Interpretarea şi aplicarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia lipsei de interes în formularea recursului
11 martie 2020Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Interpretarea şi aplicarea art. 22 alineat (2)
11 martie 2020
Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitor. Nedepunerea tuturor actelor prevăzute de lege în termen. Sancţiunea operantă
Cuprins pe materii: Insolvenţă
Indice alfabetic: Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei Temei de drept: art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014
Curtea a evidenţiat că documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014 au menirea de a reflecta situaţia financiară si rezultatele activităţii economice a debitorului în perioada ultimului exerciţiu financiar, ceea ce permite constatarea faptului că patrimoniul acestuia se găseşte în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.
Raportat la dispoziţiile anterior citate, rezultă cu evidenţă că, la momentul la care debitorul decide să sesizeze judecătorul sindic cu o cerere de deschidere a procedurii, acesta trebuie să întocmească documentele contabile conform cerinţelor
imperative ale Legii nr. 85/2014.
Cum legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 66 alin. (2), că documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul- sindic, iar sancţiunea nedepunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)- g), k), l), m) este respingerea cererii de deschidere a procedurii, în mod corect judecătorul sindic a dispus respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 398/21.05.2018
Prin sentinţa civilă nr. 572/2018 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - faliment s-a respins cererea formulată de reprezentanţii debitoarei societatea „X.” SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Instanţa a considerat că nu se pot verifica cerinţele stipulate expres în art. 67, cu privire la activitatea comercială, dacă se impune ori nu deschiderea procedurii insolvenţei în forma solicitată, în condiţiile în care reprezentanţii debitoarei nu au înţeles să prezinte în mod complet situaţia debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea „X.” SRL .
Curtea apreciază că apelul este nefondat, având în vedere că, în reglementarea alin. (1) din art. 67 al Legii nr. 85/2014, legiuitorul a enumerat actele care trebuie să însoţească cererea debitorului.
Legiuitorul prevede expres, în cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi text că, documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, pana la termenul de judecata stabilit de judecătorul-sindic.
Sancţiunea nedepunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)a-g), k), l), m) este respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d), precum şi a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulata de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
Textul mai prevede că, nedepunerea documentelor prevăzute la lit. h), i) şi j) este sancţionata cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare
Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic a reţinut lipsa documentelor prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
Examinând actele dosarului, Curtea a reţinut că la dosarul cauzei, anexat cererii de deschidere a procedurii, a fost depus bilanţul contabil pe anul 2016 precum şi balanţa financiar- contabilă aferentă lunii decembrie a anului 2016.
În mod judicios a constatat judecătorul sindic că, în condiţiile în care cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost înregistrată la data de 27.02.2018, bilanţul contabil pe anul 2016 nu poate fi considerat ultima situaţie financiară, iar balanţa financiar-contabilă aferentă lunii decembrie a anului 2016 nu este cea prevăzută de lege, respectiv balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii.
În calea de atac a apelului apelanta a depus bilanţul societăţii aferent anului 2017 şi balanţele de verificare pentru lunile ianuarie, februarie şi martie ale anului 2018, respectiv balanţa din luna decembrie a anului 2017.
Curtea a evidenţiat că documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014 au menirea de a reflecta situaţia financiară şi rezultatele activităţii economice a debitorului în perioada ultimului exerciţiu financiar, ceea ce permite constatarea faptului că patrimoniul acestuia se găseşte în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.
Cerinţa legii trebuie privită şi în corelaţie şi cu dispoziţiile art. 66 alin. 1 din Legea 85/2014, care impun debitorului obligaţia de a se adresa judecătorului sindic cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 zile de la apariţia stării de insolvenţă.
În consecinţă, raportat la dispoziţiile anterior citate, rezultă cu evidenţă că, la momentul la care debitorul decide să sesizeze judecătorul sindic cu o cerere de deschidere a procedurii, acesta trebuie să întocmească documentele contabile conform cerinţelor imperative ale Legii nr. 85/2014.
Cum legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 66 alin. (2), că documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecata stabilit de judecătorul-sindic, iar sancţiunea nedepunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)- g), k), l), m) este respingerea cererii de deschidere a procedurii, în mod corect judecătorul sindic a dispus respingerea acţiunii.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă a fost respins apelul formulat de debitoarea „X.” SRL împotriva sentinţei civile nr. 572/2018 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - faliment, hotărâre ce a fi păstrată.