Anularea inregistrarii unei marci, Semn devenit uzual, Lipsa distinctivitatii

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietatii intelectuale.
Index alfabetic :

marca

• protectia marcii
• caracter uzual
• distinctivitate

Legea nr. 84/1998, art. 3, art. 5, art. 48

Potrivit art. 5 alin.(1) lit. c din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale sau constante.

Este interzisa astfel inregistrarea unei marci doar cand semnul sau indicatia respectiva au devenit uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale sau constante pentru a desemna produsele sau serviciile pentru care se solicita inregistrarea marcii.

Cand denumirile se utilizeaza in mod curent in activitatea comerciala si sunt uzual acceptate pe piata, ele sunt recunoscute de segmentul de public vizat ca identificand bunurile respective si nu atribuindu-le pe acestea unui producator determinat. Semnele dobandesc astfel un caracter uzual prin folosinta generalizata, ceea ce atrage lipsa caracterului distinctiv al marcii.

ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 5237 din 26 septembrie 2008

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamanta S.C. C. S.A. Buzau a chemat in judecata S.C. E. S.A. Bucuresti si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, solicitand anularea urmatoarelor certificate de inregistrare marca avand ca titular pe parata : certificatul de marca nr. 58473 cu denumirea RG inregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, contactoare, valabil de la 7.10.2003 pana la 7.10.2013; certificatul de marca nr. 57716 cu denumirea TCA inregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, contactoare, valabil de la 7.10.2003 pana la 7.10.2013; certificatul de marca nr. 60835 cu denumirea TSA inregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, relee termice, valabil de la 7.05.2004 pana la 7.05.2014; certificatul de marca nr. 58274 cu denumirea DRG inregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, demaroare electromagnetice pentru regim greu, valabil de la 7.10.2003 pana la 7.10.2013; certificatul de marca nr. 57009 cu

denumirea CONTEX inregistrat pentru clasa 9, valabil de la 7.10.2003 pana la 7.10.2013;

Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 48 lit. a si c si art. 5 lit. a-d din Legea nr. 84/1998.

Prin sentinta civila nr. 290 din 20 februarie 2007, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, s-a respins actiunea ca nefondata, retinandu-se urmatoarele :

Motivele pentru care s-a solicitat anularea marcilor sunt cele precizate de art. 48 din Legea nr. 84/1998, respectiv pentru neindeplinirea prevederilor art. 5 lit. a-d.

Conform art. 5 lit. a-b din Legea nr. 84/1998, sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate „marcile care nu indeplinesc conditiile prevazute de art. 1 lit. a; - marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane; pot constitui marci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau al ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Caracterul distinctiv al marcilor paratei s-a apreciat luandu-se in considerare toate elementele ce intra in componenta lor, in ansamblul lor.

In speta, marcile reclamantei sunt marci combinate.

Conform art. 5 alin.(2), dispozitiile art. 1 lit. b-d nu se aplica daca, inainte de data cererii de inregistrare a marcii si ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobandit un caracter distinctiv, or, marcile in discutie dobandesc caracter distinctiv prin folosirea lor.

Pentru marcile RG nr. 58473, TCA nr. 57716, TSA nr. 60835, BRG nr. 58274, CONTEX nr. 57009, distinctivitatea dobandita prin folosinta a fost de necontestat potrivit actelor depuse in cauza, din care rezulta ca parata este firma producatoare a acestora.

Ele s-au adresat unui segment de public specializat, produsele se vand in cadrul unor magazine sau raioane specializate, sau se livreaza direct de firma S.C. E. S.A. catre beneficiari.

Potrivit art. 5 alin.(1) lit. c din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante; marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului sau alte caracteristici ale acestora.

Cu privire la marca RG nr. 58473 nu se poate spune ca aceasta este uzuala, astfel cum rezulta din extrasele lucrarilor de specialitate depuse in cauza, aceasta fiind utilizata numai de catre parata.

In ceea ce priveste reaua-credinta la inregistrare, aceasta nu poate fi retinuta avand in vedere ca reclamanta nu a facut dovada acesteia; desi s-a desprins de unitatea parata prin divizare, producand contactoare si relee, aceasta nu a primit in patrimoniu dreptul asupra marcilor inregistrate de parata.

Apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei primei instante a fost admis prin decizia civila nr. 247/A din 18 octombrie 2007, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, s-a schimbat in tot sentinta in sensul ca s-a admis cererea si s-a dispus anularea certificatelor de inregistrare a marcilor nr. 58473 „RG”; nr. 57716 - „TCA”; nr. 60837 - „TSA”; nr. 58274 - „DRG” si nr. 57009 - „CONTEX”, emise de OSIM pentru clasa 9 de produse.

Instanta de apel a retinut ca reclamanta a invocat mai multe motive de natura a se opune inregistrarii de catre O.S.I.M. a marcilor purtand denumirile RG, TCA, DRG,

TSA si CONTEX.

Astfel, reclamanta a invocat dispozitiile art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998, argumentand ca marcile inregistrate de parata, pentru produsele contactor si, respectiv, relee, nu reprezinta semne care sa poata servi la deosebirea produselor unei firme de cele ale alteia.

Reclamanta a invocat, de asemenea, dispozitiile art. 5 alin.(1) lit. b-d din Legea nr. 84/1998 sustinand, cu privire la toate marcile in discutie, ca acestea sunt lipsite de caracter distinctiv, ca se compun din indicatii devenite uzuale in practicile comerciale.

Tot astfel, reclamanta a sustinut si teza inregistrarii marcilor de catre parata cu rea-credinta, pe temeiul dispozitiilor art. 48 lit. c din acelasi act normativ.

Sub un prim aspect, instanta de apel a apreciat calea procesuala aleasa de catre reclamanta, actiunea in anularea inregistrarii marcilor, ca fiind una legala, prevazuta de dispozitiile art. 48 din Legea nr. 84/1998, potrivit carora „Orice persoana interesata poate cere Tribunalului Bucuresti anularea inregistrarii marcii pentru oricare dintre motivele urmatoare: a) inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 5 alin.(1); (....) c) inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta”.

Dispozitiile anterior citate nu conditioneaza in niciun fel dreptul de a formula o actiune in anularea inregistrarii unei marci de alte proceduri anterioare, respectiv, de exercitarea dreptului la opozitie in inregistrarea marcii, in conditiile art. 23 din acelasi act normativ.

Nefiind impusa o asemenea ingradire, nici nu i se poate opune reclamantei vreo exceptie tinand de admisibilitatea caii procesuale alese.

Curtea de apel a apreciat ca instanta de fond nu a raspuns argumentelor aduse de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, multumindu-se sa invoce fie dispozitii ale legii speciale, fie principii generale din aceasta materie, fara insa a arata modul in care acele dispozitii legale sau acele principii sunt aplicabile spetei, intr-o maniera convingatoare si care sa justifice solutia de respingere a actiunii.

Astfel, asertiunea potrivit careia marcile reclamantei sunt marci combinate, caracterul distinctiv apreciindu-se prin luarea in considerare a tuturor elementelor ce intra in componenta lor, nu este suficienta prin ea insasi sa lamureasca conflictul de drepturi ivit din inregistrarea ca marci a denumirilor cu privire la care reclamanta isi invoca propriile drepturi.

Elementul figurativ al fiecareia din marcile analizate consta in scrierea acestora, fara elemente grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune, menite sa sustina numai elementele verbale ale marcilor.

Asa fiind, in analiza distinctivitatii marcilor, elementul verbal a fost cel dominant, in masura sa confere distinctivitate si nu elementul grafic - scriere uzuala, fara capacitate de a asigura minima distinctivitate produselor.

In acest context, a deduce din simplu fapt ca marcile sunt combinate caracterul distinctiv al acestora, reprezinta o aplicare gresita a dispozitiilor art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998, potrivit carora marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.

Daca este de principiu ca analiza distinctivitatii unei marci se face prin luarea in considerare a tuturor elementelor acesteia, nu este mai putin adevarat ca unele elemente sunt apte sa confere un grad mai mare sau mai mic de distinctivitate, iar in cadrul acestora se numara si elementele grafice comune si in special scrierea comuna, in fonturi care nu contin niciun element fantezist, aspect ce se regaseste in speta in privinta tuturor marcilor aflate in discutie.

Au fost gasite intemeiate si criticile formulate in legatura cu incidenta dispozitiilor art. 5 alin.(2) potrivit carora dispozitiile alin. (1) lit. b-d nu se aplica daca, inainte de data cererii de inregistrare a marcii si ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobandit un caracter distinctiv.

Faptul ca parata este firma producatoare a produselor purtand semnele RG, TCA, TSA, DRG si CONTEX, nu este suficienta prin ea insasi sa conduca la concluzia dedusa de instanta de fond, potrivit careia acestea au capatat prin folosinta distinctivitate de necontestat.

Incidenta acestei exceptii de la regulile instituite prin dispozitiile alin. (1) ale art. 5 ar fi fost de analizat exclusiv in ipoteza in care numai parata ar fi utilizat insemnele inregistrate ulterior ca marci.

Situatia in cauza nu este insa aceasta, iar probele administrate de catre reclamanta au fost semnificative in acest sens, fara ca instanta de fond sa fi raspuns intr-un mod argumentat cu privire la puterea doveditoare a acestora.

Apelanta provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea la care a fost supusa fosta intreprindere din care s-a constituit ulterior societatea parata, mai precis o sectie de productie a acesteia, astfel cum rezulta din dispozitiile HCM nr. 947/1974 prin care au fost aprobati principalii indicatori ai investitiei Intreprinderea de Contactoare Buzau.

Obiectul de activitate al noii intreprinderi astfel constituite a fost tocmai acela al fabricarii de aparataj electric de joasa tensiune de comanda si protectie.

Lista anexa actului normativ de constituire cuprinde sectiile - subunitati ale noii intreprinderi infiintate, intre care se regasesc Sectia a 3-a - asamblare contactoare si Sectia a 4-a - asamblare relee.

Prin urmare, indiferent de momentul la care au fost omologate produsele sub denumirile RG, TCA, TSA, DRG, CONTEX, reclamanta a fost aceea care a produs de-a lungul timpului si a livrat produse sub aceste denumiri, astfel cum o dovedesc contractele si anexele la contracte incheiate cu diversi beneficiari - S.C. H. S.A., U.M. Valenii de Munte,

Electrotehnica.

Prin urmare, probe concludente neanalizate de instanta de fond, au facut dovada faptului ca nu folosirea marcilor in activitatea exclusiv a paratei ar fi condus la dobandirea caracterului distinctiv, anterior datei lor de inregistrare, situatie in care exclusiv aceasta ar fi fost indreptatita la inregistrare, reclamanta fiind si ea una dintre persoanele juridice care au folosit in activitatea curenta si corespunzator propriului obiect de activitate semnele respective.

Aceasta imprejurare face inaplicabile in privinta paratei dispozitiile art. 5 alin.(2) din Legea nr. 84/1998, in sensul ca nu o poate indreptati pe aceasta sa-si apropie semnele anterior utilizate, sub forma de marca, pentru a obtine in acest mod protectia de care se bucura exclusiv marcile, in detrimentul unor utilizatori anteriori ai acelorasi semne, cata vreme distinctivitatea nu se poate sustine ca ar fi fost dobandita prin insusi faptul personal al paratei ci ea poate proveni din partea celorlalti utilizatori.

In acest context, trebuia analizat de catre prima instanta si motivul de anulare invocat de reclamanta pe temeiul art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, respectiv reaua- credinta la inregistrarea marcilor.

Cunoasterea de catre parata a faptului ca nu este singura utilizatoare a unor semne cu privire la care a solicitat inregistrarea lor ca marci, a faptului ca, procedand in acest mod, paralizeaza activitatea comerciala a societatii reclamante, pe care o afecteaza in ceea ce priveste insasi obiectul de activitate, reprezinta un element ce se circumscrie relei-credinte la inregistrare, precum si unor practici comerciale neloiale, fiind de natura prin insasi recunoasterea lor sa conduca la anularea inregistrarilor efectuate.

Potrivit dispozitiilor art. 5 lit. b-d, din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv (b) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante (c) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora (d).

Marcile in discutie se includ in categoriile analizate prin dispozitiile anterior citate.

Astfel, in ce priveste distinctivitatea, ca si conditie ce defineste insasi conceptul de marca, marcile inregistrate de parata nu sunt capabile sa deosebeasca produse din cadrul aceleiasi categorii, executate de catre parata-intimata, de cele executate de orice alt producator.

Denumirile TCA pentru contactori trifazati si TSA, pentru relee termice sunt denumiri uzual acceptate pe piata, potrivit Ghidului cumparatorului la fel ca si denumirile RG, utilizata pentru contactoare pentru regim greu si DRG, pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu. Toate aceste denumiri se utilizeaza, astfel cum fac dovada actele depuse (anexe la contract, facturi, insotite de caracteristici tehnice, exprimate numeric - 10, 16, 25, etc.)

In cauza s-a dovedit astfel atat caracterul uzual al semnelor inregistrate ca marci de catre parata, cat si lipsa de distinctivitate, elemente in raport de care acestea se impuneau a fi excluse de la protectie, conform art. 5 lit. b-d din Legea nr. 84/1998.

In ce priveste marca CONTEXT, inregistrata sub nr. 057009 din 7 octombrie 2003, instanta de fond nu a analizat sustinerile reclamantei privind protejarea unui drept anterior, respectiv certificatul DMI 001039 (2R), care ii confera apelantei protectie, desenul industrial inregistrat potrivit acestui certificat continand si denumirea protejata, fara ca pana la aceasta data sa fi fost formulata vreo cerere de anulare a acestei inregistrari.

Impotriva deciziei instantei de apel, a formulat recurs parata, criticand-o pentru urmatoarele motive ce se circumscriu dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. :

1.  In mod gresit s-a retinut de instanta de apel ca era necesar ca pe langa litere marcile in discutie sa fi continut un element fantezist, atat timp cat legea nu impune o asemenea conditie. Astfel, art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998 prevede ca marca poate avea caracter distinctiv si atunci cand este formata din litere.
2.  Marcile in discutie nu se incadreaza in categoriile exceptate de la inregistrare in conditiile art. 5 alin.(1) lit. c - cele compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale si lit. d - cele compuse exclusiv din semne sau indicatii putand servi in comert pentru a desemna sfera, cantitatea, calitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului sau alte caracteristici ale acestora.

Marcile sunt combinate, avand un element figurativ, ceea ce face a nu exista exclusivitatea impusa de lege.

De altfel, termenii folositi nu au caracter descriptiv, nefiind evocatori si nu indica caracteristici ale produselor.

3.  In mod gresit s-a retinut ca dispozitiile art. 5 alin. (2) din lege au incidenta exclusiv in ipoteza in care numai parata ar fi utilizat insemnele inregistrate ca marci.

Parata a produs si produce si in prezent aparataj de joasa tensiune.

Fata de aceasta situatie, chiar daca, prin absurd, s-ar putea retine elementele prevazute de alin. 1 lit. b-d, conform alin. (2) al art. 5 din lege, nu se aplica aceste dispozitii daca inainte de data cererii de inregistrare a marcii si ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobandit un caracter distinctiv. Acest lucru s-a probat, dar s-a retinut gresit, de instanta de apel ca doar apelanta ar fi realizat aceste produse.

4.  In ceea ce priveste incidenta art. 48 lit. c din lege, instanta de apel a retinut reaua-credinta din partea paratei la inregistrarea marcilor, aceasta stiind ca exista si alt utilizator.

Prin inregistrarea marcilor si-au aparat drepturile dobandite ca urmare a conceperii si folosirii acestor semne pe o perioada indelungata, mult anterior infiintarii reclamantei.

Recursul este nefondat.

1.  Intr-adevar, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, „pot constituit marci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, ....”.

Dupa cum rezulta din acest text legal, nu este suficient ca marca sa fie constituita dintr-un semn care sa fie reprezentat de anumite litere, ci este necesar ca semnul sa aiba un caracter distinctiv.

Conditia distinctivitatii este impusa de art. 5 din Legea nr. 84/1998 care, la alin.

(1) lit. a exclude de la protectie, neputand fi astfel inregistrate, marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.

Caracterul distinctiv al marcii nu rezulta din semnul in sine, ci din perceperea lui ca atare de catre public, existand o relatie trilaterala semn - produs - public.

Semnul este distinctiv pentru bunurile la care urmeaza sa fie aplicat atunci cand este recunoscut de cei carora le este adresat ca identificand bunurile dintr-o anumita sursa comerciala, sau poate fi recunoscut ca atare.

Este deci necesar ca, vazand semnul, publicul vizat sa atribuie produsul sau serviciul respectiv unei intreprinderi determinate.

Acest lucru rezulta din dispozitiile art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998 care prevad ca „marca este un semn .... servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane”.

In raport de aceste aspecte si de natura, precum si elementele din care se compun marcile in discutie, s-a apreciat in mod corect de catre instanta de apel lipsa distinctivitatii, semnele neputand fi percepute de publicul vizat ca identificand si diferentiind bunurile produse de parata de bunurile altor producatori, care fac parte din aceeasi categorie si care sunt identificate prin aceleasi semne.

Astfel, dupa cum s-a retinut si de instanta de apel, ca si in cazul semnelor folosite de alti producatori pentru aceleasi produse, literele sunt scrise fara elemente grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune si menite sa sustina numai elementul verbal.

Pentru existenta conditiei distinctivitatii, s-a apreciat in mod corect de catre instanta de apel ca nu este suficienta scrierea comuna, fiind necesar un element care sa asigure functia marcii respective, indicand, cu titlu de exemplu, scrierea cu anumite elemente fanteziste.

2.  Intr-adevar, marcile in discutie sunt marci combinate, compuse dintr-un element figurativ care consta intr-o anumita grafica (font) a elementului verbal.

Aceasta natura si structura a marcilor in cauza, care includ un element figurativ, nu inlatura exclusivitatea ceruta de art. 5 alin.(1) lit. c din lege.

Potrivit acestui text legal sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale sau constante.

Se constata ca exclusivitatea se refera la semnul in sine, care poate cuprinde si un element figurativ, cum este cazul in speta ; astfel, este necesar ca marca sa nu fie compusa numai dintr-un semn devenit uzual, aceasta din urma caracteristica fiind sanctionata.

Prin norma legala incidenta este interzisa inregistrarea unei marci doar cand semnul sau indicatia respectiva au devenit uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale sau constante pentru a desemna produsele sau serviciile pentru care se solicita inregistrarea marcii.

Sub aspectul caracterului uzual, instanta de apel a retinut in urma analizarii probatoriilor administrate, ca semnele utilizate in marcile in discutie sunt uzuale pe piata, cu mult timp inainte de depunerea cererilor de inregistrare a marcilor de catre parata, respectiv TCA pentru contactori trifazati, TSA pentru relee termice, RG pentru contactoare pentru regim greu si DRG pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu.

Toate denumirile se utilizeaza in mod curent in activitatea comerciala, sunt uzual acceptate pe piata, sunt recunoscute de segmentul de public vizat ca identificand bunurile respective si nu atribuindu-le pe acestea unui producator determinat.

Semnele au dobandit astfel un caracter uzual prin folosinta generalizata.

Fata de cele retinute relativ la art. 5 alin.(1) lit. c din Legea nr. 84/1998 si cele ce se vor arata in continuare sub pct. 3, nu mai prezinta relevanta analizarea si a conditiilor reglementate de art. 5 alin.(1) lit. d; de altfel, in decizia de apel, desi se retine si art. 5 alin.(1) lit. d din lege, se fac referiri la caracterul uzual si lipsa de distinctivitate.

3. Prin aceasta critica recurenta invoca dobandirea distinctivitatii prin folosinta, asa cum prevede art. 5 alin.(2) din Legea nr. 84/1998.

Din motivarea deciziei de apel rezulta ca si parata a fost utilizator al semnelor cu privire la care a solicitat inregistrarea lor ca marci.

Simpla folosire a marcii nu are nicio relevanta sub aspectul analizat.

Important este ca in urma acestei folosiri semnul respectiv sa fi dobandit caracter distinctiv, adica publicul sa fie capabil sa distinga in baza sa produsele si serviciile pe

care este aplicat semnul de alte produse sau servicii de pe piata, in privinta provenientei acestora de la o intreprindere determinata.

Prin urmare, este necesar ca publicul sa ajunga sa-i recunoasca efectiv semnului capacitatea de a identifica originea unui produs sau serviciu.

Folosinta acestor semne si de catre parata nu a fost in masura sa le confere distinctivitate in sensul art. 5 alin.(2) din lege, aceste semne neputand sa determine perceperea de catre publicul caruia li se adreseaza bunurile pe care se aplica, ca acestea provin dintr-o anumita sursa, respectiv parata-recurenta.

4. Inalta Curte constata ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, care sanctioneaza inregistrarea unei marci cu rea credinta.

Pentru inlaturarea acestei sanctiuni, recurenta invoca apararea drepturilor dobandite prin folosirea semnului o perioada indelungata, mult anterior infiintarii societatii reclamante.

In ceea ce priveste conceperea si anterioritatea folosirii semnelor in discutie, concluziile instantei de apel sunt urmare a aprecierii probelor administrate, nemaiputand fi cenzurate pe calea recursului in urma abrogarii pct. 1 al art. 304 C.proc.civ.

Astfel, reclamanta provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea la care a fost supusa fosta intreprindere din care s-a constituit ulterior societatea parata, mai precis o sectie de productie a acesteia, iar obiectul de activitate al noii intreprinderi astfel constituite a fost tocmai acela al fabricarii de aparataj electric de joasa tensiune de comanda si productie ; lista anexa actului normativ de constituire cuprinzand sectiile- subunitati ale noii intreprinderi infiintate, intre care se regasesc Sectia a 3-a - asamblare contactoare si Sectia a 4-a - asamblare relee ; reclamanta a fost aceea care, dat fiind obiectul sau de activitate, a produs dea lungul timpului si a livrat produse identificate cu aceste semne, atat pentru perioada anterioara anului 1989, cat si ulterior acesteia.

Dupa cum in mod corect a retinut si instanta de apel, reaua credinta rezulta din faptul ca recurenta avea cunostinta la data inregistrarii marcilor (2003 - 2004) ca acestea erau folosite in mod uzual pe piata, inclusiv de catre intimata.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat ambele parti au fost rezultate in urma divizarii fostei Intreprinderi de Contactoare Buzau in anul 1974, iar semnele inregistrate ca marci au fost folosite de catre intimata corespunzator propriului obiect de activitate.

Recurenta a realizat in momentul inregistrarii marcilor ca poate fi afectata si paralizata activitatea intimatei, dar a profitat de faptul ca marca nu a fost inca depusa in Romania.

Prin inregistrarea marcilor s-a dorit inlaturarea de pe piata a concurentilor, a celor care folosesc marcile ca semne uzuale in activitatea de comert, folosindu-se de efectul atributiv de protectie al depozitului.

Intimata a si fost somata de catre recurenta cu adresa nr. 381/2006 sa nu mai comercializeze produse sub marcile in discutie, prevalandu-se de un drept de proprietate asupra acestora, in temeiul certificatelor de inregistrare eliberate de O.S.I.M.

Constatand, prin urmare, ca nu sunt fondate criticile formulate, Inalta Curte, facand aplicarea art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat