Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi

1. Conţinutul legal

Infracţiunea este prevăzută în art. 247 C. pen. şi constă în îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crea­rea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.

Incriminarea prevăzută în art. 247 C. pen. este în deplină concordanţă şi cu art. 16 alin. (1) din Constituţia României, unde se arată că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De fapt, prin această incriminare se asigură şi prin mijloacele dreptului penal, realizarea principiu­lui constituţional enunţat anterior.

Prevederea ca infracţiune distinctă, a comportării abuzive a unui funcţionar public sub forma descrisă anterior, a fost necesară, deoarece prezentând un grad mai ridi­cat de pericol social, necesită pentru asigurarea realizării funcţiilor şi scopurilor pe­dep­sei o sancţiune mai aspră.

Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de acele relaţii sociale referitoare la apărarea şi garantarea intereselor legale ale cetăţenilor, în ceea ce priveşte egalitatea în drepturi fără nici o discriminare, împotriva faptelor abuzive ale funcţionarilor publici sau funcţionarilor. De asemenea, obiectul juridic special mai este reprezentat şi de relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea în conformitate cu legea a activităţii de serviciu, o asemenea activitate fiind incompatibilă cu îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.

b) La această infracţiune, de regulă nu există obiect material, dar uneori activi­tatea abuzivă a funcţionarului public se poate referi la modificarea unui act de stare civilă sau a altui act public, în acest caz obiectul material fiind reprezentat tocmai de actul de stare civilă, actul public sau orice alt asemenea act.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 247
C. pen. este unul circumstanţiat, şi anume funcţionar public sau funcţionar (în sensul art.147 C. pen.).

Coautoratul este posibil, cu condiţia ca toţi coautorii să aibă calitatea de funcţio­nari publici sau funcţionari.

În ceea ce priveşte instigatorul sau complicele, acesta poate fi orice persoană, indiferent dacă are calitatea de funcţionar public sau funcţionar.

b) Subiect pasiv principal este statul ca titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte, iar subiect pasiv secundar este cetăţeanul căruia i s-a în­gră­dit folosinţa sau exerciţiul drepturilor pe temei de naţionalitate, religie, rasă sau sex (de exemplu, unei persoane de sex feminin i se refuză dreptul de a ocupa o func­ţie de conducere într-o instituţie de stat, cu toate că îndeplinea condiţiile impuse de lege).

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi se poate săvârşi în două modalităţi, şi anume îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, precum şi crearea pentru o persoană a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Prima moda­litate poate apărea la rândul ei sub două submodalităţi, şi anume îngrădirea folosinţei sau doar îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean.

Îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean se poate realiza atât prin acte comisive, dar şi prin acte omisive, chiar dacă „îngrădirea” ar sugera doar acţiunea. De exemplu, în practica judiciară s-a reţinut, în cazul modalităţii pe care o analizăm ca infracţiune prevăzută în art.247 C. pen., fapta funcţionarului pu­blic director la o unitate de stat de a concedia o persoană pe temei de naţiona­litate, rasă, sex sau religie (acte comisive) sau fapta funcţionarului public, de a refuza angajarea unei persoane, bineînţeles având aceleaşi temeiuri, deşi toate condiţiile impuse de lege în acel domeniu erau îndeplinite (acte omisive).

A doua modalitate alternativă de realizare a elementului material constă în crea­rea pentru un cetăţean a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă sex sau religie, de exemplu a unei situaţii mai puţin bune decât cea a celorlalţi cetăţeni, în cadrul unei anumite colectivităţi.

Dacă protecţia anumitor drepturi ale cetăţenilor este asigurată de unele legi spe­ciale (ca de exemplu drepturile electorale, prin legea electorală, dreptul la protecţia muncii prin Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii) fapta de îngrădire ilegală a drepturilor respective va fi încadrată în textele speciale, şi nu în art.247 C. pen.

Ca o cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii se cere în cazul ambelor mo­dalităţi ale elementului material ca fapta să fie săvârşită de un funcţionar în cadrul atribuţiilor de serviciu. Astfel, fapta se încadrează în art.247 C. pen. numai dacă făptuitorul a avut competenţa de a îndeplini anumite acte care privesc drepturile sau situaţia unei persoane şi prin care i s-a adus acesteia o îngrădire a folosinţei sau exerciţiului unui drept ori i s-a creat o situaţie de inferioritate. Pe de altă parte, se im­pune, ca de fiecare dată, organele care instrumentează cauza să verifice şi să sta­bilească dacă fapta a fost săvârşită în sfera atribuţiilor de serviciu.

b) Urmarea socialmente periculoasă constă în lezarea drepturilor vreunui cetă­ţean (sau numai a unui drept) prin restrângerea folosinţei sau exerciţiului drepturilor sau prin crearea unei situaţii de inferioritate, care nesocoteşte drepturile cetăţeanului.

Urmarea imediată poate fi de natură materială – neînscrierea unei persoane în listele întocmite pentru acordarea unor drepturi salariale suplimentare, având drept urmare lipsirea persoanei de unele sume ce i se cuveneau sau refuzul unui funcţio­nar de a elibera un anumit act care a avut drept consecinţă neangajarea solicitantului într-un post, dar şi de natură morală, de exemplu, neînscrierea în listele de alegători a atras împiedicarea exercitării dreptului de a alege.

c) Având în vedere că legea prevede totuşi anumite urmări, chiar dacă nu în mod explicit, considerăm că trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică trebuie să se demonstreze că fapta abuzivă a unui funcţionar public a avut drept urmare punerea unei persoane în imposibilitatea de a-şi exercita sau folosi un drept, sau a creat pentru aceasta o situaţie de inferioritate, pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau reli­gie. Dacă legiuitorul folosea expresia „fapta funcţionarului public de natură a îngrădi” atunci nu se mai impunea stabilirea legăturii de cauzalitate. Chiar şi aşa, uneori ur­ma­rea imediată rezultă din chiar săvârşirea faptei, nemaifiind necesară stabilirea unei legături de cauzalitate. Termenii folosiţi în art. 247 (îngrădirea, crearea) sunt substan­tive provenite dintr-un verb, şi ele desemnează atât acţiunea specifică elementului material, cât şi rezultatul.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infrac­ţiune, este intenţia directă, întrucât făptuitorul prevede că prin fapta sa va îngrădi exerciţiul sau folosinţa drepturilor vreunui cetăţean sau va crea pentru acesta o situa­ţie de inferioritate, urmărind acest lucru, adică producerea consecinţelor amintite.

Spunem că intenţia este directă, având în vedere că la baza săvârşirii faptei stă un anumit mobil (ura de rasă, sex, religie, naţionalitate) care impulsionează faptele func­ţionarului şi care nuanţează şi mai tare intenţia făptuitorului. De altfel, toate infracţiunile au un mobil, dar acolo unde legea îl prevede în mod expres aceasta are drept urmare calificarea intenţiei ca fiind una directă. Stabilirea mobilului reprezintă şi o cerinţă esenţială pentru existenţa laturii subiective.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi este susceptibil de o desfăşurare în timp, astfel fiind posibile actele de pregătire cât şi tentativa, chiar dacă infracţiunea se poate comite şi prin inacţiune, ştiut fiind faptul că în cazul infracţiunilor omisive nu este posibilă o desfăşurare în timp.

Legea penală nu pedepseşte nici actele pregătitoare nici tentativa, ci doar forma consumată a infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul realizării elementului material şi producerii urmării socialmente periculoase.

B. Modalităţi. Infracţiunea prevăzută în art.247 C. pen. se prezintă sub două mo­da­lităţi, şi anume: îngrădirea folosinţei sau exerciţiului vreunui drept sau crearea pen­tru o persoană a unei situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.

De asemenea, pot exista o serie de modalităţi faptice, determinate de împre­jurările concrete în care s-au produs aceste urmări, de locul şi timpul săvârşirii infrac­ţiunii, de natura dreptului îngrădit.

Aceste modalităţi faptice vor fi avute în vedere în procesul de individualizare a răspunderii penale.

C. Sancţiuni. Pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public, şi închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi 4 luni dacă fapta este săvârşită de un funcţionar (conform art. 258
C. pen.). Chiar dacă nu se prevede expres în textul de lege ca în cazul altor infrac­ţiuni, instanţa poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (art. 65), numai dacă pedeapsa stabilită de instanţă este mai mare de 2 ani.

Mai multe detalii pe pagina Avocat drept penal.