Competenta de solutionare a actiunilor avand ca obiect raporturile de serviciu ale functionarilor publici.

Art. 130 din noul Cod de procedura civila

Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

Curtea constata ca instanta de fond nu a analizat exceptia invocata de parata in conditiile legii, respectiv art.130 NCPC, in sensul de a proceda la disjungerea cererii formulata de acesti salariati si a declina competenta in favoarea sectiei mentionate anterior, ceea ce face justificata critica regasita in prezenta cale de atac.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 109 din Legea nr.188/199-R Curtea constata ca actiunile care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.

Or, in ceea ce-i priveste pe cei doi reclamanti, rezulta ca actiunea formulata de acestia nu are, ca obiect un raport de serviciu al functionarului public, ci au incheiat contract de munca in conditiile Legii nr.53/2003, sub a caror reglementare juridica si-au desfasurat activitatea in cadrul intimatei - parate, norme care completeaza Legea nr.188/1999-R.

Prin urmare, normele de competenta derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, devin incidente in cauza, intrucat litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al functionarului public, atat timp cat reclamantii nu au calitatea de functionari publici.

 

(Decizia nr. 1671/R-CONT/08 Octombrie 2015)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 08.01.2014, reclamantul Sindicatul Functionarilor Publici din Finante Arges, reprezentat de GS in calitate de presedinte, in numele si pentru SA s.a, a solicitat in contradictoriu cu parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti, ca prin sentinta ce se va pronunta in cauza sa se dispuna anularea Deciziilor nr.***; obligarea la repararea pagubei produse salariatilor prin reintegrarea in functia publica detinuta anterior, precum si la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate incepand cu data eliberarii din functie si pana la reluarea efectiva a raporturilor de serviciu, cu plata cheltuielilor de judecata.

Prin intampinarea formulata in data de 18.07.2014, parata a solicitat in principal respingerea actiunii ca neintemeiata, precizand ca parte din membrii sindicatului, respectiv SA si VM au calitatea de personal contractual, astfel ca instanta de contencios administrativ nu este competenta material in solutionarea actiunii in anulare formulata de acestia, urmand ca in privinta lor, cererile sa fie date in competenta Sectiei litigii de munca si asigurari sociale din darul Tribunalului Arges.

Totodata, s-a sustinut ca reclamantului ZA i-a incetat raportul de munca, ca urmare a pensionarii medicale.

In ceea ce-i priveste pe ceilalti functionari publici, a precizat ca eliberarea din functie a fost urmarea reorganizarii ANAF, conform O.U.G. nr. 74/2013, respectiv Ordinului Presedintelui ANAF nr. 1104/2013.

La data de 03.10.2014, Sindicatul pentru salariatii: MC si ZA a precizat ca acestia renunta la judecata cauzei, pe considerentul ca au dobandit calitatea de pensionar.

Prin sentinta nr. 300/13.03.2015, Tribunalul Arges a respins cererea reclamantului, formulata in nume propriu si pentru parte din membri acestuia, mentionati in cererea introductiva.

Impotriva acestei sentinte s-a formulat recurs in termen legal de catre reclamant, a carui intemeiere in drept au constituit-o pct. 1, pct. 5, pct. 6 si pct. 8 ale art. 488 NCPC, potrivit carora casarea unei hotarari se poate cere atunci cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale, cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii, cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei si pentru aplicarea gresita a normelor de drept material.

In dezvoltarea motivului de recurs prevazut de art.488 alin. 1 pct. 1 NCPC, se precizeaza ca instanta nu era competenta functional sa judece cererile de anulare a deciziilor de incetare a raporturilor de munca pentru SA si VM, acestia avand calitate de personal contractual, solutia corecta fiind cea de disjungere si trimitere spre competenta solutionare catre Sectia de litigii de munca a Tribunalului Arges.

Recurentul sustine ca instanta de fond a omis sa se pronunte asupra acestui aspect, invederat prin intampinare, iar incalcarea dispozitiilor legale de constituire a completului de judecata atrage pronuntarea unei hotarari nule, astfel ca se impune rejudecarea cauzei de catre un judecator specializat in materia procesului determinata dupa natura obiectului sau.

Un alt motiv de recurs vizeaza incalcarea de catre instanta de fond a dispozitiilor care atrag sanctiunea nulitatii, raportat la art. 406 NCPC, intrucat instanta a omis sa ia act de renuntarea la judecata in ceea ce-i priveste pe ZA si MC, prin precizarea depusa la fila 79 dosar fond, reclamantul aratand ca a renuntat la judecata cu privire la cei doi si ca s-a retras mandatul Sindicatului pentru sustinerea actiunii cu privire la ei.

Cu privire la incalcarea dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 si art. 425 alin. 1 lit. b) NCPC, recurentul sustine ca motivarea hotararii ar trebui sa evidentieze faptul ca judecatorul a examinat cu adevarat chestiunile esentiale ce i-au fost prezentate, insa instanta de fond nu a analizat motivele si probele administrate, iar lipsa oricarei analize concrete a aspectelor de nelegalitate denota si lipsa accesului efectiv la o instanta de judecata, care duce la incalcarea art. 6 din CEDO.

In sustinerea motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, recurentul reitereaza criticile formulate in actiunea precizata, invederand ca instanta de fond nu a avut in vedere dispozitiile art.10 alin.8 din OUG nr.74/2013 si nici ale art.24 din HG nr.520/2013, in conformitate cu care personalul directiilor generale ale finantelor publice, care se reorganizeaza, prin fuziune prin absorbtie, se preia in cadrul Directiilor Generale Regionale ale Finantelor Publice in limita numarului de posturi aprobat, in conditiile legii.

Cum in numarul de posturi aprobat pentru A.J.F.P. Arges se incadreaza si posturile detinute de cei pentru care s-a formulat actiune in anulare, se regaseste si activitatea de Inspectie Fiscala, Serviciul Colectare, Executare Silita pentru Persoane Fizice, Compartimentul de Presa si Relatii Publice, Serviciul Cazier Fiscal este evident ca urmare a reorganizarii fiecare dintre salariatii din prezenta cerere trebuia sa fie preluat in activitatea A.J.F.P. Arges, ca structura teritoriala a persoanei juridice infiintata prin reorganizare, angajatii neputand fi eliberati din functie.

Opineaza recurentul ca se impunea numirea pe noile functii si compartimente a functionarilor existenti, iar examenul se impunea doar daca pe functiile publice din noile structuri se regaseau mai multi functionari ce detineau aceleasi functii. In sens contrar, eliberarea din functie a celor incadrati incalca prevederile art.99 alin.1 lit.b) din Legea nr.188/1999, invocat ca si temei de drept in fiecare dintre deciziile atacate.

Totodata, s-a invocat prevederea art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999 care interzice autoritatii supuse organizarii prin reducerea posturilor sa mai infiinteze timp de un an posturi similare celor desfiintate.

In fine, a invederat ca prin eliberare din functiile detinute anterior au fost incalcate si dispozitiile art.27 din acelasi act normativ privind discriminarea intre functionarii publici aflati in aceeasi situatie, astfel cum s-a aratat anterior, dar si art.3 lit.f) privind stabilitatea in exercitarea functiei publice, norme juridice ignorate prin emiterea deciziilor in litigiu.

Curtea, examinand recursul prin prisma criticilor aduse pe temeiurile invocate, retine ca acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune in continuare.

In fapt, Curtea constata ca prin Deciziile nr.215, 216, 241, 264, 316, 343, 374, 376, 403, 436 si 464 din 02.08.2013 emise de D.G.R.F.P. Ploiesti – A.J.F.P. Arges s-a dispus, la data expirarii termenului de preaviz, eliberarea din functia publica detinuta in cadrul D.G.R.F.P. Ploiesti a reclamantilor-recurenti, reprezentati de Sindicatul functionarilor publici din Finante Arges, avand ca temei legal OUG nr.74/2013 si Ordinul nr.1104/2013 coroborate cu prevederile art.97 lit.c), art.99 alin.1 lit.b) alin.2 si 7, art.103 si art.106 din Legea nr.188/1999 (filele 24-40 dosar fond).

Recurentii au sustinut ca deciziile de eliberare din functie a caror anulare o solicita sunt nelegale prin aceea ca dispozitiile art.10 alin.8 al OUG nr.74/2013 si ale art.24 din HG nr.520/2013 reglementeaza in continutul lor obligativitatea pentru institutia publica care se reorganizeaza prin fuziune prin absorbtie sa preia in limita de posturi aprobata in conditiile legii personalul structurilor teritoriale in limita numarului de posturi aprobat prin Ordinul nr.1106/2013, dispozitii pe care parata nu le-a respectat incalcand astfel si prevederile art.99 lit.b) din Legea nr.188/1999, care se refera la eliberarea din functie a functionarului public din motive neimputabile acestuia.

In intampinarea formulata la data de 24 iulie 2014 parata a invederat instantei de judecata ca parte din membrii de sindicat mentionati in cererea introductiva, respectiv SA si VM, sunt angajati care au raporturi contractuale de munca cu institutia publica, astfel ca, in ceea ce-i priveste pe acestia, competenta de solutionare a actiunii, formulate in numele lor de catre sindicat, apartine Tribunalului Arges – Sectia de Litigii de Munca si Asigurari Sociale.

Raspunzand acestei critici, avand natura unei exceptii de procedura, Curtea, examinand inscrisurile aflate la filele 26, 36 dosar fond, reprezentand deciziile de eliberare din functie a celor doi reclamanti, constata ca VM are functia de secretar-dactilograf I, gradatia de salarizare 21, in cadrul Serviciului administrativ, arhiva si gestionare a formularelor din cadrul D.G.F.P. Arges, iar SA are functia de referent I, gradatia 5, clasa de salarizare 26, in cadrul aceluiasi serviciu.

Totodata, observand considerentele si dispozitivul sentintei atacate, Curtea constata ca instanta de fond nu a analizat exceptia invocata de parata in conditiile legii, respectiv art.130 NCPC, in sensul de a proceda la disjungerea cererii formulata de acesti salariati si a declina competenta in favoarea sectiei mentionate anterior, ceea ce face justificata critica regasita in prezenta cale de atac.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 109 din Legea nr.188/199-R Curtea constata ca actiunile care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.

Or, in ceea ce-i priveste pe cei doi reclamanti, rezulta ca actiunea formulata de acestia nu are, ca obiect un raport de serviciu al functionarului public, ci au incheiat contract de munca in conditiile Legii nr.53/2003, sub a caror reglementare juridica si-au desfasurat activitatea in cadrul intimatei - parate, norme care completeaza Legea nr.188/1999-R.

Prin urmare, normele de competenta derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, devin incidente in cauza, intrucat litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al functionarului public, atat timp cat reclamantii nu au calitatea de functionari publici.

Totodata, Curtea constata ca potrivit Legii nr.304/2004 este reglementata maniera de distribuire a cauzelor in functie de o anumita specializare a magistratilor in anumite materii sau domenii ale dreptului, care tine de organizarea judiciara, fara a reprezenta norme de competenta in sensul avut in vedere de legiuitor, aceasta reglementare subsumandu-se regulilor de legala constituire a completului.

Cu toate acestea si aceste dispozitii au caracter organic si imperativ, astfel ca incalcarea lor atrage pronuntarea unei hotarari nule si presupune imperativul rejudecarii cauzei de catre judecatori specializati in materia litigiului, specializare determinata dupa natura obiectului sau, argument ce se opune sustinerii unei solutii de casare cu retinere spre rejudecare.

In speta, neobservand acest aspect, prima instanta a pronuntat sentinta analizand si cererile celor doi reclamanti, imprejurare fata de care se retine incidenta motivului de casare prevazut la art.488 alin.1 pct.1 Noul Cod de procedura civila, vizand nealcatuirea instantei potrivit dispozitiilor legale.

Curtea constata intemeiat si cel de-al doilea motiv de recurs, prin aceea ca nici in ceea ce-i priveste pe reclamantii ZA si MC, instanta de fond nu a dat dezlegarea corecta, avand in vedere cererea precizata in inscrisul depus de acestia la fila 79 dosar fond, din care rezulta ca se renunta la judecata ca urmare a pensionarii acestora, fiind retras mandatul sindicatului pentru sustinerea actiunii lor.

Asadar, instanta de fond nu a observat cererea acestora, dovedita cu inscrisul de la fila 87 dosar fond, in care cei doi reclamanti sunt mentionati in tabelul intocmit de Sindicat ca avand calitatea de pensionari, determinand pronuntarea sentintei cu incalcarea art.406 alin.1 coroborat cu art.9 alin.3 NCPC, fara a da eficienta principiului disponibilitatii si institutiei renuntarii la judecata.

De asemenea, intemeiata este si critica recurentului incadrata pe motivul prevazut de art.488 pct. 6 raportat la art.425 alin.1 lit. b) Noul Cod de procedura civila, deoarece pentru a raspunde cerintelor procesului echitabil in sensul prevederilor legale enuntate motivarea hotararii trebuie sa evidentieze ca judecatorul a examinat chestiunile esentiale care i-au fost invederate si care au format convingerea acestuia in solutia pronuntata, precum si cele pentru care a inlaturat cererile si apararile partilor, dar si exceptiile invocate si modul in care acestea au fost solutionate.

Motivarea hotararii este o garantie impotriva arbitrariului permitand nu numai exercitarea controlului judiciar, dar si intelegerea si acceptarea hotararii de catre justitiabil, in sensul ca acesta se va asigura ca pretentiile sale au fost examinate si luate in considerare de catre judecator.

In caz contrar rezulta ca instanta nu a analizat fondul cauzei si nu a raspuns motivelor invocate de parti, ipoteza in care nici controlul judiciar asupra solutiei pronuntate nu se poate realiza.

Totodata, analiza concreta a aspectelor de nelegalitate enumerate explicit si chiar repetat in cererea introductiva de instanta, conduce la justificarea criticii privind incalcarea art.6 din CEDO, cu referire la accesul liber la instanta, precum si dreptul la un proces echitabil care nu poate fi considerat efectiv decat daca sustinerile partilor sunt examinate de catre instanta.

In stransa legatura cu aceste doua critici rezulta ca hotararea in sine este rezultatul interpretarii si aplicarii gresite a normelor de drept material de catre instanta de fond care nu a supus propriei analize toate incidentele procedurale semnalate de parti, astfel ca nemotivarea hotararii pronuntate echivaleaza cu nesolutionarea fondului.

Fata de considerentele expuse, Curtea, in temeiul art. 496 NCPC, a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, care va avea in vedere si celelalte aparari si critici dezvoltate de parti.