Starea de necesitate cauza justificativă

Starea de necesitate cauza justificativă

 

Potrivit art.20 Cod Penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.

Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori a altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

 

Condiții referitoare la pericol

 

Cauza pericolului poate fi o acțiune umană intenționată sau neintenționată. Acțiunea care dă naştere stării de necesitate poate să provină chiar de la victima a cărei salvare se încearcă. De asemenea pericolul se poate cauza unui fenomen natural ori animal.

Pericolul trebuie să fie imediat sau actual. Este posibil ca între momentul conştientizării pericolului şi producerea acestuia să existe un interval de timp în care acțiunea de salvare să fie efectiv exercitată, deci nu e necesar să fie instantaneu.

Dacă asupra însăşi existenței pericolului, făptuitorul a fost în eroare, nu se va putea reține starea de necesitate, ci eroarea.

Pericolul trebuie să amenințe viața, integritatea, sănatatea făptuitorului sau a altuia sau un bun important. Când facem referire la un interes general, se are în vedere un interes al statului ori al altor instituții publice.

Nu în ultimul rând, pericolul trebuie să fie inevitabil, acțiunea de salvare fiind neapărat necesară.

 

Condiții referitoare la salvare

 

Salvarea poate fi realizată atât de persoana amenințată de pericol, cât şi de un terț. Trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală. Poate fi săvârşită cu intenție, culpă ori intenție depăşită şi poate îmbrăca forma tentativei sau a faptului consumat.

Trebuie să fie singura modalitate de salvare de la pericol. Aprecierea acestei cerințe se face prin raportare la circumstanțele concrete ale săvârşirii faptei penale. După ce a trecut pericolul, nu mai este îndeplinită această condiție, deoarece salvarea nu mai este posibilă. Dacă există o cale de salvare de la pericol care nu presupune săvârşirea unei fapte penale, nu se poate reține starea de necesitate şi nici dacă salvarea se putea realiza săvârşind o faptă penală mai puțin gravă sau o contravenție.

Salvarea trebuie să fie proporțională cu pericolul. Aceasta nu trebuie să producă urmări vădit mai grave decât cele ce s-ar fi produs în lipsa acțiunii de salvare. Este necesar ca făptuitorul să fi avut atât reprezentarea urmărilor vădit mai grave, cât şi a gravității pericolului. Dacă urmările sunt mai grave, dar nu vădit mai grave, se reține starea de necesitate.

 

Efectele stării de necesitate

 

Fapta nu este infactiune, prin urmare nu se poate aplica o pedeapsă, o măsură educativă sau de siguranță.

Produce efecte in rem care se răsfrâng şi asupra participanților. De asemenea, nu înlătură răspunderea civilă delictuală dacă făptuitorul, salvându-se pe sine sau pe altul, a produs prejudicii altei persoane. Nu înlătură nici răspunderea civilă delictuală a persoanei în favoarea căreia s-a realizat acțiunea de salvare, dacă acasta a fost realizată de o altă persoană.

Dacă pericolul este cauzat de persoana căreia îi profită salvarea, răspunderea civilă a salvatorului față de salvat, se înlătură.