Aplicarea prevederilor art. 375 din Codul de procedura penala.

 

Art. 375 Cod procedura penala

Art. 396 alin. 10 Cod procedura penala

 

Aplicand

prevederile art. 375

din

Codul de procedura penala, ca urmare a manifestarii optiunii acuzatilor de a se judeca in procedura abreviata, instanta de fond poate pronunta oricare dintre solutiile prevazute de art. 396 din Cod, iar nu una singura si anume condamnarea cu reducerea limitelor de pedeapsa, potrivit art. 396 alin. 10 din

Codul de procedura penala.

 

(Decizia penala nr. 427/A
/
15 Iunie 2015)

 

Prin sentinta penala nr. 49 din data de 18 februarie 2015 pronuntata de  Judecatoria Brezoi, in baza art. 396 alin. 1, 5 si 10 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul PG, sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 253 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 si 77 lit. a) Cod penal.  

In baza art. 396 alin. 1, 5 si 10 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul PPP, sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea  art. 5 si 77 lit. a) Cod penal.  

In baza art. 396 alin. 1, 5 si 10 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul PD, sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 si 77 lit. a) Cod penal.  

In baza art. 396 alin. 1, 5 si 10 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul TV, sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea  art. 5 si 77 lit. a) Cod penal.  

In baza art. 396 alin. 1, 5 si 10 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul VC, sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere prevazuta de art. 253 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 si 77 lit. a) Cod penal.  

In baza art. 397 alin. 1 Cod procedura penala, raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedura penala, a fost lasata nesolutionata actiunea civila formulata de partea civila FI.

In baza art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedura penala, a fost obligata partea civila la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin rechizitoriul intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Brezoi la data de 17.07.2014 in dosarul nr.580/P/2013, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatilor PG, PPP, PD, VC si TV sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea  art. 5 si 77 lit. a) din noul Cod penal, retinandu-se, in esenta, ca la data de 11.06.2013 inculpatii au distrus doua placi din beton si piatra de rau, de 20 x 1 m fiecare, precum si un camin alimentare cu apa rece si teava din pvc din acesta, construite de persoana vatamata FI, langa locuinta sa, pe un teren care nu-i apartine.

In cursul urmaririi penale, au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: proces - verbal de cercetare la fata locului, declaratie suspecti, declaratie inculpati, declaratie martori, inregistrari audio-video efectuate de persoana vatamata, inscrisuri.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Brezoi la data de 21.07.2014 sub nr.1070/198/2014.

Prin incheierea de sedinta din camera de consiliu din data de 03.10.2014, definitiva la data de 03.10.2014, Judecatorul de camera preliminara a constatat legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si a dispus inceperea judecatii.

La primul termen de judecata, cu procedura legal indeplinita, ulterior citirii in extras de catre grefierul de sedinta a actului prin care s-a dispus inceperea judecatii, instanta i-a intrebat pe inculpati daca solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti, aducandu-le la cunostinta dispozitiile art. 396 alin. 10  Cod procedura penala, iar in urma raspunsului pozitiv al acestora, a procedat in conformitate cu dispozitiile art. 375 Cod procedura penala. Totodata, s-a incuviintat inculpatilor proba cu inscrisuri in circumstantiere, in cadrul probei fiind depuse la dosarul cauzei caracterizari.

Analizand materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 11.06.2013, lucratorii de politie din cadrul Politiei Racovita au fost sesizati prin SNAU 112 de numitul FI, din comuna Racovita, cu privire la faptul ca mai multi consateni ii provoaca distrugeri la un drum de acces amenajat langa locuinta.

Prin plangerea penala depusa la scurt timp, persoana vatamata a sesizat organele de urmarire penala cu privire la faptul ca sapte persoane, printre care si cei cinci inculpati, i-au distrus in data de 11.06.2013 incepand cu ora 08.30, o sarpanta efectuata la baza casei, a grajdului si a unui garaj, efectuata pentru ca apa provenita din ploi sa nu se mai infiltreze in interior si sa previna degradarea imobilelor, au distrus o rigola efectuata paralel cu sarpanta si, avand acelasi scop, de asemenea distrugandu-i sistemul de  canalizare. Terenul pe care au fost construite aceste lucrari, a mai aratat persoana vatamata, practic ii apartine, platind impozit la primarie, dar candva a fost folosit ca o trecere.

Aspectele semnalate de persoana vatamata in plangerea penala au fost contrazise de probatoriul administrat in cauza de organele de urmarire penala.

Astfel, cu ocazia cercetarilor desfasurate de organele politiei judiciare, persoana vatamata FI, intrebata daca detine acte de proprietate pentru terenul unde a construit sarpanta din beton si autorizatie de constructie pentru aceasta, le-a declarat verbal acestora in data de 06.03.2014 ca terenul respectiv nu este proprietatea sa  si, daca au nevoie de alte documente, sa se adreseze primariei din localitate. La dosarul cauzei nu au fost depuse acte de proprietate privind suprafata de teren unde au fost construite sarpanta din beton,  nu s-a constatat constructia unei rigole efectuata paralel cu sarpanta si a unui sistem de canalizare, ci doar existenta unui camin de apa), acte din care sa rezulte ca suprafata de teren respectiva apartine persoanei vatamate. De asemenea, din cercetarile efectuate nu a fost identificat in mod concret proprietarul suprafetei de teren. Din verificarile efectuate de catre organele de politie a rezultat ca persoana vatamata nu detinea autorizatie de constructie pentru lucrarile efectuate.

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 50/1991 (art.2, 3, 11), precum si O.M. nr. 839/2008 (art.18), lucrarile efectuate de catre persoana vatamata nu sunt exceptate de la autorizare, astfel ca au fost construite ilicit, cu incalcarea legislatiei in domeniul constructiilor.   

Persoana vatamata a renovat casa parinteasca anterior anului 2013 si in data de 10.06.2013 i-a rugat pe martorii LT si TMA sa-i construiasca un camin pentru canalizare si apa rece si o cale de acces formata din doua placi din beton si piatra, in spatele locuintei, pe un teren care nu-i apartinea, fiind vorba de o cale de acces privata. Martorii au efectuat lucrarea cu materialele puse la dispozitie de persoana vatamata.

Inculpatul PG a declarat ca a observat ca persoana vatamata a efectuat respectiva lucrare, l-a intrebat cu ce drept si a fost amenintat ca nu o sa mai fie lasat sa treaca cu caruta cu fan prin acel loc.

Inculpatul a sesizat verbal cele intamplate la Primaria Racovita, solicitand luarea de masuri legale, insa, in dimineata zilei de 11.06.2013, vazand ca nu a venit nimeni de la primarie la fata locului, a hotarat, impreuna cu ceilalti inculpati, avand si suportul moral al altor persoane, sa distruga cele doua placi de beton.

Din relatiile oferite de Primaria Racovita a rezultat ca terenul unde au fost edificate constructiile reprezinta o cale de acces publica spre satul G si terenul proprietatea mostenitorilor defunctei PE, fara ca in evidentele primariei sa existe vreun act din care sa rezulte ca drumul face parte din domeniul public.

Pe de alta parte, inculpatii au sustinut ca terenul in cauza reprezinta o cale de acces privata, lasata de proprietarii terenurilor riverane in urma cu peste 50 de ani, pentru a avea acces cu carutele la terenurile lor. De asemenea, terenul era folosit de navetisti ca o scurtatura din satul G spre Racovita.

Inculpatii au aratat ca, in portiunea unde s-au edificat constructiile, drumul era marginit, pe de o parte de casa tatalui persoanei vatamate si de cealalta de un gard, care a fost inlaturat de persoana vatamata. De asemenea, la intersectia cu drumul comunal era o poarta, care se putea deschide cand se trecea cu carutele si o „calcatoare” pentru a permite accesul pietonilor si a impiedica accesul animalelor.

Din probele administrate in cauza prima instanta a retinut ca, in data de 11.06.2013, inculpatii, pe fondul nemultumirii produse de amenintarile persoanei vatamate, de a nu le mai permite accesul pe acel drum si al neimplicarii organelor administratiei publice locale in solutionarea acestei probleme, avand reprezentarea ca prin constructiile efectuate de catre persoana vatamata (in realitate fiind vorba despre  placa de beton si piatra de dimensiunile 20 m lungime si 2 m latime) li se va inchide calea de acces catre islazul unde obisnuiau sa duca vitele, folosind rangi, tarnacoape si baroase, au distrus  doua placi de beton construite de muncitorii platiti de persoana vatamata.

Cu privire la caminul de apa si reteaua de canalizare, inculpatii au declarat ca acesta nu a fost distrus, doar au pus bolovani pe el, nu au observat o retea de alimentare cu apa in acest camin si nici de canalizare.

O parte din inculpati au sustinut ca au in folosinta terenuri la care accesul se face prin drumul respectiv de acces, terenurile fiind trecute la rolurile agricole ale parintilor, asa cum rezulta din adeverinta de rol agricol a lui PP, tatal inculpatilor P.

Inculpatii au recunoscut fapta savarsita, dar au apreciat ca nu au savarsit vreo infractiune, din moment ce persoana vatamata a construit fara autorizatie pe un teren ce nu ii apartine si dorea sa le inchida accesul la suprafetele de teren pe care le foloseau.

Aspectele declarate de catre inculpati au fost coroborate cu declaratiile martorilor audiati in cauza.

Martorul PA a declarat ca drumul unde au fost construite doua placi de beton de catre persoana vatamata este un drum de acces ce face legatura dintre islazul satului B si satul G, stie ca nu este proprietatea persoanei vatamate, iar caminul de apa nu a fost distrus, ci doar acoperit cu bucati din betonul spart, de asemenea, persoana vatamata le-a spus inculpatilor ca le va bloca acel drum deoarece terenul ii apartine. Martorul PG a declarat aceleasi aspecte.

Martorii TMA si LT, care au participat la construirea sarpantei, au declarat ca nu cunosc daca terenul pe care a fost construita ii apartinea persoanei vatamate, iar caminul cu apa a fost acoperit cu doua pietre, ulterior martorii scotandu-le din camin si observand ca teava de pvc era sparta.

Din probatoriul administrat nu a rezultat care dintre cei cinci inculpati au depozitat pietre pe caminul de apa, daca teava de pvc s-a spart datorita depozitarii acestor pietre in camin (la dosar nu exista nicio constatare tehnico - stiintifica a acestor aspecte faptice), astfel ca s-a creat un dubiu in ceea ce ii priveste pe cei cinci inculpati cu privire la pretinsa distrugere a tevii de pvc (nu se face vreo alta referire cu privire la pretinsa distrugere a caminului de apa), dubiu care, in opinia instantei, nu poate decat sa le profite in virtutea principiului in dubio pro reo.

Instanta de fond a retinut situatia de fapt descrisa anterior in urma analizei coroborate a materialului probator administrat in faza de urmarire penala, respectiv: proces - verbal de cercetare la fata locului, declaratie suspecti, declaratie inculpati, declaratie martori, inregistrari audio-video efectuate de persoana vatamata, inscrisuri.

De la data savarsirii faptelor de care sunt acuzati inculpatii si pana la judecarea cauzei s-au succedat doua legi penale, la 01.02.2014 intrand in vigoare noul Cod penal, fiind aplicabil principiul aplicarii legii penale mai favorabile reglementat de art. 5 Cod penal, astfel ca instanta a apreciat ca in mod corect reprezentantul Ministerului Public a retinut in sarcina inculpatilor noua incadrare juridica a infractiunii de distrugere (art. 253 alin. 1 Cod penal), deoarece limitele de pedeapsa prevazute de legea noua sunt mai reduse.

In drept, s-a constatat ca infractiunea de distrugere este prevazuta si pedepsita de art. 253 alin. 1 Cod penal.

Analizand latura obiectiva a infractiunii prevazute de art. 253 alin. 1 Cod penal, judecatorul fondului a notat ca elementul material consta in actiunea de distrugere, degradare, aducere in stare de neintrebuintare, impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun apartinand altei persoane sau inlaturarea masurilor de conservare ori salvare a bunului, dupa ce au fost luate.

In concret, in sarcina celor cinci inculpati s-a retinut varianta constand in actiunea de distrugere a placilor de beton construite de muncitorii angajati de persoana vatamata, a unui camin de apa si a tevii din caminul de apa.

Astfel, in ceea ce priveste caminul de apa si teava din caminul de apa, prima instanta a remarcat ca exista un dubiu in ceea ce ii priveste pe cei cinci inculpati, din probele administrate rezultand doar o pretinsa spargere a unei tevi din pvc din interiorul acestui camin de apa, ci nu a caminului in integralitatea sa, iar cu privire la pretinsa distrugere a tevii de pvc, existand acelasi dubiu care nu poate decat sa le profite in virtutea principiului in dubio pro reo consacrat de art. 4 alin. 2 Cod procedura penala.

In ceea ce priveste actiunea de distrugere, instanta a retinut ca, pentru a fi tipica, aceasta infractiune este conditionata de faptul ca bunul distrus sa apartina altei persoane. Constructiile si orice alte lucrari fixate cu caracter permanent in pamant sunt bunuri imobile prin natura lor (art. 537 Cod civil), acestea din urma apartinand persoanei care este proprietarul pamantului asupra caruia au fost fixate cu caracter permanent.

In cauza dedusa judecatii, s-a constatat ca persoana vatamata, cu rea - credinta si incalcand legislatia in materia constructiilor, a construit doua placi de beton de 20 m lungime si 1 m latime fiecare (identificate de agentul de politie ca fiind o singura placa din beton si piatra de 20 m lungime si 2m latime) pe un drum de acces folosit de mai mult timp de catre cetatenii comunei Racovita, printre care si inculpatii din cauza, drum ce deservea locuitorii pentru a accede la diferite terenuri detinute sau la islazul satului si care nu apartine persoanei vatamate conform probatoriului existent la dosar, lucrari efectuate fara a obtine in prealabil autorizatie de constructie, desi aceasta era obligatorie potrivit dispozitiilor legale enuntate mai sus.

S-a subliniat ca, desi placile de beton au fost construite la initiativa si cu cheltuiala persoanei vatamate, odata finalizata constructia lor, aceste lucrari fixate permanent in pamant au capatat caracterul de bunuri imobile prin natura lor, fara  insa a intra in proprietatea persoanei vatamate, deoarece nu s-a dovedit ca aceasta este proprietarul suprafetei de pamant pe care au fost fixate.

In aceste conditii, instanta de fond a apreciat ca faptele de distrugere asupra acestor lucrari fixate in pamant, desi sunt reprobabile si cu certitudine ilicite (statul nesprijinind ideea ca cetatenii sai sa isi faca singuri dreptate), nu intrunesc conditiile de tipicitate ale infractiunii de distrugere reglementata de art. 253 alin. 1 Cod penal, in conditiile in care nu exista nicio dovada ca lucrarile (bunul) ar apartine altei persoane. A admite o alta concluzie ar duce la ideea aberanta ca, de exemplu, o persoana care efectueaza lucrari asemanatoare (in conditii ilicite) asupra unui pamant apartinand altei persoane, proprietarul pamantului, procedand pe cheltuiala sa la indepartarea acestora datorita diverselor motive (neinterventia autoritatilor, opozitia constructorului ilicit, etc.), sa poata fi incriminat pentru savarsirea infractiunii de distrugere.

Urmarea imediata a acestei infractiuni a constat in atingerea adusa relatiilor sociale create in jurul patrimoniului apartinand altei persoane decat faptuitorului, integritatii fizice a bunurilor componente,  valoare sociala ocrotita penalmente. Or, in cauza, astfel cum s-a argumentat, bunul distrus nu este o componenta a patrimoniului persoanei vatamate FI.

Instanta a observat ca reaua - credinta a persoanei vatamate, in ceea ce ii priveste pe inculpati, este dovedita si de comportamentul procesual al acesteia in aceasta cauza. Astfel, fiind citata pentru primul termen de judecata, aceasta a formulat cerere de judecare a cauzei la o a doua strigare motivat de prezenta sa la Tribunalul Sibiu in calitate de recurent, instanta amanand judecata cauzei la acest termen, motivat de lipsa tuturor partilor, dupa care nici la urmatoarele doua termene de judecata persoana vatamata constituita parte civila neprezentandu-se pentru a-si expune argumentele si a solicita probe. Cu ocazia termenului stabilit de catre instanta de judecata, pentru a delibera si pronunta solutia in cauza, aceasta a formulat note scrise prin care a invederat ca nu a fost citata legal, asa cum rezulta din dovada de citare (data de 10.10.2014), deoarece nu este semnatura sa si nici numarul cartii sale de identitate; a invocat ca agentul procedural a avut un interes de a fi nelegal citata (sugerand ca nu a avut cunostinta de proces), nu a avut posibilitatea de a propune probe si sa isi angajeze aparator, considerand partea civila ca se impune reluarea cercetarii judecatoresti.

Judecatorul fondului a respins argumentele partii civile, motivat de faptul ca, potrivit inscrisurilor de la dosar, a avut cunostinta de inceperea judecatii inca de la primul termen de judecata, in ceea ce il priveste, potrivit dispozitiilor procesual penale, apararea nu este obligatorie, iar potrivit art. 10 alin. 5 si 6 Cod de procedura penala, organele judiciare au obligatia de a asigura exercitarea deplina si efectiva a dreptului la aparare de catre parti si subiectii procesuali principali in tot cursul procesului penal, iar dreptul la aparare trebuie exercitat cu buna-credinta, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege. Din actele dosarului a rezultat ca instanta a acordat deplina eficienta acestor dispozitii legale, insa partea civila nu s-a prezentat pentru a-si sustine pozitia procesuala.

Mai mult, potrivit art. 263 alin. 1 Cod procedura penala, in cursul judecatii, neregularitatea cu privire la citare este luata in considerare doar daca partea lipsa la termenul la care s-a produs neregularitatea o invoca la termenul urmator la care este prezenta sau legal citata, dispozitiile privind sanctiunea nulitatii aplicandu-se in mod corespunzator.

Sustinerea partii, civile ca nu a fost legal citata pentru termenul din 21.11.2014, a fost apreciata ca fiind nefondata, de vreme ce a facut personal cerere de lasare a cauzei la a doua strigare pentru acel termen de judecata, astfel ca cererea de reluare a judecatii intemeiata pe acest motiv a fost privita ca fiind o incercare de tergiversare a procesului penal.  

Sub aspectul laturii subiective a infractiunii de distrugere dedusa judecatii,  s-a punctat ca aceasta poate fi comisa cu intentie directa sau indirecta si nu intereseaza mobilul sau scopul cu care a fost comisa infractiunea.

Pentru a fi in prezenta intentiei, indiferent de forma sa, directa sau indirecta, judecatorul fondului a retinut ca inculpatii, prin savarsirea faptelor retinute in sarcina lor, trebuie sa fi prevazut rezultatul socialmente periculos al faptelor lor. Or, asa cum a rezultat din probatoriul administrat, acestia nu au avut reprezentarea faptului ca savarsesc ceva ilicit, cel putin sub aspect penal, deoarece, distrugand cele doua placi de beton, au avut de la bun inceput reprezentarea subiectiva ca nu apartin persoanei vatamate, ca au fost construite ilicit cu scopul de a le impiedica accesul la terenuri si izlaz, astfel ca, sub aspect subiectiv, acestia nu au avut reprezentarea ca savarsesc o fapta penala, lucrarile efectuate de catre persoana vatamata fiind pe o suprafata de teren folosita de mai mult timp de satenii comunei Racovita, printre care si cei cinci inculpati, actiunile de distrugere a acestor lucrari fiind motivate si de lipsa interventiei autoritatilor administratiei publice locale de a rezolva situatia, inculpatii fiind oameni simpli, locuitori in mediu rural, a caror ocupatie principala constituind-o agricultura si cresterea animalelor, astfel ca eventuala blocare a accesului acestora la terenuri pe care le foloseau individual sau in comun (islazul satului) a parut ca fiind vadit ilegala pentru acestia si nedreapta, procedand la indreptarea situatiei intr-o modalitate in viziunea acestora licita, determinata de faptul ca stiau (sau cel putin credeau) ca persoana vatamata nu este proprietarul acestui drum de acces.

In consecinta, prima instanta a retinut ca faptele savarsite de cei cinci inculpati pot constitui cel mult fapte civile delictuale, neintrunind atat conditiile de tipicitate ale infractiunii de distrugere reglementata de art. 253 alin. 1 Cod penal  (faptele lor nefiind astfel prevazute de legea penala), cat si conditiile privind forma de vinovatie ceruta pentru a ne afla in prezenta acestei infractiuni, intentia directa sau indirecta.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal au formulat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Brezoi si partea civila FI.

Parchetul a criticat sentinta primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie, apreciind ca in mod gresit prima instanta a dispus achitarea inculpatilor, desi acestia au recunoscut savarsirea faptei si au acceptat incadrarea juridica a acesteia, solicitand sa beneficieze de procedura judecatii abreviate si reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime.

In opinia apelantului, nu se putea dispune ca judecata sa aiba loc in conditiile art. 375 Cod de procedura penala si sa se pronunte achitarea, retinandu-se motive ce nu au fost clarificate nici la urmarirea penala si nici in cursul judecatii abreviate (adica motivul ca bunurile distruse ar fi apartinut altei persoanei decat partea civila din cauza).

S-a apreciat ca achitarea pe motivul lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii nu poate fi pronuntata in aceasta procedura, mai ales cand motivarea se sprijina pe aspecte neclarificate nici la urmarirea penala, si nici in cursul judecatii.

Pe fondul cauzei, procurorul a sustinut ca solutia de achitare a inculpatilor este nelegala, iar instanta trebuia sa efectueze cercetarea judecatoreasca, in vederea stabilirii proprietarului terenului pe care au fost efectuate cu rea-credinta lucrarile.

Inculpatii nu au dovedit in niciun fel ca ar avea vreun drept asupra terenului pe care partea civila a construit placile de beton, astfel ca nu ar fi avut dreptul sa le distruga. Chiar daca terenul pe care a construit nu-i apartine persoanei vatamate, chiar daca nu a obtinut autorizatie, chiar daca inculpatii au un ipotetic drept real de servitute pe terenul in cauza, aceste aspecte nu-i autorizau dreptul sa distruga un bun care apartine persoanei vatamate si care are o anumita valoare.

Apelantul - parte civila FI a solicitat desfiintarea sentintei atacate si pronuntarea unei hotarari de condamnare a inculpatilor pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 253 alin. 1 Cod penal, precum si obligarea acestora la plata pretentiilor civile solicitate.

Dezvoltand motivele de apel, partea civila a sustinut ca instanta era datoare a pronunta condamnarea, ca urmare a admiterii cererii de judecare in procedura simplificata.

In opinia sa, solutia primei instante este profund nelegala si netemeinica, in conditiile in care se intemeiaza pe lipsa unei plangeri prealabile, iar aceasta inseamna incetarea procesului penal, si nu achitarea.

In continuare, apelantul  - parte civila, prin aparatorul sau, a aratat ca art. 537 din Codul civil nu face altceva decat sa defineasca imobilele, iar concluzia extrasa de judecator este eronata.

Caracterul constructiei ridicate de partea civila este o rigola, avand rolul de a preveni scurgerea apelor si infiltrarea in temelia casei. Aductiunea cu apa, caminul si conducta de apa au fost distruse de inculpati, ei recunoscand fapta si achiesand la procedura simplificata.

Toate aceste constructii sunt accesorii ale imobilului partii civile care, fiind proprietarul imobilului principal, devine proprietarul constructiei accesorii.

Examinand hotararea atacata cu apel prin prisma criticilor care i-au fost aduse, precum si sub toate aspectele, asa cum impune art. 417 alin. ultim din Codul de procedura penala, Curtea constata ca apelurile sunt neintemeiate, dupa cum se va arata in continuare.

Situatia de fapt si de drept retinuta este in deplin acord cu starea de fapt probata si cu normele juridice incidente in materie, iar argumentatia Judecatoriei, redata in considerentele sentintei, Curtea si-o insuseste in intregime, astfel dupa cum aceasta posibilitate este conferita de practica C.E.D.O., potrivit careia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare (cauza
Helle impotriva Finlandei
).

Aplicand prevederile art. 375 Cod de procedura penala, ca urmare a manifestarii optiunii acuzatiilor de a se judeca in procedura abreviata, instanta de fond  poate pronunta oricare dintre solutiile prevazute de art. 396 din cod, iar nu una singura, si anume condamnarea, cu reducerea limitelor de pedeapsa, potrivit art. 396 alin. 10.

 Aceasta, intrucat textul alineatului 10 al acestui articol prevede in mod explicit ca, atunci cand judecata s-a desfasurat in conditiile art. 375 alin. 1 si 2, (….),  iar instanta retine aceeasi situatie de fapt ca cea inscrisa in actul de sesizare si recunoscuta de inculpat,
in caz de condamnare
(…) limitele de pedeapsa prevazute de lege in cazul inchisorii se reduc cu o treime (…).

Fata de aceste prevederi legale, critica de nelegalitate adusa sentintei este nefondata, astfel ca nu poate fi primita.

In continuare, Curtea apreciaza ca in mod intemeiat instanta, procedand la analiza caracterului penal al faptelor deduse judecatii si a elementelor constitutive a infractiunii prevazute de art. 253 alin. 1 Cod penal, a concluzionat ca faptele inculpatilor nu intrunesc nicidecum conditiile de tipicitate ale infractiunii de distrugere.

Apelantii nu neaga ca, astfel cum s-a stabilit de catre judecatorul fondului, partea civila a edificat constructiile pe un teren care nu-i apartinea si care avea destinatia de cale de acces spre terenurile proprietatea inculpatilor. De asemenea, nu se contesta ca respectivele constructii au fost efectuate fara a exista o autorizatie din partea Primariei comunei Racovita.

Cu toate acestea, continua sa se sustina ca persoana vatamata, in calitatea sa de proprietar al acelor constructii edificate pe drumul de acces, se bucura de ocrotirea legii, ca proprietar al imobilului casa care se invecineaza cu ulita respectiva.

Aceste sustineri au fost intemeiat respinse, intrucat pornind de la premisa ca persoana vatamata nu este proprietarul terenului cu destinatia de drum de acces pentru cetatenii din comuna, orice constructie edificata pe terenul respectiv se prezuma a apartine proprietarului terenului, conform dispozitiilor legale in materie civila citate de prima instanta.

In situatia data, inculpatii s-au considerat indrituiti a elibera calea de acces spre terenurile lor de orice constructii edificate pe aceasta de catre persoane neautorizate, demersul lor fiind nu de a distruge, ci de a asigura conditiile necesare folosirii terenului respectiv conform destinatiei lui (drum public).

In cazul in care se considera pagubita prin actiunile inculpatilor si considera ca acestea ar avea caracter ilicit, persoana vatamata se poate indrepta impotriva acestora prin actiune civila, iar nu penala.

Pentru toate aceste considerente, sentinta prin care s-a hotarat achitarea inculpatilor este legala si temeinica, urmand a fi mentinuta, cu consecinta respingerii apelurilor promovate impotriva ei, in baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod de procedura penala.