Societate in  insolventa operatiuni contabile facute  de asociatul unic, in dauna creditorilor cauza de nulitate.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 2440 din 7 mai 2012.

 

Prin decizia nr. 2440 pronuntata la  7 mai 2012  Curtea de Apel Ploiesti a  respins ca nefondat recursul formulat de parata

J E
,  
domiciliata in comuna …., sat …,  judetul …, impotriva sentintei civile  nr. 120 din 06  februarie  2011, pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrative si Fiscal, in contradictoriu cu lichidatorul
TVE,

cu  sediul in ..,  str. …, bloc.., sc…,  ap. .., judetul
…..

pentru debitoarea SC AL SRL
,

cu sediul in comuna …, sat …, judetul … si paratul  
NMI
in calitate de administrator special, cu sediul in ….

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Dambovita sub nr. 6575/120/2010/a1, reclamantul Cabinet Individual de Insolventa  TVE, in calitate de lichidator judiciar al  societatii debitoare SC  AL SRL, cu sediul  in comuna  …, a chemat in judecata pe parata JE, administrator statutar al debitoarei, pentru a se constata  nulitatea dispozitiilor de plata din data de 6 decembrie  2010, in suma de 14.000,00 lei, din 30 noiembrie 2010, in suma de 2.100,00 lei,  din  27 octombrie 2010, in suma de 10.000,00 lei si din 29 octombrie 2010 catre in suma de 20.000,00 lei.

Pe baza probatoriilor cu inscrisuri prin  sentinta nr. 120 din  6.02.2012 Tribunalul Dambovita a  admis cererea, a anulat dispozitiile  de plata de plata din data 6 decembrie  2010, in suma de 8887,79 lei, din 30 noiembrie 2010, in suma de 5900 lei,  din  2 august 2010, in suma de 14.000 lei si din 16 iulie 2010  in suma de 2100 lei.

Impotriva sentintei primei instante a formulat recurs parata  JE intemeiat pe dispozitiile art.  299  si urmatoarele C.proc. Civ.( art. 304 pct. 6 si 9 C.proc.civ.).

 

In motivarea recursului se arata ca instanta a dat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, reclamanta a depus insa la dosarul cauzei o serie de inscrisuri, printre care , dispozitia de plata din 6 decembrie 2010 in suma de 8.887,79 lei,dispozitia de plata din 30 noiembrie 2010 in suma de 5.900 lei,dispozitia de incasare din 2 august 2010 in suma de 14.000 lei,dispozitia de incasare din 16 iulie 2010 in suma de 2.100 lei.

Instanta de fond a analizat cererea de chemare in judecata si prin prisma inscrisurilor depuse a retinut ca obiectul anularii il constituie sumele cuprinse in cele patru inscrisuri, respectiv: 8.887, 79 lei, 5.900 lei, 14.000 lei si  2.100 lei.

Asa cum se poate observa din simpla lecturare a celor doua documente respectiv cel din 2 august 2010 in suma de 14.000 lei si din 16 iulie 2010 in suma de 2.100 lei, acestea sunt dispozitii de incasare si nu de plata. Prin aceste dispozitii debitoarea a incasat sumele respective, intrucat asa cum a aratat a creditat firma de nenumarate ori.

Anuland aceste din urma dispozitii recurenta a  fost prejudiciata de doua ori, motiveaza aceasta.

Hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii deoarece, asa  cum a aratat si in fata instantei de fond, recurenta ca asociat unic al debitoarei a creditat societatea in nenumarate randuri pentru acoperirea cheltuielilor de functionare ale societatii debitoare,insa niciodata nu a mai recuperat sumele respective.

Contabilitatea societatii a fost tinuta de catre o societate specializata in acest domeniu si in urma unei analize contabile s-a hotarat ca o parte din creditarile (imprumuturile) acordate de aceasta societatii sa fie stinse doar scriptic, nu si faptic prin intocmirea unor dispozitii de plata. Acestea au fost intocmite doar cu scopul de a micsora cuantumul masei credale in eventualitatea deschiderii procedurii insolventei, motivul fiind ca recurenta sa nu apara ca si creditor in tabelul creantelor. Din analiza actelor contabile rezulta cu  claritate faptul ca nu a incasat in fapt nicio suma de bani in contul datoriei, de altfel operatiunea nu a fost inscrisa nici in Registrul de casa intrucat aceasta nu a avut loc.

Curtea examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a  actelor si lucrarilor dosarului, a normelor legale incidente in cauza, a art. 304 si 304

¹

 Cod proc. civ., constata ca recursul  este  nefondat, pentru considerentele ce succed
:

Referitor la primul motiv de recurs, Curtea constata ca prima instanta  nu a acordat mai mult decat s-a cerut, analizandu-se inscrisuri prin care s-au efectuat  operatiuni cu sume mai mici decat cele solicitate de lichidator, calificand corect  obiectul actiunii  dedus judecatii.

De altfel, desi s-au anulat  inscrisuri  care cuprind sume  mai mici  decat cele solicitate, lichidatorul nu a formulat recurs.

 Cu privire la celalalt motiv  de recurs  si acesta este nefondat, deoarece asa cum bine a motivat  prima instanta, operatiunile efectuate  de  administratorul statutar au prejudiciat creditorii, au fost facute cu foarte putin timp inainte de deschiderea procedurii  de insolventa.

De asemenea,  operatiunile de creditare si restituire  imprumut, coroborate  cu vanzarile de mobilier precum si lipsa  bunurilor societatii  conduc la concluzia  ca apararile recurentei sunt nefondate, toate operatiunile s-au facut  in dauna creditorilor  si fara viza  controlului financiar  preventiv.

Asa fiind, Curtea  vazand si dispozitiile art. 312 C.proc.civ., a respins recursul  ca nefondat.

 

(Judecator Rodica Dubosaru)