Condamnari intemeiate pe depozitiile unor martori absenti

 

In fapt
- Primul reclamant (M. Al-Khawaja), medic, a fost acuzat ca a agresat sexual doua din pacientele sale. Una dintre ele, ST, a decedat inainte de inceperea procesului, dar dupa ce politia a obtinut depozitia acesteia. Instanta a retinut ca continutul acestei depozitii era vital pentru instrumentarea privind primul cap de acuzare, deoarece nu exista nicio proba directa referitoare la ce se intamplase. Apararea a admis ca, daca declaratia ar fi citita la proces, aceasta ar fi in masura sa o conteste prin audierea altor martori. Prin urmare, aceasta a fost citita de catre jurati, care au audiat, de asemenea, mai multi martori, printre care cealalta reclamanta  si doua prietene ale victimei decedate, carora aceasta li se confesase la scurt timp de la fapte. Apararea a avut posibilitatea de a supune unei examinari incruci sate toti martorii care s-au infati sat. In instructiunile pentru jurati, instanta le-a reamintit ca ace stia nu o vazusera pe ST depunand marturie, ca nu audiasera nici marturia acesteia  si nici examinarea incruci sata corespunzatoare  si ca inculpatul nega faptele de care era acuzat. Primul reclamant a fost gasit vinovat pentru cele doua capete de acuzare formulate impotriva lui.

Al doilea reclamant (domnul Tahery) a fost acuzat, in special, de lovire  si alte violente, infractiune savar sita cu intentie, cu o arma alba, in timpul unei lupte intre bande. Niciunul din martorii audiati la locul incidentului nu a declarat ca il vazuse pe reclamant injunghiind victima, dar, doua zile mai tarziu, unul din martori, T., a dat o declaratie la politie, prin care il acuza pe al doilea reclamant. La proces, Ministerul public a solicitat permisiunea de a citi juriului declaratia lui T., sustinand ca acestuia ii era prea teama sa se prezinte in persoana. Dupa ce i-a audiat pe T.  si pe un agent de politie insarcinat cu ancheta, instanta a concluzionat ca temerile martorului erau reale, chiar daca acestea nu erau cauzate de al doilea reclamant,  si ca, daca ar fi adoptate masuri speciale, precum posibilitatea de a depune marturie din spatele unui ecran, acestuia nu i-ar mai fi teama. Astfel, T. nu s-a prezentat la proces  si depozitia acestuia a fost citita juratilor. Al doilea reclamant a facut, de asemenea, o depozitie la  sedinta de judecata. In instructiunile pentru jurati, instanta i-a avertizat cu privire la riscurile increderii in depozitia lui T., in absenta unei examinari incruci sate: Persoana in cauza a fost condamnata  si sentinta a fost confirmata in apel.

In fata Curtii europene, reclamantii s-au plans ca respectivele lor condamnari s-au bazat intr-o proportie decisiva pe depozitii ale unor martori care nu au facut obiectul unei examinari incruci sate la  sedinta. Ace stia considera ca au fost privati de un proces echitabil. In hotararea Camerei din 20 ianuarie 2009, Curtea a conexat cele doua cauze  si a concluzionat, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d) din Conventie, pe motiv ca imposibilitatea reclamantilor de a supune martorii principali unei examinari incruci sate nu fusese compensata efectiv in procedura.

In drept
- Art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d): dreptul de audiere a martorilor, enuntat la art. 6 § 3 lit. d), se bazeaza pe principiul conform caruia, inainte ca un acuzat sa poata fi declarat vinovat, toate probele acuzarii trebuie prezentate, in principiu, in fata acestuia in  sedinta publica, in vederea unei dezbateri in contradictoriu. Acest principiu nu se aplica fara exceptii, dar acestea nu pot fi acceptate decat sub rezerva dreptului la aparare; ca regula generala, acestea impun sa i se ofere acuzatului o posibilitate adecvata  si suficienta de a contesta marturiile acuzarii  si de a-i interoga pe autorii acestora, fie la momentul depozitiei acestora, fie intr-o etapa ulterioara. Din acest principiu general decurg doua consecinte:

In primul rand, absenta unui martor trebuie sa fie justificata de un motiv serios. Acesta este cazul, de exemplu, atunci cand martorul a decedat sau ii este teama sa se prezinte la proces  si aceasta teama este imputabila inculpatului sau unor persoane care actioneaza in numele acestuia. Intr-adevar, in acest ultim caz, trebuie sa se considere ca inculpatul a renuntat la dreptul sau garantat la art. 6 § 3 lit. d). In cazul in care absenta unui martor se datoreaza unei temeri mai generale de a depune marturie, care nu este imputabila direct unor amenintari din partea inculpatului sau a persoanelor care actioneaza in numele acestuia, instanta are obligatia de a efectua cercetarile corespunzatoare pentru a stabili daca aceasta teama se intemeiaza pe motive obiective, care se bazeaza pe elemente concrete. Inainte de a putea scuti un martor de obligatia de a aparea in instanta, pe motivul temerii de a se prezenta, instanta trebuie sa considere stabilit faptul ca toate celelalte posibilitati, precum anonimatul sau alte masuri speciale, ar fi nepotrivite sau imposibil de pus in practica.

In al doilea rand, in cazul in care o condamnare se bazeaza exclusiv sau intr-o proportie decisiva pe depozitia unui martor absent, pe care inculpatul nu a avut posibilitatea de a-l interoga sau de a obtine audierea acestuia, fie in etapa anchetei, fie in cursul procesului, dreptul la aparare poate fi restrans intr-o maniera incompatibila cu garantiile prevazute la art. 6 (norma privind proba „unica sau decisiva”). Totu si, aceasta norma nu este absoluta  si nu trebuie sa fie aplicata in mod rigid sau ignorand total aspectele specifice ale sistemului juridic respectiv: acest lucru ar insemna transformarea normei intr-un instrument absolut  si inflexibil, fara nicio legatura cu modul in care Curtea examineaza in general caracterul echitabil global al procedurii,  si anume punand in balanta interesele concurente ale apararii, victimei  si martorilor  si interesul public de a asigura buna administrare a justitiei. Astfel, condamnarea care se bazeaza pe o proba indirecta unica sau decisiva nu implica automat incalcarea art. 6 § 1. Cu toate acestea, in cazul in care o condamnare are la baza exclusiv sau intr-o masura decisiva depozitii ale unor martori absenti, Curtea trebuie sa supuna procedura unei examinari cat mai riguroase. Avand in vedere riscurile inerente marturiilor indirecte, caracterul unic sau decisiv al unei probe de acest tip, admisa intr-o cauza, constituie un factor foarte important de luat in considerare la aprecierea caracterului echitabil global al procedurii  si trebuie contrabalansat de elemente suficiente, in special de garantii procedurale solide. In fiecare cauza, trebuie sa se stabileasca daca exista elemente suficient de compensatorii, inclusiv masuri care sa permita o apreciere corecta  si echitabila a fiabilitatii marturiei.

In aceasta privinta, Curtea considera ca dreptul intern prevedea garantii solide, care pot sa asigure echitatea procedurii*. In ceea ce prive ste maniera in care aceste garantii au fost aplicate in practica, Curtea examineaza, in fiecare din cele doua cauze, in primul rand, daca era necesar sa se admita depozitii ale unor martori absenti, in al doilea rand, daca marturia lor neverificata a constituit temeiul unic sau decisiv al condamnarii reclamantului  si, in al treilea rand, daca admiterea acesteia a fost contrabalansata de elemente, in special garantii procedurale solide, suficiente pentru a asigura echitatea procedurii examinate in ansamblu.

a)
Cu privire la primul reclamant -
Curtea observa ca nu se contesta faptul ca decesul lui S.T. a impus, in vederea luarii in considerare a marturiei sale, admiterea depozitiei sale scrise. In plus, instanta a subliniat clar importanta acesteia („fara declaratie nu exista prima acuzatie”). Aceasta depozitie trebuie considerata a sadar decisiva. Astfel, fiabilitatea acesteia era coroborata de faptul ca nu existau decat divergente minore intre aceasta depozitie facuta de S.T. la politie  si relatarea facuta de aceasta, la scurt timp de la savar sirea faptelor pretinse, celor doua prietene ale sale, care au depus marturie la proces. In special, existau asemanari importante intre descrierea de catre S.T. a pretinsei agresiuni  si cea facuta de cealalta reclamanta, fara a exista indicii ale unei legaturi intre acestea. In cazul unei agresiuni sexuale comise de un medic asupra unei paciente in cursul unei consultatii in care s-a aflat singur cu aceasta, este greu de conceput ca probele prezentate ar putea fi mai convingatoare  si consecvente, cu atat mai mult cu cat ceilalti martori au fost chemati sa se prezinte la proces  si fiabilitatea acestora a fost verificata printr-un contra-interogatoriu. Este adevarat ca, in opinia curtii de apel, recomandarile facute de prima instanta juratilor fusesera deficiente, dar aceasta a apreciat, de asemenea, ca acestea ar fi trebuit sa le dea de inteles, in mod clar, ca, tinand seama de faptul ca nu o vazusera  si nici nu o audiasera, trebuiau sa acorde mai putina importanta depozitiei lui S.T. Avand in vedere aceasta indicatie  si elementele prezentate de acuzare in sprijinul depozitiei lui S.T., Curtea a considerat ca juratii au putut aprecia corect  si echitabil fiabilitatea acuzatiilor aduse in aceasta depozitie impotriva primului reclamant. In aceste conditii, apreciind echitatea procesului in ansamblu, Curtea a considerat ca, in speta, existau elemente suficiente pentru a compensa admiterea depozitiei lui S.T.

Concluzie
: neincalcare (cincisprezece voturi la doua).

b)
Cu privire la al doilea reclamant
- Instanta a efectuat cercetarile necesare pentru a stabili daca temerea pe care o manifesta T. se baza pe motive obiective  si a verificat daca luarea unor masuri special nu ar putea sa ii diminueze temerile.

T. era singura persoana care pretindea ca vazuse scena. Prin urmare, marturia sa oculara necoroborata era, daca nu proba unica, cel putin proba decisiva impotriva reclamantului. Era evident vorba despre o proba importanta, fara de care probabilitatea unei condamnari ar fi fost cu mult redusa. Nici faptul ca instanta a concluzionat ca nu ar fi inechitabila admiterea depozitiei lui T., avand in vedere ca reclamantul putea sa o conteste sau sa o respinga, depunand el insu si marturie sau citand alti martori in instanta, nici avertismentul instantei din instructiunile pentru jurati nu au compensat suficient obstacolele intampinate de aparare din cauza admiterii acestei depozitii neverificate. Chiar daca reclamantul a depus marturie in persoana  si a negat faptele, acesta nu a putut contesta sinceritatea  si fiabilitatea lui T. prin intermediului unui contra-interogatoriu  si, avand in vedere ca T. era singurul martor aparent dispus sau capabil sa relateze ceea ce vazuse, apararea nu a putut sa cheme alti martori pentru a contrazice marturia indirecta a acestuia. In plus, chiar daca, in instructiunile sale pentru jurati, instanta i-a avertizat clar  si ferm pe ace stia cu privire la riscul de a avea incredere intr-o marturie facuta de o persoana care nu a putut fi supusa unui contra-interogatoriu, este la fel de adevarat ca T. era singurul martor al acuzarii  si ca depozitia acestuia era singurul element care il acuza direct pe reclamant.

Natura decisiva a marturiei lui T., avand in vedere lipsa din dosar a unor probe solide capabile sa o coroboreze, conduce la concluzia ca juratii nu au putut aprecia in mod corect  si echitabil fiabilitatea marturiei. Avand in vedere caracterul echitabil al procedurii in ansamblu, Curtea considera ca nu au fost suficiente elementele menite sa contrabalanseze dificultatile cu care s-a confruntat apararea ca urmare a admiterii depozitiei lui T.

Concluzie
: incalcare (unanimitate).

* In special, norme care definesc precis circumstantele in care putea fi admisa depozitia unui martor absent, obligatia de a avea in vedere alte masuri pentru a permite martorilor carora le este teama sa se infati seze in instanta, libertatea instantei de a refuza sa admita o marturie indirecta  si obligatia sa de a incheia procesul daca se considera ca acuzatiile se bazau „partial sau total” pe o marturie indirecta atat de putin convingatoare incat o condamnare ar fi fost riscanta. De asemenea, instanta are obligatia sa dea juratilor instructiuni clasice in ceea ce prive ste sarcina probei  si sa ii avertizeze cu privire la riscurile marturiei indirecte.