Cazurile si conditiile in care pot fi formulate actiuni in temeiul art. 50

¹

din Legea nr. 10/2001.  Persoanele care justifica in asemenea pricini calitate procesuala pasiva.

 

Legea nr.10/2001, art. 50

¹

 

Conform art. 50

¹

din legea nr. 10/2001 (articol  introdus  prin Legea nr. 1/2009)  „proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare”, in alin 2 stipulandu-se ca valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste prin expertiza.

Sintagma utilizata de legiuitor  in cuprinsul textului de lege mai sus mentionat „contracte de vanzare-cumparare …desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile” are in vedere nu numai situatia  in care aceste acte au fost anulate, ci si imprejurarea in care efectele acestora au fost inlaturate.

O atare imprejurare, rezulta nu numai din trimiterea facuta de art. 20

¹

din Legea nr. 10/2001  atunci cant explica  cazurile in care se considera contractele ca fiind desfiintate, dar si din intelesul pe care cuvantul „a desfiinta” il are in  mod obisnuit.

In conditiile in care contractul de vanzare-cumparare al reclamantilor din cauza de fata a fost lipsit de efecte, ca urmare a compararii acestuia cu titlul fostului proprietar, in mod evident acestia sunt  indreptatiti la restituirea pretului, in conditiile art. 50

¹

din Legea nr. 10/2001, intrucat sunt  indeplinite conditiile prevazute de acest text de lege.

Pe de alta parte,  sub aspectul calitatii procesuale pasive in cazul unor asemenea actiuni, art. 50 alin. 3  din acest act normativ prevede ca restituirea pretului se face de catre Ministerul Finantelor, din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

Este evident ca reglementarea din art. 50

¹

 din Legea nr. 10/2001 privind dreptul  proprietarilor ale caror contracte au fost desfiintate, de a li se  restitui pretul  de  piata al imobilelor, reprezinta o transpunere, in  domeniul de aplicare a imobilelor preluate abuziv, a garantiei  de evictiune din dreptul comun, prevazut de art. 1337 Cod civil.

Conform textului de lege mai sus mentionat, pentru a exista o obligatie de garantie trebuie sa fie vorba de o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii,  iar aceasta sa nu fi fost cunoscuta de cumparator. In situatia in care aceste conditii erau indeplinite in cauza in mod corect instanta a admis actiunea formulata.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 1376 din 30 noiembrie 2011.

 

Prin decizia civila nr. 1376/30 noiembrie 2011 Curtea de Apel Ploiesti  a respins ca nefondat, recursul formulat de
D.G.F.P. P
rahova in numele M.F.P. impotriva deciziei civile nr.383 pronuntata la 28 iunie 2011 de Tribunalul Prahova,

in contradictoriu cu reclamantii C.D. si C. A. retinand ca una din criticile formulate de recurenta a vizat imprejurarea ca, in cauza, nu ar fi indeplinite conditiile art. 50

¹

din Legea nr. 10/2001, intrucat contractul de vanzare-cumparare al reclamantilor nu a fost  desfiintat printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila.

Este de observat ca reclamantii, in calitate de chiriasi  ai imobilului situat in  Sinaia, str. Republicii, nr. 18, compus din 2 camere, baie, bucatarie, logie si debara au procedat la cumpararea acestuia in baza Legii 112/1995 incheind in acest sens contractul de vanzare-cumparare nr. 392N/26.11.1996 cu SC Conti SA.

Ulterior,  prin sentinta civila nr. 996/7.10.2002 pronuntata de Judecatoria Sinaia (sentinta ramasa definitiva si irevocabila), desi  s-a respins cererea formulata de fostii proprietari privind constatarea  nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a  numitilor C.D. si C.A., s-a admis actiunea in revendicare formulata si, ca urmare a compararii titlurilor de proprietate prezentate de  parti, s-a dat eficienta  celui al reclamantei N.M.A., fiind obligata familia C.D. sa-i lase acesteia, in deplina proprietate si linistita posesie, apartamentul in litigiu.

Conform art. 50

¹

din legea nr. 10/2001 (articol  introdus  prin Legea nr. 1/2009)  „proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare”, in alin 2 stipulandu-se ca valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste prin expertiza.

Sintagma utilizata de legiuitor  in cuprinsul textului de lege mai sus mentionat „contracte de vanzare-cumparare …desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile” are in vedere nu numai situatia  in care aceste acte au fost anulate, ci si imprejurarea in care efectele acestora au fost inlaturate.

O atare imprejurare, rezulta nu numai din trimiterea facuta de art. 20

¹

din Legea nr. 10/2001  atunci cant explica  cazurile in care se considera contractele ca fiind desfiintate, dar si din intelesul pe care cuvantul „a desfiinta” il are in  mod obisnuit.

In conditiile in care contractul de vanzare-cumparare al reclamantilor din cauza de fata a fost lipsit de efecte, ca urmare a compararii acestuia cu titlul fostului proprietar, in mod evident acestia sunt  indreptatiti la restituirea pretului, in conditiile art. 50

¹

din Legea nr. 10/2001, intrucat sunt  indeplinite conditiile prevazute de acest text de lege.

Pe de alta parte,  sub aspectul calitatii procesuale pasive in cazul unor asemenea actiuni, art. 50 alin. 3  din acest act normativ prevede ca restituirea pretului se face de catre Ministerul Finantelor, din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

In cauza,  promovarea de catre reclamanti a  actiunii avand  ca obiectiv restituirea pretului reactualizat al imobilului s-a realizat in contradictoriu cu Ministerul Finantelor, iar Judecatoria Sinaia,  prin sentinta civila nr. 1375/12.11.2010 (sentinta mentinuta in faza apelului)  a admis actiunea impotriva Ministerului Finantelor, dispunand  obligarea  acestuia, la plata,  catre reclamanti, a sumei de   2225.633,69 lei.

Tribunalul Prahova a respins apelul, ca nefondat, iar mentiunea facuta in considerentele deciziei, in sensul ca „reclamantii sunt  indreptatiti sa fie despagubiti de Statul Roman” nu  inseamna ca a stabilit  obligatia de plata  a despagubirilor in sarcina acestuia, ci doar a incercat sa explice ca aceasta despagubire este achitata de Ministerul Finantelor, in calitatea sa de reprezentant  al statului, de la care fusese cumparat initial bunul in litigiu.

Din  moment ce cadrul legal, sub aspectul obiectului  si participantilor la proces, a fost stabilit  cu respectarea dispozitiilor legale, iar solutionarea pricinii a fost realizata in mod corect in contradictoriu cu Ministerul Finantelor, criticile recurentei sub acest aspect urmeaza sa fie inlaturate.

Este evident ca reglementarea din art. 50

¹

 din Legea nr. 10/2001 privind dreptul  proprietarilor ale caror contracte au fost desfiintate, de a li se  restitui pretul  de  piata al imobilelor, reprezinta o transpunere, in  domeniul de aplicare a imobilelor preluate abuziv, a garantiei  de evictiune din dreptul comun, prevazut de art. 1337 Cod civil.

Conform textului de lege mai sus mentionat, pentru a exista o obligatie de garantie trebuie sa fie vorba de o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii,  iar aceasta sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.

Desi s-a sustinut de catre recurenta  ca aceasta din urma conditie nu era indeplinita, intrucat reclamantii au fost de rea-credinta, ei avand cunostinta de faptul ca imobilul a fost revendicat, o atare afirmatie urmeaza a fi inlaturata de instanta.

Din considerentele sentintei civile nr. 996/7.10.2002 a Judecatoriei Sinaia  (sentinta definitiva  si irevocabila)  rezulta ca s-a retinut buna-credinta a familiei C.D., pe  considerentul ca ei au facut cercetarile legate de modalitatea preluarii imobilului, momentul preluarii, titlul statului, daca imobilul a fost revendicat, iar  prin diligentele intreprinse  au constatat ca statul avea  un titlu asupra  imobilului.

In acest sens, s-a apreciat ca nu exista nicio dovada care sa infirme prezumtia de buna-credinta   ce opera in favoarea lor, fiind certa imprejurarea ca ei au cumparat apartamentul dupa expirarea termenului prevazut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, in conditiile in care bunul nu fusese revendicat, iar statul aparea, in aprecierea lor, ca proprietar al imobilului.  Prin urmare nemultumirile recurentei sub acest aspect apar ca lipsite de temei legal, situatie in care se va proceda la respingerea lor.

In raport de argumentele expuse  in precedent, Curtea a apreciat ca recursul formulat de parat este nefondat, motiv pentru carte, in baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ.,   l-a respins, mentinand  ca legala decizia atacata.

 

 (Judecator Veronica Grozescu)