Starea de necesitate

Starea de necesitate

Art. 20 Starea de necesitate
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s‐ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Art. 45 Starea de necesitate
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de necesitate.
(2) Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericoliminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc.
(3) Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi‐a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s‐ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

 diferențe = înlocuirea unor termeni ( pericol iminent cu pericol imediat, interes obștesc cu interes general etc )

Art. 45 alin 3 C.p ( excesul de acțiune salvatoare sau excesul în materie de stare de necesitate ) a devenit ( într‐o formulare pozitivă ) o cauză de neimputabilitate ( vezi art. 26 alin. 2 NCp)
Se menține în domeniul cauzei justificative, ca și în reglementarea actuală, ipoteza în care urmarea produsă de acțiunea de salvare depășește, fără să fie vădit, urmarea ce s‐ar fi produs în absența intervenției . Este vorba de art. 45 alin. 3 C.p devenit art. 20 alin. 2 teza finală NCp. În ciuda criticilor aduse de doctrină și care au precizat inconvenientele ( caracterul cvasi‐inconciliabil cu fundamentul stării de necesitate și lipsa unei protecții adecvate pentru terțul care suportă consecințele faptei comise în stare de necesitate ) unei asemenea opțiuni ( F. Streteanu, op. cit. p.524,525 ), este perpetuat caracterul de cauză justificativă al excesului de apărare care nu produce vădit urmări mai grave.
Prin urmare, nu sunt modificate condițiile de existență ale stării de necesitate, nici efectele acesteia, ci întinderea acestor efecte și la nivelul participanților( extindere care operează prin conferirea caracterului de cauză justificativă și care a înlocuit caracterul de cauză care înlătură vinovăția ). Această diferență va fi determinantă în identificarea legii penale mai favorabile, atunci când va fi vorba de participanți.

Efecte ( a se vedea supra, articolul 18 NCp ). Este înlăturată aplicarea unei sancțiuni sau a oricărei alte măsuri cu caracter penal. Nu este înlăturată răspunderea civilă în măsura în care se creează un prejudiciu unui terț care nu are nicio legătură cu pericolul. Cel obligat la despăgubiri va fi cel în favoarea căruia s‐a intervenit( fie că el însuși a desfășurat activitatea de salvare, fie că aceasta a fost desfășurată de un terț ).