Angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere, art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006

Domeniu asociat: Faliment

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 59/27 ianuarie 2017

Prima instanta a retinut in considerentele sentintei, in sarcina paratilor, savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si e din Legea nr. 85/2006, raportat la faptul ca acestia au avut in posesie si administrare elemente de activ ale debitoarei in valoare de 56.854 lei, fara a justifica lichidatorului folosirea acestora sau fara a le preda acestuia pentru valorificare in cadrul procedurii. In acelasi timp, judecatorul sindic a retinut ca achitarea avansului de 900.000 lei pentru achizitionarea unui imobil reprezinta o decizie neinspirata de management a paratilor, care s-au aflat in imposibilitatea de a accesa un credit pentru plata restului de pret.

Contrar celor retinute de prima instanta, Curtea apreciaza indeplinite conditiile pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 raportat la operatiunea de achitare a sumei de 900.000 lei cu titlu de avans, fapta care a fost savarsita de administratorii statutari si care a cauzat starea de insolventa a debitoarei.

Dupa cum rezulta si din apararile intimatilor-apelanti, acestia au remarcat inca din luna septembrie 2008 ca platile creditorilor care activau in zona dezvoltarii imobiliare au scazut considerabil, acesta fiind unul din efectele manifestarii crizei economice. In acest context, de declin al pietei imobiliare, intimatii apelanti sustin ca au initiat un demers menit sa diversifice activitatea societatii, pentru achizitionarea unui teren pentru un proiect imobiliar.

La momentul anterior incheierii antecontractului din 13.11.2008, debitoarea avea o situatie financiara buna. Astfel, la sfarsitul anului 2007 debitoarea avea datorii de 349.881 lei, dar avea disponibil in casa si conturi la banci in valoare de 673.383 lei, precum si creante de recuperat de 44.433 lei. In contextul aparitiei crizei economice, la sfarsitul anului 2008, dupa achitarea avansului, creantele de recuperat au crescut la 144.978 lei, iar datoriile societatii comerciale erau in valoare de 321.851 lei, insa disponibilul banesc a cunoscut o scadere drastica la 17.236 lei. In anul 2009, nu au avut loc modificari semnificative in ceea ce priveste activul si pasivul societatii.

Prin urmare, se constata din analiza datelor contabile ale debitoarei ca ulterior incheierii antecontractului fondurile banesti disponibile pentru plata datoriilor nu mai erau suficiente, in acest mod fiind cauzata starea de insolventa.

Curtea apreciaza ca achitarea avansului nu a reprezentat o actiune neinspirata, ci una deliberata, menita sa scada activul societatii in mod nejustificat. In primul rand, este evident ca antecontractul de vanzare-cumparare nu se circumscrie activitatii curente a debitoarei si a avut ca efect o instrainare semnificativa a activului patrimonial apartinand debitoarei. Caracterul deliberat al tranzactiei este dovedit atat din lipsa oricaror probe concrete din care sa rezulte ca administratorii statutari s-ar fi adresat vreunei unitati bancare pentru a obtine restul de pret, in conditiile in care avansul reprezenta jumatate din pret, cat si din faptul ca la data stabilita pentru incheierea contractului si achitarea diferentei nu au efectuat nici un demers pentru a obtine un nou termen sau pentru a invoca modificarea politicii de creditare a bancii, raportat la data initiala. Mai mult decat atat, faptul ca la data incheierii antecontractului partile au stabilit ca avansul sa fie pastrat de promitentul vanzator in cazul neprezentarii promitentului cumparator la data de 15.12.2008, coroborat cu lipsa oricarui demers in obtinerea unui credit pentru diferenta de pret, creioneaza intentia reala a partilor.

O astfel de tranzactie imobiliara, care implica transferul unor sume importante de bani reclama o rigoare, iar lipsa unor demersuri efective de a obtine un credit pentru diferenta de pret, termenul de numai 30 de zile pe care partile l-au stabilit pentru incheierea contractului, interval in care paratii nu au probat refuzul vreunei banci in acordarea creditului si nici modificarea politicii de creditare a bancii respective, precum si usurinta cu care paratii au acceptat retinerea avansului in valoare de 900.000 de lei de catre promitentul vanzator cu titlu de daune interese compensatorii, sunt suficiente elemente pentru a considera ca scopul partilor nu a fost de a continua tranzactia, ci doar acela de a scoate activul patrimonial din cadrul societatii.

In aceste conditii, transferul sumei de 900.000 de lei din patrimoniul debitoarei in cel al unei persoane fizice - care a obtinut in folosul sau intreaga suma - fara a primi in contrapartida nici un folos practic pentru debitoare, intruneste elementele constitutive ale faptei prevazute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006. Fapta a fost savarsita cu intentie, intrucat asa cum s-a retinut anterior, actiunea a fost una deliberata, prin aceasta cauzandu-se starea de insolventa, prejudiciul creat constand in imposibilitatea creditorului de a-si mai realiza creantele scadente.

Imprejurarea relevata de intimatii-apelanti ca ulterior incheierii antecontractului din 13.11.2008, activitatea curenta a debitoarei ar fi continuat, starea de insolventa ivindu-se mult mai tarziu, este contrazisa de sustinerile acestora din cuprinsul intampinarii prin care arata ca motivul neincheierii contractului de vanzare cumparare a fost lipsa acuta de lichiditati. De asemenea, intimatii-apelanti au aratat ca ulterior acestia au creditat societatea in nenumarate randuri din fonduri proprii, inclusiv platile efectuate dupa incetarea calitatii de administratori/asociati fiind facute de aceste fonduri, imprejurare care certifica concluzia potrivit careia starea de insolventa a fost generata de incheierea antecontractului de vanzare- cumparare mentionat anterior.

Intimatii-apelanti au formulat critici cu privire la cele retinute de judecatorul sindic privind nepredarea de catre administratorii statutari ai societatii a elementelor de activ in valoare de 56.854 lei, bunuri pe care acestia le-au avut in posesie si administrare si aveau obligatia de a justifica folosirea lor sau de a le preda lichidatorului judiciar. Cu privire la acest aspect, Curtea apreciaza ca prima instanta a facut o analiza corecta si judicioasa a situatiei de fapt raportat la dispozitiile legale incidente in cauza si a pronuntat o solutie temeinica si legala, expunand in mod detaliat considerentele ce o sustin si pe care instanta de control judiciar si le insuseste. In lipsa unor documente justificative contabile cu privire la modul de iesire din patrimoniu a elementelor de activ inregistrate ca atare si daca aceste bunuri nu au putut fi identificate faptic, se naste prezumtia judecatoreasca a utilizarii acestora in folos propriu de persoana care raspundea de gestiunea lor.

In speta, retine curtea ca, atat timp cat intimatii-apelanti nu au depus nici o justificare documentara cu privire la elementele de activ, sunt prezumate relativ culpa gestionarului patrimoniului societar, legatura de cauzalitate intre fapta prezumata a acestuia si prejudiciul cert dovedit prin imposibilitatea acoperii creantelor inscrise in tabelul definitiv. Nu s-a negat riscul aferent oricarei activitati comerciale, insa acest aspect nu are legatura cu obiectul cererii de angajare, respectiv cu scoaterea din patrimoniu a elementelor de activ, fara dovedirea destinatiei acestora, a caror contravaloare putea stinge datoriile exigibile ale debitoarei. In ce priveste imprejurarea ca intimatii-apelanti ar fi cesionat anterior partile sociale, aceasta nu este de natura a ii exonera de raspundere, atat timp cat nu s-a facut dovada in concret a predarii respectivelor elemente de activ ale debitoarei.

Prin urmare, Curtea constata dovedita in sarcina intimatilor apelanti a faptei prevazute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85 din 2006, starea de insolventa a debitoarei fiind cauzata de acestia, motiv pentru care sunt raspunzatori de prejudiciul creat creditorului societatii debitoare.

Pe cale de consecinta, Curtea retine caracterul fondat al acestui motiv de apel din cererea principala, si, totodata, neintemeiate apararile intimatilor apelanti, astfel ca in temeiul dispozitiilor. art. 480 Cod procedura civila, apelul promovat de catre lichidator impotriva sentintei civile nr. 397 din 02.03.2016, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, si il admite, iar sentinta este schimbata in parte, in sensul

admiterii actiunii formulate de reclamant, paratii fiind obligati, in solidar, la acoperirea pasivului ramas neacoperit al debitoarei, avand in vedere ca valoarea pasivului este inferioara sumei de 900.000 lei.