Clauze abuzive cuprinse in contractul de credit bancar, Criteriul valoric al obiectului cererii pentru delimitarea competentei intre judecatorie si tribunal

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.3: art. 94 lit. k), art. 95, art. 98, art. 99, art. 101, art. 133, art. 135
• Legea nr. 193/2000
•  

 constata ca potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. pr. civ., judecatoria judeca in prima instant orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.

Sintagma „cereri evaluabile in bani” nu trebuie interpretata din perspectiva dispozitiilor legale care reglementeaza timbrarea unei cereri in justitie prevazute de O.U. G. nr. 80/2013, ci in raport cu criteriul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului dedus judecatii. Ceea ce intereseaza pentru delimitarea competentei de prima instanta, intre un tribunal si o judecatorie, in ipoteza litigiului a carei miza patrimoniala se limiteaza la actiunea in nulitate a unor clauze contractuale, este valoarea patrimoniala asupra careia poarta litigiul, adica acel castig patrimonial urmarit de reclamant in cazul admiterii in totalitate a pretentiilor sale.

Curtea constata ca reclamanta nu tinde la constatarea nulitatii intregului contract de credit, prin invalidarea tuturor clauzelor contractuale ci, la mentinerea acordului contractual, insa, sub continutul altor clauze, cu referire expresa la modificarea obligatiilor sale de plata, constand in restituirea ratei creditului in moneda creditului acordat, dar la cursul de schimb valutar estimat la data incheierii contractului, respectiv, cu privire la nulitatea si inlaturarea clauzelor privind comisionul de risc si a celui de administrare a creditului. Contractul nu contine numai aceste clauze, iar pentru celelalte clauze contractuale nu s-a invocat sanctiunea nulitatii, acestea ramanand in afara obiectului judecatii.

Prin urmare, in conformitate cu limitele obiectului actiunii in nulitate si cu criteriul valoric al pretentiilor formulate, competenta materiala de solutionare a actiunii in constatarea nulitatii unor clauze abuzive a contractului de credit revine judecatoriei, iar nu tribunalului.

(Sectia a Il-a civila, Sentinta civila nr. 30/PI din 18 mai 2016,

Conf. univ. dr. M.B.)

Prin sentinta civila nr. 12027/12.10.2015 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 18261/325/2015, a fost declinata in favoarea Tribunalului Timis competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta H.R.D. in contradictoriu cu parata SC V.R. SA.

Pentru a hotari astfel, avand a se pronunta asupra exceptiei de necompetenta materiala a Judecatoriei Timisoara, instanta a constatat ca este intemeiata si a admis-o ca atare, avand in vedere ca, afirmand caracterul abuziv al unor clauze cuprinse in contractul de credit bancar incheiat intre parti, reclamanta a solicitat anularea contractului sub aspectul acestor clauze, situatie in care litigiul are caracter evaluabil in bani, iar evaluarea se face raportat la valoarea contractului de credit, deoarece s-a solicitat atat constatarea abuziva a clauzelor privind comisioanele de risc si de administrare, cat si constatarea abuziva a unor clauze care trebuie raportate la valoarea intregului contract, solicitand modificarea contractului in sensul stabilizarii cursului de schimb CHF/LEU la data incheierii contractului - 12.05.2008.

Ca atare, raportat la art. 94 alin. (1) lit. k) C. pr. civ., conform caruia judecatoriile judeca in prima instanta orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti si la art. 99 alin. (2) din Codul de procedura civila, potrivit caruia, in cazul in care sunt mai multe capete de cerere principale intemeiate pe un titlu comun, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt, judecatoria a constatat ca tribunalului ii revine competenta materiala in solutionarea cauzei, motiv pentru care, in baza art. 132 C. pr. civ., a declinat in favoarea Tribunalului Timis competenta in solutionarea acestei cauze.

Prin sentinta civila nr. 376/PI/LP/05.04.2016 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 18261/325/2015, s-a admis exceptia necompetentei materiale a tribunalului, a fost declinata competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta H.R.D. in contradictoriu cu parata Banca T. SA Bucuresti in calitate de continuator a SC V.R. SA in favoarea Judecatoriei Timisoara, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenta si a fost inaintat dosarul Curti de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila, in vederea solutionarii acestuia.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca exceptia necompetentei materiale este o exceptie de procedura, astfel ca devin incidente dispozitiile art. 248 alin. (1) C. pr. civ. care stabilesc ca instanta se va pronunta mai intai asupra acestor exceptii care fac de prisos, in tot sau in parte, administrarea de probe ori cercetarea in fond a pricinii.

Prin cererea de chemare in judecata, instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractul de credit ipotecar nr. 0150335/12.05.2008, inclusiv in stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecarei rate succesive datorate de reclamanta la cursul CHF/LEU valabil la data incheierii contractului de credit ipotecar, incepand cu data scadentei primei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale dintre parti.

Potrivit art. 94 alin. (1) pct.1 lit. j) C. pr. civ., judecatoria judeca in prima instanta „orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti”.

In cauza de fata, valoarea patrimoniala urmarita a fi dobandita de catre reclamanta prin cererea adresata instantei este de 197.017,73 lei, reprezentand rezultatul diferentei dintre suma totala platibila de reclamanta conform contractului de credit (principal si cost total al creditului, cu luarea in considerare chiar a comisioanelor ce se solicita a fi anulate) determinata la cursul oficial leu/CHF valabil la data introducerii cererii de chemare in judecata si suma determinata in raport de cursul de schimb valabil la data semnarii contractului de credit, potrivit criteriilor propuse de reclamanta, rezultand asadar o valoare sub pragul de 200.000 de lei la care se refera art. 94 alin. (1) lit. j) C. pr. civ.

Este de mentionat ca in aceasta categorie de cereri intemeiate pe prevederile speciale din materia protectiei drepturilor consumatorului, valoarea obiectului cererii de chemare in judecata nu este data de valoarea creditului, intrucat reclamanta nu antameaza intregul obiect al contractului reprezentat de aceasta valoare a creditului, ci doar tinde sa obtina invalidarea anumite clauze referitoare la dobanda legala, comisioane, risc valutar etc. si sa obtina restituirea prestatiilor efectuate in baza clauzelor repudiate.

Constatand ca obiectul litigiului are o valoare mai mica de 200.000 lei, rezulta ca in cauza competenta de judecata a cererii introductive apartine judecatoriei.

Examinand conflictul negativ de competenta ivit intre Judecatoria Timisoara si Tribunalul Timis in conformitate cu prevederile art. 133 pct. 2 si art. 135 alin. (1) C. pr. civ., Curtea constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractul de credit ipotecar nr.

0150335/12.05.2008, inclusiv in stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecarei rate succesive datorate de reclamanta la cursul CHF/LEU valabil la data incheierii contractului de credit ipotecar, incepand cu data scadentei primei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale dintre parti.

Curtea releva ca, avand in vedere ansamblul petitelor continute in cererea de chemare in judecata si petitul valoric la care tinde reclamanta prin intermediul acestor petite, cauza se afla in competenta materiala a judecatoriei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. pr. civ., in sensul ca obiectul valoric al intregii cereri de chemare in judecata, inclusiv prin ipoteza calcularii ratelor de restituire la cursul CHF/LEU valabil la data incheierii contractului de credit ipotecar (12.05.2008), se situeaza sub pragul valoric de 200.000 lei.

Astfel, potrivit petitului 1, pretentia tinde la reconsiderarea ratei de restituire a creditului la cursul de schimb valutar existent la data de 12.05.2008 care, potrivit cursului oficial al BNR este de 1 CHF = 2,27 lei. In prezent, acelasi curs se prezinta astfel: 1 CHF = 4,14 lei. Daca se ia in considerare pretentia de restituire a diferentei de curs valutar, in expresia limitei maxime ca diferenta intre cursul de schimb valutar de la data contractarii si cea a analizarii valorii creditului contractat la aceasta data, procentul diferential este de 1,87 lei pentru un CHF. Daca se raporteaza aceasta diferenta la valoarea contractului de 48.000 CHF, rezulta ca sumele care ar rezulta din diferenta de curs valutar se inmultesc cu procentul de 1,87, ceea ce chiar si in ipoteza discutarii intregului contract de credit, valoarea acestuia este sub pragul de 200.000 lei.

Luand in considerare celelalte petite ale cererii de chemare in judecata, Curtea releva ca acestea se refera punctual la clauzele privind comisionul de risc si comisionul de administrare a creditului, reclamanta indicand restituirea unei sume de 8.628,35 CHF.

Judecatoria nu a stabilit in concret care este valoarea patrimoniala a obiectului cererii supus restitutiunii prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata de catre reclamanta, astfel ca nu avea posibilitatea de a constata doar printr-o simpla examinare a actiunii si a contractului de credit, ca se depaseste valoarea prag de 200.000 lei chiar si prin antamarea intregului contract de credit angajat de parti.

In ce priveste natura juridica a unei cereri in constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, Curtea constata ca unul din motivele pentru care Judecatoria Timisoara a dispus declinarea competentei, a fost acela ca o atare actiune are o natura juridica si totodata un regim juridic
sui generis.

In aprecierea Curtii de Apel, o atare cerere, chiar daca ea comporta unele particularitati, mai ales prin incidenta unui act normativ special - Legea nr.193/2000 - ramane o cerere in nulitatea unor clauze contractuale. Nulitatea este acea sanctiune juridica care lipseste de efecte un act juridic, in tot sau in parte, pentru nerespectarea unei cerinte de valabilitate a actului juridic, intervenita anterior sau cel mai tarziu in momentul incheierii actului. Altfel spus, nulitatea presupune analiza valabilitatii actului juridic la momentul nasterii sale, iar un act lovit de nulitate este un act juridic nascut nevalabil.

Or, o cerere de constatare a caracterului abuziv al unui contract nu reprezinta altceva decat o cerere in nulitatea clauzei contractuale, fundamentata pe nevalabilitatea cauzei actului juridic, caracterul abuziv si pe cale de consecinta cauza nevalabila a actului fiind determinata de impunerea de catre una din partile contractante a unei clauze care este apta sa genereze un dezechilibru contractual semnificativ doar prin vointa unilaterala a partii dominante.

Prin urmare, o cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale nu reprezinta altceva decat o forma speciala de actiune in nulitate, avand acelasi regim juridic ca si orice actiune in constatarea nulitatii, cu particularitatile ce decurg din Legea nr.193/2000.

Pe de alta parte, Curtea observa ca potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. pr. civ., judecatoriile judeca in prima instanta si orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 de lei, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.

Sintagma „cereri evaluabile in bani” nu trebuie interpretata si aplicata din perspectiva dispozitiilor legale ce reglementeaza timbrarea unei cereri in justitie, cuprinse in O.U.G. nr. 80/2013, ci in raport de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului dedus judecatii. Contrar altor sisteme de drept, legiuitorul roman a adoptat criteriul valoric pentru delimitarea competentei dintre judecatorii si tribunale, in cazul cererilor patrimoniale. Fara a cauta motivele pentru care a s-a ajuns la ajustarea competentei materiale si in functie de criteriul valoric, Curtea subliniaza ca ceea ce legiuitorul a avut in vedere a fost miza procesului. Ori de cate ori cererea de chemare in judecata este fundamentata pe un drept patrimonial, valoarea acelui drept sau valoarea castigului patrimonial urmarit de catre reclamant, reprezinta imprejurarea esentiala in determinarea competentei materiale dintre o judecatorie si un tribunal, in ce priveste solutionarea in prima instanta. Asa se explica si continutul art. 101 C. pr. civ. care se refera la valoarea obiectului contractului, sau dupa caz a unei parti din acel obiect, daca litigiul se rezuma doar la acea parte. Tot miza patrimoniala a procesului intereseaza si in ipoteza in care se solicita doar constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea sau rezilierea contractului, chiar daca nu s-a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara, dar chiar si in cererile privitoare la constatarea existentei sau inexistentei unui drept. In astfel de situatii, ceea ce intereseaza pentru delimitarea competentei de prima instanta, intre un tribunal si o judecatorie, este valoarea patrimoniala asupra careia poarta litigiul, adica acel castig patrimonial urmarit de reclamant si pe care acesta il prefigureaza ca il va obtine in cazul admiterii in totalitate a pretentiilor sale.

In final, Curtea concluzioneaza ca reclamanta nu tinde la constatarea nulitatii intregului contract de credit prin invalidarea tuturor clauzelor contractuale, ci, dimpotriva, din continutul cererii de chemare in judecata rezulta ca aceeasi reclamanta tinde la mentinerea acordului contractual, insa sub continutul altor clauze cu referire expresa la obligatiile sale de plata constand in restituirea ratei creditului in moneda creditului acordat, dar la cursul de schimb valutar existent la data incheierii contractului, inlaturarea comisionului de risc si a celui de administrare a creditului. Contractul nu cuprinde numai aceste categorii de clauze, iar asupra celorlalte clauze stipulate de catre parti nu s-a invocat sanctiunea nulitatii sau anulabilitatilor, motiv pentru care Curtea constata ca nu face obiectul judecatii instantei insasi conventia incheiata intre parti cu consecinta invalidarii clauzelor sale esentiale.

In consecinta, Curtea stabileste competenta materiala de solutionare a cauzei civile avand ca obiect cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta H.R.D. in contradictoriu cu parata SC V.R. SA in favoarea Judecatoriei Timisoara.