Competenta de solutionare a cauzelor avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare a directorului Camerei de Conturi

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.: 135 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 136 alin. (1) si (2)
• Legea nr. 188/1999: art. 13 alin. (1) lit. b)

Camera de Conturi a Judetului nu este o autoritate autonoma a administratiei publice si nu face parte din categoria ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru ca reclamantul, in calitate de director al acesteia, sa aiba calitatea de functionar public potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Sentinta civila nr. 4 din 22 februarie 2017, rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)

Prin incheierea de sedinta din data 27 ianuarie 2016 pronuntata de Tribunalul Timis - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, in Dosarul nr. x/30/2015 a fost admisa exceptia necompetentei functionale a Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Timis   si in consecinta a fost declinata competenta de solutionare a cauzei Sectiei I civile a Tribunalului Timis, completelor specializate in solutionarea litigiilor de munca.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de contencios administrativ, initial sesizata, a retinut in esenta ca, prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr 6595/30/21.08.2015, reclamantul A... a chemat in judecata parata Curtea de Conturi a Romaniei solicitand instantei sa dispuna anularea Ordinului Presedintelui Curtii de Conturi cu nr. x/2015, prin care i-a fost aplicata sanctiunea avertismentului scris, in temeiul art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

In speta, reclamantul este auditor extern la Curtea de Conturi a Judetului, unde indeplineste functia de director.

Potrivit art. 14 alin. (5) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curtii de Conturi, aprobat prin Hotararea Plenului nr. 125/08.05.2014, „Dupa numirea in functie, intre auditorul public extern si Curtea de Conturi se incheie un contract individual de munca, de regula, pe durata nedeterminata, care are anexata fisa postului pe care a fost angajat”, asadar reclamantul face parte din categoria personalului contractual, supunandu-se reglementarilor prevazute de Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicata, in baza unui contract individual de munca, asa incat sectia de contencios administrativ nu are competenta judecarii cauzei. In acelasi sens, se observa de catre instanta ca sanctiunea a fost aplicata reclamantului in temeiul Codului muncii, astfel cum s-a aratat deja mai sus si ca, potrivit art. 40 din Codul de conduita etica si profesionala a Curtii de Conturi, „Ordinul de sanctionare poate fi contestat de auditorul public extern la instantele judecatoresti competente potrivit Codului de procedura civila si Codului muncii, in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.”

Cum reclamantul este personal contractual, prezentul litigiu este un conflict de munca, in sensul art. 231 din Codul muncii.

Or, conform dispozitiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciara, „in cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale”. Rezulta, astfel, ca toate cauzele ce se circumscriu unui domeniu specializat, cum este cel de dreptul muncii si asigurarilor sociale, se judeca de completele specializate sau, in masura in care s-au infiintat, conform art. 37 alin. (2) din aceeasi lege, de instante specializate.

In speta, cum la Tribunalul Timis au fost infiintate complete specializate in materia dreptului muncii, in cadrul Sectiei I civile, acestora le revine atributia de solutionare a cauzei de fata, calificata potrivit considerentelor mai sus expuse.

Pe de alta parte, fiind investita prin declinarea competentei de catre Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Timis, Sectia I civila - completul specializat in litigii de munca si asigurari sociale apartinand aceleasi instante, a pronuntat Incheierea din data de 27 octombrie 2016, prin care, la randul sau, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis - Sectia de Contencios administrativ si fiscal si, constand ivit conflictul negativ de competenta intre cele doua sectii, a inaintat dosarul Curtii de Apel Timisoara - Sectia I-a civila, in vederea pronuntarii regulatorului de competenta.

In motivarea solutiei pronuntata, ultima instanta investita a observat ca reclamantul are calitatea de director al Camerei de Conturi ... fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 13 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999, text care are urmatorul continut:„(1) Categoria functionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite in una dintre urmatoarele functii publice:b) director (...)”.

De asemenea art. 109 din acelasi act normativ prevede ca litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante”. Prin urmare, prezenta cauza este de competenta Tribunalului Timis - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Pe rolul Curtii de Apel Timisoara, cauza a fost inregistrata pe rolul Sectiei litigii de munca si asigurari sociale la data de 13 februarie 2017.

Examinand conflictul negativ de competenta intre cele doua instante, prin prisma actelor de procedura deja efectuate, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 135 si 136, alin. (1) si (2) C. pr. civ., Curtea a constatat urmatoarele:

Reclamantul A. este auditor public extern in cadrul Curtii de Conturi, indeplinind functia de director al Camerei de Conturi ., iar prin actiunea pendinte a solicitat anularea Ordinului cu nr. x/2015, emis de Presedintele Curtii de Conturi a Romaniei, prin care i s-a aplicat sanctiunea disciplinara a „avertismentului scris”.

Asa cum corect a observat prima instanta sesizata, pentru stabilirea competentei materiale functionale este necesar a se clarifica natura juridica a raportului dintre parti, sens in care trebuie mentionat ca prin Hotararea Plenului nr. 125/08.05.2014, Curtea de Conturi a Romaniei a aprobat Statutul auditorului public extern, care, la art. 14 alin. (5) dispune ca „dupa numirea in functie, intre auditorul public extern si Curtea de Conturi se incheie un contract individual de munca, de regula, pe durata nedeterminata, care are anexata fisa postului pe care a fost angajat.”

Totodata, prin art. 40 din Codul de conduita etica si profesionala a Curtii de Conturi, „ordinul de sanctionare poate fi contestat de auditorul public extern la instantele judecatoresti competente potrivit Codului de procedura civila si Codului muncii, in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.”

Concluzionand asupra reglementarilor interne mai sus enuntate, astfel cum au fost aprobate de Curtea de Conturi a Romaniei, instanta sesizata cu regulatorul de competenta observa ca acestea sunt aplicabile in speta, in lipsa unei norme legale cu forta juridica superioara care sa reglementeze in mod expres natura juridica a raportului de munca sau de serviciu al auditorului public extern.

De asemenea, Curtea retine ca in mod gresit instanta in fata careia s-a ivit prezentul incident procedural a facut aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarului public, pe baza caruia a apreciat ca functia de conducere pe care reclamantul o ocupa in cadrul structurii teritoriale a paratei, Camera de Conturi .., este de natura a atrage calitatea de functionar public a autorului actiunii.

In realitate, acest text de lege nu este aplicabil in speta, deoarece el se refera exclusiv la „categoria functionarilor publici de conducere care cuprinde persoanele numite in una dintre urmatoarele functii publice: b) director si director adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in functiile publice specifice asimilate acestora”.

Or, potrivit art. 40 din Regulamentul de ordine interioara, Camera de Conturi ... este doar „o structura de specialitate ale Curtii de Conturi de la nivel teritorial, care, impreuna cu departamentele de specialitate, ca structuri centrale ale acesteia, realizeaza functia de control/audit a Curtii de Conturi asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si auditul performantei asupra gestiunii bugetului general consolidat si a oricaror altor fonduri publice”.

Or, astfel stand lucrurile, in mod evident, Camera de Conturi ... nu este o autoritate autonoma a administratiei publice si nu face parte din categoria ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru ca reclamantul, in calitate de director al acesteia, sa aiba calitatea de functionar public potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Pentru motivele de fapt si de drept mai sus expuse, in baza art. 135 alin. (4) C. pr. civ. coroborate cu cele ale art. 136 alin. (1) si (2), Curtea a stabilit competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Sectiei I civila a Tribunalului Timis - completul specializat in litigii de munca si asigurari sociale si a trimis dosarul acestei sectii a primei instante, in vederea continuarii judecatii.