art.73 lit.a din Legea nr.168/1999 (in vigoare la data emiterii dispozitiei).

De asemenea, s-a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei si in raport de art. 268 alin. 2 Codul muncii, in situatia in care se va califica cererea reclamantului ca fiind o contestatie la dreptul de preaviz. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata In motivare se arata ca decizia de concediere a reclamantului a fost luata in mod legal, iar perioada de preaviz acordata a fost de 20 zile lucratoare, fara a include data de 24.05.2010, care a fost o sarbatoare legala.

Reclamantul a formulat un raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii, motivand ca actiunea pe care a formulat-o reprezinta o actiune in nulitatea absoluta a actului juridic, care este imprescriptibila.

Prin sentinta civila nr.1613 din data de 17 iunie 2016, pronuntata in dosarul civil nr. 1559/118/2016, Tribunalul Constanta a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei privind pe reclamantul [...] si pe parata S.C. [...] S.A. (fosta S.C. [...] S.A.).

A respins contestatia impotriva dispozitiei nr.1591/07.05.2010 emisa de S.C. [...] S.A., ca fiind tardiv formulata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

La data de 07.05.2010, societatea SC [...] SA a emis Dispozitia nr.1591 prin care a dispus unilateral incetarea contractului individual de munca al reclamantului in temeiul art. 65, 66 Codul muncii, la incetarea termenului de preaviz de 20 zile lucratoare, calculat de la momentul comunicarii deciziei.

Salariatul a atestat primirea unui exemplar al dispozitiei, prin semnatura, la data de 07.05.2010.

In conformitate cu dispozitiile art.248 C.pr.civ. instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiei invocate de parata.

In vederea calificarii naturii juridice a litigiului ce face obiectul prezentului dosar, instanta se va raporta la dispozitiile legale aflate in vigoare la data emiterii dispozitiei contestate de reclamant, dispozitii in raport de care se poate analiza legalitatea actului emis de parata. (Art. 26 alin. 1 C.p.c. prevede: „
Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii
.”).

Astfel, prin Legea nr.168 din 12 noiembrie 1999 privind solutionarea conflictelor de munca, la art. 67 lit. a sunt reglementate conflictele de drepturi ca fiind acele conflicte care sunt in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca.

Iar prin dispozitiile art.281 din codul muncii legiuitorul a stabilit ca „Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.”

Prin actiunea sa reclamantul a investit instanta cu solutionarea unei cereri prin care se invoca nulitatea absoluta a unei dispozitii emise de catre fostul sau angajator, conflictul dintre parti fiind in legatura directa cu modalitatea de incetare a contractului sau individual de munca, dispusa unilateral de catre angajator. In consecinta, actiunea reclamantului este o actiune in nulitatea absoluta a actului juridic, careia i se aplica dispozitiile speciale ale legislatiei muncii, fiind un conflict de munca.

Instanta a constatat ca, desi parata a invocat doua texte de lege in sustinerea exceptiei tardivitatii, in raport de obiectul cauzei sunt incidente dispozitiile art. 283 alin. 1 lit.a.

Conform dispozitiilor art.283 alin. 1 lit.a din Codul muncii - in forma aflata in vigoare la data emiterii actului contestat - ”
Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi

formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca."

Acelasi termen este prevazut si prin dispozitiile art.73 lit.a din Legea nr.168/1999.

Din analiza inscrisurilor depuse de reclamant s-a retinut ca acestuia i-a fost inmanat un exemplar al dispozitiei de concediere la data de 07.05.2010, iar actiunea sa a fost inregistrata la data 07.03.2016.

Reclamantul a adus in discutie, in apararea sa, si institutia repunerii in termen, desi nu a formulat o cerere distincta in acest sens. Conform codului de procedura civila partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate.

Apararile exhaustive ale reclamantului referitoare la: imposibilitatea promovarii unei actiuni in justitie anterior datei de 24.02.2015, cand a fost publicat o decizie in recurs in interesul legii, motivata de faptul ca astfel de actiune ar fi fost respinsa; existenta unei practici neunitare cu privire la problema de drept pe care o pune in discutie pe fondul cauzei; imposibilitatea cunoasterii tuturor textelor de lege publicate in Monitorul oficial; faptul ca „stia abia de cateva zile de decizia ICCJ” - nu pot constitui motive temeinic justificate in intelesul dat de codul de procedura civila.

In consecinta, s-a constatat ca demersul judiciar al reclamantului este tardiv, intrucat data formularii prezentei contestatii este ulterioara implinirii termenului legal de 30 zile.

Decizia ICCJ invocata de reclamant este data de completul competent sa judece recursul in interesul legii, nr.8/08.12.2014, publicata in M.Of. nr.138/24.02.2015 - prin care instanta suprema stabileste ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta Codul muncii republicat, ori in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere - si este obligatorie pentru instante de la data publicarii, conform art.517 alin 4 C.p.c. .

Aceasta dezlegare data problemei de drept judecate de catre ICCJ ar fi putut fi avuta in vedere de instanta la solutionarea fondului cauzei, numai in situatia in care demersul judiciar al reclamantului nu ar fi fost tardiv formulat. Pentru aceste argumente instanta nu va mai analiza fondul contestatiei reclamantului.

Raportat la aceste considerente, instanta a admis exceptia si a respins contestatia formulata impotriva Dispozitiei nr. 1591/07.05.2010 emisa de S.C. [...] S.A., ca fiind tardiva.

Instanta a constatat ca celelalte cereri ale reclamantului ce au ca obiect reintegrarea in functia detinuta anterior, precum si plata drepturilor salariale la care ar fi fost indreptatit si care rezulta din prevederile CCM, sunt accesorii cererii principale si nu mai pot fi analizate ca urmare a solutiei de respingere a contestatiei.

Impotriva acestei hotarari, in termen legal a formulat apel reclamantul [...], pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

Solicita admiterea apelului si anularea, schimbarea in tot a hotararii apelate cu trimitere spre rejudecare catre Tribunalul Constanta potrivit art.480 alin.(3) Cod procedura civila, cu cheltuieli de judecata.

Mentioneaza faptul ca intimata parata a invocat in exceptia tardivitatii intemeindu-se in mod gresit in drept pe art.268 alin. 1 lit”a” din Legea nr. 53/2003 si art.73 lit”a” din Legea nr. 168/1999, in vigoare la data emiterii dispozitiei nr. 1591/2010.

Desfasurarea procesului civil este guvernata de principii generale, precum: principiul ialismului, principiul contradictorialitatii, principiul disponibilitatii, principiul publicitatii, principiul oralitatii, principiul nemijlocirii si principiul continuitatii.

Principiul contradictorialitatii presupune ca toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii si discutiei partilor, ca fiecare parte trebuie sa aiba posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legatura cu pretentia dedusa judecatii.

Instanta insa, poate sa invoce din oficiu, orice exceptie absoluta, fiind obligata sa o puna in dezbatarea partilor pentru a respecta contradictorialitatea.

In cauza pendinte, instanta nu a invocat din oficiu exceptia tardivitatii. Aceasta exceptie a tardivitatii a fost invocata de catre intimata parata reprezentata printr-un profesionist, respectiv prin

consilier juridic, care a invocat in mod eronat art.268 alin.1 si art.268 alin.2 din Codul muncii in vigoare la data emiterii Dispozitiei nr.1591/2010.

Dupa cum in mod corect a observat instanta de judecata, aceste articole dispun asupra unei chestiuni straine de obiectul pricinii, respectiv privitoare la decizii de sanctionare disciplinara dispuse de angajator.

Potrivit principiului disponibilitatii instanta de judecata era constransa sa se pronunte asupra obiectul cererii prin prisma sustinerilor partilor, cu atat mai mult cu cat intimata parata a beneficiat de reprezentare prin intermediul unui profesionist al dreptului, in caz contrar aflandu-se in situatia unei grave incalcari a principiului egalitatii armelor si a dispozitiilor art. 6 CEDO privind cerintele imperative ale unui proces echitabil.

Totodata, potrivit art.22 alin.2, judecatorul era indreptatit sa solicite referitor la motivarea in drept explicatii scrise sau orale si sa puna in dezbaterea partilor aceste imprejurari de drept, insa, acesta nu avea dreptul sa schimbe temeiul juridic, cand partile au stabilit motivele de drept, „daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora” - art. 22 alin. 5 Cod procedura civila.

Mai mult decat atat, in pofida faptului ca a solicitat unirea exceptiei cu fondul, instanta nu a dat curs acestei cereri, desi pentru o analiza exhaustiva si corecta a acesteia nu se putea face decat in contextul administrarii probelor de fond, concomitent cu judecarea fondului.

Probele de fond sunt cele care justifica aplicabilitatea normelor de drept civil si confera caracterul imprescriptibil al promovarii actiunii in nulitate absoluta.

Aplicabilitatea termenelor prevazute de codul muncii sau de Legea nr.168/1999 priveste situatiile stipulate in mod expres de catre aceste acte normative. Pe de alta parte, potrivit Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.8/2014, instanta suprema statueaza in mod explicit faptul ca legea specifica de dreptul muncii nu prevede situatia apelantului reclamant, a neacordarii duratei de preaviz legal cuvenite.

A
tur

Aprecierea instantei de judecata potrivit careia: „aceasta dezlegare data problemei de drept judecate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, ar fi putut fi avuta in vedere de instanta la solutionarea fondului cauzei, numai in situatia in care demersul judiciar al reclamantului nu ar fi fost tardiv formulat”, nu face decat sa evidentieze necesitatea unirii exceptiei tardivitatii cu fondul potrivit art.248 alin.4 Cod procedura civila.

Precizeaza ca
„
dezlegarea data problemei de drept judecate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie sublinia faptul ca nu se incalca principiul „generalia specialia non derogant
” si se justifica judecarea in lumina dispozitiilor de drept civil, potrivit regimului nulitatii absolute, ce are drept corolar imprescriptibilitatea.

Arata faptul ca a invocat exceptia de neconventionalitate in cadrul raspunsului la intampinare, exceptie asupra careia instanta nu s-a oprit in analiza sa asupra cauzei pendinte, nefacand nicio mentiune, oricat de sumara.

Considera apelantul reclamant ca aceasta omisiune a instantei este de natura a-i crea un grav prejudiciu, in conditiile in care a solicitat expres analiza de conventionalitate cu privire la prevederile art.283 din Legea nr.53/2003.

A prezentat in mod detaliat argument ele in sensul admiterii exceptiei de neconventionalitate inclusiv in cadrul raspunsului la intampinare, insa acestea au fost desconsiderate total, fara sa fie supuse criticii sau analizei instantei de judecata.

Analizand sentinta apelata din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

In mod corect prima instanta a admis exceptia tardivitatii si a respins contestatia impotriva dispozitiei nr. 1591/07.05.2010 emisa de parata ca tardiv formulata.

Prin actiunea formulata reclamantul a investit instanta cu solutionarea unei cereri prin care se invoca nulitatea absoluta a unei dispozitii unilaterale emise de catre fostul sau angajator de incetare a contractului individual de munca, careia i se aplica dispozitiile speciale ale legislatiei muncii fiind un conflict de munca.

In conformitate cu prevederile art. 22 alin. 4 Cod procedura civila: „
judecatorul da calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire
”.

Conform dispozitiilor art.283 alin.1 lit. a) din Codul muncii, in forma aflata in vigoare la data emiterii actului contestat, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca.

Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca reclamantului i s-a inmanat un exemplar al dispozitiei de concediere la data de 07.05.2010, semnand personal pe decizie de primirea acesteia, iar contestatia a fost formulata la data de 07.03.2016, cu depasirea cu mult a termenului prevazut de lege.

Dispozitiile art. 283 din codul muncii (devenit art. 268 dupa republicare) sunt norme care stabilesc o procedura speciala, derogatorie, privind termenele de judecata in cazul judecarii cererilor referitoare la conflictele de munca.

Modalitatea in care au fost reglementate aceste dispozitii este o optiune a legiuitorului care a avut in vedere instituirea unei proceduri simple si urgente, adoptata raporturilor de munca si exercitarii dreptului la munca.

Exercitarea dreptului de acces liber la justitie poate fi spus unor conditionari legale, cum sunt si termenele stabilite pentru introducerea cererilor menite sa asigure restabilirea in termen rezonabil a drepturilor incalcate, precum si stabilitatea raporturilor juridice. Legiuitorul are dreptul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, de a opta pentru instituirea unor termene diferite in considerarea, deosebirilor ce exista intre natura si obiectul diferitelor litigii. Aceasta nu contravine principiului constitutional al egalitatii in drepturi, intrucat asa cum a statuat in mod constant Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, acest principiu nu presupune uniformitate, astfel ca situati obiectiv diferite justifica instituirea unui tratament juridic diferentiat (Decizia nr. 342/2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 403/2006).

Decizia in interesul legii nr. 8/08.12.2016 publicata in Monitorul Oficial nr. 138/24.02.2015 prin care se stabileste ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de codul muncii, ori in contractele colective sau individuale de munca, atrage nulitatea absoluta a masurii concedierii, este obligatorie pentru instante de la data publicarii, conform art. 517 alin. 4 Cod procedura civila si nu poate produce efect retroactiv pentru deciziile de concediere ramase definitive prin necontestarea lor in termen legal.

Exceptia tardivitatii cererii a fost invocata prin intampinare de catre parata, intampinare comunicata reclamantului.

Reclamantul chiar a raspuns la aceasta exceptie prin raspunsul la intampinare de puse la

dosar.

Prin urmare procesul a fost solutionat cu respectarea principiilor reglementate prin art. 15 si urmatoarele din Codul de procedura civila si nu se poate retine ca i s-ar fi incalcat reclamantului dreptul la un proces echitabil.

In conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedura civila instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei. Exceptiile vor fi unite cu fondul cauzei numai daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleasi dovezi ca si tru finalizarea etapei cercetarii procesului, sau dupa caz, pentru solutionarea fondului.

Desi apelantul reclamant a invocat faptul ca prima instanta nu a facut o analiza de conventionalitate cu privire la prevederile art. 283 din Legea nr. 53/2003, acesta nu a aratat care prevederi din Conventie sunt incalcate prin aceste dispozitii ale codului muncii prin care se instituie un termen in care poate fi contestata decizia de incetare a contractului individual de munca.

Interesul unei bune administrari a justitiei justifica existenta unor intervale de timp in care ar trebui introduse actiunile in justitie.

Nici articolul 6 si nici o alta dispozitie a Conventiei nu obliga statele membre sa instituie termene de prescriptie sau sa fixeze momentul de la care incepe sa curga prescriptia.

In consecinta, statele se bucura de o mare marja de apreciere la stabilirea duratei termenului de prescriptie si a momentului de la care acesta incepe sa curga.

Curtea Europeana nu pune sub semnul intrebarii puterea legiuitorului national de a stabili termene diferite de prescriptie pentru tipuri diferite de actiuni. Preeminenta dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societati democratice si inerent tuturor articolelor Conventiei, impune ca punctul de plecare sau de expirare a termenelor de prescriptie sa fie clar definite si legate de fapte concrete si obiective.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 alin. 1 Cod procedura civila Curtea a respins apelul ca nefondat.

Decizia civila nr. 548/CM/13.12.2016 Judecator redactor Jelena Zalman