Actiune in anularea transferului fraudulos, Calificarea instantei atat asupra cazului rezultat din motivarea actiunii, cat si asupra consecintelor prejudiciabile

 

- Legea nr. 85/2006 : art. 70 - 80

Din economia art. 80 a legii rezulta ca actul juridic fraudulos este acel act juridic savarsit cu intentia de obtine un folos patrimonial pentru sine (asociat, administrator) ori pentru altul (creditor, tert) in detrimentul intereselor patrimoniale legitime ale celorlalti creditori care sunt vadit lezate de actul juridic astfel incheiat.

Reclamantii s-au rezumat a expune continutul art. 80 din lege, iar prima instanta, intr-o maniera similara, nu a indicat in considerentele hotararii, in care ipoteza a legii se incadreaza platile realizate de debitoare si apreciate a fi frauduloase. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca singurul text de lege in care s-ar putea incadra este cel de la art. 80 alin. (1) lit. f) din lege care prevede posibilitatea anularii actelor frauduloase constand in plati anticipate a unor datorii, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii.

Desi se poate accepta ca prin pretinsa plata anticipata a acestor rate de leasing, administratorul debitoarei falite a urmarit un folos patrimonial, in sensul inlaturarii riscului urmaririi patrimoniului sau propriu, aceste plati nu au cauzat propriu-zis o paguba in patrimoniul debitoarei falite si implicit a creditorilor acesteia, deoarece au inlesnit dobandirea proprietatii asupra bunului contractat, care astfel a intrat in patrimoniul debitoarei urmand a servi gaj general al creditorilor acesteia.

Curtea concluzioneaza ca plata anticipata a ratelor de leasing, atata timp cat a avut drept consecinta dobandirea proprietatii bunului utilizat, adica o crestere a activului patrimonial al debitoarei falite, nu pot fi considerate ca fiind acte frauduloase, deoarece majorarea activului patrimonial al debitoarei cu o valoare (a bunului utilizat) mai mare decat valoarea platilor facute anticipat, nu poate fi considerata a fi prejudiciabila pentru ceilalti creditori ai societatii falite.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 426 din 2 decembrie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinta civila nr.1390/17 septembrie 2015 pronuntata in dosar nr. 9708/30/2012/a11, Tribunalul Timis a admis actiunea in anulare formulata de reclamantii lichidatori judiciari C.I. SPRL si Y.C. SPRL, in contradictoriu cu parata debitoare SC T.C. SRL si cu parata SC I.L I. SA, a anulat actul constand in transferul patrimonial in suma de 72.107,31 lei efectuat de parata SC T.C. SRL catre parata SC

Pagina 4 din 49

1. L I. SA in cele 120 zile anterior deschiderii procedurii insolventa, identificat in situatia analitica a conturilor 401 „Furnizori”, 404 „Furnizori de imobilizari”.

Prin aceeasi hotarare, prima instanta a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, obligand parata SC I.L I. SA sa restituie in patrimoniul debitoarei, respectiv in contul de lichidare, suma de 72.107,31 lei.

Pe fondul cauzei, judecatorul sindic, a invocat prevederile art. 79 din Legea nr. 85/2006, retinand ca din continutul acestora rezulta, fara echivoc ca, pe de o parte, titularul actiunii in anularea actelor frauduloase incheiate de catre debitor in dauna creditorilor este administratorul judiciar sau lichidatorul, dupa caz, iar pe de alta parte, ca actiunea in anularea vizeaza actele frauduloase.

S-a mai constatat ca la dosar a fost depus raportul de expertiza extrajudiciara efectuat de expertul contabil B.F. prin au fost identificate o serie de operatiuni susceptibile de a intra in sfera de aplicare a art. 79 - 80 din Legea nr. 85/2006. Din continutul acestui raport, instanta de fond a retinut ca intre debitoare si alte societati comerciale, reprezentate tot de administrator C.O., sau societati comerciale apartinand membrilor familiei C., precum si intre debitoare si persoane fizice, au fost incheiate contracte de vanzare-cumparare a unor imobile (apartamente si terenuri) autoturisme sau utilaje, la preturi derizorii, actele de transfer fiind incheiate in dauna drepturilor creditorilor proprii, care au fost prejudiciati in posibilitatea de realizare a creantelor inscrise la masa credala. Au fost identificare de catre expert persoane juridice din exteriorul grupului de interes economic cu care SC T.C. SRL a efectuat acte de comert in perioada anterioara declansarii procedurii insolventei, in suma totala de 455.184,70 lei, printre care si parata SC I.L I. SA, acte de transfer patrimonial in suma de 72.107,31 lei.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs parata SC I.L I. SA si debitoarea SC T.C. SRL, prin administrator special C.O.M.

Prin recursul declarat, parata SC I.L I. SA a solicitat modificarea hotararii atacate, in sensul respingerii actiunii, ca neintemeiata, cu obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata, apreciind ca hotararea primei instante este nelegala si netemeinica, aceasta necuprinzand motivele avute in vedere de catre instanta de fond la momentul pronuntarii hotararii.

Recurenta a sustinut ca din intreg probatoriul administrat in cauza nu rezulta faptul ca societatea parata ar fi efectuat acte de comert frauduloase cu SC T.C. SRL, asa cum in mod gresit s-a retinut de catre instanta, recurenta subliniind faptul ca si in raportul de expertiza extrajudiciara efectuat de expertul contabil B.F. s-a mentionat (in concluziile de la Obiectivul nr. 3), faptul ca platile/compensarile efectuate si inregistrate in evidenta contabila a societatii au respectat scadentele specificate in facturi sau au fost achitate datorii mai vechi de 120 de zile.

Pe de alta parte, recurenta a sustinut ca plata debitelor catre societatea sa nu a fost frauduloasa, deoarece plata unor facturi scadente nu prezinta caracter fraudulos, fiind evident faptul ca SC T.C. SRL, prin achitarea facturilor scadente, si-a onorat obligatiile contractuale stabilite in relatia cu societatea recurenta, aceasta nereprezentand vreo favorizare a paratei, in raport cu ceilalti creditori, asa cum in mod eronat a retinut instanta de judecata, invocand in aceasta privinta si dispozitiile art. 82 din Legea nr. 85/2006 conform carora „nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de catre debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente." In opinia recurentei, derularea unui contract de leasing prin care este finantata achizitia unui bun, ar putea fi incadrata ipotetic si in dispozitiile art. 3, pct. 14 lit. b) care definesc desfasurarea normala a activitatii curente dupa data deschiderii procedurii.

Se arata ca prin achitarea obligatiilor banesti care reveneau conform contractului de leasing utilizatorului SC T.C. SRL, acesta nu a facut decat sa-si desfasoare in mod normal activitatea curenta si ca orice intarziere la plata sumelor scadente catre societatea parata ar fi atras penalizarea utilizatorului si, ulterior, ridicarea bunului concomitent cu scadenta imediata a tuturor sumelor neachitate din contractul de leasing, ceea ce ar fi ingreunat si mai mult situatia societatii debitoare.

Prin recursul formulat, debitoarea SC T.C. SRL, prin administrator special C.O.M., a solicitat admiterea recursului, in principal, casarea sentintei recurate cu trimiterea dosarului spre rejudecare, iar in subsidiar, schimbarea sentintei atacate, in sensul respingerii cererii de chemare ca inadmisibila, neintemeiata si nejustificata.

In plus, a subliniat ca plata a fost efectuata de societatea debitoare in cursul desfasurarii normale a activitatii curente, care nu este susceptibila de anulare asa cum statueaza si dispozitiile art. 82 din Legea nr. 85/2006. Debitoarea -apelanta a mai invederat ca expertiza realizata de B.F. mentioneaza faptul ca plata sumei de

31. lei a respectat scadentele specificate in facturi si ca atat lichidatorul judiciar, cat si expertul nu au avut in vedere faptul ca platile efectuate aveau ca si izvor contractul de leasing nr.37297 din 24.05.2011, avand asadar izvor contractual,fara a reprezenta acte de transfer de proprietate, astfel cum impun dispozitiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Debitoarea arata ca relatiile comerciale dintre societatea sa si SC I.L I. SA, in calitate de finantator, au constat in achizitionarea de utilaje si autovehicule de catre societatea debitoare, pe baza de contracte de leasing, in speta fiind incheiat contractul de leasing financiar nr. 37297 din 24.05.2011, avand ca obiect achizitia unui autovehiculul, necesar in vederea desfasurarii activitatii curente.

In plus, debitoarea considera ca nu sunt indeplinite nici celelalte conditii prevazute de art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, intrucat ratiunea prevederilor este desfiintarea acelor acte in care debitorul a favorizat intentionat si in mod evident pe unul dintre creditori, in detrimentul satisfacerii creantelor celorlalti. Or, in prezentul raport juridic dedus judecatii debitoarea a subliniat ca societatea parata nu a facut altceva decat sa isi onoreze obligatiile contractate in relatia cu partenerul contractual prin plata facturilor scadente, asa cum a stabilit inclusiv raportul de expertiza realizat de catre expert B.F., respectiv ca plata sumei a respectat scadentele specificate in facturi.

Pe de alta parte s-a mai aratat ca, potrivit clauzelor contractuale, in situatia in care debitoarea nu isi achita ratele contractului de leasing, finantatorul SC I.L I. SA isi putea ridica bunul ce facea obiectul contractului de leasing si care a fost achitat, ratele fiind platite in proportie de peste 80%, rezultand fara dubiu faptul ca prin neplata ratelor scadente ramase si prin rezultatul imediat urmator, reprezentat de eventuala ridicare a bunului, fara niciun fel de despagubiri din partea SC I.L I. SA, s - ar fi creat un prejudiciu iminent societatii debitoare.

Nu exista, in opinia debitoarei-recurente o dauna provocata creditorilor, cata vreme transferul a fost efectuat de catre societate in cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente, pentru ca societatea sa isi respecte obligatiile contractuale asumate, cat si sa isi poata desfasura activitatea in conditii optime, iar in schimbul acestei sume de 72.107,31 lei societatea debitoare a devenit proprietara acelui bun. Se invedereaza faptul ca transferul patrimonial in cuantum de 72.107,31 lei nu poate reprezenta un act fraudulos, intrucat actele frauduloase reprezinta acele acte savarsite cu rea-credinta, in scopul de a leza creditorii si de a obtine pentru sine sau pentru o alta persoana un folos necuvenit. Ratiunea prevederilor art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, in baza caruia s-a realizat si expertiza extrajudiciara efectuata, este desfiintarea acelor acte in care debitorul a favorizat intentionat si evident pe unul dintre creditori in detrimentul satisfacerii creantelor celorlalti, astfel, societatea debitoare nu a facut altceva decat sa onoreze contractual de leasing, prin plata ratelor de leasing si a celorlalte obligatii devenite scadente.

Nu in ultimul rand, debitoarea recurenta a sustinut ca reclamantii nu au facut dovada caracterului fraudulos al platii si nici nu au demonstrat in ce consta dauna provocata creditorilor debitoarei SC T.C. SRL, reclamantii nefacand altceva decat sa enumere prevederile art. 79 si art. 80 din Legea nr. 85/2006, fara a demonstra in concret, in ce anume consta asa-zisa frauda comisa, neindicand temeiul legal pe care isi intemeiaza prezenta actiune, motiv pentru care se apreciaza ca nu s-a dovedit caracterul fraudulos al acestei plati, pe langa faptul ca nu s-a motivat in drept actiunea. A mai sustinut ca intrarea in faliment a acestei societati s-a datorat, in mare parte, lichidatorilor judiciari, care de la inceputul procedurii au urmarit doar intrarea in faliment, valorificarea bunurilor si incasarea onorariilor, fapt care s-a si intamplat in realitate, au trecut la vanzarea bunurilor debitoarei, iar in urma acestor vanzari, procentul cel mai mare din distribuirea acestor sume au fost incasate de lichidatori.

Examinand hotararea atacata din perspectiva criticilor aduse prin motivele de recurs si in limitele devolutive ale recursului stabilite de art. 304 si art. 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea apreciaza ca recursul este fondat, hotararea atacata fiind consecinta unei gresite interpretari si aplicari a dispozitiilor art.79-85 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, prevederile art. 79-85 din Legea nr. 85/2006 reglementeaza legitimitatea procesuala activa a administratorului sau lichidatorului judiciar de a solicita instantei de judecata anularea actelor frauduloase incheiate de debitoare anterior deschiderii procedurii insolventei. Dispozitiile legale nu definesc sintagma „act fraudulos”, dar din economia art. 80 a legii rezulta ca actul juridic fraudulos este acel act juridic savarsit cu intentia de obtine un folos patrimonial pentru sine (asociat, administrator) ori pentru altul (creditor, tert) in detrimentul intereselor patrimoniale legitime ale celorlalti creditori care sunt vadit lezate de actul juridic astfel incheiat.

Prin urmare, pentru a putea califica un contract ori un act juridic unilateral ca fiind fraudulos, este necesar a se constata ca el produce concomitent doua consecinte:

• o consecinta pozitiva, inteleasa in sensul unui folos patrimonial necuvenit, (inclusiv sub forma evitarii unei pagube ori a diminuarii pasivului) care se produce in patrimoniul unui asociat, a administratorului sau chiar a unui creditor ori a unui simplu tert, si
• o consecinta negativa, in sensul unei pagube cauzate creditorilor societatii falite, inteleasa prin punerea acestora in imposibilitate de a-si mai recupera in tot sau in parte creantele, ori prin reducerea semnificativa a sanselor de recuperare.

Plecand de la aceste considerente, Curtea constata ca cei doi lichidatori judiciari ce au initiat actiunea in anularea actelor frauduloase au sustinut caracterul fraudulos al platilor cu anticipati a ratelor de leasing realizate de debitoarea falita, in temeiul contractului incheiat cu recurenta parata SC I.L I. SA, fara ca reclamantii sau instanta de fond sa incadreze actul juridic defaimat ca fraudulos intr-unul din cazurile enumerate de art. 80 din Legea nr. 85/2006. Este de observat ca reclamantii s-au rezumat a expune continutul art. 80 din lege, iar prima instanta, intr-o maniera similara, nu a indicat in considerentele hotararii, in care ipoteza a legii se incadreaza platile realizate de debitoare si apreciate a fi frauduloase. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca singurul text de lege in care s-ar putea incadra este cel de la art. 80 alin. (1) lit. f) din lege care prevede posibilitatea anularii actelor frauduloase constand in plati anticipate a unor datorii, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii.

Din aceasta perspectiva, desi reclamantii intimati au sustinut ca platile care au fost anulate de catre instanta de fond ar fi fost scadente dupa data deschiderii procedurii, in sensul art. 80 alin. (1) lit. f) aceasta sustinere a ramas nesustinuta probator, nici instanta de fond neindicand in considerente cand anume ar fi fost scadente ratele cu privire la care platile anticipate au fost anulate. In aceasta privinta, solicitarea intimatilor-reclamanti de a obliga partile adverse a depune probatiunea in acest sens este lipsita de fundament juridic cata vreme sarcina probei revine celui care formuleaza sustinerea, adica reclamantului. Pe de alta parte, Curtea mai constata ca in cuprinsul raportului de expertiza, pe care reclamantii si-au intemeiat in fapt cererea de chemare in judecata, expertul contabil a subliniat ca platile efectuate in favoarea SC I.L I. SA, precum si platile si compensarile efectuate in favoarea in favoarea altor creditori, inregistrate in evidentele contabile ale debitoarei falite, au respectat scadentele specificate in facturi sau au reprezentat plati pentru datorii mai vechi de 120 de zile.

La fel de nefondata este si sustinerea reclamantilor-intimati, conform careia plata ratelor de leasing nu s-ar circumscrie sintagmei de „activitate curenta” cata vreme activitatea curenta presupune nu numai desfasurarea obiectului de activitate, dar si plata sumelor periodice asumate de debitoare tocmai pentru realizarea obiectului de activitate, intrand aici si plata energiei electrice sau termice consumate, a ratelor de chirie pentru bunurile utilizate in procesul de productie etc.

Pe de alta parte, Curtea observa ca, in ipoteza in care platile ar fi fost realizate cu anticipatie, chiar prin plata unor rate scadente dupa data deschiderii procedurii, platile astfel efectuate nu pot fi calificate ca fiind frauduloase cata vreme nu au fost de natura a cauza vreun prejudiciu creditorilor. Astfel, se constata ca plata ratelor de leasing a avut drept consecinta executarea contractului si asigurarea posibilitatii ca bunul utilizat sa devina proprietatea debitoarei, altminteri bunul ar fi revenit finantatorului, fara vreo posibilitate pentru creditori de a-l urmari si a de a-si satisface macar in parte creantele prin valorificarea lui.

Cu alte cuvinte, desi se poate accepta ca prin pretinsa plata anticipata a acestor rate de leasing, administratorul debitoarei falite a urmarit un folos patrimonial, in sensul inlaturarii riscului urmaririi patrimoniului sau propriu, aceste plati nu au cauzat propriu-zis o paguba in patrimoniul debitoarei falite si implicit a creditorilor acesteia, deoarece au inlesnit dobandirea proprietatii asupra bunului contractat, care astfel a intrat in patrimoniul debitoarei urmand a servi gaj general al creditorilor acesteia. In lipsa acestor plati, este adevarat ca din patrimoniul debitoarei nu ar fi iesit suma de 72.107,31 lei, dar nici nu ar fi intrat bunul de o valoare mult mai mare care sa poata fi valorificat in beneficiul masei credale. In plus, in lipsa achitarii acestor rate, ele oricum ar fi trebuit sa fie achitate la scadenta, iar neachitarea lor ar fi condus la rezilierea contractului de leasing cu consecinta suplimentarii masei credale cu inca un creditor (societatea de leasing pentru ratele scadente plus penalitati contractual stabilite) dar si cu diminuarea activului patrimonial al debitoarei in care nu ar mai fi intrat bunul contractat ce revenea de drept finantatorului SC I.L I. SA.

Prin urmare, in raport de aceste considerente expuse, Curtea concluzioneaza ca plata anticipata a ratelor de leasing, atata timp cat a avut drept consecinta dobandirea proprietatii bunului utilizat, adica o crestere a activului patrimonial al debitoarei falite, nu pot fi considerate ca fiind acte frauduloase, deoarece majorarea activului patrimonial al debitoarei cu o valoare (a bunului utilizat) mai mare decat valoarea platilor facute anticipat, nu poate fi considerata a fi prejudiciabila pentru ceilalti creditori ai societatii falite.

In raport de aceste considerente de fapt si de drept, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) si alin. (3) C.pr.civ. si va admite recursurile declarate de parata SC

L I. SA si debitoarea SC T.C. SRL, prin administrator special C.O.M., in contradictoriu cu debitoarea SC T.C. SRL prin lichidator judiciar C.I. SPRL, impotriva sentintei civile nr. 1390/17 septembrie 2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 9708/30/2012/a11, avand ca obiect anulare acte frauduloase urmand a modifica in intregime sentinta atacata in sensul ca respingerii ca nefondata a cererii in anulare acte frauduloase exercitata de debitoarea insolventa SC T.C. SRL, prin lichidatori judiciari C.I. SPRL si Y.C. SPRL in contradictoriu cu parata S SC I.L I. SA avand ca obiect anulare acte frauduloase