Taxa pe valoarea adaugata, dreptul de deducere, Contribuabili radiati, contribuabili inactivi

Drept fiscal

Art. 11 alin. 1

²

, art. 146 alin. 1 lit. a), art. 155 alin. 5 si art. 151

²

din Codul fiscal; pct. 3 din Ordinul A.N.A.F. nr. 1221/2009

Pentru exercitarea, in conditiile art. 146 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal, a dreptului de deducere al taxei pe valoarea adaugata, esentiala este factura fiscala, definita de Codul fiscal, la art. 155 alin. 5 prin raportare la continutul sau; insa, elementele mentionate in factura au scopul de a asigura colectarea acestei taxe si verificarea de catre organele fiscale a operatiunilor economice pentru care contribuabilul si-a exercitat dreptul de deducere. Faptul ca o factura fiscala cuprinde toate elementele prevazute de Codul fiscal, fara posibilitatea unei verificari ulterioare a acestora, nu este suficient prin el insusi pentru exercitarea dreptului de deducere cata vreme factura a fost intocmita in mod formal, fara sa

aiba la baza o operatiune economica reala.

imprejurarea ca o achizitie dintr-un lant este susceptibila de a fi efectuata cu incalcarea normelor fiscale nu atrage sanctionarea tuturor contribuabililor aflati in lantul respectiv. Insa, un contribuabil nu poate exercita dreptul de deducere in situatia in care stia sau ar fi trebuit sa stie ca furnizorul sau este implicat intr-o fapta de evaziune fiscala; daca a stiut sau ar fi putut sti acest fapt, buna sa credinta nu mai poate fi retinuta, iar dreptul sau de deducere nu mai poate fi exercitat.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 472 din 30 ianuarie 2014

Asupra recursului in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 1273 din 24.05.2013 Tribunalul Bacau a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. T.C S.R.L. Targu Ocna in contradictoriu cu paratele Directia Generala a Finantelor Publice Bacau si Activitatea de inspectie fiscala Bacau si a anulat decizia de impunere nr. F-BC. 751/17.11.2011 si Decizia nr. 39 din 03.02.2012 pentru obligatia de plata a sumei de 13.172 lei.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin raportul de inspectie fiscala F-BC 616/17.11.2011 s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a sumei de 13.172 lei, din care 9353 lei, TVA neadmis la deducere, 2484 lei majorari de intarziere si 1336 lei penalitati de intarziere. In baza acestui raport s-a emis decizia de impunere nr. 751 din 117.11.2011. Ambele acte administrativ fiscale au fost contestate in temeiul art. 207 din Codul de procedura fiscala, iar prin decizia nr. 39/03.02.2012 s-a respins contestatia.

Suma de 9353 lei reprezentand TVA neadmis la deducere pentru marfuri achizitionate de la contribuabilii inactivi, suma de 3488 lei, 1411 lei pentru furnizori cu inactivitate temporara, 148,49 lei societati radiate, 3202,54 lei de la societati ce nu au avut carnete de facturi cu seriile si numerele respective si alte 1102,22 lei de la societati la care codul fiscal figureaza alte societati.

Sunt de retinut dispozitiile art. 151

²

alin 1 si 2 din Codul fiscal si faptul ca reclamanta a facut dovada achitarii pretului fiecarei facturi inclusiv a TVA, astfel ca va face sunt aplicabile dispozitiile alin. 2 al textului. Nemaiexistand obligatia principala, se impune si anularea sumelor de 2483 lei majorari de intarziere si 1336 lei penalitati de intarziere.

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004,
Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau,
in nume propriu si in numele Activitatii de inspectie fiscala, a formulat prezentul
recurs
in motivarea caruia a sustinut urmatoarele:

Nu pot fi retinute, asa cum a facut instanta de fond, dispozitiile art. 151

²

alin. 2 din Codul fiscal, in conditiile in care facturile fiscale nu indeplinesc calitatea de document justificativ, necuprinzand toate informatiile obligatorii prevazute de Codul fiscal sau informatiile inscrise in facturi sunt inexacte.

Reclamanta era responsabila de primirea si inregistrarea in evidenta contabila a unor documente intocmite necorespunzator, incomplete sau care nu sunt conforme prevederilor legale. Reclamanta a inregistrat in contabilitate facturi emise de contribuabili radiati, inactivi sau cu activitate suspendata, iar simplul fapt ca a platit pretul inscris in facturi nu da drept de deducere a TVA evidentiat in aceste documente, cum eronat a retinut instanta de fond.

Contribuabilii radiati nu mai au coduri de inregistrare valide, astfel incat organele de inspectie fiscala au procedat corect la neadmiterea la deducere a TVA.

De asemenea, nu poate fi considerata o cheltuiala deductibila achizitia unui bun de la o firma inactiva intrucat un astfel de contribuabil inactiv nu are dreptul de a utiliza facturi fiscale si alte documente sau formulare tipizate cu regim special, iar emiterea unor astfel de documente nu produce efecte din puncte de vedere fiscal. Mai mult, de retinut sunt si dispozitiile art. 11 alin. 1

²

din Codul fiscal. Toate actele emise de societati dupa declararea lor ca inactive sunt nule din punct de vedere fiscal.

In mod corect, organele de inspectie fiscala nu au admis la deducere suma de 1.411 lei evidentiata in facturile fiscale emise de furnizori aflati in inactivitate temporara. Avand in vedere dispozitiile pct. 3 din Ordinul A.N.A.F. nr. 1221/2009, reclamanta nu poate beneficia de deducerea TVA din facturile emise de astfel de contribuabili. Mai mult, sunt de retinut dispozitiile art. 153 alin. 9 din Codul fiscal.

TVA in suma de 3.402 lei evidentiata in facturile fiscale emise de societati care nu au achizitionat carnete de facturi cu seriile si numerele respective nu poate fi admisa la deducere avand in vedere ca aceste facturi nu indeplinesc calitatea de document justificativ. In urma verificarilor incrucisate s-a constatat ca numerele de ordine si seriile inscrise pe facturile in discutie nu au fost alocate societatilor furnizoare. Deci, operatiunile care au stat la baza intocmirii facturilor nu corespund realitatii si nu au fost declarate de furnizori prin declaratiile informative privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national.

Nici facturile fiscale care au inscrise codurile fiscale ale altor societati decat cele emitente nu pot constitui document justificativ intrucat contin date necorespunzatoare realitatii, astfel incat organele fiscale au fost in imposibilitate legala de a acorda dreptul de deducere.

Este de retinut si Decizia nr. V din 15.01.207 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Examinand hotararea recurata,
curtea de apel
constata urmatoarele:

In perioada supusa verificarii - 1.01.2006 - 30.06.2011 - societatea reclamanta a declarat la organul fiscal o taxa pe valoarea adaugata in suma de 86.328 lei, iar in urma controlului finalizat prin actele administrativ fiscale contestate, organele fiscale au stabilit o taxa deductibila in suma de 76.975 lei, diferenta de 9.353 lei reprezentand taxa pe valoarea adaugata deductibila aferenta facturilor fiscale inregistrate in contabilitate de la contribuabili radiati - 148,49 lei, contribuabili inactivi - 3.488,27 lei, contribuabili cu activitate temporara suspendata - 1.410,51 lei, contribuabili care nu au emis facturi (facturile inregistrate nu fac parte din plajele de numere alocate) - 3.203,54 lei si de la contribuabili care au inscris pe facturi codul fiscal al altor societati - 1.102,22 lei.

Controlul exercitat de organele fiscale cu privire la exercitarea de catre contribuabil a dreptului de deducere implica o analiza adecvata a raporturilor comerciale pe care contribuabilul se bazeaza, inspectia fiscala avand la baza principiul realitatii operatiunilor economice.

Pentru exercitarea, in conditiile art. 146 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal, a dreptului de deducere al taxei pe valoarea adaugata, esentiala este factura fiscala, definita de Codul fiscal, la art. 155 alin. 5 prin raportare la continutul sau; insa, elementele mentionate in factura au scopul de a asigura colectarea acestei taxe si verificarea de catre organele fiscale a operatiunilor economice pentru care contribuabilul si-a exercitat dreptul de deducere. Faptul ca o factura fiscala cuprinde toate elementele prevazute de Codul fiscal, fara posibilitatea unei verificari ulterioare a acestora, nu este suficient prin el insusi pentru exercitarea dreptului de deducere cata vreme factura a fost intocmita in mod formal, fara sa aiba la baza o operatiune economica reala.

Imprejurarea ca o achizitie dintr-un lant este susceptibila de a fi efectuata cu incalcarea normelor fiscale nu atrage sanctionarea tuturor contribuabililor aflati in lantul respectiv. Insa, un contribuabil nu poate exercita dreptul de deducere in situatia in care stia sau ar fi trebuit sa stie ca furnizorul sau este implicat intr-o fapta de evaziune fiscala; daca a stiut sau ar fi putut sti acest fapt, buna sa credinta nu mai poate fi retinuta, iar dreptul sau de deducere nu mai poate fi exercitat.

In cauza, in privinta contribuabililor radiati, a contribuabililor inactivi, contribuabililor cu activitate temporara suspendata si a celor care au inscris pe facturi codul fiscal al altor societati, nu se poate retine buna-credinta a reclamantei in conditiile in care

aceasta ar fi putut sa stie despre caracterul ilicit al operatiunilor din amonte.

Astfel, in cazul contribuabililor radiati, reclamanta avea posibilitatea de a verifica existenta furnizorului sau, prin intermediul oficiului registrului comertului.

In ceea ce priveste contribuabili inactivi, art. 11 alin. 1

²

din Codul fiscal prevede care sunt implicatiile fiscale asupra contribuabililor care deruleaza tranzactii comerciale cu cei declarati inactivi, prevazand ca „nu sunt luate in considerare de autoritatile fiscale tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.” Unul dintre elementele facturii fiscale prevazute la art. 155 lit. c), se refera la codul de inregistrare in scopuri de TVA al persoanei care emite factura. Astfel, contribuabilul care doreste sa efectueze o tranzactie trebuie ca, mai intai, sa consulte pagina de internet a portalului Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, sectiunea „Informatii publice” pentru a verifica daca persoana care urmeaza sa-i furnizeze bunuri sau sa-i presteze servicii a fost declarat inactiv.

Pe acelasi site, dar si pe site-ul Oficiului National al Registrului Comertului sunt publicate informatii si cu privire la contribuabilii cu activitate temporar suspendata, site are cuprinde informatiile cu ajutorul carora reclamanta si-ar fi putut verifica furnizorii. Prin Ordinul nr. 1221/2009 emis de presedintele A.N.A.F, de aprobare a Procedurii de aprobare a regimului de declarare derogatoriu, (aplicabil in cauza avand in vedere ca facturile fiscale in discutie au fost emise in perioada 13.01.2009 - 21.12.2010) beneficiul regimului de declarare derogatoriu este recunoscut contribuabililor, pe perioada acestui regim, cu respectarea conditiei prevazute de art. 3 lit. a), de a nu desfasura nici un fel de activitate.

Pe portalul Ministerului Finantelor Publice, sectiunea „Agenti economic si institutii publice - date de identificare, informatii fiscale, bilanturi” ofera o selectie a agentilor economici dupa codul unic de identificare. In cauza, S.C. B.C. S.R.L. si S.C. C. T. S.R.L. au inscris pe facturile emise codul fiscal al altor doua societati, respectiv S.C. L.T.S. S.R.L. si

S.C. C.C. S.R.L., societati care, potrivit acelorasi date de pe portalul mentionat, nu sunt inregistrate ca platitoare de TVA.

Se retine, asadar, ca pe portalurile O.N.R.C., A.N.A.F. si M.F.P. reclamanta putea gasi informatiile care i-ar fi permis sa cunoasca ca taxa pe valoarea adaugata pentru operatiunea anterioara nu va fi platita. Exceptie face situatie contribuabililor care nu au emis facturi, in privinta acestora reclamanta neavand mijloacele care i-ar fi permis sa cunoasca faptul ca facturile inregistrate nu fac parte din plajele de numere alocate.

Art. 151

²

din Codul fiscal a fost gresit retinut de tribunal in conditiile in care nici reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, nu l-a invocat, dar nici organul fiscal, prin decizia de impunere nu a retinut, in acest temei de drept, raspunderea individuala ori solidara a reclamantei cu furnizorii sai.

Fata de cele ce preced, pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, hotararea se impune a fi modificata in tot, iar actiunea admisa doar in parte.