Accident de circulatie, Despagubiri solicitate in instanta de la asiguratorul persoanei care a cauzat accidentul

- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.

¹

: art. 135 alin. (1), art.

136 alin. (1) si alin. (2)

Apelul declarat impotriva sentintei pronuntate asupra unei cereri de obligare a asiguratorului la plata contravalorii reparatiilor efectuate la un autoturism avariat prin fapta asiguratului presupune verificarea de catre judecator specializat in litigii cu profesionisti a clauzelor contractului pe care asiguratorul l-a incheiat in realizarea activitatii economice desfasurata in mod organizat si sistematic.

( Sectia I civila, Sentinta civila nr. 236 din 24 mai 2018, rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara, reclamanta SC A... SRL a solicitat obligarea paratei SC B... SA la plata de despagubiri si de penalitati de intarziere, chemat in judecata fiind si C. in calitate de intervenient.

In motivare a aratat ca autovehiculul proprietatea numitei D... a fost avariat de cel condus de intervenient si asigurat RCA de parata, ca s-a deschis dosarul de dauna in vederea acoperirii contravalorii daunelor produse,ca parata l-a avizat si ca s-a emis deviz de reparatie pentru 1533,14 lei, suma pentru care unitatea reparatoare a emis factura fiscala.

In drept a invocat Legea nr. 136/1995, Norma ASF 23/2014 modificata prin Norma 2/2015, art. 1.356 si urmatoarele Cod civil si art. 1.493 raportat la art. 1.566-1.584 Cod civil.

Prin sentinta civila nr. 7301/12.07.2017 pronuntata in dosar nr. .../325/2016, Judecatoria Timisoara a admis actiunea reclamantei si a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva sentintei a declarat apel parata care a solicitat schimbarea ei si, in rejudecare, reducerea onorariului avocatial pretins de reclamanta si inlaturarea obligatiei de plata a penalitatilor stabilita in sarcina sa.

Investita cu solutionarea apelului, prin incheierea din 17.04.2018, Sectia a II-a Civila a Tribunalului Timis a admis exceptia necompetentei functionale a acestei sectii si a declinat competenta de solutionare a apelului in favoarea Sectiei I-a Civila a aceluiasi tribunal.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca raspunderea paratului - asigurator RCA este antrenata in urma comiterii unui delict civil de catre o persoana asigurata, actiunea urmand a fi analizata exclusiv din perspectiva raspunderii civile delictuale, iar nu din cea a existentei raportului comercial. Prin urmare, existenta contractului RCA este necesar doar pentru stabilirea calitatii procesuale pasive, nu pentru stabilirea existentei si intinderii drepturilor si obligatiilor partilor din contract, ca in cazul asigurarii facultative.

A mai retinut instanta ca din expunerea de motive si din definitiile date de Legea nr. 132/2017, asigurarea de raspunderea civila auto obligatorie (spre deosebire de cea facultativa) nu se incadreaza in notiunea de „exploatare a unei intreprinderi” in sensul art. 3 Cod civil, intrucat este materializarea unei obligatii legale atat pentru proprietarul vehiculului pentru prejudiciile produse tertilor prin accidente de vehicule, cat si pentru asiguratorul autorizat sa practice asigurare RCA.

Urmare a declinarii astfel dispusa, apelul paratei a fost inregistrat la Sectia I Civila a Tribunalului Timis, sectie care, la randul sau, prin incheierea din 15.05.2018 a admis exceptia de necompetenta functionala, a declinat competenta de solutionare a cauzei la Sectia a II-a civila, a constatat ivit conflictul negativ de competenta aparut intre cele doua sectii si a inaintat dosarul Curtii de Apel Timisoara in vederea solutionarii acestui conflict.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca, desi izvorul initial al pretentiilor solicitate in cauza l-a constituit fapta ilicita a persoanei fizice asigurata la societatea parata, temeiul de drept pentru care aceasta a fost chemata in judecata il constituie nu aceasta fapta, ci contractul de asigurare care, in esenta, este un contract de prestari servicii si este incheiat de asigurator in exercitarea unei activitati organizate sistematic in acceptia art. 3 alin. (3) Cod civil. In alti termeni, se invoca raspunderea proprie a asiguratorului intemeiata pe contractul de asigurare (perfectat cu autorul faptei prejudiciabile) in baza caruia asiguratorul este tinut de obligatia pe care si-a asumat-o la momentul incheierii contractului, aceea de a plati despagubiri persoanei pagubite prin producerea riscului asigurat.

A mai retinut tribunalul ca raspunderea civila a asiguratului si a asiguratorului au temeiuri juridice diferite: prima este delictuala si rezulta din fapta ilicita, iar cea de-a doua are natura contractuala si isi are temeiul in contractul de asigurare incheiat de asigurator cu autorul faptei ilicite, contract incheiat de o societate de asigurare ce exercita aceasta activitate economica in mod organizat si sistematic, obligandu-se contractual ca, in cazul producerii riscului asigurat, sa presteze servicii specifice domeniului sau de activitate, respectiv sa achite despagubirea cuvenita.

Avand a se pronunta in temeiul art. 133 pct. 2, art. 136 alin. (1), (2) C.pr.civ. asupra conflictului de competenta astfel ivit, Curtea retine urmatoarele:

Litigiul de fata vizeaza obligarea paratei asigurator RCA la plata contravalorii unor servicii prestate in vederea repararii prejudiciului cauzat prin fapta intervenientului fortat, reclamanta invocand ca obligatia de plata a paratei isi are izvorul in contractul de asigurare RCA pe care aceasta incheiat cu intervenientul.

La data incheierii contractului era in vigoare O.U.G. nr. 54/2016 care reglementa „.. .asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de vehicule. denumita in continuare asigurare RCA.” (art. 1) si care - cu relevanta in cauza - lamureste la art. 2 intelesul unor termeni („3. asigurat - . utilizatorul unui vehicul... a carui raspundere civila delictuala este preluata contractual de un asigurator RCA in baza contractului RCA...;.. .12. contract RCA - contractul de asigurare de raspundere civila auto obligatorie pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de vehicule.”), la fel si Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule potrivit careia „. asiguratorii care practica asigurarea obligatorie de raspundere civila a vehiculelor. acorda despagubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguratii raspund delictual fata de terte persoane”.

Apoi, potrivit O.U.G. nr. 54/2016, „Asiguratorul RCA are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile dovedite suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat [art. 12 alin. (1)] si, potrivit Normei, „Pentru acoperirea prejudiciilor. persoanele pagubite se adreseaza in vederea avizarii daunei asiguratorului. cu care proprietarul vehiculului raspunzator de producerea accidentului a incheiat asigurarea obligatorie RCA. Avizarea. obliga asiguratorul. sa deschida dosarul de dauna. [art. 39 alin. (1) si (2)], „Stabilirea despagubirilor se poate face in cazurile in care, din documentele existente in dosarul de dauna. rezulta raspunderea civila a. conducatorului vehiculului asigurat in producerea pagubei, iar persoana pagubita face dovada prejudiciului suferit” (art. 45).

Din examinarea coroborata a acestor prevederi rezulta ca asigurarea obligatorie de raspundere civila este un contract impus de lege (si) persoanelor fizice care au in proprietate vehicule si vizeaza obligatia acestora de a asigura raspunderea in cazul accidentelor produse de vehicule. Acestei obligatii a asiguratului ii este corelativa obligatia asiguratorului de a acoperi prejudiciul cauzat de asigurat si, desi prejudiciul este rezultatul unei fapte ilicite de natura a angaja raspunderea delictuala, obligatia de despagubire a asiguratorului isi are izvorul in contractul incheiat cu asiguratul.

Ca raspunderea invocata de reclamanta decurge din contractul astfel incheiat (si presupune examinarea acestuia) rezulta din continutul acelorasi norme care prevad ca doar dupa ce se va stabili raspunderea civila a proprietarului/ conducatorului vehiculului asigurat se va putea cere obligarea asiguratorului la acoperirea prejudiciului; or, in cauza, pretentiile reclamantei vizeaza sustinutul refuz al paratei de a plati despagubirile in cuantumul personal asumat dupa ce raspunderea delictuala a intervenientului vinovat de producerea pagubei fusese stabilita.

Solicitand obligarea paratei la plata contravalorii reparatiilor efectuate la un autoturism avariat prin fapta asiguratului, reclamanta a sustinut ca sunt indeplinite conditiile in care poate fi atrasa raspunderea societatii de asigurare si a invocat contractul care stabileste aceste conditii, contract pe care parata asigurator l-a incheiat in realizarea unei activitati specifice a carei desfasurare da nastere la litigii de natura celor la care face referire cu titlu exemplificativ art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel ca intrunirea conditiilor necesare dezdaunarii presupune verificarea clauzelor contractuale (de asemenea specifice) de catre un judecator specializat.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 135 alin. (1), art.136 alin. (1) si (2) C.pr.civ., Curtea a stabilit competenta de solutionare a apelului paratei in favoarea Sectiei a II-a civila a Tribunalului Timis