Constatarea facuta de o instanta in cadrul unei proceduri civile, ulterior achitarii pe latura penala, conform careia paratul „a savar sit infractiunile”:
incalcare

In fapt
- Reclamantul a fost declarat vinovat de lovire, agresiune sexuala  si omor, fiind obligat la plata unei despagubiri de 100 000 de coroane norvegiene parintilor victimei. Acesta a sesizat curtea de apel care, dupa ascultarea martorilor, l-a achitat acceptand verdictul juriului. A doua zi, dupa ascultarea pledoariilor avocatilor din partea reclamantului  si a parintilor victimei, curtea de apel a confirmat decizia de acordare a unei despagubiri. Instanta a retinut ca era clar ca „toate probabilitatile indicau ca reclamantul a savar sit infractiunile”  si a considerat „clar probabil” ca reclamantul a „savar sit infractiunile”. Comitetul de selectie a recursurilor de la Curtea Suprema i-a refuzat reclamantului formularea recursului, de si acesta avea ca obiect examinarea mijloacelor de proba, dar i-a acordat aceasta permisiune cu privire la contestarea modului in care s-a desfa surat procedura la curtea de apel  si interpretarea pe care aceasta instanta a dat-o dreptului. Curtea Suprema a respins recursul.

In drept
- Art. 6 § 2: faptul ca reclamantul a ramas „acuzat” pana cand achitarea sa ramane definitiva nu prezinta relevanta pentru cererea de despagubiri, care se baza pe Legea din 1969 privind repararea prejudiciilor. O persoana poate fi obligata la plata unei despagubiri fara sa fie angajata raspunderea penala. Chiar daca victima alege sa conexeze cererea de reparatie procedurii penale, cererea se considera in continuare ca fiind „civila”. De altfel, a sa a  si considerat-o Curtea Suprema. Prin urmare, cererea de despagubiri nu a fost considerata ca fiind o „acuzatie in materie penala”, conform dreptului intern. In ceea ce prive ste natura procedurii, cererea trebuia examinata in baza principiilor specifice normelor de drept in materie de raspundere civila. Solutia pronuntata in procedura penala nu era decisiva pentru cererea civila; problema reparatiei trebuia sa fie supusa unei analize juridice diferite, bazate pe criterii  si cerinte in materie de probe care, sub diverse aspecte importante, difera de cele aplicabile in domeniul raspunderii penale. Faptul ca un act care poate da na stere unei actiuni civile reune ste  si elemente constitutive obiective ale unei infractiuni nu constituie un motiv suficient pentru a-l considera pe parat ca fiind „acuzat de o infractiune”. De asemenea, faptul ca probele prezentate in procesul penal servesc la stabilirea consecintelor faptei in domeniul civil nu justifica o astfel de concluzie. Altminteri, art. 6 § 2 ar avea ca efect indezirabil lipsirea victimei de posibilitatea de a cere o despagubire, ceea ce ar constitui o limitare arbitrara  si disproportionata a dreptului sau de acces la o instanta. O interpretare a sa de larga nu ar fi sustinuta nici de textul art. 6 § 2, nici de vreo convergenta a sistemelor juridice nationale din statele contractante. Prin urmare, achitarea nu trebuie sa impiedice stabilirea, pe baza unor cerinte mai putin stricte privind probele, a unei raspunderi civile care presupune obligatia de a plati o despagubire pentru acelea si fapte. Cu toate acestea, daca decizia interna pronuntata in actiunea civila ar contine o declaratie privind raspunderea penala a paratului, atunci s-ar ridica o problema ce intra sub incidenta art. 6 § 2 din Conventie. In prezenta cauza, trebuie cercetat daca, prin modul lor de actiune sau prin limbajul folosit in motivare, instantele interne au creat intre procedura penala  si actiunea in despagubiri care i-a urmat o legatura vadita care sa justifice includerea actiunii in despagubiri in sfera de aplicare a art. 6 § 2. Curtea de apel a considerat ca era „clar probabil ca [reclamantul a] savar sit infractiunile”, iar Curtea Suprema, care a confirmat aceasta hotarare folosind totu si o formulare mai circumspecta, nu a remediat aceasta problema. Formularea folosita depa se ste cadrul civil  si astfel s-a pus la indoiala temeinicia achitarii, ceea ce a creat o legatura suficienta cu procedura penala anterioara. Prin urmare, art. 6 § 2 este aplicabil actiunii in despagubire  si a fost incalcat.

Concluzie
: incalcare (unanimitate).