CAUZA KATZ IMPOTRIVA ROMANIEI
30 martie 2020CAUZA MARCU IMPOTRIVA ROMANIEI (Cererea nr. 43079/02) Hotararea din 26 octombrie 2010
30 martie 2020
CAUZA L.Z. IMPOTRIVA ROMANIEI
(Cererea nr. 22383/03)
Hotararea din 3 februarie 2009
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Acesta poate suferi modificari de forma.
In cauza L.Z. impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandtrom, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 13 ianuarie 2009,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
Procedura
- La originea cauzei se afla cererea nr. 22383/03 indreptata impotriva Romaniei prin care un resortisant al acestui stat, domnul L.Z. („reclamantul”), a sesizat Curtea la 4 iulie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”). Presedintele camerei a autorizat nedivulgarea identitatii reclamantului (art. 47 pct. 3 din regulament).
- Reclamantul, caruia i s-a acordat beneficiul asistentei judiciare, este reprezentat de Nicoleta Popescu si Diana Olivia Hatneanu, avocate in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
- Reclamantul sustine ca i-a fost incalcat dreptul la o ancheta efectiva in urma formularii unei plangeri pentru viol, suferit in timpul detentiei.
[13]
[14]
[15]
in sarcina acestuia ca si-a insusit o caruta si un cal. La 10 aprilie 2002, a fost incarcerat la Penitenciarul Ploiesti. In urma apelului si recursul reclamantului, prin hotararile din 2 decembrie 2002 si 25 martie 2003, Curtea de Apel Ploiesti si Curtea Suprema de Justitie au confirmat hotararea pronuntata de prima instanta.
- In timpul detentiei, reclamantul a intrat in greva foamei si a ingerat in mod voluntar o cantitate mare de medicamente. Acesta a fost diagnosticat cu tulburari de personalitate, incadrat in categoria detinutilor periculosi si repartizat in celula cu detinuti care aveau de executat pedepse lungi, dintre care unii pentru omor.
- La 5 martie 2004, reclamantul a adus la cunostinta autoritatilor penitenciarului faptul ca a fost violat de doi detinuti. In aceeasi zi, reclamantul si alti cinci detinuti, printre care se numarau cei doi incriminati de reclamant, au dat declaratii scrise privind faptele in cauza. Reclamantul a sustinut ca violul a avut loc in luna februarie. Ceilalti detinuti au negat faptele.
- La 6 martie 2004, reclamantul a reintrodus plangerea si a solicitat sa fie examinat de un medic legist. Cererea sa a fost respinsa pe motiv ca, in lipsa mijloacelor suficiente, acesta nu putea acoperi costurile unui examen medical.
- La 8 martie 2004, directorul penitenciarului a trimis plangerea la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti. In scrisoarea din 10 martie 2004 adresata Parchetului, reclamantul a reintrodus plangerea si a solicitat o expertiza.
- La cererea medicului penitenciarului, la 12 martie 2004, reclamantul a fost examinat de un chirurg de la spitalul judetean in vederea unui tratament. Acesta din urma a confirmat existenta unei fisuri anale si a mentionat ca reclamantul sustinea ca a fost violat in ianuarie 2004. Medicul a recomandat transferul la spitalul penitenciarului, transfer refuzat de catre reclamant.
- In scrisoarea din 5 aprilie 2004, adresata comandantului politiei locale, reclamantul a descris faptele si a solicitat sa fie primit de acesta din urma.
- La 20 aprilie 2004, un agent de politie a mers la penitenciar si i-a interogat pe reclamant si pe ceilalti doi detinuti. Acestia din urma au negat faptele, in timp ce reclamantul a sustinut ca a fost violat in ianuarie. Acesta a adaugat ca nu a tipat dupa ajutor de frica represaliilor si ca nu a depus plangere imediat deoarece a asteptat intoarcerea din concediu a unui gardian in care avea incredere.
- La 27 aprilie 2004, reclamantul a fost dus din nou la spitalul judetean cu diagnosticul „fisura anala veche”. Acestuia i s-a aplicat un tratament corespunzator.
[16]
- Dreptul intern relevant
- Posibilitatea contestarii in fata instantei a unei rezolutii de neincepere a urmaririi penale a fost prevazuta de art. 278
1
C. proc. pen., in urma modificarii prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2004.
In drept,
I. Cu
privire la pretinsa incalcare a art.
3
din conventie
- Reclamantul reclama absenta unei anchete efective privind acuzatia de viol, in timp ce era inchis la Penitenciarul Ploiesti. Acesta invoca art. 3 din conventie, redactat dupa cum urmeaza:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
- Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne. Arata ca reclamantul putea folosi calea de atac prevazuta de art. 278
1
C. proc. pen., in speta o actiune in fata instantelor interne impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale din 1 iunie 2004. Guvernul considera ca actiunea prevazuta de articolul mentionat era suficienta, accesibila si efectiva in sensul art. 35 § 1 din conventie. - Conform sustinerilor Guvernului, aceasta actiune asigura posibilitatea examinarii rezolutiei in litigiu de catre o instanta, in baza documentelor de la dosar si a analizarii oricarui nou mijloc de proba. El ofera exemple din jurisprudenta care, conform acestuia, dovedesc ca respectiva cale de atac este eficienta, atat in teorie, cat si in practica. In sfarsit, in ceea ce priveste accesibilitatea acestei actiuni, Guvernul considera ca reclamantul a fost cu siguranta informat cu privire la aceasta, avand in vedere faptul ca autoritatile penitenciarului aduceau la cunostinta detinutilor toate modificarile legislative si ca reclamantul insusi le-a folosit in 2005, in cadrul unei alte proceduri penale.
- Reclamantul contesta argumentul Guvernului. Afirma ca era vorba de o noua cale de atac de care nu avea cunostinta. In aceasta privinta, acesta reaminteste ca rezolutia in litigiu nu indica acest lucru si sustine ca informarea detinutilor cu privire la drepturile lor este doar o iluzie. In ceea ce priveste actiunea introdusa in 2005, acesta subliniaza ca a fost introdusa la mult timp de la petrecerea faptelor care fac obiectul prezentei cereri si ca, in consecinta, nu poate dovedi ca avea cunostinta de aceasta cale de atac in 2004.
- Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, art. 35 § 1 din conventie le impune reclamantilor epuizarea cailor de atac disponibile in mod normal si suficiente in ordinea juridica interna pentru a le permite obtinerea unei reparatii pentru incalcarile pretinse. Cu toate acestea, subliniaza ca trebuie sa aplice respectiva regula tinand seama in mod corespunzator de context, cu o anumita flexibilitate si fara
un formalism excesiv. Acest lucru demonstreaza faptul ca, in general, Curtea trebuie sa analizeze in mod realist, nu doar actiunile prevazute in teorie in sistemul juridic al partii contractante in cauza, ci si situatia personala a reclamantilor
Selmouni impotriva Frantei
(GC), nr. 25803/94, pct. 77, CEDO 1999-V]. - In speta, Curtea ia act de faptul ca noua cale de atac introdusa de art. 278
1
- proc. pen. a devenit disponibila la 1 ianuarie 2004, adica cu sase luni inainte de ultima rezolutie de neincepere a urmaririi penale.
- In mod similar Guvernului, Curtea considera ca procedura instituita de articolul citat i-a permis reclamantului sa conteste rezolutia mentionata anterior in fata unei instante (a se vedea,
mutatis mutantis, Stoica impotriva Romaniei,
nr. 42722/02, pct. 107, 4 martie 2008). Cu toate acestea, era necesar ca autoritatile competente sa il informeze pe reclamant de existenta acestei noi actiuni. Or, reclamantul afirma ca acest lucru nu s-a intamplat, ceea ce documentele de la dosar, prezentate de parti, nu par sa contrazica
mutatis mutandis, Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 1),
nr. 49234/99, pct. 53, 26 aprilie 2007]. - Chiar presupunand ca reclamantul a fost informat cu privire la posibilitatea de a contesta aceasta rezolutie, Curtea nu este convinsa, avand in vedere circumstantele cauzei, ca o actiune bazata pe dispozitiile indicate de Guvern i-ar fi permis intr-adevar reclamantului sa obtina solutionarea pretinsei incalcari a conventiei.
- Intr-adevar, daca este adevarat ca instanta competenta era obligata sa audieze martorii si sa admita noi probe, este adevarat si faptul ca trecerea timpului ducea la scaderea posibilitatii obtinerii de elemente de natura medico-legala pentru a stabili originea si cauza fisurii anale mentionate pe certificatul din 12 martie 2004
mutatis mutandis, Dumitru Popescu (nr. 1),
citata anterior, pct. 56]. Un examen medico-legal efectuat cat mai repede posibil dupa depunerea plangerii reprezenta in mod incontestabil elementul esential care ar fi permis stabilirea faptului ca reclamantul a fost victima unui viol sau nu. Or, un asemenea examen medico-legal nu a avut loc, in ciuda solicitarilor reclamantului
(a contrario, Stoica,
citata anterior, pct. 12 si 13). - Avand in vedere termenul scurs intre depunerea plangerii si respingerea sa definitiva prin rezolutia din 5 iulie 2004, nu este nerezonabil sa consideram ca aprecierea din partea instantei in cauza risca sa ramana dependenta de ancheta desfasurata initial de catre organele de cercetare penala si, in special, din lipsa unui examen medico-legal realizat in timp util
mutatis mutandis, Dumitru Popescu (nr. 1),
citata anterior, pct. 56]. Pe de alta parte, chiar presupunand ca instantele nationale au constatat nereguli in desfasurarea anchetei, ceea ce ar putea fi considerate ca o recunoastere a pretinsului viol, Curtea ia act de faptul ca dreptul intern nu prevede nicio forma de reparatie. - In lumina circumstantelor deosebite ale spetei si fara a contesta principiul eficientei actiunii introduse de art. 278
1
C. proc. pen., Curtea considera ca, in cazul reclamantului, aceasta actiune nu poate fi considerata corespunzatoare pentru a-i oferi o reparatie pentru pretinsele violuri. Prin urmare, exceptia preliminara a Guvernului nu poate fi retinuta.
- Reclamantul denunta absenta unei anchete efective cu privire la plangerea sa pentru viol.
- Guvernul respinge acest argument. Acesta precizeaza ca declaratiile celor cinci detinuti coincid si neaga faptele si ca, in plus, reclamantul si-a schimbat declaratiile cu privire la data pretinsei agresiuni. Guvernul adauga ca, in lipsa altor probe, certificatul din 12 martie 2004 nu poate fi suficient pentru a dovedi existenta unei agresiuni sexuale, fisura anala putand avea cauze multiple. In sfarsit, Guvernul considera ca un examen medico-legal ar fi fost util doar imediat dupa pretinsa agresiune, ori reclamantul si-a depus tardiv plangerea.
- Curtea reaminteste ca violul pretins de reclamant intra, indiscutabil, in sfera de aplicare a art. 3 din conventie. De asemenea, deschiderea de catre autoritati a unei anchete oficiale in cazul in care un detinut afirma in mod credibil ca a fost supus la rele tratamente de catre alti detinuti este capitala pentru a preveni cea mai mica forma de toleranta impotriva unor acte ilegale sau intelegeri pentru savarsirea lor [
mutatis mutandis, Pantea impotriva Romaniei,
nr. 33343/96, pct. 199, CEDO 2003-VI (fragmente)]. - Curtea ia act de faptul ca, in prezenta cauza, o ancheta a fost initiata in urma unei plangeri depuse de reclamant la 5 martie 2004. Urmeaza sa fie stabilit caracterul „efectiv” al acesteia.
- Curtea reaminteste ca, in prezenta unor acuzatii credibile conform carora un reclamant a fost victima unor violente in perioada detentiei, este necesara efectuarea unui examen medical cat mai repede posibil pentru a evita ca urmele violentelor sa dispara
(Poltoratski impotriva Ucrainei,
nr. 38812/97, pct. 126, CEDO 2003-V). - In speta, Curtea evidentiaza ca, in ciuda cererilor repetate ale reclamantului de a fi examinat de catre un medic legist, autoritatile penitenciarului s-au opus pe motiv ca nu dispunea de mijloacele financiare necesare pentru a acoperi costurile examenului medical.
- Pe de o parte, Curtea este surprinsa de obligarea detinutilor de a suporta costurile examenului medical ca un act prealabil acestui examen si, pe de alta parte, de intarzierea cu care au reactionat autoritatile penitenciarului, avand in vedere ca reclamantul nu a fost prezentat unui medic decat la o saptamana de la depunerea plangerii.
- In plus, Curtea constata ca vizitele medicale din 12 martie si 27 aprilie 2004 nu par sa fi avut loc in cadrul anchetei initiate in urma plangerii pentru savarsirea infractiunii de viol. Intr-adevar, rezulta din documentele medicale eliberate cu aceste ocazii ca cele doua consultari s-au limitat la prescrierea unui tratament pentru fisura anala, autoritatile interne nesolicitand medicilor nicio lamurire privind eventualele cauze si origini ale ranii confirmate la 12 martie 2004 si despre care autoritatile penitenciarului au fost informate.
- Bineinteles, intarzierea in depunerea plangerii si contradictiile in ceea ce priveste data agresiunii sunt imputabile reclamantului si au ingreunat sarcina anchetatorilor.
Cu toate acestea, autoritatile nationale nu pot fi scutite de obligatia de a folosi toate mijloacele pe care le aveau la dispozitie pentru a stabili daca infractiunea pretinsa a fost savarsita sau nu impotriva reclamantului.
- Tinand seama de natura acestei infractiuni, Curtea considera ca un examen medical complet, realizat cat mai repede posibil, putea fi decisiv pentru a confirma sau infirma versiunea reclamantului privind desfasurarea faptelor [a se vedea,
mutatis mutandis, Bati si altii impotriva Turciei,
nr. 33097/96 si 57834/00, pct. 143, CEDO
- IV (fragmente)]. Or, parchetul a pronuntat rezolutia de neincepere a urmaririi penale fara a-l fi interogat vreodata pe reclamant, bazandu-se exclusiv pe declaratiile partilor, obtinute in penitenciar de catre gardienii penitenciarului si de catre un agent de politie.
- Avand in vedere circumstantele deosebite ale cauzei si tinand seama de caracterul credibil si de gravitatea acuzatiilor reclamantului, Curtea concluzioneaza ca ancheta desfasurata de autoritatile interne a fost insuficienta si ca, in consecinta, a fost incalcat art. 3 din conventie sub aspect procedural.
- Cu
privire la pretinsa incalcare a
ART.
6 din conventie
- Invocand art. 6 din conventie, reclamantul se plange de solutionarea procedurii penale si de condamnarea sa pentru talharie.
- Curtea reaminteste ca nu este de competenta sa sa cunoasca erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna
[Garda Ruiz impotriva Spaniei
(GC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. - In speta, Curtea ia act de faptul ca, la finalul unei proceduri, conform art. 6 din conventie, instantele interne au condamnat reclamantul la sapte ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie. Aceasta nu identifica in dosar niciun indiciu care sa poata contesta aceasta procedura.
- Rezulta ca acest motiv este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.
- Cu
privire la aplicarea art. 41 din conventie
- Art. 41 din conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
- Reclamantul solicita cu titlu de prejudiciu moral suma de 35 000 euro (EUR) ca urmare a traumelor psihice provocate de masurile Parchetului si ale autoritatilor penitenciarului prin refuzarea anchetarii acuzatiei de viol si prin mentinerea in aceeasi celula cu agresorii sai.
- Guvernul considera ca aceasta suma este excesiva si sustine ca o constatare a violului poate reprezenta, prin ea insasi, o reparatie satisfacatoare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
- Curtea considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a lipsei unei anchete efective a acuzatiilor de viol. Avand in vedere circumstantele cauzei si pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta a decis sa ii acorde 5 000 EUR cu acest titlu.
- Reclamantul solicita 2 750 euro (EUR) cu titlu de onorarii avocatiale in fata Curtii. Acesta se bazeaza pe conventia privind onorariile incheiata cu cei doi avocati si in temeiul careia aceasta suma putea fi exigibila doar in momentul in care dispunea de mijloace financiare.
- Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor efectuate, la prezentarea documentelor justificative. Totusi, acesta considera ca suma solicitata este excesiva si afirma ca cheltuielile nu au fost dovedite.
- In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de procedura decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Avand in vedere elementele care se afla in posesia sa si criteriile mai sus mentionate, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului suma de 1 500 EUR pentru toate cheltuielile in fata Curtii.
- Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,
- Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 3 din conventie sub aspect procedural si inadmisibila in ce priveste celelalte capete de cerere;
- Hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din conventie sub aspect procedural;
- Hotaraste:
- ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 5 000 EUR (cinci mii euro), cu titlu de daune morale, si 1 500 EUR (o mie cinci sute euro) pentru cheltuieli de judecata, care trebuie convertiti in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
- ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
- Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 3 februarie 2009, in temeiul art. 77 pct. 2 si 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Presedinte