Admisibilitate cale de atac, Respingerea apelului ca inadmisibil
28 martie 2020PLATA DREPTURILOR SALARIALE, RESPECTAREA PRINCIPIULUI DISPONIBILITATII
28 martie 2020
Aplicarea art.5 Cod penal. Condamnarea inculpatului pentru infractiunea dedusa judecatii prin incadrarea juridica in textele incriminatoare din ambele legi penale succesive.
Cod penal art. 5, art. 337
OUG nr.195/2002 republ., art.87 alin.5
Decizia nr.265/2014 a Curtii Constitutionale
Instanta de fond a pronuntat condamnarea inculpatului combinand textele legale incriminatoare din ambele reglementari in termenii: „ in baza art.337 cod penal rap.la art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 rep.cu aplic.art.5 cod penal„
In aceasta modalitate, pe de o parte nu se intelege in baza carui text de lege a fost stabilita raspunderea penala a inculpatului pentru a putea fi exercitat controlul de legalitate si temeinicie al hotararii inclusiv sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate iar pe de alta, au fost nesocotite dispozitiile obligatorii ale Deciziei nr.265/2014 ale Curtii Constitutionale care se opun ca, in aplicarea legii penale mai favorabile, sa fie combinate prevederi legale din ambele legii penale succesive.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 139 din 9 februarie 2015.
Prin sentinta penala nr.479 pronuntata la data de 2 decembrie 2014 a Judecatoriei, s-au hotarat urmatoarele:
In baza art. 337 cod penal rap. la art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art.5 cod penal, art. 396 alin. 10 cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul S. N., la pedeapsa de 8 luni inchisoare.
In baza art.91 cod penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
In baza art. 92 Cod penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
In baza art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa tribunal la datele fixate de consilierul de probatiune; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art. 93 alin. 3 cod penal, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 90 de zile conform programului stabilit de Serviciul de Probatiune in colaborare cu primarul comunei V.in cadrul Primariei Comunei .V sau scolii generale din aceasta localitate.
In baza art. 91 alin. 4 cod penal, s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 96 cod penal.
In baza art. 274 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare catre stat .
Pentru a hotari astfel, analizand materialul probator administrat in cauza pe parcursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, instanta de fond a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa judecatorie nr. 5217/P/2013 inregistrat sub nr. 6935/315/2014 a fost trimis in judecata inculpatul S. N., pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 337 cod penal retinandu-se ca la 23.09.2013 a condus pe Soseaua Gaesti din municipiul T., autoutilitara marca Iveco, cu nr. de
inmatriculare , sub influenta bauturilor alcoolice si a refuzat sa-i fie recoltate probe
biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Situatia de fapt a fost probata cu: procesul-verbal de constatare a infractiunii; procesul- verbal de constatare a refuzului de recoltare; declaratiile inculpatului; declaratiile martorilor si inscrisuri, fisa cazier judiciar .
La primul termen de judecata cu procedura legal indeplinita (2 decembrie 2014) inculpatul a declarat ca recunoaste fapta si solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor existente in dosar pe care le cunoaste si a depus o caracterizare , in circumstantiere personala.
Urmare acestei declaratii si analizand materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, prima instanta a stabilit ca in noaptea de 23.09.2013, orele 3.50, lucratorii de politie din cadrul Serviciul Rutier care efectuau controlul traficului rutier pe Soseaua Gaesti din municipiul T.,
au oprit pentru verificari autoutilitara marca IVECO, cu numarul de inmatriculare la
volanul careia se afla o persoana de sex barbatesc ce s-a mutat de la volan pe locul din mijloc dupa oprirea autoutilitarei, Fiindu-i solicitate documentele, acesta a declarat verbal ca la volan s-ar fi aflat alta persoana, care coborase deja din masina.
Pe locul din dreapta se afla o persoana de sex feminin care a fost identificata in persoana martorei C.C.
Aceasta a declarat, atat verbal, cat si in scris ca autoutilitara a fost condusa de persoana de sex masculin care se afla pe locul din mijloc, adica inculpatul S.N., care a fost identificat de lucratorii de politie dupa actul de stare civila.
Deoarece prezenta halena alcoolica i s-a solicitat sa fie testat cu aparatul alcootest, insa a refuzat, motivand ca nu el a condus autoutilitara. De aceea, de la locul de oprire a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta din municipiu, unde in prezenta medicului de garda, a personalului medical auxiliar si a lucratorilor politiei a refuzat recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodata, inculpatul a refuzat sa dea o declaratie scrisa cu privire la cele intamplate, nu a semnat procesul verbal de refuz de recoltare si nici procesul verbal de constatare.
Ulterior, la data de 25.11.2013 acesta s-a prezentat a organul de urmarire penala insotit de aparator ales, in prezenta caruia a declarat ca in ziua de 22.09.2013 fratele sau a organizat botezul copilului la Restaurantul A., situat pe str. Laminorului, unde inculpatul a venit in jurul orelor18.30-
- cu un var R.C.; ca de la orele 19.00 pana la orele 2.30-3.00 a mancat meniul oferit de restaurant, a baut vin, suc si apa iar in jurul orelor 3.00 cand petrecerea a luat sfarsit, desi a intentionat sa plece acasa cu un taxi nasul fratelui sau i-a zis sa mearga la masina sa unde a lasat cheile lui A. C. sa o conduca pana acasa si este si nasa in masina. A mers la autoutilitara s-a urcat pe locul din mijloc, martora C.C. s-a urcat pe locul din dreapta, iar martorul A.C. la volan.
In declaratia sa martora C. C. nu si-a mentinut afirmatiile din prima declaratie, sustinand ca fiind adevarata situatia prezentata de inculpat.
Situatia de fapt relatata de inculpat a fost sustinuta si de martorul A.C. in declaratia data la 9.12.2013.
La data de 3.07.2014 cei 2 martori A.C. si C.C.s-au prezentat la organul de cercetare penala si au solicitat sa dea noi declaratii care sa descrie adevarata situatie de fapt asa cum s-a petrecut in
noaptea de 22/23.09.2013 precizand in esenta ca autoutilitara , cand a fost oprita de
politisti, era condusa de inculpatul S. N.
In aceste imprejurari, la data de 7.03.2014, inculpatul S. N., in prezenta aparatorului ales, a precizat ca nu mai mentine vechile declaratii, recunoscand savarsirea faptei.
Probele administrate in cursul urmaririi penale si ulterior insusite de catre inculpat fac dovada vinovatiei acestuia cu privire la savarsirea infractiunii pentru care a fost trimis in judecata.
In drept, instanta de fond a stabilit ca fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii de refuz al conducatorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare in vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 337 cod penal.
La individualizarea pedepsei prima instanta a avut in vedere disp. art. 5 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile retinand ca in actuala reglementare prevazuta de disp. art. 337 Cod penal infractiunea este pedepsita cu inchisoare de la 1 an si 5 ani in timp ce anterior datei de 1 februarie 2014 infractiunea similara era prevazuta de art. 87 alin 5 din OUG nr. 195/2002 fiind sanctionata cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani si a concluzionat ca legea penala mai favorabila inculpatului este legea noua, respectiv disp. art. 337 Cod penal.
De asemenea, au fost avute in vedere disp. art. 396 alin 10 cod procedura penala privind reducerea limitelor de pedeapsa in cazul recunoasterii vinovatiei, dar si criteriile generale de individualizare prevazute de art. 74 Cod penal respectiv imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, starea de pericol creata pentru sigurantia circulatiei pe drumurile publice, imprejurarea ca inculpatul a savarsit fapta cu intentie indirecta, fisa de cazier judiciar din care rezulta ca nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea acestuia de recunoastere a faptei si regretul manifestat, varsta acestuia care este de 27 de ani , imprejurarea ca nu are ocupatie si nici loc de munca si este absolvent al scolii generale.
Pentru aceste motive, instanta l-a condamnat pe inculpat in baza art. 337 Cod penal rap. la art. 87 alin 5 din OUG nr. 195/2002 rep, cu aplicarea art. 5 cod penal, art. 396 alin 10 Cod procedura penala la pedeapsa de 8 luni inchisoare, dispunand suspendarea sub supraveghere a executarii acesteia pe o durata de 2 ani si a stabilit in sarcina inculpatului obligatii si masuri de supraveghere conform sentintei.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel, in termen legal, inculpatul S. N sustinand prin aparatorul ales ca pedeapsa aplicata de instanta fondului a fost gresit individualizata deoarece este prea aspra, nu tine seama de atitudinea sa de recunoastere si regret a faptei comise, de lipsa antecedentelor penale si conduita anterioara, imprejurari care constituie circumstante cu efect atenuant de natura a determina instanta de control judiciar sa reindividualizeze sanctiunea in sensul amanarii aplicarii pedepsei conform art.80-81 cod penal
Curtea, verificand hotararea apelata in raport de critica apelantului-inculpat, de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale ce au incidenta in cauza dar si sub toate aspectele de fapt si de drept astfel cum prevede art.417 alin.2 cod pr.pen., a constata ca este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, insa si pentru alte considerente decat cele sesizate, dupa cum urmeaza:
Pe baza materialului probator strans exclusiv in faza de urmarire penala si constand in:procesul-verbal de constatare a infractiuni(fila 15); procesul-verbal de constatare a refuzului de recoltare(filele 16-18); declaratiile inculpatului(filele 19-30); declaratiile martorilor C. C. si A. C.(filele33-35 si 37-39, 42-44, 46-49) precum si inscrisuri (fila 22) in mod corect instanta de fond a stabilit ca inculpatul S.N. a comis infractiunea de refuz de recoltare de probe/mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei sale in conditiile in care in noaptea de 23.09.2013 in jurul orei 3.50 a fost depistat conducand pe drumul public Sos.Gaesti din municipiul T., judetul
Dambovita, autoutilitara marca Iveco, cu nr. de inmatriculare , sub influenta bauturilor
alcoolice dar a refuzat recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Chiar daca inculpatul s-a aparat initial in sensul negarii imprejurarii de a se fi aflat la volan, investigatiile facute de anchetatori au relevat, in special dupa audierea martorilor, ca inculpatul a ascuns adevarul si a incercat sa zadarniceasca cursul anchetei penale pentru a scapa de raspundere penala, in fata instantei de judecata inainte de inceperea cercetarii judecatoresti si aflat in fata evidentei dovezilor care il indicau in mod clar ca autor al faptei, acesta si-a reconsiderat conduita procesuala recunoscand infractiunea, imprejurarile in care a fost depistat cu scopul de a beneficia de reducerea legala a limitelor speciale ale pedepsei, instanta de fond aplicand in cauza dispozitiile art.375 si art.396 alin.10 cod pr.pen.
Cu toate acestea, chiar daca vinovatia inculpatului a fost just stabilita, pentru ca intre data savarsirii faptei si cea a judecatii a intervenit o succesiune de legi penale, judecatorul fondului s-a preocupat de stabilirea legii penale mai favorabile in sensul art.5 cod penal si comparand limitele pedepselor din ambele reglementari, a considerat ca legea noua adica art.337 cod penal constituie lege penala mai favorabila pentru inculpat deoarece fapta este sanctionata cu inchisoarea cuprinsa intre 1 si 5 ani in timp ce norma de incriminare din art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republ. prevedea pedeapsa de la 2 la 7 ani inchisoare.
Contrar acestui rationament dezvoltat in considerentele sentintei, prin dispozitivul acesteia, instanta de fond a pronuntat condamnarea inculpatului combinand textele legale incriminatoare din ambele reglementari in termenii: „in baza art.337 cod penal rap.la art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 rep.cu aplic.art.5 cod penal”(fila 23 verso dosar fond).
In aceasta modalitate, pe de o parte nu se intelege in baza carui text de lege a fost stabilita raspunderea penala a inculpatului S. N. pentru a putea fi exercitat controlul de legalitate si temeinicie al hotararii inclusiv sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate iar pe de alta, au fost nesocotite dispozitiile obligatorii ale Deciziei nr.265/2014 ale Curtii constitutionale care se opun ca in aplicarea legii penale mai favorabile, sa fie combinate prevederi legale din ambele legii penale succesive.
Sesizand aceasta nelegalitate in mod corect procurorul a cerut admiterea apelului inculpatului si reformarea hotararii in sensul restabilirii legalitatii solutiei pronuntate dar cu respectarea principiului de drept penal inscris in art.418 cod pr.pen. privind neagravarea situatiei juridice a inculpatului in propriul apel.
Drept urmare, pentru considerentele expuse in cele ce preced, in baza art.421 pct.2 lit.a cod pr.pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpat impotriva sentintei penale pronuntata la data de 2 decembrie 2014 a judecatorie pe care a desfiintat-o in totalitate si rejudecand cauza, a pronunta o noua hotarare constatand ca in aplicarea art.5 cod penal, legea penala mai favorabila inculpatului este reglementarea anterioara pe baza criteriului aprecierii globale care are in vedere nu doar limitele pedepsei prevazute de lege ci cuantumul concret la care se va orienta instanta prin aplicarea elementelor circumstantiale de fapt si personale care servesc la individualizarea sanctiunii de drept penal inclusiv modalitatea de executare.
(Judecator Simona Petruta Buzoianu)