Cerere in acoperirea prejudiciului moral, Disjungere

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.

¹

: art. 99 alin. (2), art.

94 alin. (1) lit. k)

Cererea de obligare la plata de despagubiri pentru prejudiciul moral formulata impotriva altor parati decat cei in legatura cu care reclamantul a formulat pretentii ce tin de dreptul muncii poate fi disjunsa, iar competenta de solutionare se stabileste prin raportare la criteriul valoric daca incidenta art. 99 alin. (2) C. pr. civ. nu este retinuta in cauza.

(Sectia I civila, Sentinta civila nr. 42 din 15 martie 2017, rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin cererea inregistrata la completul specializat de conflicte de munca si de asigurari sociale din cadrul Sectiei I civila a Tribunalului Caras-Severin sub dosar nr. x/115/2016, reclamanta A... a chemat in judecata paratii Liceul B..., Inspectoratul C..., Universitatea D, Universitatea E si Ministerul F si a solicitat:

1. obligarea paratilor liceul B. si Inspectoratul C. la incadrarea domniei sale pe postul de profesor corespunzator specializarii conferita de diploma de absolvire a Facultatii G... din cadrul universitatii parate incepand cu data de 01.08.2009 si pana la 31.08.2012 si obligarea liceului parat la efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetul de munca;
2. obligarea liceului la plata diferentei de drepturi salariale dintre salariul corespunzator functiei de profesor si salariul efectiv platit in perioada 01.08.2009 -

2012. sume actualizate cu rata inflatiei aplicata la data platii efective;

3.obligarea in temeiul art. 1349 raportat la art. 1357 si art. 1381 din Codul civil a paratilor Universitatea E. si Ministerul F. la plata sumei de 70 000 lei reprezentand daune morale pentru prejudiciul produs prin lipsirea de diploma de absolvire pentru o perioada de 6 ani de la data absolvirii si promovarii examenului de licenta, neputand fi incadrata si remunerata conform studiilor.

Prin incheierea de sedinta din 27 septembrie 2016, instanta a dispus disjungerea petitului 3 si formarea unui nou dosar.

Acesta a fost inregistrat la 30.09.2016 sub nr. x/2/115/2016 pe rolul aceluiasi complet, obiectul sau fiind cel sus-aratat.

In motivare, reclamanta a aratat ca, urmare a absolvirii cursurilor Facultatii G... din cadrul universitatii parate, i-a fost eliberata adeverinta nr. x/2009 avand termen de valabilitate pana la eliberarea diplomei de licenta; diploma nu a fost eliberata, iar reclamanta a primit o noua adeverinta in anul 2010. Cum diploma de licenta nu a fost eliberata, a sesizat instanta de judecata si, definitiv, la 10.09.2014, paratii au fost obligati la tiparirea si eliberarea diplomei de licenta. A mai aratat ca a fost salariata liceului parat in functia de maistru instructor si ca, desi in urma absolvirii cursurilor facultatii a solicitat ca, incepand cu data de 01.08.2009, sa fie retribuita cu un salariu aferent studiilor, paratul a refuzat incadrarea cu motivarea ca adeverinta nr. x/2009 este insuficienta, refuzul mentinandu-se in perioada 01.08.2009 -

31.08.2012.

A apreciat ca intreaga culpa pentru aceasta situatie revine universitatii care nu a eliberat in termenul de un an diploma aferenta specializarii absolvite si ministerului care nu a aprobat tiparirea formularelor de diploma si a suplimentului la diploma; a aratat ca solicitarea de obligare a acestora la plata despagubirilor in cuantumul aratat este justificata de necesitatea compensarii suferintelor de ordin fizic si emotional cauzate de faptul ca timp de 6 ani dupa promovarea examenului de licenta nu s-a putut bucura de absolvirea unei facultati si de toate beneficiile corespunzatoare studiilor superioare; a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.

In drept a invocat prevederile art. 1349, 1357, 1381, 1385, 1386 teza a doua, 1388 alin. (1), 1391 alin. (1) Cod civil, art. 2 lit. b) si d) din Metodologia privind miscarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar, art. 167 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 104 si art. 106 din Legea nr. 1/2011.

Prin sentinta civila nr. 2416/ 25.10.2016 pronuntata in dosar nr. xx/115/2016, Tribunalul Caras-Severin a admis exceptia necompetentei materiale invocata din oficiu si, in consecinta, a declinat competenta de solutionare a actiunii in despagubiri morale in favoarea Judecatoriei Resita.

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca obiectul juridic al actiunii il constituie plata de daune morale in suma de 70.000 lei de catre universitate si minister; ca, actiunea fiind intemeiata pe dispozitiile art. 1349 raportat la art. 1357 si art. 1381 Cod civil, nu sunt incidente prevederile art. 231 din Codul muncii si ale art. 1, alin. (1) lit. o) din Legea nr. 62/2011 referitoare la conflictele de munca; ca potrivit art. 94, pct. 1, lit. k) C. pr. civ., judecatoriile judeca in prima instanta „orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti”, astfel ca Judecatoriei Resita ii revine competenta de solutionare a prezentei cauze.

Astfel investita, prin incheierea din 15.02.2017 pronuntata in dosar nr. xx/115/2016 Judecatoria Resita a admis exceptia de necompetenta materiala a instantei invocata din oficiu, a stabilit competenta de solutionare a cererii in favoarea tribunalului si a trimis cauza la Curtea de Apel Timisoara pentru solutionarea conflictul negativ de competenta astfel aparut.

Instanta a avut in vedere ca solutionarea prezentei cereri a fost declinata de tribunal prin incheierea din 25.10.2016 ca efect al disjungerii dispusa in dosar nr. x/115/2016 la termenul din 27.09.2016, insa, anterior, tribunalul a pronuntat doua incheieri de sedinta (la

2016. si 09.08.2016) prin care nu a invocat vreo exceptie, astfel ca a depasit primul termen de judecata la care instanta isi verifica din oficiu competenta, astfel cum dispune art. 131 C. pr. civ.

A mai observat instanta ca in cauza opereaza si prorogarea legala de competenta potrivit art. 99 alin. (2) C. pr. civ. care prevede ca, in cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza au fost deduse judecatii printr- o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de pretentia care atrage competenta unei instante de grad mai inalt; or, in cauza, presupusa fapta ilicita consta in neeliberarea diplomei de studii solicitate in primul capat de cerere din dosarul nr. x/115/2016 al tribunalului.

Avand a se pronunta asupra conflictului de competenta cu care a fost investita, Curtea a retinut urmatoarele:

Pe calea prezentei cereri, reclamanta a solicitat obligarea in solidar a universitatii si ministerului la plata de despagubiri in cuantum de 70.000 lei pentru prejudiciul moral pe care sustine ca l-a suferit ca urmare a faptelor pretins ilicite savarsite de paratii care au lipsit-o de diploma de absolvire a facultatii, indicand ca temei de drept al acestor pretentii prevederile art. 1349, 1357 si art. 1381 Cod civil.

Cum pretentiile reclamantei vizeaza angajarea raspunderii civile delictuale, iar raporturile juridice dintre parti nu sunt de natura celor a caror solutionare este data de art. 208 din Legea nr. 62/2011 in competenta tribunalului ca prima instanta (Curtea reamintind ca prezentul conflict de competenta a aparut intre un complet specializat de conflicte de munca si de asigurari sociale din cadrul tribunalului si judecatorie), vazand valoarea obiectului cererii reclamantei si avand in vedere prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. pr. civ. potrivit carora „Judecatoriile judeca... in prima instanta... orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.”, instanta a stabilit competenta materiala de solutionare a prezentei actiuni in favoarea judecatoriei.

Verificarea de catre tribunal a propriei competente materiale in judecarea pricinii la un termen ulterior celui imperativ prevazut de art. 131 alin. (1) C. pr. civ. nu prezinta relevanta in procedura regulatorului de competenta si nici nu putea fi cenzurata de judecatorie, din perspectiva nerespectarii acestor prevederi discutia putandu-se purta, eventual, in cazul in care, ulterior pronuntarii prin incheiere interlocutorie asupra competentei, instanta ar fi revenit asupra celor astfel statuate, situatie ce nu se regaseste, insa, in cauza.

In continuare, Curtea a observat ca, urmare a disjungerii dispusa conform celor mai sus-aratate si ca exceptie de la prevederile art. 94 alin. 1 lit. k) C. pr. civ., tribunalul ar fi ramas competent material sa solutioneze cererea in despagubiri morale in cazul in care ar fi fost incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. pr. civ. potrivit carora „In cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt”.

Or, in cauza, reclamanta a solicitat, pe de o parte, angajarea raspunderii de dreptul muncii a paratilor angajatori (liceu si inspectorat) in sensul obligarii acestora la efectuarea de mentiuni in carnetul de munca si de plati salariale ca urmare a eliberarii diplomei de licenta si, pe de alta parte, angajarea raspunderii civile delictuale a paratilor universitate si minister in sensul obligarii la despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin neeliberarea diplomei in termenul prevazut de lege in acest sens, astfel ca aceste cereri nu sunt nici intemeiate pe un titlu comun si nu au nici aceeasi cauza.

Apoi, stransa legatura ceruta de norma citata presupune ca solutia data asupra uneia dintre cereri sa fie, daca nu determinanta, cel putin semnificativa pentru solutia data cererii ce a fost disjunsa, in sensul ca judecatorul investit cu solutionarea uneia sa nu poata ignora hotararea data asupra celeilalte. Or, a constatat Curtea, dat fiind obiectul cererilor disjunse, fiecare dintre acestea poate fi solutionata independent de cealalta, fara ca admiterea sau respingerea cererii de obligare a angajatorului la rectificarea carnetului de munca si la efectuarea de plati salariale sa fie relevanta in aprecierea caracterului intemeiat sau neintemeiat al pretentiilor de acoperire a prejudiciului moral sustinut a fi fost determinat de fapta celor obligati sa emita diploma, reciproca fiind, de asemenea valabila.

Pentru aceste considerente si fata de prevederile art. 94 alin. 1 lit. k) C. pr. civ, Curtea a stabilit competenta materiala de solutionare a cererii in favoarea Judecatoriei Resita.