Abuzul in serviciu contra intereselor publice

Abuzul in serviciu contra intereselor publice

1. Conţinutul legal

Această infracţiune este prevăzută în art. 248 C. pen. şi constă în fapta func­ţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu cu ştiinţă nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

În esenţă, fapta descrisă în art. 248 este tot un abuz al funcţionarului public sau al funcţionarului, dar, având în vedere natura urmărilor (care sunt mult mai grave ca în precedentele două articole) legiuitorul a considerat că este necesară o reglementare distinctă.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relaţii sociale a căror naştere, normală desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără înde­pli­nirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici (sau funcţionari). De asemenea, obiectul juridic specific mai este reprezentat şi de relaţiile sociale referitoare la patrimoniul public, acestea constituind obiectul juridic special secundar al infracţiunii.

b) În cazul acestei infracţiuni, de regulă nu există obiect material, deoarece acti­vitatea infracţională a subiectului activ nu se răsfrânge în mod direct asupra unui bun sau unui lucru. Dacă în anumite situaţii neîndeplinirea cu ştiinţă sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu vizează în mod direct un bun, atunci acel bun devine obiect material al infracţiunii (de exemplu, subiectul activ nu predă bene­ficiarului anumite bunuri, deşi era obligat să facă acest lucru în virtutea îndatoririlor de serviciu).

Abuzul in serviciu contra intereselor publice

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al infracţiunii, aşa cum rezultă din dis­po­zi­ţiile art. 248, este calificat, acesta neputând fi decât un funcţionar public sau funcţio­nar. Noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar sunt definite de art.147 C. pen., dar pentru o înţelegere mai bună facem trimitere la explicaţiile care au fost date la tratarea celorlalte infracţiuni. De exemplu, săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice conducătorul auto angajat al unei societăţi de stat care face transporturi clandestine cu autovehiculul unităţii, obţinând venituri necuvenite. Parti­ci­paţia este posibilă în oricare din formele sale: coautorat, instigare şi compli­citate. Pentru existenţa coautoratului se cere ca toţi coautorii să aibă calitatea de funcţionar sau de funcţionar public, pe când în cazul instigării şi complicităţii nu se cere nici o condiţie.

b) Subiect pasiv poate fi o autoritate publică, un organ sau o instituţie de stat sau o unitate din cele prevăzute la art.145 C. pen. care a fost prejudiciată prin comiterea infracţiunii, adică i-a fost cauzată o tulburare însemnată a activităţii sau i-a fost produsă o pagubă patrimoniului.

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a) Elementul material poate fi reprezentat atât de o acţiune (îndeplinirea în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu), cât şi de o inacţiune (neîndeplinirea unui act). În ambele situaţii, prin act se înţelege operaţiunea care trebuia efectuată de funcţionarul public (sau funcţionar) conform atribuţiilor sale de serviciu şi potrivit solicitărilor făcute de o anumită persoană.

Prin îndeplinirea actului în mod defectuos se înţelege îndeplinirea lui în alte condiţii, împrejurări, modalităţi, termene decât cele reglementate de lege.

Neîndeplinirea unui act presupune omisiunea din partea făptuitorului, rămânerea în pasivitate, neefectuarea unui act pe care el era obligat să-l îndeplinească în vir­tutea îndatoririlor de serviciu. Aşadar, este vorba despre acte care cad în atribuţiile funcţionarului public potrivit normelor care reglementează activitatea serviciului res­pectiv (fişa postului) ori sunt inerente acelui serviciu.

În practica judiciară s-a decis că există această infracţiune în cazul unui angajat, vânzător la o unitate de stat, care a vândut mărfuri pe credit, acest lucru nefiind permis sau fapta unui tractorist care a folosit tractorul unităţii pentru efectuarea unor transporturi în folosul unor cetăţeni în schimbul unor sume de bani. De asemenea, se va reţine infracţiunea prevăzută în art. 248 şi în cazul unei fapte abuzive comise în executarea unui ordin ilegal dat de superior. De exemplu, un director la o societate comercială dă ordin unui conducător auto din subordinea sa să plece în cursă cu toate că şoferul era obosit şi putea să comită un accident în condiţiile date, aspecte pe care directorul le cunoştea. Dacă un asemenea eveniment ar produce conse­cin­ţele prevăzute în art. 248, şoferul va răspunde pentru abuz în serviciu, iar directorul va răspunde în calitate de instigator la această infracţiune.

Pentru ambele modalităţi ale elementului material se cere ca fapta să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

b) Urmarea socialmente periculoasă rezultă din art. 248 şi constă într-o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau o pagubă patrimoniului acestuia.

Tulburarea adusă bunului mers constă într-o atingere la adresa funcţionării în bune condiţii a activităţii unei unităţi şi afectează funcţionarea ireproşabilă a acesteia. Potrivit art.248 C. pen., nu orice tulburare realizează conţinutul infracţiunii, ci aceasta trebuie să fie una însemnată, adică o tulburare de o anumită proporţie şi gravitate. Cu alte cuvinte, este vorba de o tulburare reală, efectivă, determinată şi constatabilă care se poate manifesta sub forma unor stânjeniri, împiedicări, îngreunări, întârzieri şi desfăşurarea unor activităţi productive ori în orice alte consecinţe similare.

Constatarea că într-un caz concret s-a cauzat o tulburare însemnată unui organ sau instituţii de stat este atributul exclusiv al instanţei de judecată, deci caracterul însemnat al tulburării se apreciază în mod suveran de către instanţa de judecată. Într-un caz concret se poate reţine că prin faptă s-a produs o tulburare însemnată, chiar dacă în realitate, prin săvârşirea unei asemenea fapte, nu s-a produs o pagubă materială unui organ sau unei instituţii de stat. Instanţa de judecată, de fiecare dată va trebui să ţină seama de unele împrejurări concrete, şi anume, dacă activitatea abuzivă a subiectului activ s-a răsfrânt negativ asupra organizării judicioase a întregii activităţi într-o unitate, a bunei gospodăririi a fondurilor materiale şi băneşti ale unită­ţii, a îndeplinirii integrale şi la timp a obiectivelor unităţii, a disciplinei la locul de mun­că etc.

A doua urmare prevăzută în art.248 C. pen. constă în producerea unei pagube unui organ sau instituţii de stat. Această pagubă trebuie să fie una reală, certă, efectivă, în caz contrar nemaiputându-se reţine infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. În situaţia când prin fapta abuzivă a funcţionarului public (sau funcţionarului) se produc ambele urmări, o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat şi o pagubă patrimoniului acesteia, nu va exista un concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune, consecinţele complexe ale faptei fiind avute în vedere la individualizarea răspunderii penale.

c) Infracţiunea prevăzută în art. 248 C. pen. fiind o infracţiune de rezultat, se impune stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs (o tulburare însemnată sau o pagubă patrimoniului unităţii), deoarece urmările sunt explicit prevăzute de lege.

B. Latura subiectivă. Infracţiunea se comite atât cu intenţie directă, cât şi indirec­tă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa va cauza o tulburare însemnată bunului mers unui organ sau instituţii de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau doar acceptând acest lucru. Şi în varianta săvârşirii faptei prin inacţiune forma de vinovăţie este tot intenţia, având în vedere faptul că textul art.248 C. pen. foloseşte expresia „cu ştiinţă”, în felul acesta evitându-se confuzia că fapta s-ar putea comite şi din culpă, aşa cum ar rezulta din art.19 C. pen. alin. ultim.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Fiind o infracţiune intenţionată, abuzul în serviciu contra intereselor publice este susceptibil, atât de existenţa actelor pregătitoare, cât şi a tentativei, dar legea penală nu pedepseşte nici una din aceste două forme infracţionale. Conform art.248 C. pen. este pedepsită doar forma consumată a infracţiunii. Infracţiunea este considerată consumată în momentul în care, ca urmare a faptei abuzive a funcţio­narului public, se produce şi una din urmările prevăzute în mod alternativ de lege (o tulburare însemnată sau o pagubă patrimoniului unei unităţi publice).

Infracţiunea pe care o analizăm este susceptibilă de a fi comisă şi în formă continuată, în acest caz fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

B. Modalităţi. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are două modalităţi normative, şi anume neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos. De asemenea, infracţiunea poate prezenta şi o serie de modalităţi faptice, fiecare dintre acestea fiind avute în vedere la individualizarea pedepsei.

C. Sancţiuni. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta este comisă de un funcţionar public, şi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi 4 luni, dacă fapta este săvârşită de un funcţionar.

Afla mai multe detalii accesand pagina Avocat drept penal .