Accesul la o instanta pentru a contesta drepturile cu caracter civil ale unui detinut repartizat intr-un sector al inchisorii cu un nivel ridicat de securitate:
incalcare

In fapt

- Reclamantul a fost condamnat la 30 de ani de inchisoare, in special pentru ca era membru al unei organizatii criminale de tip mafiot. In august 1994, avand in vedere pericolul pe care il reprezenta reclamantul, Ministerul Justitiei a adoptat un ordin prin care dispunea ca acesta sa fie supus, timp de un an, unui regim special de detentie, prevazut la art. 41
bis
alin. (2) din Legea privind administratia penitenciarelor, atunci cand acest lucru era necesar din motive de ordine  si siguranta publica. Ordinul prevedea diverse restrictii in ceea ce prive ste vizitele, activitatile  si controlul corespondentei. Aplicarea regimului special a fost prelungita pana la sfar situl anului 2005, prin 19 ordonante, fiecare valabila pentru o perioada limitata. Reclamantul a atacat de mai multe ori in fata instantei competente cu aplicarea pedepselor, care a hotarat, de trei ori, sa mic soreze unele din restrictiile care i-au fost impuse. Una dintre caile de atac a fost declarata inadmisibila pe motiv ca perioada de aplicare a ordinului expirase  si ca, prin urmare, reclamantul nu mai avea niciun interes ca actul normativ sa fie examinat. In cele din urma, instanta a dispus revocarea regimului special  si, in martie 2005, reclamantul a fost plasat intr-un sector cu un nivel ridicat de securitate, unde anumiti detinuti foarte periculo si sunt tinuti separat de ceilalti detinuti. Decizia de plasare in acest sector nu poate fi contestata in sine.

Reclamantul sufera de mai multe patologii, care l-au obligat sa utilizeze un scaun cu rotile. Din iunie 2000 pana in februarie 2005, acesta  si-a executat pedeapsa in sectia de servicii medicale a inchisorii, destinata detinutilor supu si unui regim special de detentie. In octombrie 2008, instanta competenta cu aplicarea pedepselor a dispus suspendarea executarii pedepsei cu inchisoarea ca urmare a starii sale de sanatate. De atunci, acesta este arestat la domiciliu.

In drept

- Art. 6 § 1: a)
Cu privire la restrictiile aplicate dreptului de acces la o instanta in cursul perioadei de aplicare a regimului special de detentie

- Un detinut supus unui regim special de detentie dispune de zece zile, incepand cu data comunicarii ordinului ministrului, pentru a depune o plangere, fara efect suspensiv, in fata instantei competente cu aplicarea pedepselor. Aceasta din urma trebuie, la randul sau, sa se pronunte in termen de zece zile, termen stabilit tinand seama, pe de o parte, de gravitatea efectelor regimului special asupra drepturilor detinutului  si, pe de alta parte, de validitatea limitata in timp a deciziei atacate. Instanta a respins una din caile de atac ale reclamantului la peste patru luni de la introducerea acestuia, pe motiv ca ordinul in litigiu era abrogat. Astfel, absenta oricarei decizii pe fond a golit de substanta controlul exercitat de instanta asupra ordinului respectiv.

Concluzie:

incalcare (unanimitate).

2. Cu privire la restrictiile aplicate dreptului de acces la o instanta in cursul perioadei de plasare in sectorul cu un nivel ridicat de securitate

1. Admisibilitate
   : nu intra in discutie latura penala a art. 6 § 1, contenciosul penitenciar nevizand, in principiu, temeinicia unei „acuzatii in materie penala”. In schimb, chestiunea accesului la o instanta competenta sa solutioneze plasarea intr-un sector cu nivel ridicat de securitate, precum  si restrictiile de care ar putea sa fie insotita aceasta, trebuie sa fie analizata din perspectiva laturii civile a art. 6 § 1. Majoritatea restrictiilor pe care pretinde ca le-a suferit reclamantul privesc o serie de drepturi pe care Consiliul Europei le-a recunoscut detinutilor prin intermediul Regulilor penitenciare europene, precizate intr-o recomandare a Comitetului de Mini stri. De si aceasta din urma nu este obligatorie din punct de vedere juridic pentru statele membre, marea lor majoritate recunosc detinutilor mare parte din drepturile la care face referire aceasta  si prevad cai de atac impotriva masurilor care le restrang. Rezulta ca, in speta, se poate vorbi de existenta unei „contestatii privind drepturile”. In plus, unele din restrictiile pretinse de reclamant, precum cele vizand contactul cu familia sa  si cele care au consecinte patrimoniale tin cu siguranta de drepturile unei persoane  si, prin urmare, au un caracter civil. Astfel, este indispensabil ca un stat sa pastreze o marja de manevra in ceea ce prive ste mijloacele prin care sa asigure securitatea  si ordinea in contextul dificil al sistemului penitenciar. Dar orice restrictie care afecteaza drepturile cu caracter civil ale unei persoane trebuie sa poata fi contestata in cadrul unei proceduri judiciare, avand in vedere natura limitarilor, cat  si cea a repercusiunilor pe care le pot genera acestea. Astfel se poate realiza un echilibru just intre, pe de o parte, luarea in considerare a constrangerilor mediului penitenciar cu care trebuie sa se confrunte statul  si, pe de alta parte, protectia drepturilor detinutului. In consecinta, acest capat de cerere este compatibil
   ratione materiae
   cu dispozitiile Conventiei, avand in vedere ca se refera la aspectul civil al art. 6.

Concluzie:
admisibil ( saisprezece voturi la unu).

2. Fond:
   de si este adevarat ca decizia de plasare intr-un sector cu nivel inalt de securitate nu poate fi contestata in sine de un detinut care ar dori sa puna in discutie temeinicia acesteia, in schimb, orice limitare a unui drept cu caracter civil care afecteaza, de exemplu, vizitele membrilor familiei sau corespondenta unui detinut, poate sa faca obiectul unei cai de atac in fata instantelor competente cu aplicarea pedepselor. Avand in vedere ca, in speta, decizia de plasare nu a generat nicio limitare de acest tip, chiar  si eventuala absenta a unei astfel de cai de atac nu ar fi putut fi considerata un refuz al accesului la o instanta.

Concluzie:
neincalcare (unanimitate).