Suspendarea contractului individual de munca in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului

- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii :art. 52 alin. (1) lit. b) teza I,

Constitutia Romaniei, art. 147 alin. (4)

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, de la data publicarii in Monitorul Oficial, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, astfel incat trebuie respectate chiar daca, la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de munca, decizia Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor legale care au fundamentat suspendarea contractului individual de munca nu era publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Aceasta intrucat decizia Curtii Constitutionale se aplica tuturor raporturilor juridice care nu s-au stins pana la data publicarii ei, respectiv tuturor cauzelor care se afla pe rolul instantelor de judecata si carora li se aplica, in continuare, dispozitiile legale declarate neconstitutionale.

Raportat la dispozitiile art. 132 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 62/2011, imprejurarea ca motivul de suspendare a contractului individual de munca reglementat prin dispozitiile legale declarate neconstitutionale este prevazut, in aceeasi termeni, si de o clauza a contractului colectiv de munca la nivel de unitate, nu poate conduce la constatarea legalitatii deciziei de suspendare a contractului individual de munca in baza acesteia, cu atat mai mult cu cat masura suspendarii este excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, pentru aceleasi considerente pentru care Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile legale similare.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 45/A din 14 ianuarie 2016, dr.C.P.

Prin sentinta civila nr. 796 pronuntata la 13 octombrie 2015, pronuntata in dosarul nr. 2014/108/2015, Tribunalul Arad a admis actiunea civila formulata de catre reclamantul M.F.R. impotriva paratei R.N.P.R. - D.S. Arad, a dispus anularea deciziei nr. 99/2015, emisa de parata, si a obligat parata la reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior suspendarii contractului individual de munca, precum si la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariul, precum si a celorlalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantul este angajat al D.S. Arad, avand functia de padurar in cantonul 11 Cimercea, arondat de districtul silvic nr. III Cimercea (actual nr. 3 Nadas) din cadrul Ocolului Silvic Beliu.

La data de 25 iunie 2015, D.S. Arad a formulat plangere penala impotriva reclamantului, care a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Ineu.

Urmare a plangerii penale depuse, parata D.S. Arad a emis decizia nr. 99/2015, inregistrata sub nr. 5554/25 iunie 2015, prin care, incepand cu data de 30 iunie 2015, a suspendat contractul individual de munca al reclamantului, in temeiul art. 49 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din contractul colectiv de munca si art. 52 alin. (1) litera b) din Codul muncii.

Prima instanta a apreciat ca decizia nr. 99/2015 incalca decizia Curtii Constitutionale nr. 279/23 aprilie 2015, pronuntata in dosarul nr. 1418D/2014 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431/17 iunie 2015, prin care sa admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiei art. 52 alin. (1) litera b) teza intai din Legea nr. 53/2003 si s-a constatat, de catre Curtea Constitutionala, ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, deoarece masura este excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins.

In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus, a declarat apel parata si a solicitat schimbarea sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii.

In motivarea cererii de apel, se arata ca, facand abstractie de argumentele sustinute de catre parata, prima instanta a solutionat litigiul prin prisma celor invocate de catre reclamant, inlaturand orice corelare cu normele de drept imperative si fara o argumentatie logica, apreciind ca suficienta admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiei art. 52 alin. (1) litera b) teza intai din Legea nr. 53/2003.

Instanta de fond nu a luat in calcul si nu a explicat modul in care s-a ajuns la crearea unui asemenea prejudiciu, multumindu-se in a se pronunta, in cel mai lapidar mod, doar pe baza celor mentionate mai sus, omitand calitatea paratei de administrator al Fondului Forestier National.

La baza suspendarii au stat si dispozitiile art. 52 din contractul colectiv de munca la nivel de Romsilva, care dau dreptul angajatorului sa suspende contractul individual de munca al unui salariat in conditiile in care a formulat o plangere penala impotriva acestuia.

Totodata, apelanta apreciaza ca fiind nelegala solutia primei instante, in conditiile in care aceasta nu a avut in vedere ca la baza emiterii deciziei au stat rezultatele unui control la cantonul aflat in gestiunea paratului, care a constatat existenta unui prejudiciu, urmare a gestionarii defectuoase a masei lemnoase provenite din arbori taiati ilegal si punerii in valoare a arborilor destinati taierii contrar prevederilor legale.

La cererea de apel, s-a anexat adresa Parchetului de pe langa Judecatoria Ineu nr. 8628/24 septembrie 2015.

Intimatul nu a depus intampinare, prin care sa-si exprime punctul de vedere fata de cererea de apel, iar prin concluziile orale a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata.

Analizand apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat apelul neintemeiat, cu urmatoarea motivare:

In mod corect prima instanta a admis contestatia si a anulat decizia de suspendare a raporturilor de munca cu consecintele care decurg din aceasta.

Masura suspendarii raporturilor de munca pana la solutionarea plangerii penale formulata de paratul angajator impotriva reclamantului salariat a fost luata in temeiul dispozitiilor art. 49 alin. (1), ale art. 52 alin. (1) lit. b) din contractul colectiv de munca si ale art. 52 alin. (1) litera b) Codul muncii.

In speta, reclamantul se afla in situatia tezei intai a art. 52 alin. (1) litera b) din contractul colectiv de munca, respectiv din Codul muncii.

La data emiterii deciziei de suspendare, 25 iunie 2015, era in vigoare decizia Curtii Constitutionale nr. 279/23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 431/17 iunie 2015, prin care au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 52 alin. (1) litera b) teza intai din Codul muncii.

Prin aceasta decizie, Curtea Constitutionala a analizat daca masura suspendarii contractului individual de munca in temeiul art. 52 alin. (1) litera b) teza intai din Codul muncii este justificata de un scop legitim, daca este adecvata acestui scop si daca pastreaza un just echilibru intre drepturile si interesele in concurs pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit.

Desi scopul este legitim, iar masura este adecvata acestui scop, efectuand testul de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, Curtea Constitutionala a apreciat ca masura suspendarii contractului individual de munca ca efect al plangerii penale formulata de angajator nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins.

Potrivit art. 147 din Constitutie, de la data publicarii in Monitorul Oficial, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, trebuind respectate, astfel ca, la data emiterii deciziei de suspendare contestate, parata nu avea temei legal pentru a dispune suspendarea contractului individual de munca.

Este adevarat ca aceasta posibilitate a suspendarii este prevazuta si de art. 52 alin. (1) litera b) din contractul colectiv de munca, insa acesta a preluat dispozitia din Codul muncii, dispozitie ce a fost declarata neconstitutionala, astfel ca nu mai poate produce nici ea efecte, pentru acelasi rationament pentru care Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale dispozitiile art. 52 alin. (1) litera b) teza intai din Codul muncii, masura suspendarii fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins.

In mod corect prima instanta nu a analizat faptele pentru care angajatorul a formulat plangere penala impotriva angajatului, deoarece pe parcursul procesului penal angajatul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar aceste fapte au relevanta in ipoteza in care se pune problema angajarii raspunderii disciplinare si/sau patrimoniale a angajatului, fapt care nu a facut obiectul prezentei cauze.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre parata ca neintemeiat.

In privinta cheltuielilor de judecata, a facut aplicarea dispozitiilor art. 453 alin.

din Codul de procedura civila si a obligat parata-apelanta la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre reclamantul-intimat