Tardivitatea contestarii deciziei de modificare a salariului intemeiata pe disp. art.  268 alin. 1 Codul Muncii.

 

Codul Muncii, art.  268 alin. 1

 

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca.

Elementul salarizarii reprezinta un element esential al contractului individual de munca, iar modificarea lui prin decizie trebuie contestata in termenul prev. de art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 4217 din 17 decembrie 2012

 

Prin sentinta civila nr. 1220 din 19 septembrie 2012, Tribunalul Buzau a admis exceptia invocata de paratul Serviciul de Ambulanta Judetean Buzau, a respins ca tardiv introdusa actiunea formulata de reclamanta, retinand ca, de fapt, reclamanta, care a fost salariata paratei, a contestat Dispozitia nr. 99/27.01.2011, din continutul careia a rezultat majorarea salariala cu 15% la nivelul lunii octombrie 2010, precum si impotriva Dispozitiei nr. 80/05.07.2010, prin care s-a diminuat salariul cu 25%.

Prin decizia  nr. 4217 din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul formulata de contestatoarea IMF in contradictoriu cu intimata SAJB. retinand ca, potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca, iar elementul salarizarii reprezinta un element esential al contractului individual de munca, inscriindu-se in continutul acestui articol.

Intr-adevar, conform art. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului accesul liber la justitie este conceput ca dreptul oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.

Ca o garantie a respectarii dreptului omului, C.E.D.O. prevede in art. 6 pct. 1 dreptul oricarei persoane la un proces echitabil, o componenta a acestui drept fiind dreptul de acces la instanta.

Dreptul de acces la instanta, insa, nu este un drept abstract, acesta putand suferi limitari din partea puterii de stat, cum ar fi termenele legale de prescriptie sau de decadere, cu scopul salvgardarii altor interese, precum si drepturile si libertatile altora, principiul securitatii raporturilor juridice.

In acest sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta instanta stabilind constant ca pot fi aduse restrictii exercitiului dreptului de acces, intrucat acest drept prin insasi natura sa cere o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor, dar si de necesitatea asigurarii unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese (hotararea Golder contra Marii Britanii din 1975).

In acelasi sens, s-a constatat ca disp. art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii indeplineste toate criteriile, fiind prevazut de legea interna (chiar avand in vedere acceptiunea formala a sintagmei), este si accesibila, fiind cuprinsa intr-un act normativ publicat (Cauza Kokkinakis c. Greciei, hot. C.E.D.O. din 25 mai 1993), dupa cum este si previzibila, intrucat este o norma enuntata cu suficienta precizie care permite oricarui individ sa isi regleze conduita si chiar sa prevada, intr-un grad rezonabil, consecintele juridice ce ar putea rezulta dintr-un act determinat (Cauza Goodwin c. Regatului Unit al Marii Britanii, hot. din 27 martie 1996).

Scopul legitim al instituirii acestei norme de catre legiuitorul national este, in mod neindoielnic, limitarea in timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel ca, dupa epuizarea termenelor pentru contestarea acestora, orice persoana de buna credinta sa se poata prevala de raportul juridic, intrat in circuitul juridic, care trebuie sa aiba un grad acceptabil de securitate.

Totodata, se constata si existenta unui just raport de proportionalitate intre masura dispusa si scopul urmarit, intrucat partea care are deschisa calea in contestatia deciziei are un interval de timp rezonabil pentru a recurge la formularea ei (o luna), iar preocuparea legiuitorului pentru asigurarea securitatii raporturilor juridice ii profita in egala masura ca tuturor destinatarilor legii procesuale civile (Decizia ICCJ nr. 2864/2010, Sedinta publica din 7 mai 2010).

In atare context,  in raport de argumentele expuse anterior, Curtea a apreciat ca, in speta,  nu sunt  incidente dispozitiile  art. 309, 304

¹

C.pr.civila, motiv pentru care, in baza art. 312 C.pr.civila,  a respins ca nefondat recursul formulat.

 

(Judecator Cristina Pigui)