Rolul si valoarea prezumtiilor in solutionarea procesului civil.

 

Codul civil, art. 1199, art. 1203

Ratiunea instituirii prezumtiilor (asa cum  sunt reglementate in art. 1199 Cod civil)  rezida in necesitatea de a descoperi adevarul si  in acele cazuri in care judecatorul nu are la dispozitie probe directe. Ele  reprezinta, practic, consecinte pe care magistratul, intemeindu-se pe propria sa putere de judecata si experienta, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Aceste prezumtii se intemeiaza pe rationamente  logice pe care  instanta le foloseste pentru a determina existenta sau inexistenta unui fapt, iar potrivit art. 1203 Cod civil,  prezumtia stabilita de judecator trebuie sa aiba „o greutate si  puterea de a  naste probabilitatea”.

In speta dedusa judecatii, pe baza analizei coroborate a declaratiilor de martori cu atitudinea procesuala a paratilor, instanta de apel a retinut ca s-a dovedit convietuirea partilor in perioada conceptiei copilului, faptul ca relatia reclamantei cu autorul paratilor era una de durata, I.M.  recunoscand public ca minora era fiica sa , de cresterea careia s-a ocupat efectiv, iar  la stabilirea acestei solutii,  tribunalul a uzitat si de prezumtie ca  mijloc de proba, interpretand  faptul ca impiedicarea de catre parati a administrarii unei probe ( respectiv refuzul categoric al acestora de a se prezenta la INML Mina Minovici in  vederea efectuarii expertizei ADN) si a stabilirii adevarului, face sa se  presupuna ca adevarul ce trebuia stabilit este  unul cu consecinte negative in ceea ce  ii priveste,,  si anume, faptul ca autorul acestora este tatal minorei din cauza de fata.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 647 din 28 septembrie 2011.  

 

Prin decizia civila nr.647/28.09.2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul  formulat de paratii I.M. si I.D. impotriva deciziei civile nr. 61 pronuntata la 10 februarie 2011 de Tribunalul Dambovita,

in contradictoriu reclamanta R.E. si cu autoritatea tutelara P.S. avand in vedere urmatoarele considerente:

Din  interpretarea dispozitiilor art. 59 Codul familiei, rezulta ca  actiunea in stabilirea paternitatii copilului nascut din afara casatoriei are scopul de a reglementa statutul civil al acestuia, vizand, astfel,  un  interes major al copilului.

Pentru stabilirea paternitatii in afara casatoriei, este necesar sa se  dovedeasca, prin orice  mijloace de proba admise de lege, nu numai legatura dintre mama copilului si presupusul tata in perioada conceptiei, ci si ca tatal copilului este,  in mod cert,  barbatul cu care ea a avut  asemenea legaturi.

In speta dedusa judecatii, prin decizia instantei de apel, nr. 61/10.02.2011, s-a stabilit ca  autorul paratilor este tatal minorei A.M., nascuta la data de 28  aprilie 1999,  incuviintandu-se ca, pe viitor, copilul sa poarte numele de familie al tatalui.

Se critica de catre recurenti prin calea de atac formulata,  imprejurarea ca instanta a interpretat  in mod gresit  legea, respectiv dispozitiile art. 59 Codul Familiei  si art. 1199 Cod civil, invocate  in  motivarea hotararii din apel.

Ratiunea instituirii prezumtiilor (asa cum  sunt reglementate in art. 1199 Cod civil)  rezida in necesitatea de a descoperi adevarul si  in acele cazuri in care judecatorul nu are la dispozitie probe directe. Ele  reprezinta, practic, consecinte pe care magistratul, intemeindu-se pe propria sa putere de judecata si experienta, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Aceste prezumtii se intemeiaza pe rationamente  logice pe care  instanta le foloseste pentru a determina existenta sau inexistenta unui fapt, iar potrivit art. 1203 Cod civil,  prezumtia stabilita de judecator trebuie sa aiba „o greutate si  puterea de a  naste probabilitatea”.

In cauza, raportat la specificul pricinii deduse judecatii,  la principiul  interesului superior  al copilului,  pe baza interpretarii  probelor administrate , tribunalul a stabilit ca numitul I.M. este  tatal minorei R.A.M. In acest sens,  pe baza analizei coroborate a declaratiilor de martori cu atitudinea procesuala a paratilor, instanta a retinut ca s-a dovedit convietuirea partilor in perioada conceptiei copilului, faptul ca relatia reclamantei cu autorul paratilor era una de durata, I.M. recunoscand public ca minora era fiica sa , de cresterea careia s-a ocupat efectiv.

Cert este ca, la stabilirea acestei solutii,  instanta a uzitat si de prezumtie ca  mijloc de proba, interpretand  faptul ca impiedicarea de catre parati a administrarii unei probe ( respectiv refuzul categoric al acestora de a se prezenta la INML Mina Minovici in  vederea efectuarii expertizei ADN) si a stabilirii adevarului, face sa se  presupuna ca adevarul ce trebuia stabilit este  unul cu consecinte negative in ceea ce  ii priveste pe parati,  si anume, faptul ca autorul acestora este tatal minorei din cauza de fata.

In raport de situatia expusa in precedent, nu a  putut fi  primita critica recurentilor  in sensul ca tribunalul ar fi facut  o gresita interpretare  a dispozitiilor art. 59 Codul familiei  si art. 1199 Cod civil.

Pe de alta parte, sustinerile paratilor in sensul ca hotararea nu ar fi motivata in drept si astfel s-au incalcat dispozitiile art. 261 alin. 5 C.pr.civila,  au fost inlaturate, intrucat lecturand continutul deciziei atacate, s-a constatat ca instanta a fundamentat si explicat, in detaliu,  masurile adoptate,  oferind  instantei de control judiciar o inlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia  prezentata in dispozitiv. Totodata, s-au expus clar si concis argumentele  de fapt  si de drept care au format convingerea  instantei, precum  si cele pentru care  s-au inlaturat anumite cereri ale partilor,  s-a facut referire la opinii  din doctrina  in materia supusa judecatii, astfel incat motivarea raspunde, pe deplin, exigentelor  instituite de art. 261 alin. 5 C.pr.civila.

In ceea ce  priveste nemultumirea recurentilor referitoare la modul in care   instanta a interpretat depozitiile martorilor audiati in cauza Curtea nu a mai procedat la  analizarea acesteia, avand  in vedere ca vizeaza motive de netemeinicie, iar recursul, in actuala reglementare,  poate fi exercitat numai pentru unul din cazurile de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civila.

In raport de aceste considerente, Curtea a apreciat, ca in cauza  nu sunt  incidente  dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civila, invocate de recurenti in sustinerea caii de atac, motiv pentru care,  in baza art. 312 alin. 1 C.pr.civila, a respins, ca nefondat, recursul  mentinand ca legala si temeinica  decizia atacata.

(Judecator Veronica Grozescu)