Actiunea confesorie Servitute

Conform art.112 alin.1 pct.3 Cod procedura civila (vechi), obiectul cererii constituie o conditie esentiala de validitate formala a cererii pentru determinarea cadrului procesual specific cauzei.

Daca cererea de chemare in judecata este suficient motivata in fapt este ingaduit instantei sa califice corect legal actiunea respectiva chiar daca temeiul juridic a fost gresit indicat.

Faptul ca s-a facut trimitere la dispozitiile art.576 Cod civil si 616 Cod civil referitor la definirea servitutilor si servitutea de trecere nu duce la concluzia ca reclamanta a solicitat constituirea unei servituti de trecere atat timp cat intreaga motivare a actiunii cat si toate celelalte sustineri facute in cadrul judecatii converg spre investirea instantei cu o actiune confesorie, situatie in care se constata ca instanta nu a depasit limitele cu care a fost sesizata in vederea judecatii, astfel incat au fost respectate dispozitiile art.129 alin. 6 Cod procedura civila (vechi).

Faptul ca in expertiza se mentioneaza necesitatea constituirii unei servituti de trecere in favoarea copartajantilor carora li s-au atribuit terenuri infundate, fara ca aceasta sa se regaseasca in dispozitivul hotararii de partaj nu poate fi considerat ca fapt generator al dreptului de servitute, avand in vedere ca produc efecte juridice, sub aspectul existentei dreptului, numai dispozitiile exprese ale instantei prin hotararea judecatoreasca pronuntata (art.261 alin.1 pct.6 Cod procedura civila).

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoria Craiova la data 14.10.2011, reclamanta M.R. a chemat in judecata pe parata M.M., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata sa-i permita reclamantei accesul pe terenul sau de la calea publica la imobilul sau din Craiova, obligarea la plata sumei de 5400 Euro, reprezentand echivalentul prejudiciului prin interzicerea accesului in locuinta pe ultimi 3 ani si obligarea acesteia sa deschida, sa repuna in functiune instalatia de apa rece si canalizare pe care le-a intrerupt, facand inutilizabila bucataria si baia apartamentului.

Prin sentinta civila nr. 1322/25.01.2013, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 2874/215/2011 instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamanta M.M., in contradictoriu cu parata M.M., prin procurator M.H., cum a fost precizata.

A fost obligata parata sa-i permita reclamantei accesul la imobilul situat in Craiova, pe aleea de indiviziune pe o suprafata de 60 m, pana la scara exterioara de acces la etaj, confirm anexei 2 la raportul de expertiza efectuat de expert B.C.R. si sa repuna in functiune instalatia de alimentare cu apa si canalizare, precum si la plata sumei de 920 lei cheltuieli de judecata, fiind respins capatul de cerere privind lipsa de folosinta a imobilului.

La data de 14.03.2013, parata M.M. a formulat apel impotriva sentintei civile nr. 1322/25.01.2013 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 2874/215/2011, care a fost admis prin decizia civila nr. 307/28.06.2013 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 28471/215/2011, fiind anulata sentinta atacata si trimisa cauza spre rejudecare.

Prin sentinta nr.8066 din 3 iunie 2014 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr.28471/215/2011*, in rejudecare, s-au respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata, actiunea formulata de reclamanta M.R. si cererea reconventionala, ca neintemeiate, fiind obligata reclamanta sa achite paratei cheltuieli de judecata in cuantum de 1290 lei.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta M.R., criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

Reclamanta a aratat ca prin Sentinta civila nr. 6510/20.05.1993 pronuntata de Judecatoria Craiova in Dosarul nr. 20612/1992, in partajul judiciar dezbatut in urma decesului autorului D.I., a ramas mostenitoare impreuna cu mama D.N., in prezent decedata si i s-au atribuit incaperile de la etajul casei in suprafata totala de 47.26 mp (casa si sala), pivnita de sub camera 5, anexa teren loc de casa, format de terenul de sub casa si in afara constructiei de 136,25 m.p..

Potrivit raportului de expertiza, terenul in suprafata de 739 mp a fost impartit in varianta a Il-a (nu prima varianta, cum gresit a retinut instanta in aceasta hotarare), cu conditia de a se respecta dreptul de trecere al celor care nu au iesire directa la strada prin proprietatea celui care are direct acest drept, deoarece in varianta a Il-a s-a mers pe egalitatea valorica a loturilor. Instanta de fond a gresit cand a apreciat ca „Dreptul de trecere este mentionat de expert in varianta I", neomologata insa de instanta.

Reclamanta a precizat ca gresit a concluzionat instanta de fond din aceasta cauza ca dreptul de trecere era mentionat de expert doar in varianta I, neomologata insa de instanta si ca exista o singura poarta de acces la calea publica in lotul E, iar concluziile raportului de expertiza erau clare ca terenul liber a fost impartit in prima varianta cu conditia de a se accepta dreptul de trecere al celor ce nu au iesire directa la strada prin proprietatea celui ce are direct acest drept, iar cea de a Il-a varianta s-a mers pe egalizarea loturilor. Expertul a propus, iar instanta a dispus instituirea dreptului reclamantei de servitute de a putea iesi din casa la singura iesire la caile de acces, care era poarta existenta in lotul E. S-a mentionat ca nu a solicitat niciodata servitutea de trecere prin lotul E spre lotul D care avea atunci iesire la calea publica.

A solicitat sa-i fie respectata servitutea de trecere din casa sa, etajul cladirii, catre calea publica, iesire care se face numai prin lotul E spre calea publica si spre lotul D; nu a cerut sa se respecte un drept de servitute privind accesul la lotul D; nu a avut niciodata obligatia de a asigura accesul altor persoane pe terenul sau, dreptul de servitute al acestora era instituit pentru singura poarta care avea acces la calea publica aflata pe lotul E.

Reclamanta a sustinut ca instanta de fond a mai retinut, in mod gresit, ca nu ar avea acces la imobilul proprietatea sa atribuita prin sentinta civila aratata mai sus pentru ca a instrainat dreptul de proprietate asupra terenului de la strada (lotul D) fara a-si rezerva un drept de servitute creandu-si astfel prin fapta sa un loc infundat.

Instanta de fond este intr-o eroare de fapt si de drept prin considerentele retinute, deoarece nu a vandut terenul si magazinul din lotul D, ci a fost adjudecat prin Proces verbal de licitatie. Eroarea instantei de fond consta si in faptul ca a apreciat gresit ca prin lotul D exista acces la locuinta sa.

Pe terenul din lotul D atribuit reclamantei cu acces la calea publica nu avea acces direct la locuinta sa decat daca trecea prin lotul E al paratei. Or, prin lotul E era si singura poarta de acces la calea publica.

Prin sentinta civila nr. 6510/20.05.1993 s-a instituit in mod clar dreptul sau de servitute prin singura cale de acces, poarta existenta pe lotul E. Din raportul de expertiza intocmit in aceasta cauza de expert B.C. a rezultat clar ca singura cale de acces la calea publica de la locuinta sa, etajul cladirii, este poarta existenta. Faptul ca a avut in proprietate si lotul D cu iesire la calea publica nu inseamna ca din locuinta avea acces si in lotul D. In acest sens, a apreciat ca sentinta civila nr. 15928/08.09.2000 nu poate fi retinuta ca autoritate de lucru judecat neavand tripla identitate, de obiect, cauza si parti.

A considerat ca in mod temeinic si legal prin sentinta civila nr. 6510/1993 a Judecatoria Craiova a dobandit un drept de servitute asupra terenului apartinand paratei din lotul E unde exista si acum, ca intotdeauna, singura iesire la calea publica din locuinta sa.

Intimata M.M. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei civile.

A sustinut ca apelanta se afla in eroare cu privire la notiunea de teren cu acces la calea principala, teren pe care desi l-a avut in lot a considerat in continuare ca singura cale de acces era terenul sau intrucat are poarta de acces la calea publica. Chiar terenul atribuit ei cu acces la calea publica a avut initial o poarta dubla prin care se putea permite accesul la strada principala, poarta ce

a fost desfiintata ca urmare a construirii unui magazin de SC M. COM SRL societate catre care apelanta si mama sa au vandut terenul din lotul atribuit lor cu deschidere la strada principala.

In cauza dedusa judecatii apelanta nu a solicitat instituirea in favoarea proprietatii sale a unei servituti de trecere pe fondul proprietatea mea, ci recunoasterea si respectarea unei servituti instituite printr-o hotarare judecatoreasca anterioara, respective prin hotararea 6510/1993 a Judecatoriei Craiova, sustinere contrara insa hotararii invocate.

Faptul ca in prezent reclamanta nu mai poate avea acces la imobilul proprietatea sa ii este imputabil chiar acesteia care impreuna cu mama sa a instrainat dreptul de proprietate asupra terenului de la strada lot D, in integralitate catre SC M. COM SRL, al carui asociat este sotul reclamantei, fara a-si rezerva un drept de servitute, creandu-si prin fapta sa un loc infundat.

Reclamanta a depus la data de 12.11.2014 motive dezvoltate si precizate de apel prin care a aratat ca instanta de fond nu a calificat si nu a retinut corect obiectul cauzei, asa incat s-a pronuntat pe o alta cerere decat cea cu care a fost investita. Este cert si fara nici un dubiu ca reclamanta a formulat actiunea introductiva cu urmatoarele capete de cerere: obligarea paratei sa ii permita accesul pe terenul sau de la calea publica la casa de locuit din Craiova; sa fie obligata parata sa-i plateasca prejudiciul cauzat prin fapta sa culpabila de a-i interzice accesul la locuinta proprie pe ultimii 3 ani; obligarea paratei sa repuna in functiune instalatia de apa rece si canalizare pe care le-a intrerupt in mod abuziv facand prin aceasta inutilizabila bucataria si baia apartamentului reclamantei situat la etajul intai al aceluiasi imobil, mai exact deasupra apartamentului detinut de parata. Acestea sunt singurele capete de cerere formulate de reclamanta prin actiunea sa pentru care instanta de fond trebuia sa se pronunte. Prin aceeasi actiune introductiva reclamanta a si indicat temeiul legal, mai exact articolul 576 si 616 si urmatoarele din codul civil vechi.

Ca urmare, obiectul efectiv al cauzei supus judecatii il constituia servitutea de trecere de la calea publica la locuinta proprie si invers, obligatia de a face si plata de daune.

Reclamanta a precizat ca instanta de fond insa, prin sentinta apelata nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind servitutea de trecere ci, pe obligatia de a respecta o servitute de trecere deja instituita, actiunea confesorie, cu care in fapt nu a fost investita.

Este adevarat ca in actiunea initiala formulata a fost mentionata din eroare actiunea confesorie insa, in justificarea acestei actiuni s-a solicitat ca prim punct cu majuscule si ingrosate obligarea paratei de a-i permite accesul pe terenul sau de la calea publica la locuinta si invers.

Ca urmare, nu putea sa existe confuzie intre servitutea de trecere si actiunea confesorie; or, instanta de fond a analizat si s-a pronuntat numai pe o actiune confesorie care in fapt nu constituie obiectul cauzei.

Mai mult, instanta de fond avea obligatia sa lamureasca obiectul cauzei in mod corect, sa califice actiunea in mod corect ca servitute de trecere cum de altfel a fost si retinuta, prin mentiunea de pe dosar si sa se pronunte ca atare.

In cauza sunt aplicabile dispozitiile art.616 cod civil, invocate si ca temei legal in actiunea introductiva, potrivit carora proprietarul unui loc infundat , care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului.

Este cert in acest sens ca locuinta reclamantei constituie un loc infundat fara nici o cale de acces la calea publica, asa cum de altfel a retinut aceeasi instanta de fond in primul ciclu procesual, prin sentinta nr. 1322/25 ianuarie 2013.

La data de 15.01.2015, intimata M.M. a depus completare la intampinare, prin care a solicitat respingerea motivelor de apel dezvoltate si precizate, potrivit carora reclamanta prin aparator a criticat hotararea Judecatoria Craiova sub aspectul ca instanta de fond nu a calificat si nu a retinut corect obiectul cauzei, asa incat s-a pronuntat pe o alta cerere decat cea cu care a fost investita.

Nu exista nici un dubiu cu privire la obiectul dedus judecatii si nu se poate pune in discutie faptul ca instanta de fond nu a retinut in mod corect obiectul cauzei, cand in mod constant reclamanta, pe parcursul judecarii cauzei in cei 3 ani, reprezentata prin aparator ales si in toate etapele procesuale a precizat ca se raporteaza la sentinta civila de iesire din indiviziune nr.

6510/1993, potrivit careia are un drept de servitute pe terenul paratei, drept nerespectat, motiv pentru care a solicitat apararea lui pe calea actiunii confesorii.

De altfel, afirmatiile reclamantei cu privire la eroarea instantei cu privire la obiectul dedus judecatii sunt in totala contradictie cu raspunsurile la intampinari, obiectivele expertizei, motivele de apel si concluziile scrise formulate de reclamanta, toate referindu-se la existenta in patrimoniul reclamantei a unui drept de servitute.

Astfel, instanta potrivit principiului disponibilitatii, raportat la sustinerile constante ale reclamantei si a dreptului acesteia de a determina limitele cererii de chemare in judecata cu privire la obiectul cererii s-a pronuntat in raport de acestea.

Reclamanta nu a solicitat prin prezenta actiune instituirea unui drept de servitute in favoarea sa, ci a urmarit constant apararea dreptului de servitute pe care apreciaza ca 1-a dobandit prin s.c. 6510/1993 a Judecatoria Craiova.

Chiar si prin raspunsul la intampinarea paratei, reclamanta a invocat acelasi aspect, aratand ca prin prezenta actiune nu este vorba in nici un fel de crearea unei alte servituti de trecere in afara celei stabilite prin raportul de expertiza efectuat in dosarul de iesire din indiviziune.

Prin decizia nr.168 din 30 ianuarie 2015, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.28471/215/2011*, s-a respins apelul formulat de reclamanta M.R., impotriva sentintei civile nr. 8066/03.06.2014 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosar nr. 28471/215/2011*, in contradictoriu cu paratul M.M..

S-a retinut ca motivul de critica al apelantei in sensul ca prima instanta nu a calificat corect obiectul cererii deduse judecatii si, in consecinta, s-a pronuntat pe ceea ce nu s-a cerut nu este intemeiat. Prin cererea introductiva, formulata de reclamanta la data de 14.10.2011, aceasta si-a intitulat cererea ca fiind o actiune confesorie pentru apararea unei servituti, solicitand instantei sa o oblige pe parata sa ii permita accesul pe terenul sau pentru a ajunge de la calea publica la imobilul proprietatea sa din Craiova, intrucat aceasta ii nesocoteste in mod abuziv servitutea de trecere la imobilul proprietatea sa.

In motivarea in fapt a cererii s-a aratat ca "Dobandirea dreptului de servitute rezulta din sentinta civila 6510/20.05.1993 si din raportul de expertiza dar si din destinatia proprietarului" si ca prin sentinta de partaj terenul a fost atribuit in ambele variante cu conditia de a se respecta dreptul de trecere al celor ce nu au iesire directa la strada prin proprietatea celui ce are acest drept.. Reclamanta a aratat ca temeiul de drept al actiunii confesorii pentru apararea dreptului sau de trecere il reprezinta art. 576 Cod civil, intregit cu dispozitiile art. 612-616 Cod civil si din raspunsul formulat de reclamanta la intampinare, a reiesit ca nu este vorba de crearea unei noi servituti de trecere in afara celei deja stabilite prin raportul de expertiza efectuat in dosarul de iesire din indiviziune.

Fata de limitele investirii instantei de fond, astfel cum acestea au reiesit din motivele de fapt expuse in cerere, dar si din temeiul de drept invocat, Tribunalul a apreciat ca, in mod corect prima instanta s-a considerat investita cu solutionarea unei actiuni confesorii in apararea unui drept de servitute de trecere pe care considera ca l-ar fi dobandit ca urmare a iesirii din indiviziune dispusa prin s.c. nr. 6510/1993 a Judecatoria Craiova, criticile formulate de reclamanta in acest sens fiind neintemeiate. Prin prisma motivelor de fapt expuse de reclamanta in cererea sa, prin cererea de obligare a paratei sa-i permita accesul pe terenul sau de la calea publica la casa de locuit, nu se poate intelege decat ca reclamanta a urmarit obligarea paratei la respectarea dreptului sau de servitute, drept pe care apreciaza ca l-a dobandit in urma pronuntarii hotararii de iesire din indiviziune si nu instituirea unui asemenea drept, in acelasi sens fiind raspunsul la intampinare al reclamantei din 20.05.2014, dar si concluziile orale sustinute in fata instantei de fond in sedinta publica din 03.06.2014.

Retinerea instantei de fond in sensul ca prin sentinta civila nr. 6510/20.05.1993 a Judecatoriei Craiova, nu s-a instituit in favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere in favoarea imobilului casa de locuit proprietatea sa si a autoarei sale asupra terenului proprietatea autoarei paratei este corecta. Analizand cuprinsul sentinta civila nr. 6510/1993 a Judecatoria

Craiova, prin prisma considerentelor, dar si a concluziilor raportului de expertiza intocmit de expert C.J., omologat de instanta in varianta II, tribunalul a constatat ca prin varianta confirmata de instanta nu se instituie un astfel de drept de servitute, propunerea expertului vizand doar varianta I de lotizare, varianta ce nu a fost impartasita de instanta, iar cata vreme in considerentele sau dispozitivul instantei nu se mentioneaza nimic cu privire la instituirea unui astfel de drept in sarcina unei parti si in favoarea unei alteia, existenta acestui drept nu poate fi dedusa prin interpretare.

Impotriva deciziei Tribunalului Dolj a formulat recurs reclamanta M.R., criticand-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila (vechi), deoarece instanta nu s-a pronuntat asupra exceptiei inadmisibilitatii invocata de parata; nu s-a calificat si nu s-a retinut corect obiectul cauzei , situatie in care instantele s-au pronuntat pe alte cereri decat pe cele cu care au fost investite avand in vedere ca fata de indicarea temeiului legal art.576 si 616 Cod civil obiectul dedus judecatii era constituirea servitutii de trecere si nu actiunea confesorie de aparare a acesteia...

Criticile formulate nu sunt intemeiate avand in vedere urmatoarele:

In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii invocata de parata pentru care instanta de apel in primul ciclu procesual a anulat sentinta civila nr.1322/25.ian.2013, se constata ca, in rejudecare, prin sentinta civila nr.8066 din 3 iunie 2014, asa cum rezulta atat din practicaua hotararii cat si din considerentele acesteia instanta de fond a analizat aceasta exceptie.

Astfel in practicaua hotararii instanta a constatat ca aceasta exceptie constituie o aparare de fond, atat timp cat se refera la inadmisibilitatea actiunii datorita inexistentei in patrimoniul reclamantei a dreptului de servitute, ceea ce implica analiza imprejurarilor respective odata cu solutionarea pe fond a cauzei.

In considerentele hotararii s-a motivat pe fond aceasta exceptie, motivare care era din punct de vedere juridic legata de calificarea obiectului actiunii, respectiv acela de constituire a unei servituti de trecere conform art.616 Cod civil sau actiune confesorie, prin care se apara dreptul de servitute deja constituit.

De altfel, aceasta exceptie a inadmisibilitatii era de fapt, asa cum corect a retinut instanta de fond, o aparare prin care se tindea la respingerea actiunii ca neintemeiata in fond, in sensul ca nu erau indeplinite cerintele actiunii confesorii, nefiind constituita servitutea de trecere in favoarea reclamantei.

Corect instanta de fond a calificat obiectul actiunii ca fiind acela al unei actiuni confesorii raportat atat la calificarea existenta in actiune cat si la motivarea actiunii introductive. Din motivarea actiunii rezulta fara dubiu ca reclamanta a cerut sa i se permita accesul la drumul public ca urmare a nesocotirii in mod abuziv a servitutii de trecere constituita prin sentinta civila nr.6510 din 20 mai 1993, pronuntata de Judecatoria Craiova, in partaj si potrivit careia are calitatea de proprietara a fondului dominant.

Rationamentul logic din intreaga motivare a actiunii converge spre calificarea acesteia ca o actiune confesorie asa cum corect a retinut instanta de fond. Toate argumentele au condus spre aceasta concluzie, avand in vedere ca s-a sustinut ca partajul facut prin sentinta civila indicata a avut loc cu acceptarea dreptului de trecere pe fondul dominat revenit autoarei paratei, al proprietarilor care nu au avut acces la drumul public, ceea ce duce la existenta unei servituti de trecere conventionala.

Conform art.112 alin.1 pct.3 Cod procedura civila (vechi), obiectul cererii constituie o conditie esentiala de validitate formala a cererii pentru determinarea cadrului procesual specific cauzei.

Daca cererea de chemare in judecata este suficient motivata in fapt este ingaduit instantei sa califice corect legal actiunea respectiva chiar daca temeiul juridic a fost gresit indicat.

Faptul ca s-a facut trimitere la dispozitiile art.576 Cod civil si 616 Cod civil referitor la definirea servitutilor si servitutea de trecere nu duce la concluzia ca reclamanta a solicitat constituirea unei servituti de trecere atat timp cat intreaga motivare a actiunii cat si toate celelalte sustineri facute in cadrul judecatii converg spre investirea instantei cu o actiune confesorie, situatie in care se constata ca instanta nu a depasit limitele cu care a fost sesizata in vederea judecatii, astfel incat au fost respectate dispozitiile art.129 alin. 6 Cod procedura civila (vechi).

Prin motivarea recursului s-a sustinut ca au fost incalcate dispozitiile art.315 Cod procedura civila vechi deoarece instanta de apel prin decizia 307/2013 a Tribunalului Dolj a anulat sentinta civila 1322 din 25 ian. 2013, pronuntata de Judecatoria Craiova, numai pentru motivul nesolutionarii exceptiei inadmisibilitatii nu si pentru ca instanta de fond nu ar fi calificat corect obiectul actiunii, acela in constituie a servitutii de trecere.

Din examinarea deciziei civile nr.307 din 28 iunie 2013, rezulta ca a fost anulata sentinta pentru ca s-a solutionat cauza pe fond fara a se avea in vedere exceptia invocata de catre parata, care se referea tocmai la calificarea juridica a obiectului actiunii dedus judecatii.

In rejudecare, asa cum s-a aratat mai sus, instanta, examinand exceptia, pe care a considerat- o ca fiind o exceptie de fond a concluzionat ca obiectul actiunii nu este constituirea unei servituti ci actiunea confesorie, calificare retinuta atat de instanta de apel cat si de instanta de recurs prin prezenta hotarare potrivit argumentelor expuse mai sus.

Raportat la actele invocate de catre reclamanta respectiv partajul solutionat prin sentinta nr.6510/1993, raportul de expertiza intocmit cu aceasta ocazie de expert C.J., si schita anexa nr.2, varianta 2, adoptata de instanta, s-a constatat in mod corect ca reclamanta a primit lotul D cu iesire de 5 ml la drumul public, alaturi de lotul E atribuit autoarei paratei, cu deschidere stradala de 6,80 ml la drumul public, fata de loturile A,B si C fiind atribuite celorlalte parti din partaj.

Servitutea de trecere pe care a mentionat-o in mod permanent ca existand din momentul partajarii a vizat proprietatea reclamantei ca fond dominant, cu toate ca in dispozitivul hotararii de partaj nu exista nicio dispozitie cu privire la constituirea unei astfel de servituti, astfel incat in mod corect s-a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile actiunii confesorii prin care se ocroteste si se valorifica un dezmembramant al dreptului de proprietate, respectiv, in cauza, dreptul de servitute deja existent, atat timp cat acesta nu a fost niciodata constituit in favoarea sa.

Faptul ca in expertiza se mentioneaza necesitatea constituirii unei servituti de trecere in favoarea copartajantilor carora li s-au atribuit terenuri infundate, fara ca aceasta sa se regaseasca in dispozitivul hotararii de partaj nu poate fi considerat ca fapt generator al dreptului de servitute, avand in vedere ca produce efecte juridice, sub aspectul existentei dreptului, numai dispozitiile exprese ale instantei prin hotararea judecatoreasca pronuntata (art.261 alin.1 pct.6 Cod procedura civila).

Nu se poate retine ca nu s-a facut o aplicare corecta a legii in ceea ce priveste solutionarea capatului de cerere privind obligatia de a face, respectiv obligarea paratei sa permita reclamantei bransarea la instalatia de apa si canalizare, raportat la faptul ca nu ar fi fost administrate probe suficiente si ar fi fost interpretate gresit cele administrate.

Chiar din motivare rezulta ca au fost administrate probe pentru acest capat de cerere, recurenta fiind de fapt nemultumita de concluzia instantei asupra acestora, or, interpretarea data probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifica invocarea acestui motiv, cu atat mai mult cu cat motivele de recurs care se refereau la nepronuntarea asupra unui mijloc de aparare sau asupra unei dovezi administrate, hotaratoare pentru dezlegarea pricinii si cel legat de eroarea grava de apreciere a probelor au fost abrogate prin Legea nr.219/2005 de aprobare a OUG 138/2000, situatie in care instanta de recurs nu are o baza legala pentru aprecierea solicitata de recurenta.

In considerarea celor expuse si fata de dispozitiile art.312 alin.1 Cod procedura civila urmeaza a se respinge recursul ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
(Decizia civila nr. 460/07 iulie 2015 - Sectia I Civila, rezumat judecator Nela Dragut)