Actiune civila alaturata actiunii penale. Calitatea procesuala a Fondului de Protectie a Victimelor Strazii

 

Intinderea obligatiei de despagubire si titularii dreptului de a primi despagubiri din partea Fondului.

 

In cadrul procesului penal Fondul de Protectie a Victimelor Strazii are calitatea de parte responsabila civilmente si poate fi obligat singur, iar nu in solidar cu inculpatul
,
la plata despagubirilor civile catre persoanele pagubite prin accidente de vehicule neasigurate. Obligatia de despagubire ce incumba in sarcina fondului nu exclude persoanele juridice romane, carora le sunt aplicabile dispozitiile legale privind reforma in domeniul sanatatii, deci unitatilor spitalicesti care au suportat cheltuielile ocazionate de asistenta medicala acordata victimei, aceste persoane juridice fiind indreptatite la plata acestor despagubiri intrucat nu sunt excluse de niciuna din dispozitiile legale care reglementeaza acordarea de despagubiri de catre Fond, aceste dispozitiile nefacand vreo distinctie  intre persoanele fizice sau juridice ce beneficiaza de despagubiri din partea fondului, astfel ca inclusiv unitatile spitalicesti pot fi titularele obligatiei de despagubire.

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 240 din 28 februarie 2011.

 

Prin sentinta penala nr. 2160/21.12.2010 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in baza art.184 alin. 2 si alin. 4 C. pen., cu aplicarea art. 320

¹

alin.7 C. proc. pen., inculpatul I.R., a fost condamnat la pedeapsa de  1(un) an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, fapta din data de 01.04.2006, parte vatamata P.D.

Cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit.a si b C.p., cu exceptia dreptului de a alege in alegerile legislative, prev. de art. 4 al.1 lit. a C.p.

In baza art. 85 alin 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art. 320/1 alin.7 C. proc. pen, acelasi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1(un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, fapta din 01.04.2006.

Cu aplic. art. 71 si art. 64 lit.a si b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege in alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.pen.

 In baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art. 320/1 alin.7 C. proc. pen, inculpatului I.R. s-a aplicat pedeapsa de 1(un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta din 01.04.2006.

Cu aplic. art. 71 si art. 64 lit. a si b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege in alegerile legislative, prevazute de art. 64 al.1 lit. a C.pen.

 In baza art. 89 alin. 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.320/1 alin.7 C. proc. pen, inculpatul I.R. a fost condamnat la pedeapsa de 2(doi) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului, fapta din 01.04.2006.

Cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit. a si b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege in alegerile legislative, prevazute de art. 64 al.1 lit. a C.pen.

In baza art. 33 lit.a C.pen. rap. la art. 34 lit.b C.pen, s-au contopit pedepsele anterior aratate, inculpatul avand de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani, la care adauga un spor de 1(un) an, in final inculpatul Iacob Romica urmand  ca in final acesta sa execute pedeapsa de 3(trei) ani inchisoare.

Cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit. a si b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege in alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.pen.

In temeiul art. 861 al. 2 C.pen., s-a dispus suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare pe durata unui termen de incercare de 7 ani, stabilit in conformitate cu dispozitiile art. 862 C.pen.

In temeiul art.71 al.5 C.pen. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii aplicata inculpatului, pe durata termenului de incercare de mai sus.

In baza art. 863 C.p. s-a dispus ca pe durata termenului de incercare inculpatul I.R. sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova in conformitate cu programul de supraveghere stabilit de aceasta institutie;

- sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

- sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

In baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atentia inculpatului I.R. asupra disp. art. 864 C.pen. privind revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, in cazul savarsirii unei alte infractiuni in termenul de incercare, al neindeplinirii obligatiilor civile din prezenta hotarare pana la expirarea acestui termen sau al neindeplinirii cu rea credinta a masurilor de supraveghere prevazute de lege si a obligatiilor stabilite de instanta.

In baza art.14 rap. la art. 346 alin. 1 C. proc. pen., art. 998, art. 999, art. 1000 C.civ., rap. la art. 251 din Legea nr.31/2000 si la art. 313 din Legea nr.95/2006,  s-a admis actiunea civila formulata de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni si s-a dispus obligarea partii responsabile civilmente Fondul de Protectie a Victimelor Strazii la plata catre acesta a sumei de 584,20 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare pentru partea vatamata P.D.

In baza art.17 alin. 3 C. proc. pen., raporata la art. 346 alin.1 C. proc. pen., raportat la art.998, art. 999, art.1000 C.civ., raportata la art. 25/1 din Legea nr.31/2000, partea responsabila civilmente Fondul de Protectie a Victimelor Strazii,a fost obligata la plata catre partea vatamata P.D. a sumei de 5000 lei reprezentand daune morale.

S-a luat act ca Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, cu sediul in Ploiesti, str. Gageni, nr.100, jud. Prahova, nu se constituie parte civila in cauza.

Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut, pe baza probelor administrate, ca la data de 01.04.2006, in jurul orelor 20.00, inculpatul I.R., a condus pe  drumurile publice, fara a poseda permis de conducere, respectiv pe raza localitatii T. din judetul Prahova, o motocicleta marca CZ neinmatriculata, accidentand grav pe minora P.D. provocandu-i leziuni ce au necesitat 90-100 zile de ingrijiri medicale care i-au pus in primejdie viata, dupa care, fara incuviintarea organelor de politie, a parasit locul accidentului.

A mai retinut instanta de fond ca, prezent personal in fata instantei, la termenul de judecata din data de 14.12.2010, inculpatul a aratat ca recunoaste faptele retinute in sarcina sa, solicitand judecarea in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, instanta, in temeiul art. 320/1 C. proc. pen., admitand cererea sa, partea vatamata neprezentandu-se la vreun termen de judecata, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni, constituindu-se parte civila in cauza cu suma de 584,20 lei, reprezentand cheltuieli de spitalizare pentru partea vatamata P.D., fiind atasata fisa de cazier judiciar a inculpatului.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicata,  au fost avute in vedere, potrivit dispozitiilor art. 72 C. pen., limitele de pedeapsa prevazute de lege, prevederile art. 320/1 C. proc. pen., modalitatea concreta de savarsire a faptei, precum si atitudinea inculpatului din cursul urmaririi penale cat si in fata instantei, acesta recunoscand fapta savarsita, totodata retinand ca nu este cunoscut cu antecedente penale, a aratat ca doreste sa achite prejudiciul provocat partii vatamate, motive pentru care  pedeapsa a fost orientata spre minimul special prevazut de lege, respectiv de 1 an inchisoare.

In ceea ce priveste solutionarea laturii civile instanta de fond facand aplicarea dispozitiilor legale ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, precum si aplicarea art. 25/1 din Lege 31/2000, art.313 din Legea 95/2006 precum si in raport de decizia nr.3/2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si justitie pe calea recursului in interesul legii, a constatat ca fiind intemeiata pretentiile civile, astfel ca a obligat partea responsabila civilmente – Fondul de Protectie a Victimelor Strazii la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale catre partea vatamata P.D., precum si la plata sumei de 584,20 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru aceeasi parte vatamata, catre partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termenul legal, partea responsabila civilmente Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii,  criticand-o ca nelegala si netemeinica in ceea ce priveste gresita solutionare a laturii civile.

A sustinut recurenta, in esenta, ca in mod gresit a fost exonerat inculpatul de raspundere civila, fiind antrenata in mod gresit obligarea la dezdaunare exclusiva a recurentei, solicitandu-se ca prim motiv de recurs obligarea inculpatului la plata despagubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate si deci, antrenarea raspunderii sale civile delictuale, urmand ca recurenta sa fie obligata „in solidum” cu inculpatul si nu singura.

Din acest punct de vedere s-a sustinut ca decizia in interesul Legii nr. 3/2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si justitie consacra de fapt principiul disponibilitatii, retinandu-se ca fondul de Protectie a Victimelor Strazii poate fin obligat singur la plata despagubirilor, instituindu-se deci, o facultate si nu o obligatie sub acest aspect.

S-a mai invocat ca argument si faptul ca aceasta decizie nu este in masura sa inlature prevederile art. 998-999 C.civil, in cazul in care acestea sunt invocate pentru atragerea raspunderii civile delictuale, inculpatului incumbandu-i obligatia principala privind plata despagubirilor, in acest sens, fiind consacrate si prevederile art.11 alin. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.1/2008, potrivit carora Fondul are calitatea de garant al obligatiei de despagubire, raspunderea civila a inculpatului fiind in continuare angajata.

Cel de-al doilea motiv de recurs priveste gresita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de spitalizare catre unitatea spitaliceasca ce a acordat asistenta medicala victimei infractiunii, sustinandu-se ca tratamentul medical este suportat de Sistemul asigurarilor sociale de sanatate in baza contributiilor sociale obligatorii incasate.

Sub acest aspect s-a invocat faptul ca in speta sunt aplicabile disp. art. 27 din Normele puse in aplicare prin Ordinul Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.3108/2005 si respectiv art.5 alin-.4 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.1/2008, dispozitii conform carora „nicio entitate care a compensat in orice fel persoanele pagubite sau a oferit acestora servicii in legatura cu prejudiciile suferite, in baza unor contracte incheiate sau in baza legii, nu are dreptul sa solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate”.

Fata de acest motiv de recurs s-a solicitat excluderea din obligatia de despagubire a Fondului, a cheltuielilor de spitalizare.

In fine, cel de-al treilea motiv de recurs, vizeaza lipsa recunoasterii dreptului de regres al Fondului sustinandu-se ca prin obligarea exclusiva a acestuia la repararea prejudiciului creat, prima instanta nu a raspuns solicitarii recurentei de a recunoaste dreptul de regres pe care il are fondul dupa plata despagubirilor, contra persoanelor responsabile pentru crearea prejudiciului, conform art. 25/1 din Legea 32/2000 si art. 28 din Ordinul C.S.A. nr.3108/2005.

In raport de acest motiv de recurs, s-a solicitat a se preciza in mod expres in continutul deciziei obligatia persoanelor responsabile de a rambursa Fondului despagubirile achitate.

Curtea a constatat ca recursul este nefondat.

In privinta solutionarii laturii penale, s-a constatat ca instanta de fond a stabilit in mod corect si complet situatia de fapt si a realizat o justa interpretare si apreciere a mijloacelor de proba, din care rezulta atat existenta faptei pentru care inculpatul-intimat a fost trimis in judecata prin rechizitoriu, cat si savarsirea acesteia, cu vinovatie in forma ceruta de lege , de catre acesta.

Instanta de recurs a apreciat ca in mod judicios instanta de fond a retinut vinovatia inculpatului in producerea evenimentului rutier soldat cu vatamarea corporala a victimei, observandu-se ca, asa cum s-a precizat mai sus, culpabil fiind in mod exclusiv, deoarece  raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza a clarificat pe deplin dinamica accidentului precum si posibilitatile legale de evitare a acestuia de catre partile implicate.

Pe de alta parte, in fata primei instante inculpatul a uzat de aplicarea art. 320/1 C. proc. pen., astfel incat Curtea retine ca sub aspectul laturii penale solutia primei instante este legala si temeinica, fiind in intregime confirmata prin mijloacele de proba administrate.

Cat priveste solutionarea laturii civile a cauzei, aspect care constituie obiect al criticii cu care a fost investita instanta de recurs, curtea a constatat ca prima instanta a realizat o judicioasa aplicare si interpretare a dispozitiilor legale care consacra repararea prejudiciului creat ca o consecinta a faptei ilicite ce constituie infractiune, dar si prin prisma deciziei pronuntata de catre instanta suprema, pe calea recursului in interesul legii.

Astfel prin decizia nr. 3/15 iunie 2010 pronuntata de ICCJ – Sectiile Unite, admitandu-se recursul in interesul legii s-a statuat, in interpretarea si aplicarea unitara a disp. art. 25/1 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare si supraveghere a asigurarilor, coroborate cu art. 24 C. proc. penala, ca in procesul penal Fondul de Protectie a Victimelor Strazii are calitatea de parte responsabila civilmente si poate fi obligat singur, iar nu in solidar cu inculpatul, la plata despagubirilor civile catre persoanele pagubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Aceasta decizie fiind obligatorie, potrivit art. 414/2 alin.3 C. proc. pen., ea a fost in mod judicios aplicata de catre prima instanta, in solutionarea laturii civile a cauzei.

Curtea a observat asadar ca primul ca si cel de-al treilea  motiv de recurs referitoare la antrenarea raspunderii exclusive a recurentei la plata despagubirilor civile sunt nefondate, atata vreme cat aceasta decizie stabileste in mod expres ca Fondul poate fi obligat singur la plata despagubirilor, excluzandu-se in mod expres si neindoielnic obligarea acestuia in solidar cu inculpatul la plata acestor despagubiri, prin formularea dispozitivului deciziei de maniera „poate fi obligat singur iar nu in solidar cu inculpatul”.

Din acest punct de vedere Curtea a constatat, ca nu se mai pot face discutii asupra calitatii Fondului de parte responsabila civilmente in procesul penal si nici asupra obligarii exclusive a acesteia la plata despagubirilor civile stabilite in favoarea minorei victima a accidentului, cata vreme se exclude in mod indubitabil obligarea inculpatului in solidar cu Fondul la plata acestor despagubiri.

Nici motivarea acestei decizii nu este de natura sa duca la o alta concluzie dat fiind faptul ca a fost valorificata legislatia comunitara in domeniu, respectiv Directiva 2009/103/CE, in raport de care, prin analizarea legislatiei interne, s-a ajuns la consacrarea legala a obligarii Fondului la plata acestor despagubiri, singur, astfel cum se precizeaza si in partea finala a considerentelor acestei decizii in interesul legii.

Asa fiind, critica formulata in primul motiv de recurs a fost apreciata ca nefondata, in raport de decizia evocata mai sus, iar critica din cel de-al treilea motive de recurs privitoare la faptul ca instanta de fond nu a stabilit dreptul de regres al Fondului impotriva inculpatului ca autor al accidentului, este de asemenea, nefondata, fata de considerentele sus amintitei decizii in interesul legii.

Sub acest aspect Curtea a constatat ca,  art.13 din Legea nr.32/2000 stabileste ca dupa plata despagubirilor Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului avand obligatia sa ramburseze Fondului despagubirile platite.

Acesta constituie izvorul legal al dreptului de regres conferit Fondului si prin urmare, acest drept de regres nu are nevoie de o alta consacrare prin hotarare judecatoreasca, atata timp cat el decurge din insasi dispozitiile legale.

Pe de alta parte, chiar sus amintita decizie in interesul legii face trimitere la acest drept de regres, concluzionandu-se ca dupa plata despagubirilor Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate indreptandu-se impotriva inculpatului autor al accidentului pentru recuperarea despagubirilor achitate.

Prin urmare, Curtea a constatat ca nu se impune reformarea hotararii primei instante sub acest aspect, cata vreme obiectul judecatii si deci al sesizarii instantei este limitat la aspectele prevazute de art.317 C. proc. pen., si nu la aspectele ce intervin ulterior ramanerii definitive a hotararii pronuntate in cursul procesului penal, iar problema regresului impotriva autorului accidentului are izvor si temei legal, constituind in plus, un aspect ce excede limitelor sesizarii instantei.

Nici cel de-al doilea motive de recurs care vizeaza gresita obligare a Fondului la plata cheltuielilor de spitalizare nu este intemeiat, intrucat instanta de fond a stabilit atare obligatie avand in vedere disp. art. 25/1 din Legea nr.32/2000 potrivit carora scopul Fondului este de a despagubi persoanele pagubit prin accidente in situatia in care, vehiculul ce a provocat accidentul nu a fost identificat sau proprietarul acestui vehicul nu avea asigurare de raspundere civila, desi avea obligatia sa incheie o astfel de asigurare.

In speta, una dintre situatiile prevazute de acest text legal este fara dubiu, incidenta in speta, atata vreme cat inculpatul-intimat nu incheiase asigurarea obligatorie de raspundere civila delictuala pentru motocicleta care a provocat accidentul.

Curtea a mai observat ca potrivit art. 313  alin.1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si sunt obligate sa suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentand cheltuielile efective vor fi recuperate de catre casele de asigurari si constituie venituri ale fondului de asigurari sociale de sanatate.

In legatura cu temeiul legal invocat de catre recurenta sub acest aspect, Curtea constata ca ordinul 3108/2005 al Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a fost abrogat inca de la data de 16.08.2006 prin ordinul 113.127 al aceluiasi emitent si publicat in Monitorul Oficial nr.733/28.08.2006.

Pe de alta parte, potrivit art. 6 alin.1 din Ordinul 113.127/16.08.2006 al  Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor cuantumul prejudiciului suferit de persoanele pagubite prin accidente de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei se stabileste in stricta conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, in vigoare in Romania la data producerii accidentului.

De asemenea, conform art. 5  alin.1 din Ordinul 113.127/2006 au dreptul sa beneficieze de despagubiri din Fond persoanele fizice si juridice romane.

In raport de textele legale evocate mai sus, Curtea  a concluzionat ca obligatia de despagubire ce incumba in sarcina fondului nu exclude persoanele juridice romane, carora le sunt aplicabile dispozitiile legale privind reforma in domeniul sanatatii, deci unitatilor spitalicesti care au suportat cheltuielile ocazionate de asistenta medicala acordata victimei, aceste persoane juridice fiind indreptatite in baza textelor de lege amintite, la plata acestor despagubiri intrucat nu sunt excluse de niciuna din dispozitiile legale care vizeaza acest aspect.

Cu alte cuvinte, atata vreme cat insasi dispozitiile amintite mai sus nu fac vreo diferenta intre persoanele fizice sau juridice ce beneficiaza de despagubiri din partea fondului, rezulta ca inclusiv unitatile spitalicesti pot fi titularele obligatiei de despagubire, urmand ca de o maniera similara sa se faca aplicarea dreptului de regres al Fondului impotriva persoanei vinovate.

Asa fiind, Curtea a  constatat ca prima instanta in mod judicios a procedat la stabilirea obligatiei de dezdaunare ce incumba Fondului, in favoarea unitatii spitalicesti, critica fiind, sub acest aspect, neintemeiata.