Solicitare plata indemnizatie pentru cel de-al doilea copil nascut dintr-o sarcina gemelara

Prescrierea dreptului nu poate fi apreciata in raport de prevederile Legii nr. 554/2004, termenele speciale de prescriptie fiind analizate cu referire la actul atacat, respectiv adresa nr. 5651/10.08.2016 emisa de catre Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Tulcea, si nu cu referire la dreptul ce face obiectul cererii, prescrierea dreptului, in acest caz, constituind motivul refuzului de acordare a dreptului.

Respectarea termenului de atacare a refuzului apreciat nejustificat reprezinta indeplinirea unor conditii prealabile cerute de legiuitor, instanta putand trece la analizarea refuzului formulat in raport de normele care au stat la baza acestuia.

ICCJ s-a pronuntat in interesul legii prin decizia nr. 1/17.02.2014, stabilind ca „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4). art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
...
prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011”.

Pronuntarea unui recurs in interesul legii nu aduce modificari termenului de prescriptie (momentului de la care incepe sa curga si al celui la care se implineste), solutia fiind obligatorie pentru instantele de judecata de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, fara ca prin aceasta sa fie inlaturat dreptul instantelor de judecata de a verifica respectarea in fiecare speta in parte a termenului de prescriptie.

Decretul nr. 167/1958 DeciziaICCJnr. 1/17.02.2014 - recurs in interesul legii

Asupra recursului contencios administrativ de fata, constata urmatoarele:

Avand in vedere ca sesizarea instantei s-a facut sub imperiul legii noi de procedura, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.499 NCPC, potrivit cu care
„Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotararea instantei de recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. ”

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata sub nr. .../88/15.09.2016, reclamanta [...] solicita anularea adresei nr. 5651/10.08.2016 emisa de catre parata AGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA TULCEA si obligarea paratilor MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE, AGENTIA NATIONALA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA si AGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA TULCEA la plata indemnizatiei pentru cel de al doilea copil nascut dintr-o sarcina gemelara, in cuantum de 800 lei lunar, pentru intervalul 15.12.2006 - 03.11.2008, actualizata cu indicele de inflatie la data efectuarii platii.

Prin sentinta civila nr. 2005/05.12.2016 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, ca nefondata.

S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale invocata de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, ca nefondata.

S-a respins exceptia inadmisibilitatii, ca nefondata.

S-a respins exceptia tardivitatii, ca nefondata.

S-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

S-a respins cererea privind anularea adresei nr 5651/10-08-2016 emisa de Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala, formulata de reclamanta [...], cu domiciliul in Tulcea, Judet Tulcea, in contradictoriu cu paratii MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE, AGENTIA NATIONALA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA DIN CADRUL M.M.F.P.S.P.V., si AGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA TULCEA, ca nefondata.

S-a respins cererea privind obligarea la plata indemnizatiei pentru cel de al doilea copil nascut dintr-o sarcina gemelara pentru prescriptia dreptului la actiune.

Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice au fost mentinute in cauza in calitatea lor de ordonator principal, respectiv secundar de credite.

Exceptiile inadmisibilitatii si tardivitatii actiunii au fost analizate in raport de data formularii cererii pentru plata indemnizatiei (cererea nr. 5651/04.08.2016) si a raspunsului la aceasta cerere.

In ceea ce priveste pretentiile solicitate, aferente intervalului 15.12.2006 - 03.11.2008, s-a constatat intervenita prescriptia potrivit decretului167/1958.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta [...],
criticand-o pentru nelegalitate in baza art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila.

In opinia recurentei, instanta a aplicat gresit normele de drept material - respectiv Decretul nr. 167/1958 - cu privire la implinirea termenului de prescriptie de 3 ani de zile aferent pretentiilor recurentei - reclamante.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dedusa din dispozitiile Decretului nr. 167/1958, aceasta prescriptie trebuia recalificata de instanta de fond ca fiind incadrata in art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind vorba de o prescriptie a formularii plangerii prealabile. Si in acest context trebuie avut in vedere faptul ca reclamanta s-a adresat autoritatii cu cererea privind acordarea celei de-a doua indemnizatii dupa data de 10 ianuarie 2012 cand s-a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 20/10.01.2012 Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii vizand interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Cel putin dupa data publicarii in Monitorul Oficial a acestei decizii care marcheaza momentul producerii efectelor juridice (efectul obligatoriu pentru instantele judecatoresti conform art. 517 alin. 4 C.proc.civ) s-a clarificat in mod unitar sensul si continutul normei interpretate.

Prin urmare, este evident ca aceasta interpretare unitara a legii data de ICCJ a survenit cu mult peste termenul pentru a formula o cerere de acordare a dreptului recunoscut de lege si a contesta eventualul refuz al autoritatii pentru recunoasterea unui atare drept.

Prin valorificarea deciziei pronuntate in recursul in interesul legii, persoanei i se recunoaste un drept pentru prima data, drept care practic era prevazut de lege dar care nu a putut fi valorificat tocmai datorita incertitudinii normei legale care-l consacra. Or, in aceasta ipoteza nu se poate sustine cu temei ca acesta ar fi trebuit sa-l solicite intr-un termen strict definit de legea in cauza caci oricum nu i s-ar fi recunoscut de vreme ce clarificarea normei si recunoasterea dreptului in abstract s-a realizat abia prin decizia data de Inalta Curte in interpretarea legii.

In opinia sa, a pune persoana care reclama recunoasterea dreptului in situatia de a-i respinge orice demers in vederea valorificarii unui drept subiectiv pe baza unei legi incerte si neclare care este unitar interpretata ulterior prin mecanismul constitutional si legal al recursului in interesul legii, inseamna a-i pretinde acesteia sa suporte o sarcina speciala si exorbitanta si a o indeparta de la justitie.

Sustine recurenta-reclamanta ca se poate aprecia ca fiind conform cu dreptul imprejurarea ca reclamanta s-a adresat autoritatii abia dupa data pronuntarii deciziei in recursul in interesul legii cu o cerere de recunoastere a dreptului la indemnizatia suplimentara ce i se cuvenea acesteia conform

jurisprudentei deja stabilite si a succesiunii de modificari legislative care au valorificat jurisprudenta instantelor din Romania si implicit a Deciziei nr. 26/2011 a ICCJ.

Desigur, plecand de la aceste rationamente se poate accepta ca demersul recurentei- reclamante este unul valid sub aspectul termenului in care a voit a cere autoritatii administratiei publice de resort sa-i recunoasca dreptul respectiv cu toate consecintele ce decurg din aceasta.

A refuza recurentei-reclamante posibilitatea ca, prevalandu-se de noua ambianta factuala si legala in materie si a statua ca ea trebuie sa solicite recunoasterea dreptului subiectiv pentru cel de-al doilea copil geaman in consens cu prevederile art. 9 din OUG nr. 148/2005, ar insemna sa fie expusa unor riscuri incalculabile de vreme ce la acea epoca practica administratiei in interpretarea si aplicarea dreptului incident era aceea de a refuza ilegal recunoasterea indemnizatiei si pentru cel deal doilea copil nascut dintr-o sarcina gemelara.

Dimpotriva, s-a apreciat pe buna dreptate ca prevalarea de noua situatie creata sub acest aspect da dreptul reclamantei sa actioneze in cunostinta de cauza.

Exceptia prescriptiei unui atare drept nu trebuie tratata apeland la dispozitiile Decretului nr. 167/1958.

In alta ordine de idei, trebuie observat ca in speta intimatele-parate nu s-au prevalat de exceptia prescriptiei dreptului de a formula reclamatie administrativa, ci au invederat ca dreptul recurentei-reclamante este prescris pentru ca cererea pe care aceasta a adresat-o autoritatii este prescrisa, ori o atare sanctiune nu este prevazuta de lege. Recurenta - reclamanta nu a formulat o contestatie impotriva deciziei initiale prin care acesteia i s-a recunoscut dreptul la indemnizatie pentru unul dintre copii nascuti din sarcina gemelara ci a formulat o cerere noua pentru recunoasterea dreptului la cea de a doua indemnizatie corespunzatoare celui de-al doilea copil asa cum rezulta din interpretarea dreptului pertinent efectuata de ICCJ in recurs in interesul legii.

Intr-o astfel de situatie, autoritatea publica, in loc sa rezolve cererea conform dispozitiilor art.9 alin. 3 din OUG nr. 148/2005 si sa comunice decizia solicitantului conform normei procedurale inserata la art. 9 alin. 4 din acelasi act normativ, a ales o alta cale neprevazuta de aceasta ordonanta de urgenta, respectiv aceea de a da un raspuns ce se constituie nu intr-o decizie de solutionare a cererii asa cum prevede explicit legea ci care contine un refuz de recunoastere a dreptului si care in ultima analiza nu este altceva decat un refuz de solutionare a cererii.

Inalta Curte prin completul specializat sa judece recursul in interesul legii exercita nu numai o prerogativa legala, procedurala, ci si una de natura constitutionala. Astfel, conform art. 126 alin. 3 din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale. Cu toate ca textul constitutional precizat si norma de procedura civila prevad ca atributia instantei supreme este opozabila instantelor judecatoresti este greu de admis ca autoritatea publica poate ignora o atare interpretare si aplicare a legii, respingand astfel pe acest temei orice demers al persoanei si punandu-l pe acesta sa intenteze un litigiu cu costuri atat pentru el insusi cat si pentru autoritate. Pe de alta parte, plecand de la teza ca decizia pronuntata in recurs in interesul legii inlatura orice incertitudine cu privire la interpretarea si aplicarea unui textului legal ce face obiectul interpretarii aceasta poate fi calificata conform jurisprudentei CEDO (cauza Sunday Times vs. Regatul Unit) drept o lege care astfel este opozabila autoritatii publice deoarece menirea principala a acesteia este sa organizeze executarea legii si sa puna in aplicare in concret dispozitiile legale.

Din aceasta perspectiva si pe baza acestui rationament se poate retine ca refuzul autoritatii publice de a recunoaste dreptul invocat este nejustificat. Fata de imprejurarea ca refuzul nejustificat nu s-a materializat intr-o decizie emisa in conditiile art. 9 alin. 3 din OUG nr. 148/2005, conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu era necesara parcurgerea procedurii prealabile asa incat orice analiza a vreunei exceptii privind prescrierea dreptului de a formula plangerea prealabila este de prisos.

In situatia in care legea contenciosului administrativ, ca lege speciala, inclusiv de drept material, recunoaste un termen special de prescriptie, se aplica acesta si nu termenul din dreptul comun. Din aceasta perspectiva, intr-o atare situatie se pune problema incidentei art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care prevede un termen special de prescriptie de 6 luni pentru introducerea unei actiuni de contencios administrativ si care curge in ipoteza retinuta in speta de la data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii, conform ipotezei prevazute la art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la data de 15.09.2016 si raportat la data emiterii actului de refuz de solutionare a cererii, data 10.08.2016, termenul de 6 luni a fost respectat asa incat in cauza exceptia prescriptiei dreptului la actiune nu poate fi decat nefondata.

Potrivit art. 518 Cod procedura civila, decizia in interesul legii isi inceteaza aplicabilitatea la data modificarii, abrogarii sau constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a facut obiectul interpretarii. Or, decizia pronuntata in recursul in interesul legii, incidenta in cauza, a fost publicata in Monitorul Oficial in anul 2012, dupa ce legiuitorul a modificat OUG nr. 148/2005, venind sa reglementeze inechitatile si sa clarifice situatiile anterioare modificarii.

Prin motivarea instantei de fond, potrivit careia recurenta-reclamanta ar fi beneficiat de efectele acestei decizii pronuntate intr-un recurs in interesul legii, doar in situatia in care ar fi investit instanta cu o astfel de actiune, anterior publicarii, goleste de continut aceasta decizie, ale carei efecte sunt obligatorii pana la data modificarii, abrogarii sau constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale, ceea ce nu este cazul in prezenta speta.

Desi decizia a fost publicata in anul 2012, ea reglementeaza si situatia indemnizatiilor pentru sarcinile gemelare aferente perioadelor 1 ianuarie 2006 - 19 iunie 2009.

A accepta motivarea instantei de fond referitoare la prescriptia dreptului la actiune pentru sumele solicitate cu titlul de indemnizatie, ar insemna ca toate solicitarile referitoare la indemnizatiile aferente cel putin perioadei 1 ianuarie 2006 - 2008 erau cu siguranta prescrise la momentul publicarii deciziei, ceea ce lipseste de efecte decizia in cauza.

Legiuitorul a modificat OUG nr. 148/2005 prin Legea nr. 257/2008 care a modificat art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 prevazand ca: “
incepand cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni
."

De asemenea, s-a stipulat faptul ca pot beneficia de prevederile modificatoare si persoanele care se afla in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Odata cu intrarea in vigoare a acestei legii in practica s-a pus problema daca pe perioada anterioara persoana indreptatita mai poate beneficia de dreptul la indemnizatie stabilit pe cale jurisprudentiala, sau pot beneficia de indemnizatie persoanele indreptatite fie care se afla in plata fie care dobandesc dreptul exclusiv dupa intrarea in vigoare a legii modificatoare.

Sustine recurenta-reclamanta ca a fost nevoie de interventia instantei supreme in recurs in interesul legii, astfel cum s-a precizat anterior. Prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in completul competent sa judece recursul in interesul legii s-a decis ca: „in
interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copii nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 200731 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009- 17 iunie 20097"

Avand in vedere ca nu a intervenit prescriptia dreptului material la actiune, refuzul intimatei- parate AGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA TULCEA de solutionare a cererii de acordare a indemnizatiei pentru cel de al doilea copil nascut dintr-o sarcina gemelara, cuprins in adresa nr. 5651/10.08.2016, este unul nejustificat, nu unul corect in esenta, cum a retinut instanta de fond.

La data de 20 februarie 2017 intimatul-parat Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia, solicitand admiterea exceptiei si respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 7 martie 2017 intimatul-parat Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Tulcea a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 15 martie 2017 intimatul-parat Ministerul Muncii si Justitiei Sociale a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistand totodata asupra exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive.

Chestiuni prealabile:

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala si de catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale prin intampinare, instanta constata ca a fost invocata de catre ambele parti la fondul cauzei, exceptia fiind respinsa in virtutea calitatii partilor de ordonator secundar, respectiv principal, de credite.

Solutia nu a fost atacata cu recurs, astfel ca exceptiile nu pot fi analizate in lipsa unei cai de atac, acestea neputand fi admise in calea de atac formulata de catre reclamanta.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Recurenta a nascut la 03.11.2006 gemeni si a primit indemnizatia pentru cresterea copilului in suma de 800 lei potrivit deciziei nr. 3022/26.01.2007.

Apreciind ca indemnizatia se acorda distinct pentru fiecare copil, la 04.08.2016 formuleaza cererea nr. 5651 prin care solicita acordarea indemnizatiei pentru perioada 15.12.2006-03.11.2008 si pentru cel de-al doilea copil, cerere respinsa insa prin adresa nr. 5651/10.08.2016.

Agentia Judeteana pentru plati si Inspectie Sociala Tulcea a retinut ca la data nasterii copiilor indemnizatia se acorda in cuantum unic. Se arata, totodata, ca dreptul reclamantei de acordare a indemnizatiei pentru cel de al doilea copil era prescris la data formularii cererii - 04.08.2016.

Nemultumita de raspunsul primit, reclamanta s-a adresat instantei de contencios administrativ si a solicitat anularea adresei nr. 5651/10.08.2016 si acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului aferenta perioadei 15.12.2006-03.11.2008.

Potrivit art. 488 punctul 8 Cod procedura civila:

(1) Casarea unor hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate: 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

Prima instanta a dispus asupra inadmisibilitatii si tardivitatii actiunii prin raportare la prevederile legii nr. 554/2004 si la actul atacat,respingand exceptiile si trecand la analiza refuzului intimatei de acordare a indemnizatiei, acest aspect nefacand obiectul recursului.

Printre motivele de justificare a refuzului de catre Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Tulcea se regaseste si acela al prescrierii dreptului reclamantei asupra indemnizatiei pentru cresterea copilului.

Prescrierea dreptului nu poate fi apreciata in raport de prevederile legii nr. 554/2004 asa cum sustine recurenta, termenele speciale de prescriptie fiind analizate cu referire la actul atacat, respectiv adresa nr. 5651/10.08.2016, si nu referire la dreptul ce face obiectul cererii, prescrierea dreptului, in acest caz, constituind motivul refuzului de acordare a dreptului. In opinia recurentei, indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea fi acordata oricand este ceruta, atata timp cat sunt respectate termenele prevazute de Legea nr. 554/2004 in raport de data formularii cererii de acordare a indemnizatiei.

O astfel de argumentare nu poate fi primita, fiind contrara Legii nr. 554/2004. Respectarea termenului de atacare a refuzului apreciat nejustificat reprezinta indeplinirea unor conditii prealabile cerute de legiuitor, instanta putand trece la analizarea refuzului formulat in raport de normele care au stat la baza acestuia.

Prima instanta a avut in vedere in mod corect prevederile decretului 167/1958 pentru prestatiile succesive datorate, prescriptia fiind implinita pentru mare parte din acestea anterior datei de 01.10.2011 (intrarea in vigoare a Codului civil - Legea nr. 287/2009), si dupa data de 01.10.2011 pentru indemnizatia aferenta perioadei 01.10.2008 - 03.11.2008).

In acest sens, ICCJ s-a pronuntat in interesul legii prin decizia nr. 1/17.02.2014, stabilind ca „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ... prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011”.

Nici argumentele recurentei referitoare la imposibilitatea de a se adresa instantei de judecata anterior interpretarii unitare a dreptului prin decizia ICCJ nr. 26/14.11.2011 data in interesul legii nu pot fi retinute.

Pronuntarea unui recurs in interesul legii nu aduce modificari termenului de prescriptie (momentului de la care incepe sa curga si al celui la care se implineste), solutia fiind obligatorie pentru instantele de judecata de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, fara ca prin aceasta sa fie inlaturat dreptul instantelor de judecata de a verifica respectarea in fiecare speta in parte a termenului de prescriptie.

Rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul in care se pronunta intr-un recurs in interesul legii, este acela de unificare a practicii pentru situatii viitoare.

Nu in ultimul rand, instanta arata ca prin cererea de recurs nu se pot invoca aspecte noi in ceea ce priveste actul atacat, aspecte care nu au putut fi analizate de catre instanta de fond.

Un astfel de aspect nou este cel referitor la modalitatea in care s-a materializat refuzul autoritatii si faptul ca nu era necesara parcurgerea unei proceduri prealabile.

De altfel, recurenta nu a fost sanctionata pentru lipsa unei proceduri prealabile, cauza fiind solutionata in fond prin aprecierea asupra refuzului autoritatii.

In raport de aceste argumente se constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor de drept material ce reglementeaza prescriptia, refuzul autoritatii fiind unul justificat.

Decizia civila nr. 381/CA/04.05.2017 Judecator redactor Ecaterina Grigore