Anularea deciziei emise in procedura administrativa prin care organul fiscal a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pana la solutionarea dosarului penal. Neindeplinirea conditiilor impuse de art. 214 Cod procedura fiscala.

Contencios administrativ. Anulare act administrativ.

Art. 214 alin. 1 lit. a din O.G. 92/2003

Art. 214 alin. 1 lit. a din OG 92/2003 lasa la aprecierea organului fiscal solutia suspendarii solutionarii contestatiei pana la sesizarea cauzei penale, dar aceasta apreciere nu trebuie facuta in conditii care sa puna sub semnul intrebarii buna credinta a organului fiscal in relatia cu contribuabilul, dupa cum masura dispusa trebuie sa fie in acord cu conditiile impuse de lege.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Sentinta civila nr. 1 din 07 ianuarie 2016

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr. 708/32/2015, reclamanta SC R.C. SRL a chemat in judecata pe parata A.N.A.F. - DIRECTIA GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR, solicitand anularea Deciziei nr. 212/03.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea contestatiei formulate de reclamanta pe cale administrativa impotriva Deciziei de impunere nr. F-BC 148/01.04.2015 si a Raportului de inspectie fiscala nr. F-BC 134/01.04.2015.

In motivarea cererii, reclamanta arata ca prin decizia de impunere s-au stabilit in sarcina sa obligatii fiscale in valoare de 5.873.929 lei, ca a formulat contestatie impotriva deciziei si a actelor ce au stat la baza ei, iar in cursul solutionarii contestatiei, parata a apreciat ca se impune suspendarea solutionarii contestatiei, in conditiile art. 214 Cod procedura fiscala, pana la finalizarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 294/D/P/2012.

Reclamanta arata, sub un prim aspect, ca in dosarul penal mentionat, parata s-a constituit parte civila anterior emiterii raportului de inspectie fiscala nr. F-BC 134/01.04.2015 si a Deciziei de impunere nr. F-BC 148/01.04.2015, iar respectivul dosar este din anul 2012, astfel ca nu este indeplinita conditia impusa de art. 214 Cod procedura fiscala, care impune ca organul care a efectuat controlul sa fi sesizat organele de cercetare penala cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa. De asemenea, nu se poate retine ca intre obligatiile fiscale stabilite de organele fiscale si caracterul infractional al faptelor ce fac obiectul cercetarii in dosarul penal nu exista o legatura de cauzalitate, care sa impuna suspendarea solutionarii contestatiei.

Sub un alt aspect, reclamanta arata ca suspendarea solutionarii contestatiei administrative nu este obligatorie, ci facultativa, fiind relevanta si pozitia sa fata de solutia suspendarii, avand in vedere faptul ca potrivit art. 28 alin. 2 din legea 554/2004, „Instanta de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune savarsita in legatura cu actul administrativ atacat, daca reclamantul - persoana vatamata - staruie in continuarea judecarii pricinii.”

In continuare, reclamanta a expus contextul general in care a intervenit decizia contestata in prezenta cauza, aratand ca dupa emiterea Deciziei de impunere nr. F-BC 148/01.04.2015 si a Raportului de inspectie fiscala nr. F-BC 134/01.04.2015 a solicitat

suspendarea executarii acestor acte in conditiile art. 14 din Legea 554/2004, cererea formulata in acest sens fiind admisa prin sentinta civila nr. 98/2015, pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosar nr. 292/32/2015; in conformitate cu textul mentionat anterior, reclamanta avea obligatia de a introduce actiune in anularea actelor administrativ fiscale suspendate in termen de 60 de zile, in caz contrar, suspendarea dispusa incetand fara nici o alta formalitate; desi a promovat contestatie administrativa in termen legal, parata a procedat la suspendarea solutionarii contestatiei.

In sustinerea prezentei cereri, reclamanta a depus la dosar inscrisuri, respectiv: actele de impunere, decizia contestata, sentinta civila nr. 98/2015, Certificat ORC, declaratii informative privind operatiuni economice analizate de organul fiscal.

Parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

Parata a aratat ca ulterior emiterii Deciziei de impunere nr. F-BC 148/01.04.2015 si a Raportului de inspectie fiscala nr. F-BC 134/01.04.2015 a transmis aceste acte catre D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacau cu adresa nr. 13535/09.04.2015, astfel ca a apreciat ca intre stabilirea obligatiilor fiscale constatate si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa interdependenta, ce impiedica solutionarea contestatiei administrative. Aceasta interdependenta consta, in opinia paratei, in faptul ca in speta se pune problema realitatii tranzactiilor desfasurate de reclamanta cu societati ce prezentau un comportament „de tip fantoma” din punct de vedere fiscal, fara un continut economic si in scopul evitarii impozitarii ori pentru a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar fi putut fi obtinute, fiind mentionate exemplificativ o serie de astfel de tranzactii. Intrucat organele fiscale au considerat ca se impune a se stabili realitatea operatiunilor economice declarate si numai organele de cercetare penala pot stabili daca documentele justificative reflecta realitatea acestor operatiuni, nu se poate proceda la solutionarea contestatiei administrative, astfel ca solutia de suspendare este legala si temeinica, in acord cu dispozitiile art. 214 si art. 216 din OG 92/2003.

Parata a mai invocat, in sprijinul pozitiei sale, Decizia Curtii Constitutionale nr. 75/08.05.1996 si practica CJUE, iar in ce priveste art. 28 alin. 2 din Legea 554/2004 a aratat ca acest text este incident doar in cursul procesului civil, iar nu si in faza administrativa prealabila.

In sustinerea pozitiei sale, parata a depus la dosar intreaga documentatie ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Analizand actele de la dosar, sub aspectele invocate de parti si in raport de dispozitiile legale incidente, curtea constata urmatoarele:

Prin Decizia de impunere nr. F-BC 148/01.04.2015, ce a avut la baza Raportul de inspectie fiscala nr. F-BC 134/01.04.2015, s-a stabilit ca societatea reclamanta datoreaza bugetului de stat suma totala de 5.873.929 lei, reprezentand impozit pe profit, TVA, dobanzi/majorari si penalitati de intarziere.

La data de 03.04.2015, reclamanta a sesizat instanta de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executarii Deciziei de impunere si a Raportului de inspectie fiscala, cerere ce a fost admisa prin sentinta civila nr. 98/11.06.2015 a Curtii de Apel Bacau.

La data de 27.04.2015, societatea a depus la A,J.F.P. Bacau o contestatie, prin care solicita anularea celor doua acte fiscale, contestatia fiind inaintata spre competenta solutionare Directiei Generale de solutionare a contestatiilor din cadrul ANAF.

Prin Decizia nr. 212/03.07.2015 parata ANAF a suspendat solutionarea contestatiei, in conditiile art. 214 Cod procedura fiscala, pana la finalizarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 294/D/P/2012.

Curtea constata ca solutia de suspendare a solutionarii contestatiei pana la solutionarea dosarului nr. 294/D/P/2012, este nelegala, pentru cele ce urmeaza :

Potrivit art. 214 Cod procedura fiscala, „Organul de solutionare competent poate suspenda, _prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa; ”

Din dispozitiile legale citate rezulta ca, de principiu, sesizarea organelor de urmarire penala se realizeaza anterior sau concomitent emiterii deciziei de impunere, de catre organul fiscal care a facut controlul, ca urmare a unor constatari din timpul respectivului control.

In speta, organul fiscal care a procedat la efectuarea controlului si la emiterea deciziei de impunere nu a constatat indicii care sa conduca la o sesizare penala din partea sa, in conditiile prevazute de art. 214 din OG 92/2003, ci a considerat ca cercetarile penale ce erau in curs in dosarul nr. 294/D/P/2012 constituie un aspect ce ar conduce la imposibilitatea solutionarii contestatiei administrative.

Ori, dincolo de faptul ca organul fiscal nu este autorul sesizarii penale, din actele de la dosar nu se poate stabili cu certitudine o legatura intre o cauza penala din 2012, (despre care nu s-a precizat nici sub ce aspect se desfasoara cercetarile, nici pe cine vizeaza respectivele cercetari) pe de o parte si obligatiile fiscale stabilite in sarcina societatii reclamante in anul 2015, pe de alta parte.

In lipsa oricaror date din dosarul penal, care sa permita o verificare a legaturii sus mentionate si in conditiile in care reprezentanta paratei a precizat expres ca singurul inscris ce a justificat solutia de suspendare a contestatiei este adresa nr. 13535/09.04.2015, prin care au fost comunicate catre DIICOT Bacau actele emise in urma controlului fiscal, (asa cum se mentioneaza, de altfel, si in cuprinsul Deciziei nr. 212/03.07.2015), curtea constata ca nu erau incidente dispozitiile art. 214 Cod procedura fiscala, iar parata a procedat in mod nelegal la suspendare.

Desi la o prima vedere decizia contestata pare amplu motivata, curtea constata ca marea majoritate a argumentelor enuntate de parata au un caracter general, fara a se referi in concret la elementele pe baza carora organul fiscal ar fi stabilit ca cercetarile penale din dosarul invocat ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urma a fi adoptata in procedura administrativa fata de reclamanta. Mai mult, parata face de mai multe ori mentiunea ca organele fiscale au sesizat organele de cercetare penala, iar o solutionare a contestatiei administrative nu este posibila pana la finalizarea cercetarilor, aspect nereal, asa cum s-a aratat anterior.

In atare conditii, sunt apreciate ca lipsite de relevanta argumentele din decizia contestata, vizand incidenta Deciziei Curtii Constitutionale nr. 75/08.05.1996 si practica CJUE in spetele mentionate.

Curtea considera ca nu pot fi ignorate circumstantele concrete in care parata a procedat la emiterea deciziei 2012/2015, impunandu-se observatia ca anterior emiterii deciziei, societatea obtinuse o sentinta de suspendare a executarii actelor fiscale pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anulare, iar ca urmare a suspendarii contestatiei administrative, societatea este in imposibilitate de a sesiza instanta de fond cu actiunea in anularea actelor fiscale in termenul de 60 de zile.

Este adevarat ca art. 214 alin. 1 lit. a din OG 92/2003 lasa la aprecierea organului fiscal solutia suspendarii solutionarii contestatiei pana la sesizarea cauzei penale, dar aceasta apreciere nu trebuie facuta in conditii care sa puna sub semnul intrebarii buna credinta a organului fiscal in relatia cu contribuabilul.

Nu este lipsit de relevanta nici faptul ca in cadrul controlului fiscal s-a stabilit ca societatea reclamanta a fost implicata in tranzactii cu societati ce prezentau un comportament „de tip fantoma” din punct de vedere fiscal, fara un continut economic si in scopul evitarii impozitarii ori pentru a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar fi putut fi obtinute, organul de control stabilind punctual elementele ce au determinat o incadrare diferita a operatiunilor din punct de vedere fiscal, cu consecinta stabilirii unui debit in sarcina societatii, in suma de 5.873.929 lei. Decizia de impunere emisa pentru aceasta suma este titlu de creanta, potrivit

Codului de procedura fiscala, societatea avand la dispozitie calea unei contestatii administrative, urmata de sesizarea instantei de contencios administrativ.

La emiterea acestui act administrativ fiscal, organul fiscal se raporteaza la documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului, ce constituie probe la stabilirea bazei de impunere, potrivit art. 64 Cod procedura fiscala, iar potrivit art. 65, contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor sale si a oricaror cereri adresate organului fiscal, dupa cum organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe baza de probe sau constatari proprii.

In aceste conditii, dupa ce a procedat la stabilirea obligatiilor fiscale in sarcina contribuabilului, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanta, nu se poate accepta ca organul fiscal ar fi in imposibilitate sa se pronunte asupra contestatiei administrative a contribuabilului, cu argumentul ca ar fi necesar ca in prealabil sa se stabileasca existenta unei infractiuni, pentru ca operatiunile respective au fost deja analizate si incadrate din punct de vedere fiscal de organul fiscal, pe baza probelor pe care le-a administrat in timpul inspectiei fiscale.

Fata de considerentele expuse, concluzionand in sensul ca motivul de suspendare reglementat de art. 214 alin. 1 lit. a din OG 92/2003 nu a fost dovedit, in temeiul art. 218 alin 2 Cod procedura fiscala, coroborat cu art. 18 alin.1 din legea 554/2004, curtea a admis cererea privind anularea Deciziei nr. 212/03.07.2015 emisa de parata, cu consecinta obligarii paratei la solutionarea contestatiei formulate de reclamanta impotriva Deciziei de impunere si a Raportului de inspectie fiscala.