CAUZA TANASE IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 5269/02)

Hotararea din 12 mai 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Tanase impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez
Guerra, judecatori,
si Stanley Naismith,
grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 14 aprilie 2009,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Pprocedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 5269/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Niculae Tanase („reclamantul”), a sesizat Curtea la 20 ianuarie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara, este reprezentat de Bogdan Marinescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. In special, reclamantul sustine incompatibilitatea starii sale de sanatate cu regimul de detentie si supunerea sa unor tratamente degradante in cursul spitalizarii sale intr-un spital civil. De asemenea, acesta denunta lipsa de justificare a arestarii sale preventive, precum si durata procedurii penale initiate impotriva sa, pe care o considera nerezonabila.
   
   
   <sup>[85]
   
   
   
   
   
   
   
   [86]
   
   
   
   
   
   
   
   [87]
   
   
   
   
   
   
   
   [88]</sup>
   
   

In fapt,

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1953 si locuieste in Bucuresti.
6. La 15 februarie 2001, s-a initiat o ancheta impotriva reclamantului, administrator al unei societati care comercializa produse petroliere, iar acesta a fost arestat preventiv pentru o perioada de treizeci de zile, dupa care a fost informat de procurorul insarcinat cu ancheta ca era suspectat de instigare la inselaciune, de evaziune fiscala, fals in inscrisuri si deturnare de fonduri. Conform parchetului, reclamantul a comercializat produse petroliere, neconforme cu standardele de calitate in vigoare, si a emis cecuri fara acoperire.
7. Prin ordonantele din 10 si 13 aprilie 2001, parchetul a dispus sechestrarea bunurilor mobile si imobile ale reclamantului. In urma acestor ordonante, doua imobile apartinand, respectiv, lui B.C., soacra reclamantului, si lui R.F., o ruda indepartata a reclamantului, au fost puse sub sechestru.

1. Starea de sanatate a reclamantului si spitalizarile sale

8. La 15 februarie 2001, reclamantul a fost incarcerat la Penitenciarul Ploiesti. In momentul arestarii sale preventive, s-a constatat ca acesta suferea de tulburari de personalitate post-traumatism cranio-cerebral, in urma unui accident rutier din 1993.
9. In 2001, reclamantul a fost examinat de doua ori de comisia de expertiza a Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” din Bucuresti („comisia”) care a concluzionat ca persoana in cauza suferea „de ulcer duodenal, colecistopatie cronica nelitiazica, discopatie lombara, episoade hematurice, tulburari organice de personalitate post traumatism cerebral cu decompensari impulsive si de obezitate”.
10. In perioada 9 ianuarie - 14 februarie 2002, la recomandarea comisiei, reclamantul a fost supus unor examene medicale in patru spitale civile. La
    8
    februarie 2002, comisia a confirmat diagnosticul preexistent si a concluzionat in raportul sau ca supravegherea medicala a reclamantului putea fi asigurata in inchisoare, cu conditia sa fie supus periodic unor examene medicale specializate intr-un spital civil.
11. La cererea reclamantului, la 12 aprilie 2002, acesta a fost examinat de un urolog la spitalul judetean din Ploiesti. Acesta din urma a recomandat spitalizarea sa la Penitenciarul-Spital Bucuresti-Jilava („penitenciarul-spital”) pentru un bilant medical in vederea stabilirii unui diagnostic mai complet. La 15 aprilie 2002, penitenciarul-spital a refuzat spitalizarea reclamantului, pe motiv ca nu dispunea de un medic urolog.
    
    
    ^[89]
    
    

13. Cu ocazia spitalizarii sale, in perioada 11-21 iunie
    2002,
    reclamantul a fost supus unei electrorezectii a formatiunii tumorale si a fetei posterioare a colului. Investigatia histopatologica a evidentiat un adenocarcinom de prostata. I s-au recomandat o terapie cu citostatice, precum si o reexaminare dupa sase luni.
14. Bazandu-se pe fotografii, reclamantul sustine ca, in timpul sederii sale la spitalul „Sfantu Ioan”, a fost legat cu catuse de pat, ca un paznic se afla in fata camerei sale si ca fereastra era prevazuta cu plasa metalica. Acesta adauga ca, dupa interventia chirurgicala, a fost legat cu catuse la o mana, in timp ce in cealalta mana i se aplicase o perfuzie.
15. La 22 iulie 2002, comisia a intocmit un raport medico-legal conform caruia reclamantul suferea de adenocarcinom, ulcer duodenal, colecistita cronica nelitiazica, discopatie lombara si tulburari organice de personalitate. In raport, se precizeaza urmatoarele:

„Afectiunea urologica prezentata la 1 (adenocarcinom) necesita un tratament specific care nu poate fi aplicat in reteaua Directiei Generale a Penitenciarelor si necesita spitalizari periodice care pot dura pana la trei luni in unitati specializate apartinand Ministerului Sanatatii si Familiei.

Avand in vedere ca penitenciarul-spital Bucuresti poate asigura terapia recomandata persoanei in cauza, intr-o unitate medicala specializata apartinand Ministerului Sanatatii si Familiei (spitalul „Sfantu Ioan”), va rugam sa luati dispozitiile necesare.

Afectiunile de care sufera Tanase Nicolae nu il pun in imposibilitatea de a participa la desfasurarea procedurii penale.”

16. In perioada 23-31 iulie 2002, reclamantul a fost spitalizat din nou la „Sfantu Ioan” unde a suferit o uretrocistoscopie. In perioada 8-14 octombrie 2002, acesta a fost examinat la spitalul „Sfantu Ioan”, apoi a fost transferat la penitenciarul-spital.
17. La 29 octombrie 2002, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Ploiesti. In fisa sa medicala completata in aceeasi zi se preciza faptul ca analizele acestuia erau normale si ca starea sa de sanatate era buna. I s-a eliberat o reteta pentru urmatoarele medicamente: Lucrin injectabil, Ciprolen si Aulin. La 18 noiembrie 2002, i-au fost administrate aceste medicamente.
18. In ianuarie 2003, reclamantul a trebuit spitalizat din nou la spitalul „Sfantu Ioan” (a se vedea supra, pct. 13). Reexaminarea trebuia sa se aiba loc la penitenciarul-spital. Reclamantul a refuzat spitalizarea la penitenciarul-spital si a solicitat transferul sau direct la spitalul „Sfantu Ioan”, invocand faptul ca era transportat in conditii inumane, care ii provocau grave suferinte fizice si psihice. Acesta spune ca, in cursul anului
    2002
    , a fost transferat de la penitenciarul Jilava, nu departe de Bucuresti, la spitalul „Sfantu Ioan” in vagon penitenciar, ceea ce i-a provocat puternice suferinte psihice si fizice.
19. Dupa acest refuz din partea reclamantului, autoritatile nu au mai luat masuri pentru a-l transfera intr-un spital civil. In cursul anului 2003, reclamantul nu a mai fost supus examenelor specializate si nu a mai fost spitalizat. Acesta a beneficiat de un regim alimentar si de un tratament simptomatic pentru afectiuni curente, fiind mutat la infirmeria penitenciarului. La 13 si 24 martie 2003, acesta a fost examinat de un medic generalist.
20. In perioada septembrie-noiembrie 2003, reclamantul s-a prezentat de patru ori la cabinetul medical pentru ulcer duodenal, dischinezie biliara si lombalgii si a primit tratament adecvat simptomelor sale.
21. La 20 noiembrie 2003, reclamantul a fost transferat la penitenciarul-spital Bucuresti-Rahova. La 25 noiembrie 2003, acesta a fost transferat la spitalul „Sfantu Ioan”, unde a fost examinat de un medic urolog, care i-a recomandat o interventie chirurgicala. Aceasta interventie nu a fost realizata, reclamantul fiind pus in libertate la 26 noiembrie 2003.

2. Cererile de revocare a arestarii preventive

22. In temeiul art. 139 si 303 C. proc. pen., reclamantul a solicitat instantei in mod regulat sa suspende judecata in cauza si sa revoce arestarea sa preventiva, tinand seama de starea sa de sanatate. In 2001 si 2002, instanta a prelungit perioada de arestare preventiva in cazul reclamantului pana la treizeci de zile, fara a oferi o motivare sau sustinand ca „motivele care stau la baza acestei masuri continuau sa existe”.
23. In cadrul sedintei din 1 august 2002, instanta a admis cererea reclamantului de a dispune o expertiza medico-legala pentru a stabili daca starea sa de sanatate s-a agravat in perioada detentiei si daca putea fi tratat in reteaua penitenciara. La 24 septembrie 2002, comisia a informat instanta ca reclamantul a fost examinat la
    8
    februarie
    2002
    si ca, la
    22
    iulie
    2002
    , s-a realizat o expertiza suplimentara, la cererea Tribunalului Arges intr-un alt dosar privind acelasi reclamant. Aceasta a furnizat la dosar copii ale rapoartelor realizate la aceste date cu mentiunea ca aceleasi concluzii persistau (a se vedea supra, pct.
    10
    si 15).
24. Prin incheierea din aceeasi zi, judecatoria a respins cererile reclamantului de a suspenda judecata si de a revoca arestarea preventiva, pe motiv ca reiesea din raportul de expertiza medico-legala din
    22
    iulie
    2002
    ca, chiar daca afectiunile sale nu pot fi ingrijite in reteaua penitenciara, acesta putea fi transportat periodic la spitalul civil „Sfantu Ioan” pentru continuarea tratamentului.
25. La 5 decembrie 2002, un aviz al comisiei privind starea de sanatate a reclamantului, precum si documente privind tratamentul medical care trebuie urmat au fost adaugate la dosar. Instanta le-a trimis Penitenciarului Ploiesti. Reiesea din acest aviz ca tratamentul nu putea fi asigurat in reteaua penitenciara, dar ca persoana in cauza putea fi adusa intr-o unitate civila, conform planului terapeutic.
26. Reclamantul s-a opus prelungirii arestarii preventive, tinand seama de starea sa de sanatate. Acesta a luat act de faptul ca era retinut la penitenciarul Ploiesti, care nu dispunea de echipamentele necesare pentru asigurarea tratamentului si ca, daca era transferat la penitenciarul-spital, nu mai putea urma procedurile. Instanta a prelungit perioada de arestare preventiva fara a oferi motive si, la 21 ianuarie si 11 februarie 2003, a respins cererile reclamantului de revocare a arestarii preventive.
27. Prin hotararea din 10 martie 2003, judecatoria a condamnat reclamantul la zece ani de inchisoare. Prin hotararea din 18 iunie 2003, Tribunalul Prahova a admis apelul reclamantului impotriva hotararii citate anterior si a trimis cauza in prima instanta.
28. Prin hotararea din 3 iulie 2003, instanta a prelungit perioada de arestare preventiva a reclamantului, tinand seama de faptul ca probele necesare pentru stabilirea faptelor si a consecintelor infractiunii nu au fost obtinute.
29. La
    6
    august 2003, judecatoria a verificat din oficiu regularitatea arestarii preventive a reclamantului Acesta a considerat ca:

„[...] masura corespunde dispozitiilor legale existente in domeniu [...], iar temeiurile care justifica aceasta masura exista in continuare. Instanta tine seama de modul de comitere a infractiunii, de valoarea considerabila a prejudiciului cauzat partii civile, de faptul ca inculpatul Tanase Nicolae s-a sustras urmaririi penale, de pericolul pe care faptele sale il prezinta pentru ordinea publica, de frecventa infractiunilor, precum si de circumstantele care duc la concluzia existentei unui pericol pentru ordinea publica.”

30. In perioada 26 august - 24 septembrie 2003, in ciuda argumentelor reclamantului privind agravarea starii sale de sanatate si imposibilitatea transportarii sale la spital, judecatoria si tribunalul, acesta din urma fiind competent in ceea ce priveste rezultatul unui conflict negativ de competenta, au prelungit perioada arestarii preventive a acestuia si a altor doi inculpati, invocand un motiv identic celui pronuntat de judecatorie la
    6
    august 2003 (a se vedea supra, pct. 29). Recursurile formulate de reclamant impotriva acestor prelungiri au fost respinse ca nefondate.
31. Prin incheierea din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova a prelungit perioada de arestare preventiva. Reclamantul a introdus recurs impotriva acestei hotarari, invocand faptul ca starea sa de sanatate era incompatibila cu arestarea, ca suferea de cancer la prostata care necesita tratament prin chimioterapie, dar ca acest tratament nu i-a fost niciodata aplicat. Acesta a subliniat faptul ca tratamentul nu putea fi asigurat in reteaua penitenciara, ci doar intr-un spital civil si ca nicio masura nu a fost luata pentru transferul sau periodic intr-un astfel de spital. Pe de alta parte, autoritatile din penitenciarul Ploiesti nu i-au administrat nici tratamentul ambulatoriu, din cauza lipsei resurselor financiare.
32. Prin hotararea definitiva din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul acestuia, a revocat arestarea preventiva, pe motiv ca nu era justificata si a dispus repunerea imediata in libertate a reclamantului. Curtea de apel a retinut faptul ca reclamantul era arestat preventiv de aproximativ trei ani, ca procedura era in continuare pe rolul primei instante si ca nicio cercetare judecatoreasca nu fusese dispusa de catre instanta. De asemenea, curtea de apel a constatat ca reiesea dintr-un raport de expertiza medico-legala faptul ca reclamantul era grav bolnav si ca tratamentul adecvat afectiunilor sale nu putea fi administrat in reteaua penitenciara. Aceasta a considerat ca:

„Conform art. 139 alin. (3

⁴

) C. proc. pen., in cazul in care instanta constata, bazandu-se pe un raport de expertiza medico-legala, ca persoana arestata sufera de o afectiune care nu poate fi tratata in reteaua penitenciara, aceasta trebuie sa revoce arestarea preventiva, la cererea persoanei in cauza sau din oficiu. Aceasta dispozitie legala nu permite interpretari, concluziile raportului de expertiza realizat in speta nu pot fi interpretate in alt sens.”

33. La 26 noiembrie 2003, reclamantul a fost pus in libertate.

3. Procedura penala impotriva reclamantului

34. Prin rechizitoriul din 7 mai 2001, reclamantul a fost trimis in judecata in fata Judecatoriei Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor sus-mentionate (a se vedea supra, pct.
    6
    ), la fel ca si alti doi inculpati, D.P. si F.L.
35. Prin incheierile din 31 mai, 1 iunie si 18 iunie 2001, instanta a respins exceptia ridicata de reclamant ce privea necompetenta sa
    ratione materiae,
    precum si cererile de recuzare a completului de judecata. Apoi, cauza a fost amanata de cinci ori, la cererea avocatului reclamantului, care nu se putea prezenta la sedinta, o data la cererea lui

6. L. si de unsprezece ori din cauza ca reclamantul nu a fost citat in mod corect. La 26 septembrie 2001,
   8
   ianuarie si 17 aprilie 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins cererile reclamantului si ale lui F.L. privind transferul dosarului la o alta instanta.

36. Cauza a fost amanata de mai multe ori din cauza necitarii partii civile, a absentei raportului de expertiza medico-legala si a faptului ca Penitenciarul Ploiesti nu a furnizat la dosar documentele solicitate de instanta. La 14 aprilie 2002, instanta a aplicat o amenda avocatului reclamantului care a solicitat o amanare a procedurii fara a oferi vreo justificare in acest sens.
37. Dupa audierea martorilor si organizarea dezbaterilor pe fond, prin hotararea din 10 martie 2003, judecatoria a condamnat reclamantul la zece ani de inchisoare si la plata de daune-interese partilor civile. Prin hotararea din 18 iunie 2003, Tribunalul Prahova a admis apelul reclamantului si a trimis cauza spre judecare in prima instanta. Prin hotararea din 26 august 2003, judecatoria si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Prahova. Prin hotararea din 17 septembrie 2003, tribunalul a constatat conflictul negativ de competenta, care a fost solutionat in final de curtea de apel in favoarea tribunalului.
38. Apoi, cauza a fost amanata de trei ori din cauza necitarii reclamantului sau a partii civile si o data la cererea avocatului reclamantului. La 10 martie 2004, instanta a admis cererea reclamantului de a dispune executarea unei expertize contabile, iar cauza a fost amanata de sapte ori inainte ca acest raport de expertiza sa fie furnizat la dosar.

La 4 noiembrie 2004, s-a solicitat un supliment de expertiza, iar D.P. a fost sanctionat pentru neplata onorariilor expertului.

39. Prin hotararea din
    6
    ianuarie 2005, tribunalul a respins o noua cerere a reclamantului de recuzare. Avocatului reclamantului i s-a aplicat o amenda pentru intarzierea cauzei.
40. Prin hotararea din 18 ianuarie 2005, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la unsprezece ani si sase luni de inchisoare si la plata de daune-interese partilor civile. Instanta a mentinut sechestrul pe bunurile mobile si imobile ale reclamantului. Prin hotararea din 19 iulie 2005, Curtea de Apel Ploiesti a admis apelul reclamantului in ceea ce priveste latura penala si l-a condamnat la zece ani de inchisoare, durata arestarii preventive fiind scazuta din pedeapsa aplicata. Prin hotararea definitiva din 3 mai 2006, inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul reclamantului ca neintemeiat.

II. Dreptul
si
practica interne relevante

1. 
   Dispozitiile relevante in materie de arestare preventiva
   

41. Dispozitiile relevante ale Constitutiei si Codului de procedura penala, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt descrise in cauzele
    Calmanovici impotriva Romaniei
    (nr. 42250/02, pct. 40, 1 iulie 2008),
    Samoila si Cionca impotriva Romaniei
    (nr. 33065/03, pct. 36, 4 martie 2008) si
    Konolos impotriva Romaniei
    (nr. 26600/02, pct. 24, 7 februarie 2008).
42. Urmatoarele dispozitii din Codul de procedura penala, in vigoare la momentul faptelor si inainte de modificarile aduse de Legea nr. 281/2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003 („Legea nr. 281/2003”), sunt, de asemenea, relevante:

Art. 139

„Masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii [...]”

Art. 303

„(1) Cand se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care il impiedica sa participe la judecata, instanta dispune, prin incheiere, suspendarea procesului penal pana cand starea sanatatii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata. [...]”

43. Legea nr. 281/2003, citata anterior, a adus urmatoarele modificari art. 139, citat anterior:

Art. 139

„(3) Daca instanta constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca cel arestat preventiv sufera de o boala care il pune in imposibilitatea de a suporta regimul detentiei, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea masurii arestarii [...]”

44. O.G. nr. 109/2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 748 din 26 octombrie 2003, a modificat astfel textul art. 139 alin. (3), citat anterior:

Art. 139 alin. (3

⁴

)

„De asemenea, daca instanta constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua medicala a Directiei Generale a Penitenciarelor, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea masurii arestarii [...]”

45. Sesizata cu cereri de suspendare a executarii pedepselor din motive de sanatate, Sectia Penala a Curtii Supreme de Justitie a hotarat, in deciziile nr. 2561/1992, 3159/2000, 1706/2002 si 4595/2005, ca era necesara realizarea unei expertize medico-legale la fiecare cerere, instantele nationale neputandu-si baza deciziile pe expertize realizate cu mai multe luni inainte, tinand seama de posibilitatea evolutiei starii de sanatate a persoanei in cauza.

2. 
   Dispozitiile si rapoartele relevante privind conditiile de spitalizare ale unui detinut intr-un spital civil
   

46. In raportul sau catre Guvernul Romaniei privind vizitele efectuate in Romania, in perioadele 16-25 septembrie 2002 si 9-11 februarie 2003, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) a semnalat practica legarii cu catuse de mobilier a detinutilor spitalizati in spitale civile si a solicitat comentarii Guvernului cu privire la acest aspect (a se vedea pct. 85 din acest raport). In raspunsul sau la raportul citat anterior al CPT, Guvernul a precizat:

„In ceea ce priveste imobilizarea detinutilor spitalizati in spitalele din reteaua Ministerului Sanatatii, aceasta masura a fost impusa, exclusiv, de gradul sporit de pericol pe care acestia il prezinta si de afectiunile acestora, coroborat cu lipsa de amenajari de siguranta in saloanele spitalelor.

Se precizeaza faptul ca nu exista posibilitatea internarii detinutilor in saloane individuale, prevazute cu sisteme specifice de securitate, acestia fiind spitalizati in camere in care se afla persoane private de libertate.

Masura imobilizarii a fost luata de directorul inchisorii, cu avizul medicului spitalului in care se afla detinutul.

Avand in vedere punerea in functiune a noului penitenciar-spital Rahova [...], dotarea altor spitale penitenciare cu aparate moderne si incadrarea personalului calificat, numarul de detinuti care urmeaza a fi internati in spitale ale retelei Ministerului Sanatatii va fi redus si, prin urmare, masura imobilizarii va deveni ineficienta [...]”

47. La 19 iunie 2002, organizatia neguvernamentala romana Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki („APADOR-CH”) - a vizitat penitenciarul Ploiesti. In raportul sau pentru anul 2002, aceasta a constat cele ce urmeaza:

„In cursul anului 2002, in toate penitenciarele vizitate s-a continuat practica legarii cu catuse a detinutilor spitalizati in spitalele civile. Reprezentantii APADOR-CH au reiterat in mod constant faptul ca, atat CPT, cat si raportorul special al ONU impotriva torturii, au criticat practica legarii cu catuse a detinutilor bolnavi. In sistemul penitenciarelor din Romania, un astfel de tratament este cu atat mai lipsit de temei cu cat fiecare detinut bolnav spitalizat intr-un spital civil este pazit in permanenta de doi subofiteri. Asociatia solicita conducerii DGP sa renunte la aceasta practica, cu privire la care chiar si personalul medical si de securitate al penitenciarului are rezerve.”

48. Ordinele ministrului justitiei nr. 0945 din 9 martie 2000 si 001165 din

19. mai 1997, prin care se aproba planul-cadru de actiune in cazul unor manifestari de indisciplina si revolta din partea persoanelor detinute („Ordinele nr. 0945 si 001165”), reglementau la momentul faptelor transferul detinutilor in spitale publice, precum si modalitatile de imobilizare.

49. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, publicata in Monitorul Oficial nr. 627 din

20. iulie 2006, a intrat in vigoare la 18 octombrie 2006. Art. 159 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a acestei legi, publicat in Monitorul Oficial nr. 24 din 16 ianuarie 2007, prevede:

„Pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se afla intr-o unitate sanitara nu se pot utiliza catuse metalice. Modelul si modul de utilizare a mijloacelor de imobilizare utilizate in unitati sanitare se stabilesc prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.”

In drept,

I. Cu
privire la pretinsa incalcare a art.
3
din conventie

50. Reclamantul sustine incompatibilitatea starii sale de sanatate cu conditiile de detentie si lipsa unui tratament medical adecvat in detentie pentru cancerul si diabetul de care sufera. Acesta prezinta conditiile in care a fost transferat la spital si faptul ca a fost legat cu catuse de pat in timpul spitalizarii sale. El considera acest lucru o incalcare a art. 3 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

51. Guvernul contesta acest argument.
52. Curtea constata ca, astfel cum a formulat reclamantul si cum se observa in circumstantele spetei, acest capat de cerere impune o examinare la fata locului a art. 3 doar sub aspectul partilor sale care vizeaza incompatibilitatea starii de sanatate a persoanei in cauza cu detentia si conditiile spitalizarii sale, in special faptul ca a fost legat cu catuse de pat.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

53. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. In ceea ce priveste prelungirea arestarii reclamantului

1. 
   Argumentele partilor
   

54. Reclamantul considera ca starea sa de sanatate era incompatibila cu mentinerea sa in arest. Acesta invoca faptul ca bolile sale, si in special adenocarcinomul de prostata, cereau un tratament special intr-un spital civil, fapt constatat de expertizele medico-legale efectuate in cursul procedurii. Reclamantul subliniaza ca a fost supus unei interventii chirurgicale de urgenta, pentru a se evita un deces iminent.
55. In ceea ce priveste conditiile de transport la penitenciarul-spital, reclamantul considera ca aceste informatii trebuie incluse in fisa penitenciarului Ploiesti. Acesta subliniaza ca a fost transportat in conditii inumane, cu un tren care era compus, printre altele, din vagoane destinate transportului de animale.
56. Guvernul ia act de faptul ca au fost realizate mai multe expertize medico-legale, confirmate de comisie. Conform acestora, afectiunile reclamantului puteau fi tratate in reteaua penitenciara, in masura in care autoritatile aveau posibilitatea de a asigura transferul sau in unitatile sanitare apartinand Ministerului Sanatatii.
57. Facand trimitere la cauzele
    Ene impotriva Romaniei
    [nr. 15110/05, (dec.), 18 mai 2006] si
    Sakkopoulos impotriva Greciei,
    (nr. 61828/00, pct. 44, 15 ianuarie 2004), Guvernul subliniaza faptul ca, in speta, Curtea nu poate substitui propriul punct de vedere celui al instantelor interne in ceea ce priveste mentinerea sau nu in arest preventiv a unei persoane, in special atunci cand deciziile acestora s-au bazat pe avize ale expertilor. De asemenea, acesta ia act de faptul ca autoritatile nationale si-au indeplinit, in general, obligatia de a proteja integritatea fizica a reclamantului, in special prin asigurarea unor ingrijiri medicale corespunzatoare.
58. In ceea ce priveste conditiile de transfer ale reclamantului la spitalul „Sfantu Ioan”, Guvernul afirma ca nu este in masura sa ofere informatii, deoarece documentele privind acest transfer au fost arhivate in
    2002
    , iar termenul de pastrare era de doi ani.

2. 
   Motivarea Curtii
   

59. Curtea afirma ca, conform jurisprudentei sale, pentru a intra sub incidenta art. 3, relele tratamente trebuie sa atinga un minim de gravitate. Aprecierea acestui minim este relativa in esenta si depinde de toate datele cauzei, in special de durata tratamentului si de efectele fizice si mentale, precum si, uneori, de sexul, varsta si starea sanatatii victimei [hotararile
    Kudia impotriva Poloniei
    (GC), nr. 30210/96, pct. 91, CEDO 2000-XI, si
    Peers impotriva Greciei,
    nr. 28524/95, pct. 67, CEDO 2001-III]. In cazul in care este necesar sa se tina seama de chestiunea daca scopul tratamentului era de a umili sau de a denigra victima, absenta unui astfel de scop nu poate exclude in mod definitiv constatarea incalcarii art. 3 (hotararea
    Peers,
    citata anterior, pct. 74).
60. Conventia nu include nicio dispozitie specifica privind situatia persoanelor private de libertate,
    a fortiori
    bolnave, dar nu este exclus ca detentia unei persoane bolnave sa poata pune probleme din perspectiva art. 3 din conventie
    (Mouisel impotriva Frantei,
    nr. 67263/01, pct. 38, CEDO 2002-IX). In cazul in care nu se poate deduce o obligatie generala de a elibera un detinut din motive de sanatate, art. 3 din conventie impune, in orice caz, statului sa protejeze integritatea fizica a persoanelor private de libertate, in special prin asigurarea ingrijirilor medicale necesare
    (Riviere impotriva Frantei,
    nr. 33834/03, pct. 62, 11 iulie 2006). Curtea a mai afirmat dreptul oricarui prizonier de a beneficia de conditii de detentie conforme cu respectarea demnitatii umane astfel incat sa se asigure ca modalitatile de executare a masurilor luate nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei; aceasta a adaugat ca, in afara de sanatatea prizonierului, trebuie asigurat si confortul acestuia in mod corespunzator avand in vedere cerintele practice de detentie
    [Vincent impotriva Frantei,
    nr. 6253/03, pct. 98, 24 octombrie 2006 si
    Paladi impotriva Moldovei
    (GC), nr. 39806/05, pct. 71, 10 martie 2009].
61. Astfel, neacordarea de ingrijiri medicale corespunzatoare si, in general, detentia unei persoane bolnave in conditii inadecvate pot reprezenta, in principiu, un tratament contrar art. 3 (a se vedea, de exemplu,
    Vincent,
    citata anterior, pct. 99,
    Gennadi Naoumenko impotriva Ucrainei,
    nr. 42023/98, pct. 94, 10 februarie 2004, pct. 112 si
    Farbtuhs impotriva Letoniei,
    nr. 4672/02, pct. 51, 2 decembrie 2004).
62. In speta, Curtea ia act de faptul ca, la 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiesti a considerat starea de sanatate a reclamantului, ca atare, incompatibila cu detentia. Imposibilitatea persoanei in cauza de a primi ingrijiri medicale in reteaua penitenciara a motivat repunerea sa in libertate. Prin urmare, in prezenta cauza s-a pus problema incompatibilitatii unei stari de sanatate ingrijoratoare, in special din cauza afectiunilor urologice, cu mentinerea reclamantului in detentie.
63. Curtea constata ca, in momentul arestarii sale preventive, reclamantul suferea de tulburari de personalitate post traumatism cranio-cerebral. Daca reiese ca starea de sanatate a reclamantului la momentul arestarii sale nu era ingrijoratoare, afectiunile sale s-au accentuat treptat incepand cu noiembrie
    2001
    si, in special, in
    2002
    .
64. Bineinteles, in cursul acestei perioade si in ciuda anumitor disfunctionalitati care puneau sub semnul intrebarii capacitatea penitenciarului-spital de a satisface nevoile medicale ale reclamantului (a se vedea supra, pct.
    11
    
    in fine),
    acesta din urma a fost monitorizat in mod regulat si, in iunie
    2002
    , a fost supus unei interventii chirurgicale.

Intre timp, Curtea constata ca, dupa aceasta ultima data, expertizele medico-legale efectuate au constatat ca starea de sanatate a reclamantului era compatibila cu detentia, cu conditia ca acesta sa fie transferat periodic intr-un spital civil pentru a i se aplica un tratament [a
contrario Reggiani Martinelli impotriva Italiei
(dec), nr. 22682/02, 16 iunie 2005]. Este suficient sa se ia act de faptul ca, incepand cu ianuarie 2003, aceasta conditie nu era indeplinita

65. Daca conditiile transferurilor reclamantului in spitalele civile nu au putut fi stabilite din cauza imposibilitatii Guvernului de a oferi informatii cu privire la acest punct, Curtea constata ca, dupa refuzul reclamantului de a fi transferat, nicio alta masura nu a fost luata in considerare de autoritati timp de mai multe luni in vederea asigurarii monitorizarii necesare, de catre un medic specialist, precum, de exemplu, transportul sau cu ambulanta. In aceste conditii, Curtea considera ca, avand in vedere recomandarile certificatelor medicale, ingrijirea afectiunilor reclamantului nu a avut aceeasi calitate ca cea pe care ar fi putut-o primi in exterior
    (a contrario Reggiani Martinelli impotriva Italiei
    , citata anterior).
66. De asemenea, Curtea reaminteste ca a subliniat in mai multe randuri importanta dispozitivului procedural instituit de dreptul intern in materie de punere in libertate din motive medicale. Aceasta a considerat ca respectivele proceduri reprezinta garantii pentru a asigura protectia sanatatii si a confortului prizonierului, pe care statele trebuie sa le concilieze cu cerintele legitime ale unei pedepse privative de libertate
    (Mouisel,
    citata anterior, pct. 45-46;
    Tekin Yildiz impotriva Turciei,
    nr. 22913/04, pct. 72, 10 noiembrie 2005). In acest context, interdictia generala enuntata la art. 3 si obligatiile specifice pe care acest articol le impune statelor in materie de executare a masurilor privative de libertate sunt lipsite de continut din cauza existentei in dreptul intern a unui astfel de dispozitiv si in absenta unui control al Curtii privind eficienta acestui dispozitiv intr-un caz concret.
67. In aceasta privinta, Curtea ia act de faptul ca reclamantul era in arest preventiv si nu in executarea unei pedepse. Aceasta observa evolutia legislativa in materie odata cu sporirea preciziei criteriilor in ceea ce priveste conditiile in care o persoana bolnava care se afla in arest preventiv poate fi eliberata. Trebuie sa se constate ca, inainte de modificarile aduse de Legea nr. 281/2003, starea de sanatate a unei persoane arestate preventiv putea fi luata in considerare doar pentru a justifica suspendarea procedurii, si nu facea parte din criteriile pentru a dispune revocarea arestarii preventive. Abia dupa iulie 2003 si, in special, dupa octombrie 2003, Codul de procedura penala a permis revocarea unei arestari preventive din motive de sanatate (a se vedea supra, pct. 43-44).
68. De asemenea, Curtea evidentiaza ca, in speta, comisia competenta pentru emiterea de avize medicale s-a limitat la a trimite rapoarte anterioare sau realizate in alte cauze (a se vedea supra, pct. 23), chiar daca instanta a estimat necesara realizarea unor noi expertize. Or, ca si instantele nationale (a se vedea supra, pct. 45), Curtea considera ca o trimitere la rapoarte intocmite cu cateva luni inainte nu putea justifica in mod relevant starea de sanatate a reclamantului.
69. Prin urmare, Curtea considera ca, la momentul faptelor, autoritatile nationale nu au asigurat un tratament adecvat starii de sanatate a reclamantului, niciun cadru legal care sa ii permita, daca este necesar, sa obtina suspendarea arestarii sale preventive. In speta, Curtea concluzioneaza ca s-a aplicat un tratament inuman si degradant din cauza mentinerii in arest in conditiile examinate mai sus.

Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie.

2. In ceea ce priveste mentinerea reclamantului legat cu catuse de patul sau de spital

1. 
   Argumentele partilor
   

70. Reclamantul considera ca legarea sa cu catuse de patul de spital, in special dupa interventia chirurgicala, reprezinta un tratament inuman si degradant. Acesta a furnizat fotografii pentru a-si sustine alegatiile si subliniaza ca un politist pazea usa sa.
71. Guvernul afirma ca nu este in masura sa ofere informatii referitoare la spitalizarea reclamantului, deoarece documentele privind acest transfer au fost arhivate in
    2002
    , iar termenul de pastrare era de doi ani. Acesta considera ca, in orice caz, alegatiile reclamantului nu au fost dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil.
72. In observatiile sale suplimentare, Guvernul ia act de faptul ca masurile de securitate luate pe parcursul spitalizarii reclamantului au fost conforme dispozitiilor legale in vigoare la momentul faptelor, si anume ordinelor ministrului justitiei nr. 945 si 1165. Aceste ordine au un caracter secret. Conform Administratiei Nationale a Penitenciarelor („ANP”), declasificarea acestor ordine nu este oportuna, avand in vedere continutul lor si necesitatea de a proteja acest tip de informatii de persoanele care ar putea incerca sa le incalce.
73. De asemenea, Guvernul ia act de faptul ca Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si regulamentul sau de aplicare au modificat conceptul de securitate in caz de spitalizare a persoanelor private de libertate in unitatile sanitare civile, fiind interzisa legarea cu catuse, ca modalitate de imobilizare.

2. 
   Motivarea Curtii
   

i) Cu privire la temeinicia sustinerilor reclamantului

74. Curtea reaminteste ca acuzatiile de rele tratamente trebuie sustinute in fata Curtii prin mijloace de proba corespunzatoare (a se vedea
    mutatis mutandis, Klaas impotriva Germaniei
    hotararea din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, pct. 30). In aceasta privinta, Curtea precizeaza ca, pentru aprecierea mijloacelor de proba, aceasta retine criteriul probei „dincolo de orice dubiu rezonabil”. Conform jurisprudentei sale constante, proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii irefutabile, suficient de grave, precise si concordante [
    Natchova s.a. impotriva Bulgariei
    (GC), nr. 43577/98 si 43579/98, pct. 147, CEDO 2005-VII].
75. Sensibila la vulnerabilitatea deosebita a persoanelor aflate sub controlul exclusiv al agentilor statului, astfel cum sunt persoanele arestate, Curtea reitereaza faptul ca procedura prevazuta de conventie nu presupune intotdeauna o aplicare riguroasa a principiului
    affirmanti incumbit probatio
    (proba ii revine reclamantului). De fapt, in cazul in care un individ acuza agentii statului de incalcarea drepturilor sale garantate de conventie, este inevitabil ca Guvernul parat sa fie uneori singurul care sa aiba acces la informatii ce pot confirma sau infirma astfel de afirmatii. Din acest motiv, faptul ca Guvernul nu furnizeaza astfel de informatii fara a acorda o justificare satisfacatoare poate nu doar altera respectarea de catre un stat parat a obligatiilor care ii revin in temeiul art. 38 § 1 a) din conventie, dar poate si permite Curtii sa traga concluzii cu privire la temeinicia alegatiilor reclamantului [a se vdea
    Khoudoyorov impotriva Rusiei,
    nr. 6847/02, pct. 113,
    CeDo 2005-X ].
76. In speta, Curtea se confrunta cu elemente nesigure privind imobilizarea reclamantului prin legare cu catuse de pat in timpul spitalizarii, in iunie
    2002
    , la spitalul public „Sfantu Ioan”. Prin urmare, sarcina acesteia este de a formula o opinie privind faptele denuntate de reclamant, examinand in mod extrem de atent datele pe care le are la dispozitie.
77. In aceasta privinta, Curtea ia act de faptul ca reclamantul a furnizat fotografii care il prezinta cu un brat legat cu catuse de patul sau de spital si ca Guvernul nu a contestat autenticitatea acestora si nu a prezentat observatii cu privire la acest punct.
78. Ulterior, Curtea constata ca Guvernul nu a prezentat o copie a dispozitiilor relevante ale ordinelor ministrului justitiei nr. 945 si 1165, solicitate de Curte, invocand caracterul confidential al procedurilor in cauza si limitandu-se la a preciza ca reclamantul a fost supus legislatiei in vigoare. Fara a face speculatii cu privire la continutul acestor dispozitii si admitand ca motive legate de securitate pot justifica caracterul secret al dispozitiilor aplicabile mediului penitenciar, Curtea constata ca procedura de imobilizare in cauza era aplicata in mod public in spitalele civile. De altfel, Curtea ia act de faptul ca Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 este un act normativ accesibil publicului.
79. In special, Curtea ia act de faptul ca, din documentele publicate de CPT, reiese ca, la momentul faptelor, exista practica de a lega detinutii cu catuse de mobilier in cazul in care erau spitalizati in spitale civile. Cu titlu de indiciu, Curtea constata ca raportul intocmit de APADOR-CH, in urma unei vizite la penitenciarul unde era incarcerat reclamantul, ajunge la aceeasi concluzie.
80. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca alegatiile reclamantului sunt intemeiate. In consecinta, aceasta trebuie sa verifice daca practica aplicata in situatia reclamantului a adus atingere art. 3 din conventie.

ii) Cu privire la temeinicia plangerii

81. Curtea reaminteste ca purtarea catuselor nu pune probleme, in mod general, din perspectiva art. 3 din conventie, atunci cand se face in cadrul unei detentii legale si nu implica folosirea fortei, nici expunerea publica, dincolo de limita rezonabil considerata necesara. In aceasta privinta, trebuie sa consideram riscul de evadare sau vatamare sau prejudiciu (
    Raninen impotriva Finlandei,
    16 decembrie 1997, pct. 56,
    Culegere de hotarari si decizii
    1997-VIII), precum si contextul in caz de transfer si de ingrijiri medicale in mediu spitalicesc
    (Mouisel,
    citata anterior, pct. 47)
82. Curtea ia act de faptul ca Guvernul nu a invocat gradul de pericol reprezentat de reclamant pentru a justifica imobilizarea sa la pat. De altfel, aceasta constata ca reclamantul a facut obiectul unor cercetari penale pentru infractiuni cu caracter economic si nonviolent. De altfel, nu exista nicio mentiune referitoare la un comportament violent din partea sa in documentele furnizate la dosar
    (Mouisel,
    citata anterior, pct. 47). De asemenea, conform dosarului, nu a fost vreodata invocat niciun motiv medical pentru a justifica o astfel de masura
    (Henaf impotriva Frantei,
    nr. 65436/01, pct. 53, CEDO 2003-XI).
83. Curtea evidentiaza ca, tinand seama de faptul ca conventia este un instrument viu care trebuie interpretat in lumina conditiilor de viata actuale [hotararile
    Soering impotriva Regatului Unit,
    7 iulie 1989, seria A nr. 161, p. 40, pct. 102;
    Loizidou impotriva Turciei
    (exceptii preliminarii), 23 martie 1995, seria A nr. 310, p. 26-27, pct. 71], aceasta a considerat ca nivelul crescand de exigenta in materie de protectie a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale presupune, in paralel si in mod ineluctabil, un mai mare grad de fermitate in aprecierea atingerilor aduse valorilor fundamentale ale societatilor democratice
    [Selmouni impotriva Frantei
    (GC), nr. 25803/94, pct. 101, CEDO 1999-V]. Avand in vedere ca o astfel de afirmatie este considerata o posibila agravare a unei calificari din perspectiva art. 3, rezulta ca anumite acte, altadata excluse din sfera de aplicare a art. 3, pot prezenta gradul minim de gravitate cerut pe viitor
    (Henaf,
    citata anterior, pct. 55).
84. In speta, tinand seama de starea de sanatate a reclamantului, de absenta totala a antecedentelor care sa genereze temerea unui risc pentru securitate si de faptul ca spitalizarea a avut loc in vederea unei interventii chirurgicale, Curtea considera ca masura de legare era disproportionata in raport cu necesitatile securitatii, cu atat mai mult cu cat un politist a fost plasat in mod special in fata camerei reclamantului sa pazeasca
    (Henaf,
    citata anterior, pct. 56). In plus, Curtea ia act de faptul ca dispozitiile care reglementau conditiile de securitate aplicate persoanelor private de libertate spitalizate in unitati civile reprezentau documente secrete si, prin urmare, aceasta nu a putut examina aceste criterii de aplicare intr-un caz concret.
85. Pentru aceste motive, Curtea considera ca autoritatile nationale nu i-au asigurat reclamantului un tratament compatibil cu dispozitiile art. 3 din conventie si ca a fost suspus unui tratament inuman datorita imobilizarii fortate in conditiile examinate anterior
    (mutatis mutandis, Henaf,
    citata anterior, pct. 59).

Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie.

II. Cu
privire la pretinsa incalcare a art.
5
§
3
din conventie

86. Reclamantul invoca faptul ca durata arestarii sale preventive a fost nerezonabila si nejustificata. Acesta invoca art. 5 § 3 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute la paragraful 1 lit. c) din prezentul articol [...] are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.”

87. Guvernul respinge acest argument.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

88. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. Argumentele partilor

89. Reclamantul considera ca durata arestarii sale preventive este incompatibila cu cerintele impuse de art. 5 § 3 din conventie.
90. Guvernul considera ca perioada care trebuie luata in considerare a inceput cu retinerea reclamantului, la 15 februarie 2001, si ca s-a incheiat la 10 martie 2003, data condamnarii sale in prima instanta. Prin urmare, conform acestuia, durata arestarii sale preventive a fost de aproximativ doi ani.
91. Pentru a justifica durata arestarii sale preventive, Guvernul subliniaza caracterul complex al cauzei si interesul sau public, tinand seama de natura infractiunilor si de prejudiciul imputat reclamantului. Acesta adauga ca instantele nationale au trebuit sa tina seama de starea de sanatate a reclamantului. In sfarsit, Guvernul ia act de faptul ca instantele nationale au verificat in mod periodic legalitatea arestarii preventive a reclamantului si au justificat-o prin motive relevante si suficiente.

2. Motivarea Curtii

92. Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa si care determina caracterul rezonabil al unei arestari, in sensul art. 5 § 3 din conventie
    (Calmanovici impotriva Romaniei,
    nr. 42250/02, pct. 90-94, 1 iulie 2008, si jurisprudenta citata).

1. 
   Perioada care trebuie luata in considerare
   

93. Aplicand jurisprudenta sa referitoare la durata arestarilor preventive multiple, [a se vedea
    Baltaci impotriva Turciei,
    nr. 495/02, pct. 46, 18 iulie 2006 si
    Solmaz impotriva Turciei,
    nr. 27561/02, pct. 34-37, CEDOH 2007-...(fragmente)], Curtea ia act de faptul ca, in speta, perioada care trebuie considerata a inceput la 15 februarie
    2001
    , data emiterii mandatului de arestare pe numele reclamantului, si s-a incheiat, in prima faza, la 10 martie 2003, prin hotararea Judecatoriei Ploiesti. De asemenea, arestarea reclamantului intre 18 iunie 2003, data la care cauza a fost trimisa in fata primei instante, si 26 noiembrie 2003, data punerii sale in libertate, reprezinta arestare preventiva in sensul art. 5 § 1 c) si 3 din conventie. In consecinta, durata arestarii preventive a reclamantului a fost, in speta, de aproximativ doi ani si sase luni. De asemenea, Curtea considera ca aceasta perioada este, ca atare, suficient de lunga pentru a pune probleme din perspectiva art. 5 § 3 [a se vedea
    Bqk impotriva Poloniei,
    nr. 7870/04, pct. 55, CEDO 2007-... (fragmente)].

2. 
   Caracterul rezonabil al duratei arestarii preventive
   

94. In mod esential, in baza faptelor necontroversate indicate de persoana in cauza in caile de atac introduse in vederea eliberarii sale, precum si a motivelor incluse in hotararile aferente, Curtea trebuie sa stabileasca daca a fost incalcat sau nu art. 5 § 3 din conventie
    (Assenov s.a. impotriva Bulgariei,
    28 octombrie 1998, pct. 154,
    Culegere de hotarari si decizii
    1998-VIII ).
95. In acest context, este suficient sa se constate ca, in perioada 10 mai 2001 - 3 iulie 2003, in ciuda argumentelor invocate de reclamant in ceea ce priveste starea sa de sanatate, a lipsei de probe si a unui pericol pentru ordinea publica, instantele nationale au prelungit aceasta masura fara a le analiza si fara a-si motiva deciziile.
96. Daca este adevarat ca, dupa 3 iulie 2003, instantele nationale au justificat arestarea preventiva prin modul de comitere a infractiunilor, frecventa si pericolul pe care acestea il prezinta pentru ordinea publica (a se vedea supra, pct. 28 si 29), este la fel de adevarat ca aceste justificari erau prea succinte si abstracte, limitandu-se la mentionarea anumitor criterii prevazute de lege, fara a specifica modul in care aceste criterii se aplicau in cazul reclamantului. De asemenea, instantele nationale trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie in cazul examinarii necesitatii prelungirii arestarii preventive a unui acuzat si nu se pot baza in mod esential si abstract pe gravitatea faptelor comise sau pe valoarea prejudiciului (a se vedea,
    mutatis mutandis, Patsouria impotriva Georgiei,
    nr. 30779/04, pct. 72,
    6
    noiembrie 2007).
97. Bineinteles, nevoia de a pastra ordinea publica si de a asigura o buna desfasurare a anchetei au fost deja recunoscute de Curte drept un motiv ce poate justifica prelungirea privarii de libertate (
    Letellier impotriva Frantei,
    hotararea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, p. 19, pct. 39). Cu toate acestea, in speta, instantele nu au oferit nicio explicatie concreta pentru a justifica in ce mod repunerea in libertate a reclamantului putea avea un impact negativ asupra societatii sau putea impiedica desfasurarea anchetei. De asemenea, Curtea constata ca instanta a mentinut arestarea prin formule identice, pentru a nu spune stereotipe. O astfel de justificare nu este conforma cu garantiile prevazute la art. 5 § 3 din conventie
    [Svipsta impotriva Letoniei,
    nr. 66820/01, pct. 109, CEDO 2006-IX (fragmente)].
98. Avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu au oferit motive „relevante si suficiente” pentru ajustifica necesitatea mentinerii reclamantului in arest preventiv. Asadar, Curtea considera ca nu este necesar sa se stabileasca, in plus, daca autoritatile competente au depus o „diligenta deosebita” continuarii procedurii
    (Dolgova impotriva Rusiei,
    nr. 11886/05, pct. 50
    infine,
    2 martie 2006).

Prin urmare, a fost incalcat art. 5 § 3 din conventie.

III. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENTIE

99. Reclamantul se plange de durata procedurii penale care a dus la condamnarea sa definitiva in 2006. Acesta invoca art.
    6
    §
    1
    din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana are dreptul la judecarea [...] in termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

100. Perioada care trebuie luata in considerare a inceput la 15 februarie 2001, data la care a fost declansata actiunea penala impotriva reclamantului, si s-a incheiat la 3 mai 2006, prin condamnarea sa definitiva de catre inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin urmare, aceasta a durat cinci ani, doua luni si doua saptamani, cauza fiind examinata de cinci instante de trei grade de jurisdictie.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

101. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. Argumentele partilor

102. Reclamantul considera ca durata procedurii penale initiate impotriva sa este nerezonabila. Conform acestuia, scopul procesului era de a-l umili si de a asigura, cu pretul demnitatii sale, repararea prejudiciului material suferit de partile civile.
103. Guvernul subliniaza caracterul foarte complex al cauzei si evidentiaza comportamentul reclamantului si, in special, pe cel al avocatilor acestuia, care au contribuit la prelungirea procedurii. Acesta adauga faptul ca instantele nationale au abordat cauza cu diligenta deosebita si ca acestora nu li se poate impune nicio perioada de inactivitate.

2. Motivarea Curtii

104. Curtea reaminteste ca caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente
     [Pelissier si Sassi impotriva Frantei
     (GC), nr. 25444/94, pct. 67, CEDO 1999-II]. De asemenea, aceasta reaminteste ca, in materie penala, dreptul care trebuie examinat intr-un termen rezonabil are ca obiect sa evite „ca o persoana inculpata sa nu ramana prea mult timp in incertitudine in ceea ce priveste soarta sa”
     (Stogmuller impotriva Austriei,
     hotararea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, p. 40, pct. 5).
105. Chiar daca procedura s-a desfasurat pe o perioada de timp destul de lunga, trebuie sa se retina faptul ca instantele nationale s-au pronuntat la intervale regulate si ca instantele de apel si de recurs s-au pronuntat rapid. Curtea constata ca aceasta cauza prezinta o anumita complexitate tinand seama de infractiunile reprosate reclamantului si de dificultatea de a stabili valoarea prejudiciului cauzat partilor civile.
106. Daca este adevarat ca aceasta cauza a ramas pe rolul primei instante timp de aproximativ trei ani si cinci luni, Curtea constata ca aceasta prelungire a procedurii nu li se poate imputa doar instantelor nationale, ci si partilor. Astfel, trebuie subliniat faptul ca instantele nationale au sanctionat comportamentul avocatilor reclamantului si al celorlalti inculpati care au intarziat procedura.
107. Bineinteles, nu li se poate reprosa partilor utilizarea diverselor cai de atac interne pentru a-si apara drepturile
     (Erkner si Hofauer impotriva Austriei,
     23 aprilie 1987, seria A, nr. 117, p. 63, pct.
     68
     ). Cu toate acestea, trebuie sa tinem seama de faptul ca, in fata primei instante, inculpatii au solicitat la intervale scurte transferul dosarului in fata altor instante si ca reclamantul a recuzat de mai multe ori completul de judecata. De altfel, daca expertii care lucreaza la o procedura judiciara sunt verificati de un judecator caruia ii revine arestarea si desfasurarea rapida a unei proceduri (a se vedea, printre multe altele,
     Gesiarz impotriva Poloniei,
     nr. 9446/02, pct. 53, 18 mai 2004), in speta, instanta a supravegheat activitatea expertului si a sanctionat partea care a cazut in pretentii, neachitand onorariile.
108. Tinand seama de cele de mai sus, Curtea considera ca, in speta, durata procedurii nu li se imputa exclusiv instantelor nationale si ca aceasta nu a depasit, in ansamblu, un termen rezonabil in sensul art.
     6
     din conventie.

Prin urmare, nu a fost incalcat art.
6
§ 1 din conventie.

IV. Cu
privire la celelalte pretinse incalcari

109. Reclamantul se plange de faptul ca nu a beneficiat de o procedura echitabila, din cauza lipsei de impartialitate a parchetului si a instantelor pe fond. Acesta considera ca membrii familiei sale au suferit o atingere adusa dreptului lor la respectarea bunurilor, prin incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, deoarece imobilele apartinand lui

2. C. si R.F. au fost sechestrate. In sfarsit, acesta se plange de o atingere adusa dreptului sau la respectarea corespondentei, invocand faptul ca scrisorile trimise de familia sa au fost aduse deschise si cu intarziere de catre administratia penitenciarului.

110. Tinand cont de toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta pentru a i se aduce la cunostinta sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate prin art. conventiei. Reiese ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

V. Cu
privire la aplicarea art. 41 din conventie

111. In conformitate cu art. 41 din conventie,

„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

112. Prin scrisoarea din 4 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat 150 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, din care o parte reprezenta lipsa veniturilor sotiei sale. La 13 februarie 2007, reclamantul a depus cererea cu titlu de prejudiciu material, solicitand 63 254 EUR, reprezentand valoarea pachetelor trimise de familia sa in inchisoare, a biletelor de calatorie platite de familia sa pentru a-l vizita, pretul medicamentelor furnizate de familia sa si salariile de care a fost privat in perioada arestarii sale preventive. De asemenea, acesta solicita 500 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
113. Guvernul considera ca cheltuielile legate de deplasarea familiei reclamantului pentru a-l vizita, precum si pretul pachetelor reprezinta consecinte inerente ale detentiei. In ceea ce priveste valoarea medicamentelor, acesta ia act de faptul ca reclamantul nu a furnizat documente justificative la dosar si ca, in orice caz, persoana in cauza a beneficiat de retete compensate, o parte a cheltuielilor fiind astfel suportata de stat. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de salarii, Guvernul subliniaza ca reclamantul a fost condamnat la inchisoare si ca durata arestarii sale preventive a fost scazuta din pedeapsa. In ceea ce priveste pierderea veniturilor sotiei reclamantului, Guvernul ia act de faptul ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul invocat si pretinsele incalcari ale conventiei.
114. Guvernul subliniaza ca nu s-a stabilit legatura de cauzalitate dintre pretinsele incalcari ale conventiei si prejudiciul moral pretins. De asemenea, acesta considera ca suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral este excesiva in raport cu jurisprudenta Curtii in domeniu.
115. Curtea reaminteste ca acorda despagubiri banesti in temeiul art. 41 doar daca este convinsa ca pierderea sau prejudiciul reclamat rezulta in mod real din incalcarea constatata.
116. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea constata ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre faptele care au condus la concluzia incalcarii Conventiei si prejudiciul material pentru care reclamantul solicita despagubiri. De altfel, aceasta evidentiaza ca reclamantul a fost condamnat si ca perioada arestarii sale preventive i-a fost scazuta din pedeapsa. In consecinta, aceasta considera ca cererea sa care vizeaza in special rambursarea salariilor sale nu poate fi admisa
     (mutatis mutandis Kalachnikov impotriva Rusiei,
     nr. 47095/99, pct. 139, CEDO 2002-VI).
117. Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamantul a suferit in mod cert un prejudiciu moral. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, Curtea acorda
     8
     000 EUR pentru prejudiciul moral.

2. 
   Cheltuieli de procedura
   

118. De asemenea, reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara, solicita suma de 19 700 EUR cu titlu de onorariu al avocatului pentru cheltuielile suportate in fata instantelor interne si a Curtii. Acesta a furnizat documente justificative pentru o parte din aceste onorarii. De asemenea, acesta solicita 500 EUR pentru expertizele medicale efectuate in speta, 500 EUR pentru expertiza contabila, precum si 1 500 EUR pentru corespondenta cu Curtea si celelalte institutii si 500 EUR pentru conversatiile sale telefonice.
119. Guvernul ia act de faptul ca reclamantul nu a oferit documente justificative relevante pentru a-si sustine pretentiile.
120. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de procedura decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Curtea ia act de faptul ca, la 13 iulie 2007, suma de 850 EUR i-a fost platita avocatului reclamantului cu titlu de asistenta judiciara. In speta, tinand seama de documentele care se afla in posesia sa si de criteriile mentionate anterior, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului pentru toate cheltuielile suma de 2 000 EUR.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

121. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Din aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere privind art. 3, art. 5 § 3 si art.
   6
   § 1, referitoare la durata procedurii, si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din conventie din cauza incompatibilitatii starii de sanatate a reclamantului cu arestarea preventiva;
3. Hotaraste ca a fost incalcat art. 3 § 1 din conventie, ca urmare a faptului ca reclamantul a fost legat cu catuse de mobilier in timpul spitalizarii sale la „Sfantu Ioan”;
4. Hotaraste ca a fost incalcat art. 5 § 3 din conventie;
5. Hotaraste ca nu a fost incalcat art.
   6
   § 1 din conventie;
6. Hotaraste,

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in lei romanesti la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 8
   000 EUR (opt mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
2. 2 000 EUR (doua mii euro), la care se adauga orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

7. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 12 mai 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Stanley Naismith Josep Casadevall

Grefier adjunct Presedinte