Suplinirea consimtamantul parintilor firesti la adoptia copilului minor
1 aprilie 2020Suspendarea cauzei potrivit art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedura civila perimare
1 aprilie 2020
Suspendare a judecatii, Incidenta art. 413 alin.1 Noul Cod Procedura Civila
Potrivit art.413 NCPC care prevede - (1) - instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
Pentru a fi indeplinite insa cerintele legii, in aceasta ipoteza este necesar, ca aceasta judecata prezenta sa fie influentata de existenta sau inexistenta unui drept ce formeaza obiectul celui de-al doilea proces.
Or, obiectul cererii de completare a hotararii, respectiv a sentintei civile l-a format omisiunea instantei de a se pronunta pe cererea de cheltuieli de judecata, capat de cerere accesoriu, cerere care nu vizeaza insasi fondul cauzei, si care , ca atare nu impunea aplicarea masurii suspendarii, atata vreme cat judecata prezenta nu era influentata de existenta sau inexistenta drepturilor ce formeaza obiectul celeilalte judecati.
Prin incheierea din data de 28 mai 2015, pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale s-a dispus suspendarea judecarii cauzei formulata de catre reclamantul D. D. in contradictoriu cu paratul C. E. Oltenia SA- Suc. D. M. Tg-Jiu, pana la solutionarea apelului formulat impotriva sentintei civile pronuntata de Tribunalul Gorj.
Este de remarcat faptul ca recurentul a promovat initial o cerere de completare a sentintei civile, respectiv a dispozitivului, in conformitate cu dispozitiile art.444 Noul Cod Procedura Civila pe considerentul ca instanta a omis sa se pronunte in privinta cheltuielilor de judecata.
Tribunalul a fost investit cu aceasta cerere in prezenta cauza si a dispus suspendarea pricinii pana la solutionarea pe fond a apelului impotriva aceleiasi sentinte civile
nr. 1433/19.03.2015.
Prin urmare, Tribunalul a fost investit cu o cerere de completare a acestei sentinte civile cu privire la cheltuielile de judecata.
Potrivit art. 413 NCPC care prevede - (1) - instanta poate suspenda judecata:
- cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
- cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza a se da, daca legea nu prevede altfel;
- in alte cazuri prevazute de lege:
Ipotezele prevazute in alin.2 si 3 ale textului de lege nu se regasesc in speta.
Desi, prima instanta nu a indicat in incheiere si temeiul juridic al suspendarii este clar ca a avut in vedere prima ipoteza prevazuta de dispozitiile legale mai sus enuntate.
Pentru a fi indeplinite insa cerintele legii, in aceasta ipoteza este necesar, ca aceasta judecata prezenta sa fie influentata de existenta sau inexistenta unui drept ce formeaza obiectul celui de-al doilea proces.
Inexistenta sau existenta dreptului trebuie rezolvata de instanta competenta ( prin aceasta intelegandu-se instanta judecatoreasca sau un alt organ jurisdictional) in mod definitiv, urmand a fi invocata cu autoritate de lucru judecat in orice alt proces.
Potrivit art.444 alin.1 NCPC - Daca prin hotararea data de instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii.
Or, obiectul cererii de completare a hotararii, respectiv a sentintei civile l-a format omisiunea instantei de a se pronunta pe cererea de cheltuieli de judecata, capat de cerere accesoriu, cerere care nu vizeaza insasi fondul cauzei, si care , ca atare nu impunea aplicarea masurii suspendarii, atata vreme cat judecata prezenta nu era influentata de existenta sau inexistenta drepturilor ce formeaza obiectul celeilalte judecati.
Aceasta cerere de completare a hotararii, respectiv omisiunea de pronuntare a instantei nu poate fi reclamata prin intermediul caii de atac a apelului sau recursului, procedura reglementata de art.444 alin.1 Noul Cod Procedura Civila fiind obligatorie in valorificarea si indreptarea acestor nereguli procedurale.
Textul instituie obligativitatea urmarii procedurii reglementate de dispozitiile art.442-444, aspectele vizand indreptarea erorilor materiale, lamurirea hotararii sau inlaturarea dispozitiilor contradictorii ale acestora, precum si completarea hotararii in situatiile de minus petita neputand fi valorificate prin intermediul caii de atac a apelului sau recursului.
Norma vine sa stabileasca o disciplina procesuala, obligand partea sa respecte o procedura ce i-a fost pusa la indemana tocmai in vederea asigurarii celeritatii judecatii, nedandu-i-se acesteia posibilitatea sa opteze intre exercitiul cailor de atac si urmarea unei proceduri mult mai facile.
Prin urmare, fata de cele ce preced se constata ca nu se impunea dispunerea masurii suspendarii de catre Tribunal, cu atat mai mult cu cat se are in vedere si intentia legiuitorului de a asigura o celeritate a judecarii unei astfel de cauze intemeiat pe dispozitiile art.444 Noul Cod Procedura Civila, astfel cum s-a aratat mai sus, iar aceasta procedura este calea de rezolvare a unor astfel de situatii si nu prin intermediul apelului sau recursului promovat pe fondul cauzei.
Vazand si dispozitiile art.496 Noul Cod Procedura Civila, Curtea va admite recursul, va casa incheierea din data de 28 mai 2015, pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale si va trimite cauza pentru continuarea judecatii.
(Decizia civila nr. 572/24.09.2015 - Sectia I civila, rezumat judecator Nicolau Alexandroiu Mihaela Loredana)