Conditia legaturii prejudiciului cu fapta salariatului pentru raspunderea patrimoniala
19 martie 2020Conditia restituirii integrale in natura a terenurilor ocupate de constructii autorizate care nu mai sunt necesare unitatii detinatoare, in conditiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
19 martie 2020
Conditia recunoasterii ca vechime in munca a perioadei de concediu pentru cresterea copilului de pana la 2 ani sau a copilului cu handicap de pana la 3 ani
Art.16 alin.4 din Codul muncii
Notiunea de vechime in munca are o semnificatie si continut diferit fata de notiunea de stagiu de cotizare in sensul ca prima se refera la perioada de timp in care este prestata activitate in baza unui contract individual de munca, iar cea de-a doua la perioada de timp pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii.
Dupa abrogarea dispozitiilor art.4 din Legea nr.120/1997, privind concediu platit pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani sau a copilului cu handicap in varsta de pana la 3 ani nu mai constituie vechime in munca, ci perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de asigurari sociale prevazute de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, respectiv Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Urmare a suspendarii contractului individual de munca pe perioada concediului pentru cresterea copilului de pana la 2 ani sau a copilului cu handicap de pana la 3 ani, recunoasterea acestui interval de timp ca vechime in munca in sensul art.16 alin.4 din Codul muncii presupune existenta unei reglementari juridice exprese.
(Decizia civila nr. 3669/06.12.2017)
Constata ca, prin sentinta civila nr. 819 din 06 martie 2017 pronuntata in dosarul nr.4621/109/2016, Tribunalul Arges a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta D.N.D. in contradictoriu cu paratul M.D.R.A.P. si Fondurilor Europene, privind obligarea paratului la recunoasterea cu titlu de vechime in munca a perioadelor pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 3 ani, precum si la acordarea sporului legal de vechime in munca pentru o vechime de 20 de ani.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamanta a fost angajata Ministerului Mediului, in baza unui contract individual de munca, iar in perioada 01.02.2004-03.05.2006 a beneficiat de concediu pentru ingrijirea copilului.
Prin sentinta civila nr.144/CM/2008 a Tribunalului Arges, actiunea formulata de reclamanta impotriva acestui minister a fost respinsa ca ramasa fara obiect, intrucat paratul a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantei vizand valorificarea ca vechime in munca a perioadei 01.02.2004-03.05.2006.
Astfel cum se poate observa din lecturarea sentintei invocate, instanta nu a statuat prin acea hotarare cu privire la fondul pretentiilor deduse judecatii.
Or, potrivit art.430 alin.1 N C.pr.civ., o hotarare judecatoreasca are autoritate de lucru judecat numai cu privire la chestiunile transate, in speta, sentinta civila nr. 144/CM/2008 nedezlegand nicio chestiune de drept ce ar putea fi opusa intr-un alt litigiu.
De asemenea, tribunalul a apreciat necesar a sublinia ca in cauza reclamanta formuleaza alte pretentii decat cele ce au facut obiectul judecatii anterioare, respectiv solicita acordarea sporului de vechime pentru o vechime in munca de 20 de ani, chiar daca in ambele procese cauza cererilor este aceeasi.
Aceasta calificare este insa relevanta sub aspectul aplicarii prevederilor art.3 si ale art.6 alin.1 din OUG nr. 85/2014, reclamanta neinvocand in speta neacordarea drepturilor salariale in acelasi cuantum cu cel avut anterior preluarii personalului de noul minister, ci solicita acordarea sporului pentru 20 ani vechime in munca incepand cu data de 31.08.2016, iar nu din anul 2018.
Prin urmare, s-a apreciat ca trebuie sa se stabileasca daca perioada 01.02.2004-03.05.2006, in care partea a beneficiat de concediu pentru ingrijirea copilului, constituie sau nu vechime in munca.
Potrivit art.16 din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, si in baza careia se stabileste salarizarea reclamantei, perioada in care salariatul s-a aflat in concediu pentru ingrijirea copilului se stabileste ca vechime in munca conform legilor speciale aplicabile.
Aceasta, intrucat, in temeiul art.51 din Codul muncii, in perioada in care salariatul s-a aflat in concediu pentru ingrijirea copilului, contractul acestuia de munca este suspendat.
In consecinta, pentru ca o astfel de perioada sa constituie vechime in munca este necesar ca legea sa prevada expres acest lucru.
In speta, reclamanta a invocat prevederile OUG nr. 148/2005, privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, care la art.18 alin.1, prevedea, in forma in vigoare incepand cu data de 01.01.2006, ca perioada concediului pentru ingrijirea copilului constituie perioada asimilata stagiului de cotizare.
Insa legislatia aplicabila perioadei 01.02.2004-01.01.2006, respectiv Legea nr. 19/2000, nu contine o prevedere similara, astfel incat nu constituie perioada asimilata stagiului de cotizare decat perioada in care persoana a beneficiat, incepand cu data de 01.01.2006, de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, conform art.49 alin.1 lit.f din Legea nr. 263/2010.
Cu toate acestea, reclamanta a confundat notiunea de „stagiu de cotizare” cu notiunea de „vechime in munca”.
Astfel, potrivit legislatiei vizand pensiile publice, prin stagiu de cotizare se intelege perioada de timp pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii.
In speta insa, aceste prevederi nu sunt aplicabile, instanta fiind investita cu aspecte ce vizeaza drepturi salariale si nu drepturi de asigurari sociale.
Or, textul legal care a stabilit ca perioada concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca este art. I pct.12 din Legea nr. 7/2007,
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, care a modificat art.18 din ordonanta.
Aceasta lege a intrat in vigoare la data de 20.01.2007, fara a stabili norme tranzitorii de aplicare.
Or, potrivit principiului neretroactivitatii legii civile, stabilit prin art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei, prin art.1 C.civ. din 1864, dar si prin art.6 alin.1 teza a II-a N C.civ., legea noua nu se poate aplica si situatiilor juridice ce si-au produs efectele anterior intrarii in vigoare a acestei legi.
Altfel spus, faptele care nu au putut determina constituirea unei situatii juridice potrivit legii in vigoare la data cand ele s-au realizat, nu pot fi socotite de o lege ulterioara ca au produs aceste efecte juridice.
Caci nu se poate, fara a se incalca principiul constitutional al neretroactivitatii, ca legea noua sa atribuie unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii in vigoare la momentul producerii faptului.
Pentru aceste considerente, instanta a apreciat neintemeiata solicitarea reclamantei de aplicare retroactiva a art.18 alin.7 din OUG nr. 148/2005, astfel cum a fost modificata de Legea nr.7/2007, respingand actiunea ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen, reclamanta Dumitrescu Narcisa Denisa, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, dupa cum urmeaza:
Instanta de fond nu a retinut corect situatia de fapt, motiv pentru care nu este corecta nici aplicarea legii.
In acest sens, apelanta precizeaza ca la data la care a intrat in concediu pentru crestere copil si ulterior acestei perioade, cand s-a aflat in concediu medical, nu era functionar public, ci profesor definitiv la Colegiul Tehnic D.D., angajandu-se la A.R.P.M. Pitesti abia la data de 26.06.2006. In urma primului proces intentat, angajatorul i-a recunoscut perioada in litigiu ca fiind vechime in munca si i-a acordat drepturile prin raportare la vechimea in munca de 20 de ani.
Actualul angajator a acordat anumite beneficii persoanelor care au vechime in munca de 20 de ani, refuzandu-i reclamantei aceste beneficii cu motivarea ca perioada pentru care a formulat noua cerere de chemare in judecata nu constituie vechime in munca.
Prin urmare, apelanta a apreciat ca litigiul dintre ea si angajator vizeaza existenta sau inexistenta dreptului sau la vechimea in munca de 20 de ani.
Pe de alta parte, se arata ca in mod gresit tribunalul a facut aplicarea art.16 din Legea nr.284/2010, intrucat aceasta lege nu era incidenta in cauza, reclamanta nefiind functionar public la momentul la care a intrat in concediu pentru crestere copil si ulterior in concediu medical.
A apreciat apelanta ca notiunea de vechime in munca a fost inlocuita cu sintagma stagiu de cotizare, iar potrivit dispozitiilor Legii nr.263/2010, stagiul de cotizare este definit ca fiind acea perioada pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale si asigurari sociale de sanatate, motiv pentru care se stipuleaza ca aceasta perioada constituie vechime in munca si in serviciu.
Instanta a retinut in mod gresit ca in Legea nr.19/2000 nu exista reglementare expresa cu privire la perioada de crestere a copilului care constituie vechime in munca, deoarece potrivit legii amintite, aceasta perioada este asimilata stagiului de cotizare, deci coroborat cu dispozitiile OUG nr.148, perioada de concediu pentru crestere copil constituie vechime in munca.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, cu consecinta obligarii intimatului la recunoasterea perioadelor 01.02.2004-03.12.2005 si 04.12.2005-26.06.2006 ca fiind vechime in munca, cu cheltuieli de judecata.
Intimatul-parat M.D.R.A.P. si Fondurilor Europene a formulat intampinare in cauza, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civila nr. 3669/06.12.2017, Curtea de Apel Pitesti - Sectia I civila a respins apelul formulat de reclamanta D.N.D., impotriva sentintei civile nr.819 din 06 martie 2017 pronuntata de Tribunalul Arges in dosarul nr.4621/109/2016, intimat fiind paratul M.D.R.A.P. si Fondurilor Europene, ca nefondat.
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Critica potrivit careia instanta de fond nu ar fi retinut corect situatia de fapt in cauza este nefondata.
Astfel, s-a constatat ca nicaieri in continutul sentintei apelate nu s-a retinut ca la data la care a intrat in concediu pentru cresterea copilului si ulterior acestei perioade, cand s-a aflat in concediu medical, reclamanta ar fi avut calitatea de functionar public. Dimpotriva, s-a retinut ca aceasta a desfasurat activitate in baza unui contract individual de munca, iar in perioada 01.02.2004-03.05.2006 a beneficiat de concediu pentru ingrijirea copilului, tribunalul urmand sa stabileasca daca aceasta perioada constituie sau nu vechime in munca.
De asemenea, in raport de dispozitiile art.430 C.pr.civ., se constata ca in mod legal tribunalul nu a retinut puterea de lucru judecat a sentintei civile nr.144/CM/2008 a Tribunalului Arges, invocata de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, in conditiile in care prin aceasta hotarare a fost respinsa ca ramasa fara obiect cererea de chemare in judecata, fara a fi transata chestiunea de drept ce formeaza obiectul prezentei cereri de chemare in judecata.
Nici critica potrivit careia Legea 284/2010 nu este aplicabila in cauza nu este fondata, intrucat aceasta lege a reglementat salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2011-01.07.2017, deci inclusiv salarizarea reclamantei.
Astfel, potrivit art.1 din actul normativ mentionat „
(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului. (2) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin.(1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege.”, iar potrivit art.2 alin.1 lit.a „(1) Dispozitiile prezentei legi se aplica: a) personalului din autoritati si institutii publice, respectiv Parlamentul, Administratia Prezidentiala, autoritatea judecatoreasca, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritati ale administratiei publice locale, alte autoritati publice, autoritati administrative autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, finantate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;”
In speta reclamanta a solicitat obligarea paratului la recunoasterea perioadelor in care s-a aflat in concediu pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 3 ani, ca vechime in munca, precum si la acordarea sporului pentru vechime in munca de 20 de ani, apreciind ca a implinit aceasta vechime la data de 31.08.2016, in timp ce angajatorul sau considera ca abia in anul 2018 va implini aceasta vechime.
Potrivit art.16 alin.4 din C.muncii „Munca
prestata
in temeiul unui contract individual de munca constituie
vechime in munca
”, iar potrivit art.51 alin.1 lit.a din acelasi act normativ, contractul individual de munca este suspendat in perioada in care salariatul beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani.
Avand in vedere dispozitiile legale mentionate, precum si dispozitiile art.16 din Legea 284/2010, potrivit carora perioada in care salariatul s-a aflat in concediu platit pentru cresterea si ingrijirea copilului se stabileste ca vechime in munca conform legilor speciale aplicabile, in mod corect s-a retinut de catre tribunal ca este necesar ca legea sa prevada in mod expres ca o astfel de perioada constituie vechime in munca.
Potrivit art.4 din Legea 120/1997, perioada concediului pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani constituia vechime in munca. Aceasta lege a fost abrogata prin art.198 din Legea 19/2000.
Legea 19/2000, care a intrat in vigoare data de 01.04.2001 si OUG 148/2005, forma in vigoare incepand cu data de 01.01.2006 si pana la data de 17.01.2007, nu au cuprins nici o dispozitie care sa stabileasca faptul ca perioada aferenta concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani sau de pana la trei ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca, astfel cum solicita apelanta.
Recunoasterea ca vechime in munca a perioadei in care o persoana s-a aflat in concediu pentru cresterea copilului pana la doi ani sau la trei ani, in cazul copilului cu handicap, a avut loc ca urmare a modificarii si completarii OUG nr.148/2005 prin Legea nr.7/2007, care prin dispozitiile pct.12 al. art. I a introdus alineatul 7 al art.18.
Astfel, potrivit acestor din urma dispozitii legale, in vigoare incepand cu data de 17.01.2007, „Perioada concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca si in serviciu, care se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu aceasta."
In conditiile in care reclamanta s-a aflat in concediu pentru cresterea copilului in perioada 01.02.2004-03.05.2006, in mod legal tribunalul a retinut ca nu-i sunt aplicabile dispozitiile Legii 7/2007, intrucat dispozitiile legale invocate nu cuprind vreo reglementare expresa privind aplicabilitatea acestora pe perioada anterioara intrarii lor in vigoare, iar legea civila produce efecte doar pentru viitor, astfel cum reglementeaza art.15 alin. 2 din Constitutia Romaniei si art.6 din Codul Civil.
Sustinerea apelantei potrivit careia notiunea de vechime in munca a fost inlocuita cu sintagma stagiu de cotizare, astfel ca intrucat perioada concediului de crestere a copilului constituie stagiu de cotizare asimilat ar trebui sa constituie si vechime in munca, nu este intemeiata.
Cele doua notiuni sunt distincte si au o reglementare si un continut diferite. In timp ce vechimea in munca reprezinta munca prestata in temeiul unui contract individual de munca, potrivit art.16 alin.4 din C.muncii, stagiul de cotizare reprezinta perioada in care s-au platit contributii de asigurari sociale in sistemul public, potrivit Legii 19/2000, respectiv perioada de timp pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii 263/2010. In cauza de fata instanta nu a fost investita cu recunoasterea unor drepturi de asigurari sociale.
Prin urmare, in mod legal si temeinic tribunalul a retinut ca perioada 01.02.2004-03.05.2006, in care reclamanta s-a aflat in concediu pentru cresterea copilului, nu constituie vechime in munca, respingand ca neintemeiata actiunea formulata.
In ceea ce priveste Hotararea nr.389/28.06.2017 pronuntata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, depusa de reclamanta in sustinerea apelului, Curtea retine ca aceasta nu prezinta relevanta in cauza de fata, intrucat actiunea formulata nu a fost intemeiata pe dispozitiile OG 137/2000 si, in plus, hotararea nu poate fi retinuta contra prevederilor legale evidente.
Fata de aceste considerente, in temeiul art.480 Cod procedura civila, Curtea a respins apelul ca nefondat.